Cei care-si sacrifica viata pentru idei gresite...

[laurastifter]

Doamne ajută!
Observ că toţi cei care au răspuns la acest thread au evidenţiat un aspect esenţial al problematicii jertfei de sine pentru un ideal: faptul că unicul sacrificiu mântuitor şi sfânt este cel realizat în numele şi de dragul lui Dumnezeu, precum şi cel săvârşit din iubire faţă de semeni - acest din urmă act de eroism fiind, în mod indirect, tot o jertfă realizată pentru Dumnezeu, Care Se implică într-o atât de mare măsură în viaţa noastră prin iubirea Sa, încât se identifică practic cu noi.
Exact aşa gândesc şi eu. Am convingerea că adevăraţii martiri şi eroi sunt aceia, care şi-au dăruit viaţa lui Hristos (direct, sau sacrificându-se pentru semenii lor).
Atunci când am iniţiat topic-ul, mi-am pus următoarea întrebare: ce se va întâmpla, oare, cu sufletele celor care, din neştiinţă sau fanatism, au ales să moară pentru ceva total nesemnificativ, sau chiar pentru o idee incorectă şi dăunătoare, contrară voii lui Dumnezeu? Oare aceştia, pentru sinceritatea lor (în mintea lor întunecată de ignoranţă, au crezut că acea cauză este pozitivă) vor fi răsplătiţi de Dumnezeu, sau vor fi judecaţi, pentru că "ochi au avut şi n-au văzut şi, având urechi, n-au înţeles"?
La această întrebare, am primit deja câteva răspunsuri deosebit de interesante din partea colegilor Mihnea Dragomir, Ioanna,, Glykys, Marius22, Fallen (sper să nu fi uitat pe cineva!). :) Aştept cu drag şi opiniile altor useri de pe forum. :)

O seară binecuvântată tuturor!

[glykys]

Poate ca e bine si sa exemplificam si niste acte martirice pentru Hristos si pentru semeni. Incep eu cu sfantul pe care l-am sarbatorit ieri si cu unul care isi asteapta canonizarea:


Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian Galeriu (284- 311) si era fiul voievodului cetatii Tesalonicului, botezat in taina de parintii sai, de frica cruntelor prigoane impotriva crestinilor. Si il invatau parintii in camara cea ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinte, luminandu-i cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si milostenia cea catre saraci, savarsind, adica, faceri de bine, celor ce trebuiau. Si asa, Dimitrie a cunoscut adevarul din cuvintele parintilor sai, dar, mai ales, a inceput a lucra intr-insul darul lui Dumnezeu. Si tanarul crestea cu anii si cu intelepciunea, urcand ca pe o scara, din putere in putere. Si, ajungand la varsta cea mai desavarsita, parintii lui s-au dus din vremelnica viata, lasand pe tanarul Dimitrie mostenitor nu numai al multor averi, ci si al bunului lor nume.

Deci, Maximian imparatul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dansul pe fiul acestuia si, cunoscandu-i intelepciunea, l-a facut voievod in locul tatalui sau. Si a fast primit Sfantul cu mare cinste de cetateni, iar el carmuia cu multa vrednicie poporul, propovaduind pe fata dreapta credinta si aducand pe multi la Hristos.

Deci, nu dupa multa vreme, a cunoscut imparatul ca voievodul Dimitrie este crestin si s-a maniat foarte. Drept aceea, intorcandu-se biruitor dintr-un razboi cu scitii, Maximian a poruncit sa se faca praznice in fiecare cetate, in cinstea zeilor, si a venit imparatul si la Tesalonic. Si, Dimitrie fiind intrebat, de sunt adevarate cele auzite despre dansul, a raspuns cu indrazneala, marturisind ca este crestin si a defaimat inchinarea paganeasca. Si indata, imparatul a poruncit sa-l inchida in temnita, pana la incheierea jocurilor in cinstea venirii sale.

Si se bucura imparatul, mai ales, vazand pe un luptator vestit. Lie, vandal de neam, inalt, puternic si infricosator la chip, ca se lupta cu cei viteji si-i ucidca, aruncandu-i in sulite. Deci, era acolo un tanar crestin, anume Nestor, cunoscut Sfantului Dimitrie. Accsta, vazand pe Lie ucigand fara crutare pe oameni, mai cu seama pe crestini, s-a aprins de ravna. Si vrand sa se lupte cu Lie a alergat la Sfantul, in temnita, cerand de la dansul rugaciuni si binecuvantare ca sa-l poata birui pe acel ucigas de oameni. Si, insemnandu-l cu semnul crucii pe frunte, Sfantul i-a zis: "Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!"

Deci, intrand in lupta cu Lie, Nestor a strigat: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!" Si indata, trantandu-l jos pe Lie, l-a omorat. Si s-a intristat imparatul de moartea lui Lie. Afland insa ca Sfantul Dimitrie este cel care l-a indemnat pe Nestor sa se lupte cu Lie, imparatul a trimis ostasi, poruncindu-le sa-l strapunga cu sulitele pe Sfantul, in temnita, ca a fost pricina mortii lui Lie. Si aceasta, facandu-se indata, marele Dimitrie si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezcu. Si s-au facut la moastele lui multe minuni si prea slavite tamaduiri. Tot atunci, din porunca imparatului, s-a taiat capul si Sfantului Nestor.


Streptomicina lui Gafencu i-a salvat viața Pastorului Wurmbrand


Treptat apele tulburi din sufletul lui Wurmbrand se limpezeau. Atmosfera de pace si dragoste care domnea printre detinutii din camera 4 era ca un balsam pe zbuciumarile lui launtrice. Dar înca nu vazuse tot. Urma să fie martorul unui gest care avea sa-i salveze viata si sa-i faca înca o data dovada adevaratului crestinism.

In calculele tactice ale politrucilor din Targu-Ocna intrau si elemente socante. Asa se explica faptul ca au permis să patrunda în sanatoriu 10 grame de streptomicina pentru Richard. A fost un adevarat pelerinaj. Toti bolnavii se duceau să o vada ca pe o minune, iar medicii savarseau un întreg protocol când o manevrau. Richard a decis să dea aceasta streptomicina lui Valeriu.

- Iti multumesc din suflet, dar nu o pot primi, de ea depinde sanatatea ta! i-a zis emotionat Valeriu.

- Eu nu sunt atât de grav bolnav si condamnarea mea este mica. Am toate sansele să supravietuiesc. Deci te rog să o primesti! a insistat Richard.

B. a auzit si a spus :

- Avem datoria sa-l salvam pe Wurmbrand! El este un apostol al lui Hristos si poate fi de folos oamenilor. Propun deci sa-i dam lui streptomicina.

Situatia era delicata, căci atât pastorul cat si Valeriu erau primii candidati la moarte apropiata.

- O voi da lui Valeriu, a hotarat stapanul medicamentului.

Valeriu a ascultat linistit si a spus :

- Iata un prilej în care ne putem arata dragostea pentru poporul evreu, dincolo de atitudinea lui fata de Hristos. Sunt deci de parere sa-i dam lui Wurmbrand streptomicina.

- Nu! s-a impotrivit Richard. Raman la prima mea hotarare. Dorim să traiesti, avem nevoie de astfel de oameni!

- Bine, a zis Valeriu. Primesc streptomicina si-ti multumesc. Sunt nevrednic de dragostea ta.

A luat deci streptomicina si a daruit-o, la rândul sau, lui Wurmbrand. Era atât de ferm în gestul lui, încat nici Richard si nici nimeni altcineva nu a putut obiecta. Acele 10 grame de streptomicina au salvat viata lui Wurmbrand. El traieste, iar Valeriu s-a stins din viata.

(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)

[Patrie si Credinta]

am si eu o intrebare.pana unde se poate duce sacrificiu pe sine cu pierderea vietii fara a fii sinucidere?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Patrie si Credinta

am si eu o intrebare.pana unde se poate duce sacrificiu pe sine cu pierderea vietii fara a fii sinucidere?

Sacrificiul înseamnă să vizezi un câştig: câştigul celuilalt. Celălalt poate fi Dumnezeu sau oamenii.

Sinucidere înseamnă să vizezi o pierdere: pierderea propriei vieţi.

Este pe rol procesul de canonizare a unei tinere călugăriţe moldovence, de numai 23 de ani, care s-a opus violului. Agresorul a ameninţat-o cu un cuţit. Călugăriţa, care abia votase pentru căsătoria perpetuă cu Isus, s-a opus mai departe. Agresorul a sfârşit prin a o omorî cu 42 de lovituri de cuţit. Potrivit judecăţii Bisericii, asta înseamnă sacrificiu, nu sinucidere.

[laurastifter]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Sacrificiul înseamnă să vizezi un câştig: câştigul celuilalt. Celălalt poate fi Dumnezeu sau oamenii.

Sinucidere înseamnă să vizezi o pierdere: pierderea propriei vieţi.

Este pe rol procesul de canonizare a unei tinere călugăriţe moldovence, de numai 23 de ani, care s-a opus violului. Agresorul a ameninţat-o cu un cuţit. Călugăriţa, care abia votase pentru căsătoria perpetuă cu Isus, s-a opus mai departe. Agresorul a sfârşit prin a o omorî cu 42 de lovituri de cuţit. Potrivit judecăţii Bisericii, asta înseamnă sacrificiu, nu sinucidere.

Foarte impresionant... Cu adevărat o moarte martirică!

[laurastifter]

În prealabil postat de glykys

Poate ca e bine si sa exemplificam si niste acte martirice pentru Hristos si pentru semeni. Incep eu cu sfantul pe care l-am sarbatorit ieri si cu unul care isi asteapta canonizarea:


Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian Galeriu (284- 311) si era fiul voievodului cetatii Tesalonicului, botezat in taina de parintii sai, de frica cruntelor prigoane impotriva crestinilor. Si il invatau parintii in camara cea ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinte, luminandu-i cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si milostenia cea catre saraci, savarsind, adica, faceri de bine, celor ce trebuiau. Si asa, Dimitrie a cunoscut adevarul din cuvintele parintilor sai, dar, mai ales, a inceput a lucra intr-insul darul lui Dumnezeu. Si tanarul crestea cu anii si cu intelepciunea, urcand ca pe o scara, din putere in putere. Si, ajungand la varsta cea mai desavarsita, parintii lui s-au dus din vremelnica viata, lasand pe tanarul Dimitrie mostenitor nu numai al multor averi, ci si al bunului lor nume.

Deci, Maximian imparatul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dansul pe fiul acestuia si, cunoscandu-i intelepciunea, l-a facut voievod in locul tatalui sau. Si a fast primit Sfantul cu mare cinste de cetateni, iar el carmuia cu multa vrednicie poporul, propovaduind pe fata dreapta credinta si aducand pe multi la Hristos.

Deci, nu dupa multa vreme, a cunoscut imparatul ca voievodul Dimitrie este crestin si s-a maniat foarte. Drept aceea, intorcandu-se biruitor dintr-un razboi cu scitii, Maximian a poruncit sa se faca praznice in fiecare cetate, in cinstea zeilor, si a venit imparatul si la Tesalonic. Si, Dimitrie fiind intrebat, de sunt adevarate cele auzite despre dansul, a raspuns cu indrazneala, marturisind ca este crestin si a defaimat inchinarea paganeasca. Si indata, imparatul a poruncit sa-l inchida in temnita, pana la incheierea jocurilor in cinstea venirii sale.

Si se bucura imparatul, mai ales, vazand pe un luptator vestit. Lie, vandal de neam, inalt, puternic si infricosator la chip, ca se lupta cu cei viteji si-i ucidca, aruncandu-i in sulite. Deci, era acolo un tanar crestin, anume Nestor, cunoscut Sfantului Dimitrie. Accsta, vazand pe Lie ucigand fara crutare pe oameni, mai cu seama pe crestini, s-a aprins de ravna. Si vrand sa se lupte cu Lie a alergat la Sfantul, in temnita, cerand de la dansul rugaciuni si binecuvantare ca sa-l poata birui pe acel ucigas de oameni. Si, insemnandu-l cu semnul crucii pe frunte, Sfantul i-a zis: "Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!"

Deci, intrand in lupta cu Lie, Nestor a strigat: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!" Si indata, trantandu-l jos pe Lie, l-a omorat. Si s-a intristat imparatul de moartea lui Lie. Afland insa ca Sfantul Dimitrie este cel care l-a indemnat pe Nestor sa se lupte cu Lie, imparatul a trimis ostasi, poruncindu-le sa-l strapunga cu sulitele pe Sfantul, in temnita, ca a fost pricina mortii lui Lie. Si aceasta, facandu-se indata, marele Dimitrie si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezcu. Si s-au facut la moastele lui multe minuni si prea slavite tamaduiri. Tot atunci, din porunca imparatului, s-a taiat capul si Sfantului Nestor.


Streptomicina lui Gafencu i-a salvat viața Pastorului Wurmbrand


Treptat apele tulburi din sufletul lui Wurmbrand se limpezeau. Atmosfera de pace si dragoste care domnea printre detinutii din camera 4 era ca un balsam pe zbuciumarile lui launtrice. Dar înca nu vazuse tot. Urma să fie martorul unui gest care avea sa-i salveze viata si sa-i faca înca o data dovada adevaratului crestinism.

In calculele tactice ale politrucilor din Targu-Ocna intrau si elemente socante. Asa se explica faptul ca au permis să patrunda în sanatoriu 10 grame de streptomicina pentru Richard. A fost un adevarat pelerinaj. Toti bolnavii se duceau să o vada ca pe o minune, iar medicii savarseau un întreg protocol când o manevrau. Richard a decis să dea aceasta streptomicina lui Valeriu.

- Iti multumesc din suflet, dar nu o pot primi, de ea depinde sanatatea ta! i-a zis emotionat Valeriu.

- Eu nu sunt atât de grav bolnav si condamnarea mea este mica. Am toate sansele să supravietuiesc. Deci te rog să o primesti! a insistat Richard.

B. a auzit si a spus :

- Avem datoria sa-l salvam pe Wurmbrand! El este un apostol al lui Hristos si poate fi de folos oamenilor. Propun deci sa-i dam lui streptomicina.

Situatia era delicata, căci atât pastorul cat si Valeriu erau primii candidati la moarte apropiata.

- O voi da lui Valeriu, a hotarat stapanul medicamentului.

Valeriu a ascultat linistit si a spus :

- Iata un prilej în care ne putem arata dragostea pentru poporul evreu, dincolo de atitudinea lui fata de Hristos. Sunt deci de parere sa-i dam lui Wurmbrand streptomicina.

- Nu! s-a impotrivit Richard. Raman la prima mea hotarare. Dorim să traiesti, avem nevoie de astfel de oameni!

- Bine, a zis Valeriu. Primesc streptomicina si-ti multumesc. Sunt nevrednic de dragostea ta.

A luat deci streptomicina si a daruit-o, la rândul sau, lui Wurmbrand. Era atât de ferm în gestul lui, încat nici Richard si nici nimeni altcineva nu a putut obiecta. Acele 10 grame de streptomicina au salvat viata lui Wurmbrand. El traieste, iar Valeriu s-a stins din viata.

(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)

Da, ar fi foarte frumos să dăm exemple de martiri autentici. Sfântul Mucenic Dimitrie şi Valeriu Gafencu sunt, cu adevărat, modele de curaj creştinesc şi dragoste jertfelnică pentru Dumnezeu şi pentru aproapele!

Un sfânt martir din Biserica primară, pe care-l cinstesc în mod deosebit, este Sf. Arhidiacon Laurenţiu (Lavrentie) care, în a doua jumătate a sec. al III-lea, şi-a jertfit viaţa pentru Hristos.
Despre "naşterea în ceruri" a acestui tânăr mucenic, pomenit de Biserica noastră pe data de 10 august, am scris câteva rânduri aici:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=13539

Doamne ajută!

[laurastifter]

O predică deosebit de impresionantă a părintelui Nicolae Steinhardt despre Sfântul Arhidiacon Ştefan, primul martir creştin:

http://www.crestinortodox.ro/predici...fan-71680.html

[laurastifter]

Pentru Sophia:

http://www.ortodoxiatinerilor.ro/tin...ru-tineri.html

[fallen]

Ca sa nu infiintez un nou topic, vin si eu aici cu o "dilema":
-cat este de bine sau de rau sau cat de mult trebuie sa ne identificam cu cauzele pe care le servim?

Multa vreme am crezut ca e bine, ca asta ne va face sa ne simtim impliniti, dar ulterior aud (si simt) ca nu intotdeauna e bine sa te "identifici cu cauza" pentru ca sunt sanse mari ca daca cauza esueaza, sa ai nevoie de ajutor de specialitate ca sa te "dezidentifici", sa te regasesti pe tine, ca individ.

Astept argumente pro si contra.

Ca sa dau un exemplu cat de cat mai concret: toata tineretea ti-o dedici ca sa ajungi, sa zicem "judecator"; crezand ca asta inseamna sa faci oamenilor dreptate. Ajungi, dupa niste ani, sa activezi intr-un sistem, si dupa un timp mai lung sau mai scurt, realizezi ca de fapt trebuie sa faci dreptate numai anumitor oameni. Alminteri, consecintele pot fi nefaste, atat pt tine cat si pt cei apropiati; cea mai usoara dintre ele fiind excluderea ta din sistem. Si atunci, ce poti sa faci, inapoi nu mai poti intra, si nici nu mai vrei, iar tu, cel care ai fost zece ani (sau ai crezut ca esti) "judecatorul X", acum ce mai esti ? Clar, "judecator" asa cum vrea sistemul, tu iti dai seama ca nu vrei sa fii, ca nu asta ai vrut niciodata, iar cum vrei tu, nu se poate. Si atunci, ce e de facut, ca sa-ti regasesti identitatea, si sa poti, pana la urma, sa traiesti mai departe?

În prealabil postat de fallen

Ca sa nu infiintez un nou topic, vin si eu aici cu o "dilema":
-cat este de bine sau de rau sau cat de mult trebuie sa ne identificam cu cauzele pe care le servim?

Multa vreme am crezut ca e bine, ca asta ne va face sa ne simtim impliniti, dar ulterior aud (si simt) ca nu intotdeauna e bine sa te "identifici cu cauza" pentru ca sunt sanse mari ca daca cauza esueaza, sa ai nevoie de ajutor de specialitate ca sa te "dezidentifici", sa te regasesti pe tine, ca individ.

Astept argumente pro si contra.

Ca sa dau un exemplu cat de cat mai concret: toata tineretea ti-o dedici ca sa ajungi, sa zicem "judecator"; crezand ca asta inseamna sa faci oamenilor dreptate. Ajungi, dupa niste ani, sa activezi intr-un sistem, si dupa un timp mai lung sau mai scurt, realizezi ca de fapt trebuie sa faci dreptate numai anumitor oameni. Alminteri, consecintele pot fi nefaste, atat pt tine cat si pt cei apropiati; cea mai usoara dintre ele fiind excluderea ta din sistem. Si atunci, ce poti sa faci, inapoi nu mai poti intra, si nici nu mai vrei, iar tu, cel care ai fost zece ani (sau ai crezut ca esti) "judecatorul X", acum ce mai esti ? Clar, "judecator" asa cum vrea sistemul, tu iti dai seama ca nu vrei sa fii, ca nu asta ai vrut niciodata, iar cum vrei tu, nu se poate. Si atunci, ce e de facut, ca sa-ti regasesti identitatea, si sa poti, pana la urma, sa traiesti mai departe?

Incerc eu un raspuns: cred ca distinctia nu ar trebui facuta intre cauza si tu insuti, ca individ, ci intre cauzele lumesti si, sa zicem (nu stiu exact cum sa ma exprim), cautarea lui Dumnezeu. Cineva imi spunea ca prioritatile in viata fiecarui om ar trebui sa fie:
1. Dumnezeu,
2. familia,
3. cariera
si apoi celalalte, dupa inclinatiile fiecaruia.
Eu, de exemplu, am fost foarte implicata in cariera, cu mai multi ani in urma. Incercam sa fiu "perfecta", dar cerintele fiind mari si munca neterminandu-se niciodata, ajunsesem sa nu mai fac fata serviciului, sa fiu obosita, deprimata si sa nu ma mai bucur de viata. Asa am ajuns la psiholog (cea care mi-a spus de prioritatile de mai sus). Parerea mea este ca orice cauza care nu este legata de Dumnezeu, in sensul ca punem prea mult suflet intr-o activitate "lumeasca" (asta este intrebarea lui fallen, nu? - ce facem cand ne identificam cu o cauza), va ajunge la un moment dat la un fel de esec - nu ne va fi suficienta, chiar daca ne-a adus in timp si impliniri.
Prin urmare conteaza masura pe care o punem in toate. Si dreapta socotinta. Ce bine ar fi daca am incerca, prioritar, sa crestem scanteia de dumnezeire care exista in fiecare dintre noi!
In rest, da, e bine sa ne implicam si sa fim seriosi in ceea ce intreprindem (sa muncim ca pentru Dumnezeu) - dar daca "sistemul" te obliga la compromisuri, depinde de la caz la caz - aici eu as vorbi cu duhovnicul...