Conferinte Christos Yannaras in Romania

[ioanna]

În prealabil postat de cristinutza_06

am o intrebare si nu stiu unde sa o scriu, nu stiu daca aici e bine, totusi o scriu. am un iubit catolic cu care ma inteleg foarte bine si la anul am hotarat sa facem nunta pt ca acuma traim in pacat. el nu renunta la religia lui iar eu nu renunt la ortodoxie.mai are un frate si e casatorit tot cu o ortodoxa, au facut casatorie mixta.stiu ca Dumnezeu mi l-a scos in cale, insa nu stiu ce sa fac, nu m-as converti la catolici ca imi iubesc religia, cu ea m-am nascut. credeti ca o sa mearga aceasta casatorie? va rog sa imi dati un sfat. va multumesc

Scuza-ma, dar parca te-ai casatori cu cineva de o credinta total rupta de ortodoxie, care n-are deloc convergente cu ea, asa intrebare ai pus. Daca pana acum v-ati inteles bine, iar diferentele doctrinare n-au fost un impediment pentru iubirea reciproca ,respectul si libertatea(confesionala) personala, tot asa trebuie sa va pastrati relatia si dupa ce o oficializati si sa accedeti impreuna spre o spiritualitate verticalizata, mai complexa, departe de diagonala recalcitranta dintre ortodox si catolic. Nu stiam ca se oficiaza ceremonie religioasa in B.O cu un romano-catolic, stiam doar ca in B.C e posibil acest mariaj mixt. Sa luati decizia botezarii viitorilor copii inainte de casatorie, in deplin acord reciproc, cu maturitate si intelegere, pentru a nu avea discutii dupa. Bafta!

În prealabil postat de ioanna

Scuza-ma, dar parca te-ai casatori cu cineva de o credinta total rupta de ortodoxie, care n-are deloc convergente cu ea, asa intrebare ai pus. Daca pana acum v-ati inteles bine, iar diferentele doctrinare n-au fost un impediment pentru iubirea reciproca ,respectul si libertatea(confesionala) personala, tot asa trebuie sa va pastrati relatia si dupa ce o oficializati si sa accedeti impreuna spre o spiritualitate verticalizata, mai complexa, departe de diagonala recalcitranta dintre ortodox si catolic. Nu stiam ca se oficiaza ceremonie religioasa in B.O cu un romano-catolic, stiam doar ca in B.C e posibil acest mariaj mixt. Sa luati decizia botezarii viitorilor copii inainte de casatorie, in deplin acord reciproc, cu maturitate si intelegere, pentru a nu avea discutii dupa. Bafta!

nu exista doctrina in dreaptaslavire(ortodoxie), chiar nu ma asteptam sa pui problema asa. Pe verticala mentionata (Domnul sa ne ajute pe toti sa ne lasam trasi in sus pe ea) nu se poate urca prin „hai sa depasim micimile astea”. Una ca nu sunt micimi, ori ca micimile sunt doar o particica neinsemnata dintr-o miza vesnica. A doua ca noi nu avem puterea sa miscam un fir de par apoi sa depasim o realitate sau alta. De aceea ar fi fost de asteptat sa subliniezi, zic eu, ca pe acea verticala nu se poate urca decat prin acea credinta „data sfintilor odata pentru totdeauna”.

Doamne ajuta!

[Mihailc]

În prealabil postat de VladCat

nu exista doctrina in dreaptaslavire(ortodoxie), chiar nu ma asteptam sa pui problema asa. Pe verticala mentionata (Domnul sa ne ajute pe toti sa ne lasam trasi in sus pe ea) nu se poate urca prin „hai sa depasim micimile astea”. Una ca nu sunt micimi, ori ca micimile sunt doar o particica neinsemnata dintr-o miza vesnica. A doua ca noi nu avem puterea sa miscam un fir de par apoi sa depasim o realitate sau alta. De aceea ar fi fost de asteptat sa subliniezi, zic eu, ca pe acea verticala nu se poate urca decat prin acea credinta „data sfintilor odata pentru totdeauna”.

Doamne ajuta!

Sigur că orthodoxia nu ar trebui să fie doctrinară, ci în primul rând experiențială, dar ce se vede pe teren e adesea diferit și contradictoriu față de reperele optime. În realitate, diferențele confesionale dintr-un cuplu sunt percepute ca teorii despre Dumnezeu care se bat în cap în multe aspecte chiar dacă practica se ridică cu greu și imperceptibil peste cota zero în cazul amândurora. Dacă ”micimea” este totuna cu atașamentul orgolios și strict lingvistic față de propria ”tradiție străbună” atunci ea trebuie neapărat depășită, altfel ne blocăm în categoria ”mărturisitori cu buzele”, deplânsă altădată de Domnul.
Iubirea adevărată este întotdeauna verticală, este orthodoxă - adică o participare reală, adevărată, dincolo de etichete confesionale, la ceea ce știm că este Dumnezeu, Dragoste Absolută. Nu cred că adeziunea formală la BOR este același lucru cu valorizarea ”credinței dată sfinților odată pentru totdeauna”, ar fi un simplu compromis făcut de dragul domnișoarei, fără prea mare impact asupra existenței persoanei în cauză. Decât o convertire rapidă și formală, mai bine o experiență comună mai lentă dar solidă care să se împlinească într-o bună zi în Biserică.

În prealabil postat de Mihailc

Sigur că orthodoxia nu ar trebui să fie doctrinară, ci în primul rând experiențială, dar ce se vede pe teren e adesea diferit și contradictoriu față de reperele optime. În realitate, diferențele confesionale dintr-un cuplu sunt percepute ca teorii despre Dumnezeu care se bat în cap în multe aspecte chiar dacă practica se ridică cu greu și imperceptibil peste cota zero în cazul amândurora. Dacă ”micimea” este totuna cu atașamentul orgolios și strict lingvistic față de propria ”tradiție străbună” atunci ea trebuie neapărat depășită, altfel ne blocăm în categoria ”mărturisitori cu buzele”, deplânsă altădată de Domnul.
Iubirea adevărată este întotdeauna verticală, este orthodoxă - adică o participare reală, adevărată, dincolo de etichete confesionale, la ceea ce știm că este Dumnezeu, Dragoste Absolută. Nu cred că adeziunea formală la BOR este același lucru cu valorizarea ”credinței dată sfinților odată pentru totdeauna”, ar fi un simplu compromis făcut de dragul domnișoarei, fără prea mare impact asupra existenței persoanei în cauză. Decât o convertire rapidă și formală, mai bine o experiență comună mai lentă dar solidă care să se împlinească într-o bună zi în Biserică.

pai nu am pomenit nicaieri de adeziune formala. Problema e ca tu spui „dincolo de etichete confesionale” si te referi la o inchinare „in duh si adevar”. Cineva care nu a simtit deloc „temperatura” Bisericii nu are cum sa inteleaga acelasi lucru. Iar tu esti responsabil pentru felul in care pricepe acel cineva ceea ce ti s-a descoperit tie. Deci prefer o marturisire simpla si tributara formelor, cum ar fi: „Hristos nu poate fi gasit decat in ortodoxie”, decat o marturisire care renuntand mult prea devreme la forme il face pe aproapele sa caute Adevarul acolo unde este „intunericul cel mai din afara.” Formele nu trebuie dispretuite, ele sunt doar depasite pe masura ce se pogoara harul.

[Mihailc]

În prealabil postat de VladCat

pai nu am pomenit nicaieri de adeziune formala. Problema e ca tu spui „dincolo de etichete confesionale” si te referi la o inchinare „in duh si adevar”. Cineva care nu a simtit deloc „temperatura” Bisericii nu are cum sa inteleaga acelasi lucru. Iar tu esti responsabil pentru felul in care pricepe acel cineva ceea ce ti s-a descoperit tie. Deci prefer o marturisire simpla si tributara formelor, cum ar fi: „Hristos nu poate fi gasit decat in ortodoxie”, decat o marturisire care renuntand mult prea devreme la forme il face pe aproapele sa caute Adevarul acolo unde este „intunericul cel mai din afara.”

Da, expresia ”dincolo de etichete confesionale” trebuie nuanțată, altfel se poate interpreta ca relativism transconfesional, dar dacă cineva citește cu bună credință își dă repede seama că ”eticheta” se referă la simpla aderență formală la credință, întrucât un creștin ortodox mărturisește cu ceea ce este, nu doar cu ce spune sau cu afișarea brandului confesional moștenit din familie. Îmi aduc aminte de o întâmplare avându-i ca protagoniști pe părintele Stăniloae și Olivier Clement, în timpul unui voiaj cu trenul prin Franța. Aflați în mijlocul unei discuții duhovnicești despre rugăciune, părintele observă o pereche de tineri, colegi de compartiment cu cei doi mari teologi, care se îmbrățișau cu mare delicatețe vădit îndrăgostiți unul de altul, și îi spune lui Olivier: ”Vedeți, cei din fața noastră se roagă în felul lor”. Remarca părintelui are un tâlc mai adânc decât simpla contemplare a gesturilor de iubire dintre doi oameni, sfinția sa făcând o comparație implicită între a vorbi despre rugăciune și a trăi realitatea iubirii ca rugăciune în mod spontan și nondiscursiv. Nu degeaba, în isihasm, rugăciunea este legată de vitala și vegetativa respirație, dincolo de simpla indicație tehnică. Când spunem unui heterodox ”Hristos poate fi găsit numai în ortodoxie” ne antrenăm într-o suită de explicații dificile, fiindcă găsim tot mai greu exemple vii și convingătoare prin care să ne argumentăm aposteriori aserțiunea pretențioasă și exclusivistă. Relația tainică dintre literă și duh nu se ilustrează prin declarații ultimative, ci prin realitatea pe care o generează, altfel riscăm să ne comportăm ca niște catâri mimând efortul în timp ce trag după ei o căruță goală.

[bogdan81]

Nu doresc sa intru in polemica cu nimeni de aici pe tema cartii lui Yannaras, Contra religiei, dar impresia mea, ca unul care am citit cartea cu pricina, este ca Yannaras cauta nod in papura.
Se razboieste cu niste canoane de care oricum nu prea mai tine nimeni seama, nici macar duhovnicii pe care ii ataca el, pentru ca eu nu am auzit ca vreun duhovnic sa condamne o femeie lauza ca a intrat in dormitorul pruncului botezat.
Se razboieste cu barbile preotilor, cu vesmintele lor, cu toate aceste lucruri de suprafata.
Cartea lui Yannaras este o carte de suprafata. Ea nu vorbeste despre profunzimile credintei ci despre nodul din papura. Yannaras se razboieste cu babele de la mine din sat care amesteca credinta cu superstitia, ca si cum acele babe ar reprezenta norma ortodoxiei.
Imi pare rau ca trebuie sa spun dar este o carte neserioasa.
Pentru ca daca vrem sa gasim chichite le putem gasi.
Dar nu cred ca asta e o intreprindere serioasa, sa gasim chichite legate de credinta.

Mie mi s-a părut că nu de lucrurile de suprafaţă se leagă el, ci de ce stă în spatele lor, şi anume o credinţă motivată psihologic, numită religiozitate, care nu urmăreşte decât conservarea eului, mimând şi schimonosind dragostea. E un semnal de alarmă că alunecăm la vale închipuindu-ne că urcăm, că suntem morţi crezându-ne vii, că ne credem în împărăţia lui Dumnezeu în timp ce sufletele noastre sunt pustii.

[catalin2]

În prealabil postat de bogdan81

Cartea lui Yannaras este o carte de suprafata. Ea nu vorbeste despre profunzimile credintei ci despre nodul din papura. Yannaras se razboieste cu babele de la mine din sat care amesteca credinta cu superstitia, ca si cum acele babe ar reprezenta norma ortodoxiei.
Dar nu cred ca asta e o intreprindere serioasa, sa gasim chichite legate de credinta.
Ca o completare as mai adauga ca pentru Yannaras chiar si dogmele bisericii sunt forme ale blindajului psihologic. Cu alte cuvinte, parintii ar fi consfintit in sinoade dogmele de credinta lasate de Mantuitorul ca sa-si blindeze eul sau ca sa nu-l blindeze pe al nostru.

Bogdan, aceleasi lucruri le-am intuit si eu doar din citatele date pe forum, fara sa citesc cartea.
De curand am aflat ca de fapt Yannaras nu e singurul cu aceasta gandire, face parte dintr-un curent de teologie modernista. Punctul de plecare este teologia neo-patristica, de la care s-a ajuns in zilele noastre la cea numita post-patristica. In perioada interbelica rusii plecati din tara din cauza venirii comunismului au intemeiat la Paris o scoala teologica bazata pe reintoarcerea la scrierile sfintilor parinti. Probabil intentia era buna, desi nu stiu ce se dorea, Biserica tot pe invatatura sfintilor se baza si pana atunci. Dar unii au ajuns sa interpreteze scrierile sfintilor in functie de conceptiile lor. In aceeasi perioada, in 1920 Patriarhia Ecumenica daduse o Enciclica in care afirma conceptii ce tineau de noul curent aparut, ecumensimul. Mai tarziu s-a mers mai departe, la teologia neo-patristica.
Toate acestea sunt de fapt asemanatoare cu gandirea protestanta, de reintoarcere la crestinismul primelor veacuri (ecumenismul se bazeaza pe idei protestante). Dar protestantii fac asta pentru ca nu au continuitate, considera ca Biserica a intrat pe un drum gresit de atunci, si abia prin ei s-a recapatat intelegerea crestinismului. Noi nu avem aceste lucruri, pentru noi Biserica este fara greseala si este aceeasi din primul secol.
Astfel unii scriitori (pentru ca teologi sunt in general sfintii) au gasit niste chichite, in schimb incercand sa schimbe lucrurile importante, ce tineau de invatatura. Mai pe scurt au incercat sa armonizeze invatatura ortodoxa cu conceptiile ecumeniste, dar nu in mod direct, ci mai subtil. Nu au spus ca trebuie sa acceptam Filioque sau alte invataturi (desi unii in avantul lor unionist au afirmat si ceva asemanator), ci ca trebuie sa avem o alta intelegere a dogmei, mai laxa, cu tot felul de explicatii ce tineau de filozofie, nu de teologie. Si Yannaras este si filozof.
Eu aveam aceste banuieli, dar de curand am aflat ca asa si este, exista scrieri pe tema asta, s-a facut si o conferinta impotriva teologiei post-patristice.
Citez dintr-un articol al unui Mitropolit grec: "În sfârşit, părerea că în Biserică predomină o dublă ecleziologie – primară şi ulterioară – aparţine aşa-numitei „teologii postpatristice”, adică o părere preluată de la protestanţi şi de la unii ortodocşi, care încearcă astfel să nege învăţătura Părinţilor, cultul Bisericii, tradiţia isihastă şi, desigur, monahismul.
Şi este surprinzător, într-adevăr, faptul că se operează o protestantizare a teologiei ortodoxe prin elogierea interpretării protestante de către teologii şi filosofii care împărtăşesc poziţiile de mai sus, prin subminarea Tradiţiei patristice, bisericeşti, isihaste, de dragul unei „ecleziologii primare”, care se referă la dumnezeiasca Euharistie, la Împărăţia lui Dumnezeu şi se sprijină doar pe texte ale Vechiului Testament.
Pentru că, după cum se vede limpede, este vorba de o malignitate eretică protestantă care a intrat în organismul unor membri ai Bisericii şi nu trebuie să devină o tumoare malignă în Biserică, care să atace organismul acesteia."