![]() |
![]() |
|
|
|
#11
|
|||
|
|||
|
Trei poezii compuse în închisoare de către domnul Demostene Andronescu - un fost deținut politic în viață. Pe acest creștin autentic l-am văzut la o conferință, la care au participat foarte mulți studenți de la mai multe facultăți. Ne privea atât de trist, melancolic... pentru că, exact la vârsta noastră, când era student, se afla... în închisoare.
Ultima dintre poeziile pe care le postez mai jos a fost compusă într-o împrejurare groaznică, pe care evit s-o relatez acum, căci suntem într-o zi a bucuriei creștine. Poeziile erau compuse și reținute vers cu vers, căci nu puteau și nu aveau voie să le scrie în închisoare."Demostene Andronescu - Poezii Reproducem aici trei poeme de rezistenta anticomunista, pe temeiuri crestine, concepute de dl Demostene Andronescu în anii de închisoare si aparute în volumul Peisaj lăuntric (Ed. "Puncte Cardinale", Sibiu, 1995). UNDE-S NEBUNII? Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii? E, Doamne, lumea plină de cuminți, E plin pămîntul de martiri și sfinți Atinși de filoxera-nțelepciunii. Tăcută-i gloata de-nțelepți ca sfinxul În fața lumii și-a nemărginirii Și-ascultător de rînduiala firii, Ca un plăvan în jug trudește insul. Scîncesc cuminții-n chingile durerii Și, sîngerînd din răni adînci blîndețe, Lîngă neveste mor de bătrînețe, Necutezînd să tragă spada vrerii. Bolește omenirea ca o juncă Și nimeni nu-i ca să-i sloboadă sînge; S-a-mpotmolit istoria și plînge, Cu prora-nfiptă într-un colț de stîncă. Nu se mai nasc nebuni care s-o mîne Cu bîta de la spate, ca pe-o vită, Acestui veac să-i pună dinamită Și evu-nțelepciunii să-l dărîme. O! Doamne, Doamne, unde-s Don Quijoții? E lumea plină de-alde Sancho Panza Ce nu-ndrăznesc să mînuiască lanza, Ci scutieri cuminți se vor cu toții. Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii Să tragă spada și să taie nodul? Tînjește după glorie norodul Și nu-s Cezari să-l treacă Rubiconii… Sloboade, Doamne,-n lume nebunia, S-o răvășească și să o răstoarne, Ca un berbec să ia pămîntu-n coarne Și-acestui veac să-i surpe temelia! ÎNDOIALA lui V. Voiculescu Mai este, Doamne, pîna-n cer? Mai este Pîn-sa ma faci partas luminii Tale? Sau poate tot n-a fost decît poveste Si-am colbait degeaba-atîta cale. De-atîta vreme urc tîrîs, pe coate Si-am smuls în catarare-atîti luceferi Ca de-o mai tine mult urcusul, poate Doar cei prea-nalti sa mai ramîna teferi. Si-am risipit atîta suflet, Tata, În rîvna mea neasemuit de mare Ca de-o mai fi s-ajung în cer vreodata N-o sa mai am ce-Ti pune la picioare. L-am dat tribut la fiecare vama, L-am asternut pe fiecarea treapta, Si-l risipesc-ntruna, dar mi-e teama Ca la sosire nimeni nu m-asteapta. Tîrîs, pe brînci, cu sufletul la gura, Urc muntele cu-nchipuite creste; Din tot ce-am fost mai sînt o picatura. Mai este, Doamne, pîna-n pisc, mai este?! ÎN LOC DE RUGACIUNE În seara asta, Doamne, Te vei culca flamînd, Azima rugaciunii n-o vei avea la cina, Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumina Ce-mi pîlpîia altdata în candela de gînd. Sînt prea sarac, Stapîne, nu am ce-Ti oferi Sa-ti stîmpar foamea, furii mi-au tîlharit camara Si de putinul suflet ce îl pastram ca sara Sa am, ca tot crestinul, cu ce Te omeni. As vrea sa-Ti pot întinde un gînd sfios macar Dar nu, nu pot, gradina mi-e vraiste si goala, Mi-a mai ramas pe-un lujer o singura petala Si pe un ramur vested un singur fruct amar. De l-as culege-n pripa sa Ti-l aduc prinos, Soptind o rugaciune si tremurînd o cruce, Ar fi pacat de moarte ca, Doamne, Ti-as aduce Otrava-n cupe sparte si Te-as tîrî prea jos. Zadarnic stai de veghe si-astepti umil si blînd, Azima calda-a gurii n-o vei avea la cina Si-n cerul Tau de gheata cu turturi de lumina În seara asta, Doamne, Te vei culca flamînd."
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17) "Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul) "Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!" "Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis) Câteva gânduri scrise de mine: http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Sa ne rugam pentru colega noastra Lilith23 ! | Melissa | Rugaciuni | 74 | 27.06.2011 20:59:40 |
| Pentru o innoire a Sfantului Botez in Biserica noastra ortodoxa | kesarion_breb | Biserica Ortodoxa Romana | 0 | 22.07.2010 23:22:06 |
| Pentru Vasilica colega și prietena noastră de pe forum | cristiboss56 | Umanitare | 1 | 23.06.2009 13:10:02 |
| Semnati pentru libertatea de expresie | alexandra28again | Generalitati | 34 | 27.01.2009 22:43:27 |
|
|