Despre judecarea aproapelui

[George.m]

În prealabil postat de Marius22

Greu cuvant. Dar noi chiar invers facem, raspunzand pacatelor sau neputintelor semenilor prin alte pacate (judecarea, barfirea, clevetirea). Ne molipsim astfel de rau, pentru ca inima noastra nu este aprinsa de adevarata iubire.

Exact. Dovedim, judecandu-ne aproapele, ca nu avem nicio farama de iubire in sufletele noastre, ca nu vietuim crestineste.
Uitam ca Dumnezeu nu ne cere sa judecam aproapele, ci sa-l iubim; nu sa-l osandim, ci sa-i slujim.

Foarte frumos spunea, in legatura cu aceasta, Cuviosul Sofronie Saharov: "Ce anume caut atunci cand imi judec fratele? Cata vreme nu-l voi vedea cum il vede Domnul, totul va fi gresit.

Incepeti cu o astfel de rugaciune, cu gandul de a fi ascultatori, de a nu va judeca fratii. Incepeti cu dorinta de a sluji altora cu dragoste, ca Siluan, care, in zilele de praznic, cerea sa poata sluji in trapeza sutelor de monahi. Era atat de fericit sa vada cat de mult ii iubeste Hristos pe acei oameni, pe acei fii ai lui Dumnezeu. Le slujea cu multa dragoste.

Savarsite intr-un astfel de duh, muncile vietii zilnice pot deveni o hrana duhovniceasca foarte placuta. Seara, multamita acestei atitudini de slujire, inima va va fi duioasa, veti plange inaintea lui Dumnezeu pentru propriile neajunsuri, pentru lipsa voastra de dragoste".