Citat:
În prealabil postat de Lucian008
Deznadejdea in Dumnezeu reprezinta lepadare de credinta. Lepadarea de credinta este hula, iar hula nu se iarta. .
|
Corect, DAR, încă o dată, de la etajul 10 de unde s-a aruncat sinucigașul și până la asfaltul de care, zdrobindu-se, a murit, au trecut, conform legilor naturii descoperite de Newton, câteva secunde, și
cine îmi îngăduie mie să stabilesc ce s-a întâmplat cu sufletul lui în acele secunde ? Cine îmi îngăduie mie să susțin că păcatul lipsei de nădejde a persistat până în ultimul moment ?
Oare eu, cel care scriu sau citesc aici, de câte ori am căzut în acest păcat, și de câte ori, cu ajutorul Sfântului Duh și în momentele cele mai neașteptate și mai de neînțeles pentru mintea noastră omenească, m-am dezis și m-am căit de el ?