Istorii cu talc

[cristiboss56]

Ca veterinar, am fost chemat sa consult un caine in varsta de zece ani, numit Belker. Stapanii cainelui, Ron, sotia sa Lisa si fiul lor Shane erau foarte atasati de Belker si sperau intr-un miracol.
L-am consultat pe Belker si am descoperit ca avea sa moara de cancer. Am spus familiei ca nu se poate face nimic pentru Belker si m-am oferit sa execut procedura de eutanasie a batranului catel la ei acasa.
In timp ce stabileam urmatorii pasi, Ron si Lisa mi-au spus ca, dupa parerea lor, ar fi bine ca fiul lor de 6 ani, Shane, sa urmareasca procedura. Ei credeau ca Shane ar putea sa invete ceva din aceasta experienta.
In urmatoarea zi, am simtit familiarul nod in gat atunci cand familia lui Belker l-a inconjurat. Shane parea atat de calm, mangaind batranul caine pentru ultima data, incat m-am intrebat daca intelegea ce se petrece. In decursul a cateva minute, Belker s-a stins in liniste.
Micutul baiat a parut sa accepte trecerea lui Belker fara vreun pic de dificultate sau confuzie. Am stat cu totii pentru o vreme, impreuna, dupa moartea lui Belker, comentand cu glas tare tristul fapt ca vietile animalelor sunt mai scurte decat cele ale oamenilor. Shane, care ascultase in liniste, a spus cu glasul lui subtire:
- Eu stiu de ce.
Speriati, ne-am intors cu totii spre el. Cuvintele pe care le-a rostit in urmatorul moment m-au uimit. Nu auzisem niciodata o explicatie mai alinatoare.
El a spus:
- Oamenii se nasc pentru a invata cum sa traiasca o viata mai buna – cum e sa iubesti pe toata lumea mereu si sa fii bun, nu-i asa?
Copilul de sase ani a continuat:

- Ei bine, cateii stiu deja cum sa faca toate lucrurile astea, deci nu trebuie sa traiasca la fel de mult…

[cristiboss56]

Un tanar fusese in razboi in Vietnam aproape 3 ani de zile. Intr-un final se intoarce in America si isi suna parintii la telefon. :
- Mama, tata, ma intorc acasa, dar vreau sa va cer o favoare. Am un prieten foarte bun si as vrea sa il aduc acasa cu mine.
- Sigur, ne-ar face mare placere sa il cunoastem, au spus parintii.
- Mai e ceva ce ar trebui sa stiti despre el; in timpul razboiului a fost ranit foarte rau. A calcat pe o mina si explozia l-a lasat fara o mana si un picior. Nu are unde sa se duca si vreau sa vina sa stea cu voi acasa.
- Ne pare rau sa auzim asta, fiule. Poate rezolvam cumva sa ii gasim unde sa stea.
- Nu, vreau sa stea impreuna cu noi acasa.
- Fiule, ii raspunde tatal, nu-ti dai seama despre ce vorbesti. Un om handicapat ca el inseamna o povara foarte mare pentru noi. Avem si noi vietile noastre de trait. Ce sens are sa ne incarcam viata cu unul ca el. Lasa-l in pace si vino acasa. O sa-si gaseasca el unde sa stea.
In acest moment, fiul inchide telefonl brusc. Parintii n-au mai auzit nimic de el de atunci. Dupa cateva zile, au primit un telefon de la Politie care ii anunta ca fiul lor s-a sinucis aruncandu-se de pe o cladire. Erau chemati sa identifice trupul. Parintii inmarmuriti, au ajuns repede la morga si acolo au descoperit ca intr-adevar, fiul lor era cel care murise. De asemenea au mai descoperit un lucru.
Baiatul lor avea doar o mana si un picior.
Parintii din poveste seamana cu noi. Ne e atat de usor sa ii acceptam si sa ii iubim pe cei care sunt amuzanti, plini de viata, fara probleme, dar nu ne pasa de cei care ne pot incurca planurile, care au probleme, sau nimeni nu-i baga in seama. Suntem ipocriti. Da, eu sunt unul din ei.

[cristiboss56]

Ne povestea avva Ilie pascatorul , zacand: Traiam odinioara intr-o pestera, ca sa nu am nici o partasie cu avva Macarie, episcopul Ierusalimului. In una din zile, cam pe la ceasul al doisprezecelea, pe o arsita grozava a batut cineva la pestera mea. Cand am iesit afara am vazut o femeie si am spus:
- Ce faci aici?
- Duc si eu, avvo, mi-a raspuns ea, aceiasi viata ca si tine. Locuiesc nu departe de aici, la o departare de o mila, intr-o mica pestera. Si mi-a aratat si locul inspre miaza-zi. Strabatand acest pustiu, a continuat ea, am insetat din rpicina arsitei, asa ca te rog fii bun si da-mi putina apa.
Am adus ulciorul si i l-am dat. A luat ulciorul a baut si mi-am luat ramas bun de la ea. Dar dupa ce a plecat a inceput diavolul sa ma chinuie si sa ma ispiteasca cu tot felul de ganduri. Fiind biruit si nemaiputand suporta focul, mi-am luat toiagul si am iesit din pestera. Era atat de cald incat ardeau si pietrele. Iar eu am pornit spre ea ca sa-mi potolesc pofta.
Dupa ce am facut cam o mila de drum ars de pofta pana in maduva oaselor, am cazut in alta stare, am vazut pamantul deschis si pe mine cufundat in adancimea lui. Si am vazut trupuri moarte zacand putrede si imbucatatite, plin de un miros fara de seama de urat. Acolo era un barbat cu o tinuta de sfant. Acesta mi-a aratat trupurile stricate si mi-a zis:
- Iata, acesta e trupul unei femei, iar acesta este trupul unui barbat. Potoleste-ti setea cum vrei si cat vrei. Dar ia aminte de cate nevointe vei fi lipsit pentru o astfel de placere. Vezi pentru ce fel de placeri vreti sa fiti lipsiti de Imparatia Cerurilor? Cat de nenorocita e viata omeneasca! Pentru placeri de o clipa, vrei sa pierzi toata osteneala ta!
Eu, inabusit de mirosul greu si urat, am cazut la pamant. Cel ce mi s-a aratat a venit langa mine, m-a ridicat de jos si mi-a incetat chinul. Apoi am plecat la chilia mea multumind lui Dumnezeu.

[MariS_]

Intr-un sat uitat de lume vine odata in vizita un teolog foarte instruit. Scopul lui era sa vada cat de mare era credinta satenilor. Si, chiar inainte de a incepe Liturghia pune un pompier sa strige "foc". Buluceala mare, toti dau fuga sa iasa, in biserica mai raman cam o mana de oameni, 15-20. Incepe slujba, incep si ei sa se roage si .. biserica se cutremura. Teologul nostru foarte incantat se uita in jurul lui satisfacut. Dar observa la un satean o inadecventa, nu respecta un anumit tipic. Ii face semn sa iasa afara. Acela asculta, binenteles, de stralucitul teolog si iese. Biserica se cutremura in continuare. Satisfacut din nou, teologul mai observa o neregula la alt satean si ii face semn si acestuia sa iasa. Si tot asa, omul nostru observand mici nereguli la cei ramasi inauntru, ii scoate pe rand afara. Pana la urma raman doar el si cu preotul care oficia slujba. Biserica, insa, nu contenea sa se cutremure. Satisfacut, teologul nostru, ii spuse atunci preotului: - Parinte, uite eu fac un experiment ca sa vad credinta satenilor. Am pus pompierul sa strige foc si au iesit toti cei fara credinta, apoi am dat afara pe cei ce nu respectau tipicoanele si acum am ramas doar noi si totusi biserica se cutremura la rugaciunile noastre. As vrea sa iesi putin pana afara sa vad daca cutremurul se opreste. Nu te supara! - Bine, nu-i nici o suparare, ies, zise calm preotul si iesi. Cutremurul nu se opri nici acum. Atunci vizibil incantat de sine, teologul il chema pe preot si spuse: - Parinte, am aflat de ce se cutremura Biserica si cine se roaga cu atata putere. Vedeti, i-am scos pe toti afara, inclusiv pe dvs, si totusi biserica nu s-a oprit din cutremur! Asa ar trebui sa va rugati cu totii, ca mine! Acum, ca tot ati terminat slujba, va rog sa inchideti biserica, ca sa nu ne deranjeze nimeni, si eu o sa va arat cum trebuie sa va rugati corect incat sa se cutremure si biserica.
- Bine, zise bland parintele, stati numai sa-l scot pe mosu' cela surd din colt, ca saracul nici nu stie ca s-a terminat slujba. La care teologul nostru facu ochii cat cepele cand zarii in colt o silueta garbovita stand in genunchi ...
Iertare, continuarea nu o mai stiu si nici morala.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[cristiboss56]

A murit un frate. Jos in Iad s-a dus.
Cum statea acolo si privea in sus,

S-a facut lumina si-a vazut in cer
Cum un fir subtire cobora spre el.


A prins firul iute si-a inceput urca
catre Raiul care parca il astepta.

Altii, ca el din Iaduri, vazand firul lung,
S-au prins cite unul pe frate s-ajung.


"- Firul acesta frate era pentru mine
Rasplata ca-n lume am facut mult bine.

Dati-i drumul iute ca s-a- ntins rau
Sunteti multi , se rupe ,nu ajung nici eu."


Sus in Rai un Inger ce privea in jos,
S-a rugat la Tatal: "- Doamne e un pacatos!

Eu am vrut in Raiul cel cu Fericire
Sa-l aduc pe dansul dar nu are iubire."


"- Rupe firul iute ! Lasa-l ca sa cada
Pe vecie focul cel nestins sa-l arda ".

Din volumul Izvorul Indepartat-Editura PIM- Iasi, 2011

[glykys]

În prealabil postat de MariS_

- Bine, zise bland parintele, stati numai sa-l scot pe mosu' cela surd din colt, ca saracul nici nu stie ca s-a terminat slujba. La care teologul nostru facu ochii cat cepele cand zarii in colt o silueta garbovita stand in genunchi ...
Iertare, continuarea nu o mai stiu si nici morala.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ba sa ma ierti, MariS, dar nu era un mos. Nu! Era o baba garbovita si surda, care sta in fundul bisericii, e la biserica unde ma duc eu, cea care mai adoarme pe scaun si cand se trezeste tipa: "Amiiiin!"

Pe 1 ianuarie, stateam langa usa, ca imi era rau si voiam sa imi vina putin aer, si o aud, spunand repede: Amiin! Amiiin! Amiin! Se citeau molitvele, nu stiu de unde stia ea, fiind mai surda, ca si eu le auzeam cu greutate. Trebuie sa ii strigi putin ca sa te intelegi cu ea. Si oricum, se trecuse de pasajele in care credinciosii intaresc cu amin, amin, amin, fiecare blestem al preotului. Se terminase slujba si ea tot cu Amiiin, amiin, urmandu-si firul gandului! Dar nu era dusa cu pluta, nuuu! Isi urma rugaciunea ei, interioara, asa cum o stia ea pe de rost. Doar ca fiind surda si pierzand cateva minute cu atipitul, nu se mai putea sincroniza cu ceilalti.

[cristiboss56]

În prealabil postat de glykys

. . . o baba garbovita si surda, care sta in fundul bisericii, e la biserica unde ma duc eu, cea care mai adoarme pe scaun si cand se trezeste tipa: "Amiiiin!"

. . . . . . descrierea apartine lui glykys . . .

[glykys]

În prealabil postat de cristiboss56

. . . . . . descrierea apartine lui glykys . . .

Te rog frumos, Cristi, peste 60 de ani, nu peste 50, nu ma imbatrani mai inainte de vreme!
Eheee, as vrea eu sa mai traiesc eu si peste 50 de ani, si peste 60, macar de-as fi o baba garbovita si surda - ca doar nu o sa fiu tot domnisoara la 70-80 de ani - daramite sa mai stau si in biserica si sa zic Amiiin!

[glykys]

Un om a murit subit.


Deodata L-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiza in mana si spunandu-i…
Fiul meu, e timpul sa mergem…
Omul L-a intrebat pe Dumnezeu:
De ce asa curand? Aveam atatea planuri…
Imi pare rau, fiule… dar acum este momentul plecarii tale.
- Dar uită-te! Ce ai in valiză? Ceea ce ți-a aparținut?
Ce mi-a apartinut? Vrei sa spui lucrurile mele, hainele, banii?
- Imi pare rau, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ti-au apartinut niciodata. Apartineau pamantului.
Atunci sunt amintirile mele?
-Imi pare rau, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ti-au apartinut niciodata. Apartineau timpului.
… Atunci talentele mele?
Imi pare rau, fiule, dar nici acestea nu ti-au apartinut. Apartineau circumstantelor.
Atunci prietenii mei, membrii familiei mele?
Imi pare rau, fiule, dar ei nu ti-au apartinut.
Apartineau drumului tău prin viata.
Dar sotia si copiii mei?
Imi pare rău fiule, ei nu-ti apartineau. Apartineau inimii tale.
Atunci trupul meu?
Nici acesta nu ti-a apartinut niciodata. Apartinea tărânei din care a fost luat.
Atunci e sufletul meu?
-Imi pare rau, fiule, dar sufletul nu ti-a apartinut. Sufletul tău imi apartine Mie.
Atunci omul smulse valiza din mana lui Dumnezeu si o deschise.
ERA GOOOOALĂ.
Cu o lacrima de dezamagire Omul il intreba pe Dumnezeu
-Nu am avut niciodata nimic?
- Ba da, fiule…
Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai și numai ale tale…
Tot ceea ce ai intreprins în viață este al tău. Numai faptele tale merg acum cu tine și vor trage de la sine după cântarul dreptății ceea ce a fost bun sau rău.
Viata este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Este o călătorie plină de libertate ce-ți dă șansă să alegi ceea ce trebuie să faci. Tot ceea ce ai făcut, ție ți-ai făcut. Dacă ai făcut bine, bine vei avea și mulțime de martori vor mărturisi pentru tine, pentru binele făcut și vei fi pomenit în veac cu bucurie de toți cei pe care i-ai bucurat.
Însă de-ai făcut rău, cu ce te vei alege? Cum vor mărturisi ce-i ce ți-au fost în preajmă despre tine. Cum ți se va arăta cu degetul faptele tale rele, care pe lângă faptul că le-ai făcut, le-ai și înmulțit printr-un exemplu prost.

[MariS_]

În prealabil postat de glykys

Ba sa ma ierti, MariS, dar nu era un mos. Nu! Era o baba garbovita si surda, care sta in fundul bisericii, e la biserica unde ma duc eu, cea care mai adoarme pe scaun si cand se trezeste tipa: "Amiiiin!"

Pe 1 ianuarie, stateam langa usa, ca imi era rau si voiam sa imi vina putin aer, si o aud, spunand repede: Amiin! Amiiin! Amiin! Se citeau molitvele, nu stiu de unde stia ea, fiind mai surda, ca si eu le auzeam cu greutate. Trebuie sa ii strigi putin ca sa te intelegi cu ea. Si oricum, se trecuse de pasajele in care credinciosii intaresc cu amin, amin, amin, fiecare blestem al preotului. Se terminase slujba si ea tot cu Amiiin, amiin, urmandu-si firul gandului! Dar nu era dusa cu pluta, nuuu! Isi urma rugaciunea ei, interioara, asa cum o stia ea pe de rost. Doar ca fiind surda si pierzand cateva minute cu atipitul, nu se mai putea sincroniza cu ceilalti.

Da, asa e, glykys draga. Sa-i spui saru'mana din partea mea, chiar daca .. nu aude..