![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]() Citat:
14. Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceștia, neavând lege, își sunt loruși lege, 15. Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conștiinței lor și prin judecățile lor, care îi învinovățesc sau îi și apără, Aici se vorbeste despre legea scrisa de Moise sau de cele 10 porunci scrise de Dumnezeu in piatra? |
#12
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Cat despre lege si judecata: intr-un fel va fi judecat cel care cunoaste porunca despre singura zi binecuvantata si sfintita de Dumnezeu si altfel va fi judecat cel care nu a stiut (nu, cel care nu a vrut sa stie). Respingerea unei porunci a lui Dumnezeu arata ca nu ai adevarata motivatie pentru a pazi porunca: adica, dragoste de Dumnezeu. "Caci dragostea de Dumnezeu sta in pazirea poruncilor Lui."(1 Ioan 3:5). Dimpotriva, arata atitudinea de impotrivitor. Si, asta judeca Dumnezeu: atitudinea inimii. Cand este vorba de legea dupa care vom fi judecati (cei care avem o lege) includem aici, in mod special, Cele 10 Porunci Dumnezeiesti (pe care le cunoastem foarte bine) si alte legi date de Dumnezeu spre binele nostru (cum ar fi, spre exemplu, legile sanatatii). Nu se includ legile ceremoniale, care prefigurau pe Mantuitorul si lucrarea Sa. |
#13
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Care lege este scrisa in inima paganilor: cele 10 porunci, legea scrisa de Moise sau amandoua? |
#14
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Mai tarziu, paganul acesta descopera Scriptura (pe care o ignorase ani de-a randul). Afla multe si le pune in practica, dupa cum a inteles el, in sinceritatea lui. Acum afla ca betia este un pacat. Consecinta: nu a mai pus picatura de alcool in gura, de cca 6 ani. Afla ca Dumnezeu a binecuvantat si sfintit ziua a saptea si a poruncito ca zi de odihna inchinata Domnului. Consecinta: dupa ce pune in balanta toate argumnetele referitoare la adevarata zi de odihna inchinata Domnului (cercetand, cu deamanuntul argumentele pazitorilor zilei intaia), ajunge la concluzia sincera ca ziua a saptea este cea pe care vrea Dumnezeu sa o pazim, si face acest lucru. Paganul acela este adventistul de astazi. Adica eu. Credeti ca Dumnezeu face vreo diferenta intre omul de atunci (care facea ce stia ca este bine) si omul de acum (care, la fel, face ce stie ca este bine)? Eu cred ca daca m-ar fi prins judecata atunci, as fi avut aceeasi soarta ca acum. Din intrebarea dvs. inteleg ca aveti tendinta sa reduceti legea lui Dumnezeu la ceea ce poate exista in inima unui pagan sincer. Credeti ca este suficient, in cazul dvs., sa faceti ceea ce ar face un pagan nestiutor? Ar intrista pe Dumnezeu o astfel de comparatie. El vrea sa crestem continuu in cunostinta si credinta, si sa facem din toata inima, din dragoste, voia Lui. Last edited by grasu77; 30.12.2011 at 19:55:53. |
#15
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#16
|
|||
|
|||
![]() Citat:
În schimb, nu văd cum un păgân din jungla amazoniană ar putea avea în subconștient o lege ceremonială iudaică de acum 3.500 de ani... |
#17
|
|||
|
|||
![]()
Sunt total deacord cu dumneavoastra. Ceea ce am postat acolo a fost ce am inteles din raspunsul anterior al domnului Grasu77. Astept sa imi confirme si domnul Grasu77 doar ca sa fim siguri ca suntem pe aceasi pagina :)
|
#18
|
||||
|
||||
![]()
heh,bine ca e o discutie in mare parte protestanta.macar nu se mai spammeaza partea cu catehismul si se poate zice ca se discuta scripturistic fara a se poate acuza de Sf.Traditie.just my two cents,nu ma bagati in seama
__________________
Every point of view is useful, even those that are wrong - if we can judge why a wrong view was accepted. |
#19
|
|||
|
|||
![]() Citat:
![]() |
#20
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Am raspuns cat de simplu am putut, printr-un exemplu concret. Inteleg cam ce ati fi vrut dvs., dar nu am cum sa dau un raspuns exact, standard. Nu exista asa ceva. Nu este corect. Paganul de care v-am vorbit, incalca unele din Cele 10 Porunci. Nu stia despre ele. Dar, ce stia respecta. Iar, mai tarziu, va respecta ce va afla si va sti. Nu va avea o inima impotrivitoare. Iar Dumnezeu asta vede si judeca: atitudinea inimii (de ascultare, din dragoste sau de impotrivire - uneori prin diferite artificii, cum ar fi justificarile teologice). |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Cum trebuie sa fie crestinul din ziua de astazi? | iRoDiOn | Spiritualitatea ortodoxa | 25 | 10.08.2012 17:35:13 |
Ingerul pazitor,pentru toti oamenii sau numai pentru crestini? | mihailt | Generalitati | 45 | 12.11.2010 18:46:27 |
Pentru mine astazi s-a nascut o stea! | nede_mar | Stiri, actualitati, anunturi | 28 | 19.03.2009 16:15:31 |
|