Despre suflet, duh si starea omului in moarte

[iuliu46]

În prealabil postat de osutafaraunu

Nu este altceva! Este exact ceea ce spune Moise, ce au tradus în limba greacă cei 70 de înţelepţi şi ce a tradus în română I.P.S. Bartolomeu Anania:

"Şi Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din ţărână luată din pământ, şi a suflat asupra lui suflare de viaţă şi s'a făcut omul întru suflet viu." (Facerea 2,7 - versiunea Anania)

Uite si ce inseamna ca s-a facut omul intru suflet viu pentru Anania :

T. M.: „şi s'a făcut omul fiinţă vie“. „S'a făcut“: a devenit; a trecut în alt mod de existenţă. În LXX: „şi s'a făcut omul întru suflet viu“ (eis psyhín zoosãn), care poate fi tradus şi: „întru suflet care trăieşte“, adică nemuritor. Sufletul omului (altceva decât „viaţa“) s'a născut din suflarea lui Dumnezeu şi l-a învăluit (l-a îmbrăcat) pe om odată cu aceasta, dar şi cu tendinţa de a fi „absorbit“: particula eis înseamnă şi „întru“ (înlăuntru) şi „spre“ (direcţie, scop). În 1 Par 12, 19 se spune că Duhul „l-a îmbrăcat“ pe Amasai, care a rostit o profeţie: tot astfel pe Ghedeon (Jd 6, 34). Acest endýo înseamnă „a îmbrăca“, cu sensul de a lua complet în stăpânire; „a se îmbrăca“ = a intra în posesia cuiva sau a ceva. În acest sens duhovnicesc îl va folosi Pavel în Rm 13, 14: „îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos“, în Ga 3, 27: „în Hristos v'aţi îmbrăcat“ şi în Col 3, 12: „îmbrăcaţi-vă cu simţăminte de'ndurare, de bunătate“. Aşadar, omul nu e o simplă „fiinţă vie“, asemenea tuturor celorlalte, ci trup cu suflet viu, aparţinând celor două lumi, materială şi spirituală. Având un caracter antinomic (în acelaşi timp exterior şi interior trupului), el este – ontologic – apt şi pentru experienţele mistice (extaz şi entaz).