Vreau sa o uit...

[maria40]

La el mintea e acum dominata de indragosteala pentru fata asta!
Dumneavoastra comparati mere cu pere! Iubirea pe lumea asta e de multe feluri. Intr-un fel iti iubesti parintii si in alt fel sotia sau iubita. Cel mai mult trebuie sa-l iubim pe Dumnezeu, e corect ce-ti spus, insa, eu incercam sa-i dau niste sfaturi practice ca la el acum ratiunea nu mai functioneste cum trebuie! No asta am vrut daca am gresit, iertare!

Iubirea este una, adanca, un izvor din care curg sub diferite forme riuri de iubire. Fireste ca un riu nu e ca altul dar Izvorul e Unul si continutul Lui e prezent in fiecare riu.
Problema asadar nu e deloc iubirea unei fete, dupa cum pare la suprafata, ci iubirea fata de Dumnezeu.
Aici e buba tuturor oamenilor si, atunci cand migalim aici dupa puteri, avem sansa sa trecem de egoismul posesiei la dragoste.
Aceasta am vrut sa spun, iar daca am gresit, imi cer iertare, desigur. Dar sper ca nu am gresit, altminteri am citit degeaba Scriptura si am pierdut vremea pe lumea asta pana azi. Ceea ce, vai, nu e deloc exclus.

[CarareaImparatiei]

Iertaţi-mă, poate vă sunt de folos cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur despre dragoste şi prietenie: http://www.ioanguradeaur.ro/121/desp...tenie-brosura/

Indiferent către cine este îndreptată iubirea, trebuie să fie necondiţionată, trebuie să fie sinceră, trebuie să fie curată, nepătimaşă, izvorâtă din adâncul inimii. Aşa cum ne iubeşte pe noi Hristos, aşa trebuie şi noi să iubim. Să deschidem ochii, dar bine să ne deschidem inimile, şi să luăm aminte la ce ne spune nouă Dumnezeu prin Sfinta Scriptură, prin invăţătura Sfinţilor Părinţi. Să nu ne fie frică să iubim, căci iată, precum Sfântul Ioan Gură de Aur frumos grăieşte, dragostea adevărată e dătătoare de o bucurie sufletească ce nu poate fi înţeleasă de noi oamenii. E de natură dumnezeiască.

"Gândeşte-te ce mare lucru este a iubi pentru a iubi, ce mare bucurie aduce, câtă mulţumire dă sufletului! Şi aceasta este mai cu seamă extraordinar. Toate celelalte feluri de virtuţi sânt însoţite de durere, cum sânt: postul, înfrânarea, privegherea.

Dragostea, însă, pe lângă folos procură şi multă plăcere şi nu are nici o suferinţă.

Dragostea este ca o albină foarte lucrătoare, care adună de pretutindeni cele bune şi le depozitează în sufletul celui care iubeşte.

Chiar dacă cineva este rob, robia i se va: părea mai plăcută decât libertatea.

Dragostea schimbă firea lucrurilor şi preface în lucruri bune pe toate cele ce se ating de ea; e mai duioasă decât o mamă şi mai bogată ca o regină: pe cele anevoioase le face uşoare şi lesnicioase. Prin dragoste virtutea ni se pare uşoară iar viciul cu totul amar."

Tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne readuce aminte de porunca dumnezeiască:

"Din această pricină după ce a spus : <<Cea dintâi şi cea mai mare poruncă este să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău>>, a adăugat: <<iar a doua>> şi n-a tăcut, ci a adăugat una asemenea ei: <<să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi>> (Matei, XXII, 37—38)."

Iar diferenţa dintre dragostea faţă de Dumnezeu şi cea faţă de tot omul, precum zice sfântul nostru drag şi doctorul bisericii, iată care este:

"Observă că Domnul cere ca dragostea de aproapele să fie aproape tot atât de puternică ca şi dragostea de Dumnezeu. Despre dragostea de Dumnezeu zice : <<Din toata inima ta>>; iar despre dragostea de aproapele spune : <<Ca pe tine însuţi>>, ceea ce este egal cu <<din toata inima ta>>"