E intotdeauna pacat sa minti?

[Yasmina]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Asta e cu dus-întors. "A nu răni pe cineva" nu este un bun criteriu de discriminare a minciunii păcătoase de minciuna legitimă. Fiecare dintre noi a fost pus, poate de zeci de ori, în faţa situaţiilor de următorul tip:
Un prieten sau un cunoscut ne întreabă, să zicem: "doar nu crezi că împrejurarea că trăiesc necununat (ă) cu cutăricescu e un păcat ! Noi ne iubim, cum o să se supere Dumnezeu, care este iubire ?". Ei bine, cu tot riscul (ba chiar certitudinea) că răspunusul nostru sincer la asemenea întrebare va răni persoana care a întrebat, trebuie să dăm un răspuns sincer, iar a minţi ar fi un păcat străin. Păcatele străine sunt: a spune că nu este păcat ceea ce este, a împinge pe altul să păcătuiscă sau a face apologia păcatului. Sigur, orice adevăr poate fi formulat mai diplomatic sau mai oblu. Nu e absolut obligatoriu să spunem "după părerea mea, ceea ce faci este curvie clară". Putem să formulăm cu alte cuvinte ori să o luăm mai de departe, explicând că legitimitatea practicării vieţii sexuale nu este dată de iubire, ci de căsătorie. În esenţă însă, mesajul pe care suntem chemaţi să îl transmitem este: "acesta e un păcat, pe care nu e bine să îl mai faci". Până la urmă, ce înseamnă a-ţi iubi aproapele ? Înseamnă a avea grijă să nu îl contrariezi, sau înseamnă a-ţi păsa de sufletul lui şi a dori ca acesta să se bucure de părtăşia lui Dumnezeu ?

Ah,nu ma refer la acest gen de abordare...
Daca cunosc cu bunastiinta existenta unui pacat infaptuit nu-l maschez de aparente,doar pt a intretine voia buna intre cunoscuti.
De exemplu,cand parintii ma intreaba din Romania daca totul este in regula cu mine eu le raspund pozitiv,pt ca anumite amanunte subiective care ma supara la serviciu sau in alte domenii i-ar putea intrista,rani.
Am observat asta si din partea lor,aflu amanunte mai putin fericite despre ei(o boala,o prostioara)de la alte rude;ei nu vor sa ma supere,ascunzand fapte reale mai putin magulitoare.
Defapt ascund doar prezentul,cat situatia este stagnanta si doare.Cand se amelioreaza lucrurile le spun"ei,sa vedeti ce-am patit dar cu ajutorul lui Dumnezeu am scapat cu bine!"
Alte exemple de minciuni"nevinovate":

Din discutiile telefonice avute cu mama in care ma intreba cum ma descurc cu gasitul mancarii cu specific romanesc(nu am o reala problema legata de acest aspect :)) imi amintesc ca i-am marturisit ca nu gasesc macrou afumat,preferatul meu.Intr-o saptamana ma trezesc cu pachet de la mama,2 macrouri afumate si alte chestii ba chiar si o broboada crosetata,de culoare roz!!!!!
Am aruncat degraba pestii care nu aratau apetisant,am daruit unei fetite broboada,mult mai apropiata ca gen de varsta ei si i-am multumit mamei pt cele trimise de dansa cu atat drag,dar am certat-o familiar sa nu care cumva sa mai trimita ca am destule haine si accesorii iar macrourile afumate au inceput sa se gaseasca si aici,adica erau de la inceput dar nu am stiut eu unde sa caut...
Pai era mai bine sa-i spun adevarul ?Sa-i stric bucuria daruirii?Sa par dificila?


Suna telefonul,dar nu pot sa raspund deoarece sunt la buda...Observ ca am un mesaj de la sotul meu,il sun inapoi iar el oarecum iritat ma intreaba de ce nu am raspuns imediat?Acum,gradul de intimitate pe care-l am cu sotul meu poate permite dezvaluirea adevarului mai putin gratios de a fi ocupat in buda...Insa cand acest lucru se intampla cu seful meu,nici in ruptul capului nu-i voi spune ca am pierdut apelul fiind pe buda.La fel,bunul simt iti va dicta sa ocolesti amanunte care creaza imaginatii unei persoane de sex opus.In acest caz,daca pierd apelul de la tatal meu,un prieten oarecare sau sotul unei cunostiinte nu le spun adevarul chiar daca intreaba(sa zicem ca eram la dus=inevitabil se va forma imaginea mentala).

Imi aduc aminte de "sinceritatea"unui cuplu care m-a pus intr-o situatie stanjenitoare...Oricat de buna prietena sunt cu cineva nu ma intereseaza detaliile lor intime sau care duc la intimitatea lor(ei s-au scuzat o data cand nu au raspuns ca erau ingajati intr-ale dragostei).