Sectar invitat sa predice in biserica ortodoxa

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de TunsDiana

Sunt de acord cu d-voastra, imi cer scuze pentru greseala, trebuia scris sectant si nu sectar.

Nu cred că greşeala ţine de flexiunea gramaticală. Ce-ar fi să-i spunem "penticostal" şi nu "sectar" şi nici măcar "sectant", atâta vreme cât nu a făcut nimic rău ? Înţeleg că eroarea canonică este a ortodoxului care l-a invitat şi nu a penticostalului care a răspuns invitaţiei. Omul predică ceea ce ştie el: chestii din religia lui, doar nu era de aşteptat şi nici nu a fost invitat ca să abjure şi să devină ortodox.
Dealtfel, mulţi predicatori ar avea ceva de învăţat de la Vladimir Puştan. Eu l-am ascultat în câteva rânduri cu mult folos. Am ascultat înregistrări pe net, îmi dau seama ce efect pot avea cuvintele lui faţă către faţă. Omul stăpâneşte o admirabilă oratorie omiletică, aşa cum era o dată, îm vremurile vechi. Începe de obicei normal, domol, apoi se aprinde pe măsură ce vorbeşte. Predica lui este un crescendo. Apoi, mici perioade de seninătate când vorbeşte despre Domnul, apoi din nou pathos când vorbeşte despre păcat. Şi vorbeşte despre păcat, nu se joacă ! Câtă diferenţă faţă de majoritatea preoţilor de azi, din predica iubiristă a cărora înţelegi că Pantocratorul este un emoţional, care se înduioşează de fondul tău bun, că e suficient să duci nişte ciorăpei de Crăciun lui "Cristos din copiii sărmani" şi gata, te mântuieşti. Nimic despre omorârea omului vechi din tine, nimic despre urgia lui Dumnezeu, nimic despre puterile diabolice, nimic despre iad. Şi, cu toate astea, Marele Preot Cristos mai mult despre iad a vorbit, decât despre rai. "Foc". "Scrâşnirea dinţilor". "Întunericul Gheenei". Cam câţi dintre preoţii noştri de azi mai folosesc un limbaj, aşa cum a folosit Isus ? Acelaşi cu cel al vărului Său Ioan al deşertului, al cărui mesaj tunător era simplu: pocăiţi-vă, că nu mai e timp. Acelaşi cu al lui Pavel din Epistolele sale, acelaşi cu al atâtor mari preoţi predicatori pe care creştinătatea i-a avut veac după veac. Aţi sesizat cum Iadul a ajuns, din "foc care arde, dar nu consumă", o "stare a sufletului îndepărtat de Dumnezeu" ? Cum postul şi obligaţia duminicală au ajuns din "porunci ale Bisericii" simple "recomandări" ? Că doar nu o să pierdem raiul fiindcă nu am mers duminică la biserică ! Cum moştenim nu chiar păcatul ancestral, ci doar unele consecinţe ale lui ? Cum Domnul nostru S-a întrupat nu ca să răscumpere, ci ca să ne dea un exemplu ? "S-a coborât din Ceruri pentru noi şi pentru a noastră mântuire": text din Crez pe care puţini îl mai cred. "Un botez spre remisiunea păcatelor": alt text din Crez, doar n-o fi chiar aşa. Aţi observat cum însăşi Sfânta Euharistie a ajuns, din jertfă reală, "prefigurare a ospăţului divin" ?
Nu ! Eu înţeleg din predicile de acum că nu ar fi rău să mai trecem pe la biserică, să mai aprindem o lumânare. Să avem un cuvânt bun pentru aproapele şi cam atât. O fi suficient ? Atât să însemne transformarea în Cristos ?

Treziţi-vă, iubiţilor ! Nu există un "drept la mântuire" şi foarte puţini se vor mântui. Flăcările infernale timp de o eternitate, aceasta este destinaţia by default a tuturor oamenilor încă de la zămislire şi foarte puţini, chiar de pe acest forum, vor scăpa de ele. Jertfa lui Cristos ne oferă o şansă dacă şi numai dacă ne luăm crucea şi Îl urmăm în jertfa Sa. Dacă şi numai dacă cealaltă parte a vieţii noastre Lui i-o vom da. Răsplata va fi enormă, mai mare decât putem gândi, dar puţini se vor bucura de ea. Dacă noi credem că îl vom păcăli pe Cristos mai dând câte un ciorăpel săracilor şi mai ascultând pe unde ne convine, dar nici chiar "toate ale popii", păcăliţii vom fi noi şi nu El.