Eens

[Mihnea Dragomir]

Există deosebire între "a nu se mântui" şi "a fi condamnat la pedeapsa veşnică a iadului". Mântuirea înseamnă o stare de fericire supranaturală dată de vederea permanentă a lui Dumnezeu. "Mântuire" şi "viziune beatifică" sunt două expresii pentru acelaşi lucru.

Cei care nu se mântuiesc se împart în mai multe categorii. După cum şi cuvântul "iad" are mai multe semnificaţii, începând cu aceea de "mormânt" sau "locuinţă a morţilor". Toţi drepţii lumii vechi au coborât, imediat după judecata lor individuală, în iad. Mai exact, este vorba de un loc (sau o stare) în care nu Îl puteau vedea pe Dumnezeu, fiind în acelaşi timp feriţi de focul iadului, adică de suferinţa infernală. Acest iad, şi nu iadul păcătoşilor, a fost locul în care a coborât Isus în timpul celor trei zile (mai exact: o zi şi două capete) în care a fost prezent cu trupul în Sfântul Mormânt. Acolo, în limbul părinţilor, ei se aflau într-o stare de aşteptare. Tot într-un astfel de loc este foarte probabil să meargă şi drepţii nebotezaţi. Singurele deosebiri sunt că primului îi zice "limbus patrum" şi existenţa lui este materie dogmatică ("sententia certa de fide catholica"), pe când celui de al doilea îi zice "limbus puerorum" şi este teologumenă ("sententia de fide definita").

Acum, să sperăm că vă este mai clară conformitatea învăţăturii lui Pius al IX-lea cu magisteriul anterior al Bisericii. În general, când avem impresia că ceva este contradictoriu în Biblie, în magisteriu sau în liturgică, e bine să considerăm acest lucru ca o dificultate a noastră şi să plecăm de la prezumţia nu că Biblia, papii sau dumnezeieştii părinţi au greşit, ci că avem de descoperit veriga lipsă, pe care, deocamdată, nu o putem vedea.