stradanie

[Adriana-Simona]

În prealabil postat de Dobra Daniela

Buna seara tuturor! Nu stiu cum sa pun in cuvinte ce traiesc acum si nici cum sa cer ajutor. Ma straduiesc din rasputeri sa devin buna, simpla, umila, dinamica, fericita si sanatoasa cum eram candva. Viata mea a devenit in ultima perioada o lupta continua, o incrancenare si nu stiu cum sa ma relaxez si nici unde gresesc. Mi-am pierdut serviciul de cateva luni, am luat in greutate, casnicia mea merge destul de greu, am dureri mari de cap, ameteli si tinitus, deci nici sanatatea nu e cum ar trebui. de spovedit ma spovedesc, am duhovnic, posturi tin, de iubit iubesc, doresc sa fac voia lui Dumnezeu. e ca un cerc vicios din care nu mai stiu cum sa ies. Daca ati trecut prin asta si ati reusit sa va reveniti, poate imi spuneti si mie cum, ca ma tem ca am sa cad in deznadejde. multum.

Toti trecem la un momentdat prin etapa asta. E normala, si va trece.
E ca o furtuna. Cand e furtuna cel mai bine e sa te adapostesti.
Iar cel mai bun adapost sunt biserica, si bucuriile mici din jurul nostru. Important e sa vrem sa le vedem.

Probabil ca exemplu de zi proasta la tine e: sotul e rece si nu te intelege, iarasi dureri in corp si ameteli, nici azi nu te-au sunat pentru un interviu, iar in minte bazaie o gramada de ganduri.

Era o vorba din batrani: cand esti nacajit iesi afara sa te bata vantul.
Se pare ca functioneaza. Pe testate: mergi intr-o padure sau un parc, camp, nu conteaza, si aduna flori, frunze. Multe minuni se intampla in natura: fie ca vezi un copilasi dragut, sau un cutu pufos in parc, o pasare sau o caprioara acolo unde natura e mai salbatica.
Mersul la manastire, sfatul mangaietor al unei maici, toate aceste deschid inima si atunci Dumnezeu poate lucra, atunci poate sa iti trimita acel gand, acea idee, care sa iti redea din nou bucuria.

Adeseori oamenii reintalnindu-se cu natura si cu Dumnezeu, au avut idei care le-au schimbat viata: fie ideea unei afaceri, fie ideea unui nou mod de a comunica cu sotul, cu familia, fie au gasit o planta pentru sanatatea lor (sau le-a dat ideea sa gaseasca un tratament naturist pentru boala lor). etc.

Maslul ajuta, pomelnicele ajuta, sportul si iesirile in natura ajuta, rabdarea ajuta, sfatuirea cu parintele duhovnic (nu doar spovedania) ajuta, luarea de initiativa ajuta (daca sotul nu iti acorda atentie, acorda-i tu: un cadou, un masaj, etc.), un nou hobbi ajuta (daca iti place sa cosi, sau sa faci aranjamente florale, poti invata apoi sa deschizi un atelier de exemplu)... important e sa pui nadejdea la Dumnezeu si sa iti lasi creativitatea libera.

[Mihnea Dragomir]

Asemenea şiruri de "ghinioane" sunt, de multe ori, atacuri diabolice (mai rar: încercări de la Domnul venite). Capul şi inima sus ! Cu răbdarea, trecem marea. Diavolul, văzând stăruinţa în credinţă, în rugăciune şi practicarea virtuţilor, se lasă păgubaş. Iar Domnul, nu-i dă omului mai mult decât poate duce. Şi terminaţi cu obieceiul acesta nenorocit, de a mânca de nervi ! Ce-ar fi ca, de câte ori sunteţi supărată, să spuneţi o rugăciune sau să citiţi despre patimile Domnului, ori vreo altă lectură sfântă, precum Cartea lui Iov sau Ecclesiastul ?

[AlinB]

In chestiunea asta doar duhovnicul poate sa te ajute, exista pacate mici, ascunse la prima vedere, dar care trag mult sufletul in jos iar credinta nu e doar un set de reguli de urmat, e o asezare a inimii si asta doar duhovnicul o poate sti daca este sensibil la problemele credinciosului.

Si e normal sa mai trecem prin probleme dificile dar e bine sa ne gandim atunci si la altii care poate au probleme si mai mari decat noi, sa-i incercam sa-i ajutam si poate asa ne ridicam si noi..

Si sa nu uitam ca poate cei cu credinta cea mai tare au fost si cei mai grei incercati..sa ne gandim bine de ce anume vrem sa ne plangem de fapt..

[Dobra Daniela]

Va multumesc mult tuturor, sunteti niste scumpi! am inceput deja sa imi revin. Dumnezeu mi-a si raspuns si am inteles ca eu eram cea care nu avea atitudinea potrivita, problema este in mine, nu in afara mea. vazand aceasta imi ramane sa ma indrept numaidecat. am inteles ca nu pot sa fiu libera asa cum as vrea in familie si in toate relatiile si ca tin totul in mine crezand ca raman neinteleasa daca imi exprim suferintele si nemultumirile si crezand ca cei dragi nu m-ar mai iubi si a aparut astfel frica, o mare frica. si am constientizat aceasta. imi ramane doar sa iau atitudine. e prima zi in care nu am mai avut dureri, nici atacuri de panica. va multumesc mult ca mi-ati raspuns si va doresc un week-end minunat tututor! va pup!