Au murit pentru libertatea noastra!

[laurastifter]

Trei poezii compuse în închisoare de către domnul Demostene Andronescu - un fost deţinut politic în viaţă. Pe acest creştin autentic l-am văzut la o conferinţă, la care au participat foarte mulţi studenţi de la mai multe facultăţi. Ne privea atât de trist, melancolic... pentru că, exact la vârsta noastră, când era student, se afla... în închisoare. Ultima dintre poeziile pe care le postez mai jos a fost compusă într-o împrejurare groaznică, pe care evit s-o relatez acum, căci suntem într-o zi a bucuriei creştine. Poeziile erau compuse şi reţinute vers cu vers, căci nu puteau şi nu aveau voie să le scrie în închisoare.

"Demostene Andronescu - Poezii

Reproducem aici trei poeme de rezistenta anticomunista, pe temeiuri crestine, concepute de dl Demostene Andronescu în anii de închisoare si aparute în volumul Peisaj lăuntric (Ed. "Puncte Cardinale", Sibiu, 1995).

UNDE-S NEBUNII?
Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?
E, Doamne, lumea plină de cuminţi,
E plin pămîntul de martiri şi sfinţi
Atinşi de filoxera-nţelepciunii.

Tăcută-i gloata de-nţelepţi ca sfinxul
În faţa lumii şi-a nemărginirii
Şi-ascultător de rînduiala firii,
Ca un plăvan în jug trudeşte insul.

Scîncesc cuminţii-n chingile durerii
Şi, sîngerînd din răni adînci blîndeţe,
Lîngă neveste mor de bătrîneţe,
Necutezînd să tragă spada vrerii.

Boleşte omenirea ca o juncă
Şi nimeni nu-i ca să-i sloboadă sînge;
S-a-mpotmolit istoria şi plînge,
Cu prora-nfiptă într-un colţ de stîncă.

Nu se mai nasc nebuni care s-o mîne
Cu bîta de la spate, ca pe-o vită,
Acestui veac să-i pună dinamită
Şi evu-nţelepciunii să-l dărîme.

O! Doamne, Doamne, unde-s Don Quijoţii?
E lumea plină de-alde Sancho Panza
Ce nu-ndrăznesc să mînuiască lanza,
Ci scutieri cuminţi se vor cu toţii.

Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii
Să tragă spada şi să taie nodul?
Tînjeşte după glorie norodul
Şi nu-s Cezari să-l treacă Rubiconii…

Sloboade, Doamne,-n lume nebunia,
S-o răvăşească şi să o răstoarne,
Ca un berbec să ia pămîntu-n coarne
Şi-acestui veac să-i surpe temelia!

ÎNDOIALA
lui V. Voiculescu

Mai este, Doamne, pîna-n cer? Mai este
Pîn-sa ma faci partas luminii Tale?
Sau poate tot n-a fost decît poveste
Si-am colbait degeaba-atîta cale.
De-atîta vreme urc tîrîs, pe coate
Si-am smuls în catarare-atîti luceferi
Ca de-o mai tine mult urcusul, poate
Doar cei prea-nalti sa mai ramîna teferi.
Si-am risipit atîta suflet, Tata,
În rîvna mea neasemuit de mare
Ca de-o mai fi s-ajung în cer vreodata
N-o sa mai am ce-Ti pune la picioare.
L-am dat tribut la fiecare vama,
L-am asternut pe fiecarea treapta,
Si-l risipesc-ntruna, dar mi-e teama
Ca la sosire nimeni nu m-asteapta.
Tîrîs, pe brînci, cu sufletul la gura,
Urc muntele cu-nchipuite creste;
Din tot ce-am fost mai sînt o picatura.
Mai este, Doamne, pîna-n pisc, mai este?!

ÎN LOC DE RUGACIUNE
În seara asta, Doamne, Te vei culca flamînd,
Azima rugaciunii n-o vei avea la cina,
Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumina
Ce-mi pîlpîia altdata în candela de gînd.
Sînt prea sarac, Stapîne, nu am ce-Ti oferi
Sa-ti stîmpar foamea, furii mi-au tîlharit camara
Si de putinul suflet ce îl pastram ca sara
Sa am, ca tot crestinul, cu ce Te omeni.
As vrea sa-Ti pot întinde un gînd sfios macar
Dar nu, nu pot, gradina mi-e vraiste si goala,
Mi-a mai ramas pe-un lujer o singura petala
Si pe un ramur vested un singur fruct amar.
De l-as culege-n pripa sa Ti-l aduc prinos,
Soptind o rugaciune si tremurînd o cruce,
Ar fi pacat de moarte ca, Doamne, Ti-as aduce
Otrava-n cupe sparte si Te-as tîrî prea jos.
Zadarnic stai de veghe si-astepti umil si blînd,
Azima calda-a gurii n-o vei avea la cina
Si-n cerul Tau de gheata cu turturi de lumina
În seara asta, Doamne, Te vei culca flamînd."