O mare framantare....

[Adriana-Simona]

Sunt doar ispite.
Atat timp cat pacatele nu le-ai omis intentionat nimeni nu se va supara pe tine. Mai ales daca te caiesti cu adevarat de ele.
Daca e ocupat parintele sau nu? De ce nu lasi pe Dumnezeu sa randuiasca. O zic din experienta: o prietena care avea duhovnic in alta parte a dat telefon sa vada daca e liber, si i s-a zis ca nu, dar sa vina la slujba duminica daca vrea. Si cum ii era si tare dor de parintele ei s-a dus. Si asa a randuit Dumnezeu ca oamenii aceia care trebuiau sa vina cu probleme la parintele respectiv nu au mai venit, si a avut o zi intreaga pt ucenica lui.
Alte dati s-a intamplat sa nu aibe, dar daca iti este cu folos iti va randui Dumnezeu sa poti vorbi cu el. Iar daca nu esti pregatita le va aseza asemeni cu folos.
Ideea e ca, oricum ar fi sa le primesti cu inima senina.

[Sanduu]

Draga ''Pacatoaso'' si eu sint ca dumneavoastra mai ales inainte de spovedanie ma chinuie diferite ginduri -poate asa poate altfel etc.
Vreau sa va spun sa aveti grija cum luati lucrurile si aceasta poate fi ca o ispita, am citit ca diavolul pe cei sensibili ii face super sensibili pina ii netrebnicesc

Diavolul îţi exploatează sensibilitatea, te face să examinezi prea minuţios unele lucruri, iţi lipeşte mintea acolo şi te chinuieşti fără folos.

Sufletul mare si gingas (sensibil) nu se foloseste de cercetarea minutioasa a pacatelor sale, pana ce se va intari duhovniceste, pentru ca vicleanul il lupta atunci cu sensibilitatea exagerata, ca sa-i creeze neliniste
.
Vicleanul nu merge contra noastra, ci potrivit cu apele noastre.
Adicai ncearca sa mareasca hohotele si mahnirea ca sa intrsiteze sufletul si sa-l inece cu neliniste´.ł
Cei sensibili vor trebui sa fie foarte atenti la prihanirea de sine,pentru ca vicleanul incearca sa-i aduca la deznaddejde (prin sensibilitate exagerata
Nu sint cuvintele mele ci ale unor oameni mari.


va recomand : Cuviosul Paisie Aghioritul despre oamenii sensibili aici
http://www.scribd.com/doc/35820048/C...enii-Sensibili
Mi se pare ca sinteti o persoana sensibila apropo si eu sint asa.
Doamne ajuta sper ca vam ajutat cumva.

[QUOTE=pacatoasa..; (cu mila de sine, cu crutarea de sine, cu purtarea baticului)

Ce pacat e asta cu baticul ,dezvolta te rog ca nu pricep?

[pacatoasa..]

[quote=florinna01;418033][quote=pacatoasa..; (cu mila de sine, cu crutarea de sine, cu purtarea baticului)

Ce pacat e asta cu baticul ,dezvolta te rog ca nu pricep?[/QUOTE]

Iertare pentru greseala de exprimare, voiam sa spun pentru nepurtarea baticului.
Multumesc tuturor pentru ajutor. Oricum de atunci au trecut 2 ani si intr-adevar am realizat ca toate acestea(cu amintirea pacatelor) au fost un dar de la Dumnezeu, insa din lipsa de experienta, din prea multa sensibilitate si din lipsa de comunicare cu duhovnicul(trebuia sa ii spun deschis ce simt si prin ce perioada trec) am cazut ca o netrebnica si pacatoasa(cum imi e si unsername-ul ) in ispita diavolului. Au fost momente in care aproape ajunsesem la paroxism, atat eram de preocupata de pacate si de lepadarea lor. Multa dreptate aveti domnule Sandu, diavolul nu a mers in contra mea, ci din contra. Preocupandu-ma atat de mult intr-adevar de multe ori imi alungam linistea pe care Dumnezeu mi-o aducea in suflet, mai mult a aparut dorinta de a spori repede, de a lepada pacatele repede. Aparent, printr-o silinta continua asa avea sa fie, dar se duceau cele mai "marisoare" si veneau altele mai "mici", si mai "mici", si mai "mici"(adica pacate la auzul carora majoritatea crestinilor ar rade daca le-as considera pacate). Si astfel nu mai aveam liniste, decat in momentele in care ma lasam in voia lui Dumnezeu. Dar iar veneau gandurile si imi spuneau: cum, ai atatea pacate inca, uita-te la ele, uite cum mai apar si apar....si m-a ametit rau diavolul. Si chiar incerca sa imi prezinte lucrul acesta ca pe o inaintare duhovniceasca. Imi veneau ganduri ca uite, sunt aproape de masura parintilor din pustie, alteori incerca sa ma arunce in deznadejde. Eu nu credeam niciunul din ganduri insa nu stiam ce sa fac, cum sa ies din situatie.
Si da, domnule Ioan Cezar, bine ar fi fost daca i-as fi marturisit duhovnicului gandurile acestea.
Dar toate acestea au fost spre smerirea mea. Ma tem in continuare de astfel de ispite, insa nadajduiesc ca prin mila lui Dumnezeu si rugaciunile si sfaturile duhovnicului sa fiu pazita de astfel de ispite.
Multumesc inca o data din suflet pentru sfaturi si daca mai doriti sa imi spuneti ceva sau daca am gresit cu ceva in marturisirea pe care v-am facut-o puteti sa ma corectati cu drag. Ce sa zic? Sunt o oita mai mica ce vrea sa gaseasca drumul spre Iubirea adevarata, Hristos, si se cam impotmoleste uneori )
Sarbatori fericite in continuare.

[Mihnea Dragomir]

[quote=pacatoasa..;418644]

În prealabil postat de florinna01

Preocupandu-ma atat de mult intr-adevar de multe ori imi alungam linistea pe care Dumnezeu mi-o aducea in suflet, mai mult a aparut dorinta de a spori repede, de a lepada pacatele repede. Aparent, printr-o silinta continua asa avea sa fie, dar se duceau cele mai "marisoare" si veneau altele mai "mici", si mai "mici", si mai "mici"(adica pacate la auzul carora majoritatea crestinilor ar rade daca le-as considera pacate). Si astfel nu mai aveam liniste, decat in momentele in care ma lasam in voia lui Dumnezeu. Dar iar veneau gandurile si imi spuneau: cum, ai atatea pacate inca, uita-te la ele, uite cum mai apar si apar....si m-a ametit rau diavolul. Si chiar incerca sa imi prezinte lucrul acesta ca pe o inaintare duhovniceasca. Imi veneau ganduri ca uite, sunt aproape de masura parintilor din pustie, alteori incerca sa ma arunce in deznadejde. Eu nu credeam niciunul din ganduri insa nu stiam ce sa fac, cum sa ies din situatie.

Îmi pare că ar fi vorba despre ispite de dreapta.

Un lucru e clar: spovada este bună, adică duce cu adevărat la remisiunea păcatelor, dacă îndeplinim condiţia de a spovedi toate păcatele de care ne amintim, în urma unui efort de examinare a conştiinţei. Odată primită dezlegarea, sufletul nostru este din nou în stare de graţie sfinţitoare. Cu alte cuvinte, suntem iertaţi de consecinţele spirituale ale tuturor păcatelor, atât ale celor de care ne-am amintit şi le-am mărturisit, cât şi ale celor pe care nu ni le-am putut aminti.

Legat de topic si de ultimul tau mesaj, draga "oita", citesc o carte pe care o recomand cu toata caldura: "Viata launtrica", autor Sfantul Teofan Zavoratul.

Pentru topic - capitolul despre ascultare, despre raportul cu parintele duhovnic.
Rar am citit ceva mai limpede si mai convingator pe aceasta tema.