Consecintele abuzurilor sexuale

[AGabriela]

de fapt de un abuz in repetate randuri din frageda copilarie (probabil inainte de varsta de 7 ani deoarece amintirile sunt doar imagini). Pe omul care a facut asta cred ca l-am iertat, ce este drept nu stiu cum voi reactiona cand il voi intalni. De rusine nu mi-e rusine (in sensul ca am puterea sa recunosc ca s-a intamplat asta); nici de ceea ce am facut pentru ca am avut o perioada de cativa ani in care am trait in pacat cu cineva iar acea relatie s-a inceput cu un "viol" acceptat. Aici a fost vina mea. De ce am facut asta: poate datorita mandriei. Am facut-o, din pacate. M-am pocait, am incercat sa-mi indrept viata si am reluat calea ortodoxiei. Dar toate astea au dus la o impietrire acuta a sufletului. Ma scufund pe zi ce trece. Asta nu ar fi nimic daca nu i-as rani si pe cei din jur. Am gasit pe cineva care sa ma inteleaga ca nu mai vreau sa pacatuiesc inainte de casnicie si totusi ma implic (sufleteste vorbint) in relatie pana la un moment dat dupa care mi se impietreste sufletul. Cad in extreme, ori dau vina foarte tare pe mine ca uite cum sunt, ori dau vina pe el ca uite ce faci/nu faci. Tratez cum se poate: duhovnic, psiholog, rugaciunea desi nu am starea necesara, etc. dar parca nimic nu are efect. Daca sunt singura nu-i bine, daca sunt cu cineva iar nu-i bine. Stiu ca nu sunt de manastire nu pentru ca as fi pacatuit, ci pentru ca stiu ca imi doresc o familie, copii. Dar ce fac? cum imi depietrific sufletul? Il rog pe Dumnezeu si pe Maica Sa de un an de zile. Credinta mi-e slaba, nadejdea mi-e slaba, dragostea ori nu exista ori nu o lasa sufletul sa iasa la iveala. Multumesc frumos pentru pareri.

[AnnaKarenina90]

În prealabil postat de AGabriela

de fapt de un abuz in repetate randuri din frageda copilarie (probabil inainte de varsta de 7 ani deoarece amintirile sunt doar imagini). Pe omul care a facut asta cred ca l-am iertat, ce este drept nu stiu cum voi reactiona cand il voi intalni. De rusine nu mi-e rusine (in sensul ca am puterea sa recunosc ca s-a intamplat asta); nici de ceea ce am facut pentru ca am avut o perioada de cativa ani in care am trait in pacat cu cineva iar acea relatie s-a inceput cu un "viol" acceptat. Aici a fost vina mea. De ce am facut asta: poate datorita mandriei. Am facut-o, din pacate. M-am pocait, am incercat sa-mi indrept viata si am reluat calea ortodoxiei. Dar toate astea au dus la o impietrire acuta a sufletului. Ma scufund pe zi ce trece. Asta nu ar fi nimic daca nu i-as rani si pe cei din jur. Am gasit pe cineva care sa ma inteleaga ca nu mai vreau sa pacatuiesc inainte de casnicie si totusi ma implic (sufleteste vorbint) in relatie pana la un moment dat dupa care mi se impietreste sufletul. Cad in extreme, ori dau vina foarte tare pe mine ca uite cum sunt, ori dau vina pe el ca uite ce faci/nu faci. Tratez cum se poate: duhovnic, psiholog, rugaciunea desi nu am starea necesara, etc. dar parca nimic nu are efect. Daca sunt singura nu-i bine, daca sunt cu cineva iar nu-i bine. Stiu ca nu sunt de manastire nu pentru ca as fi pacatuit, ci pentru ca stiu ca imi doresc o familie, copii. Dar ce fac? cum imi depietrific sufletul? Il rog pe Dumnezeu si pe Maica Sa de un an de zile. Credinta mi-e slaba, nadejdea mi-e slaba, dragostea ori nu exista ori nu o lasa sufletul sa iasa la iveala. Multumesc frumos pentru pareri.

Este groaznic ce ti s'a intamplat! Dar nu prea stiu ce sa spun... Parerea mea personala, cu care sper sa nu te jignesc in vreun fel, e ca poate cumva, inconstient, respingi barbatii din viata ta din teama de a avea incredere si de a te darui complet, asa cum e nevoie intr'o relatie ce ar duce la casatorie si intemeierea unei familii. Dar nu vreau sa judec gresit lucrurile si cred ca mai bine se pricepe psihologul tau la pus un diagnostic.
O recuperare completa depinde de multe lucruri. De cat timp mergi la psiholog? Ti'a recomandat un tratament, ceva in afara sedintelor de terapie? Nu esti depresiva? Nu ti'a sugerat tratament medicamentos in acest sens?
Nu stiu ce sa spun. Abuzurile sexuale repetate asupra unei fetite de aproximativ 7 ani lasa urme adanci, chiar daca sunt mai greu de vazut cu ochiul liber. Acel "viol acceptat" de care vorbeai [care e de fapt, un nonsens, dar cred ca stiu la ce te refereai] denota un comportament sexual deviant si e o dovada a acelor urme de care spuneam mai devreme.

[Solveig]

În prealabil postat de AGabriela

de fapt de un abuz in repetate randuri din frageda copilarie (probabil inainte de varsta de 7 ani deoarece amintirile sunt doar imagini). Pe omul care a facut asta cred ca l-am iertat, ce este drept nu stiu cum voi reactiona cand il voi intalni. De rusine nu mi-e rusine (in sensul ca am puterea sa recunosc ca s-a intamplat asta); nici de ceea ce am facut pentru ca am avut o perioada de cativa ani in care am trait in pacat cu cineva iar acea relatie s-a inceput cu un "viol" acceptat. Aici a fost vina mea. De ce am facut asta: poate datorita mandriei. Am facut-o, din pacate. M-am pocait, am incercat sa-mi indrept viata si am reluat calea ortodoxiei. Dar toate astea au dus la o impietrire acuta a sufletului. Ma scufund pe zi ce trece. Asta nu ar fi nimic daca nu i-as rani si pe cei din jur. Am gasit pe cineva care sa ma inteleaga ca nu mai vreau sa pacatuiesc inainte de casnicie si totusi ma implic (sufleteste vorbint) in relatie pana la un moment dat dupa care mi se impietreste sufletul. Cad in extreme, ori dau vina foarte tare pe mine ca uite cum sunt, ori dau vina pe el ca uite ce faci/nu faci. Tratez cum se poate: duhovnic, psiholog, rugaciunea desi nu am starea necesara, etc. dar parca nimic nu are efect. Daca sunt singura nu-i bine, daca sunt cu cineva iar nu-i bine. Stiu ca nu sunt de manastire nu pentru ca as fi pacatuit, ci pentru ca stiu ca imi doresc o familie, copii. Dar ce fac? cum imi depietrific sufletul? Il rog pe Dumnezeu si pe Maica Sa de un an de zile. Credinta mi-e slaba, nadejdea mi-e slaba, dragostea ori nu exista ori nu o lasa sufletul sa iasa la iveala. Multumesc frumos pentru pareri.

Uite, poate aici gasesti ceva folositor pentru tine
http://www.sfintiiarhangheli.ro/

[AGabriela]

sa nu fi iertat persoanele pe care la un moment dat mi-au parut ca agresoare. Depresiva astfel incat sa mi se prescrie medicamente nu sunt. Ma comport absolut normal in societate cu exceptia ca sunt o persoana nerabdatoare. Ce ma deranjeaza cel mai mult este ca ii ranesc pe cei din jurul meu, si mai ales pe cei ce ma iubesc (ranindu-ma de fapt si pe mine cu acest comportament). Cred ca imi prinde bine link-ul anterior. Am citit cateva randuri fugitiv si ma identific in cele scrise pe site legate de iertare. Multumesc frumos pentru sustinere. Dumnezeu sa va dea toate cele de folos iar mie puterea de a ierta si a ma ierta.

[CelMandru]

În prealabil postat de AGabriela

Ma comport absolut normal in societate cu exceptia ca sunt o persoana nerabdatoare

Iertare pentru îndrăzneală! Poate vă sunt de folos cuvintele de mai jos.

<<Zis-a un părinte oarecare: “Ceara de nu se va înfierbânta cu foc spre a se muia, nu este cu putinţă a se întipări pecetea ce o vei pune pe dânsa”. Asemenea şi omul de nu va fi muiat prin focul scârbelor, al bolilor, al ostenelilor, al ispitelor şi al neputinţelor, nu se poate tipări într-însul pecetea Sfântului Duh, că pentru aceasta zice Domnul către Pavel Apostolul: “Ajunge ţie darul Meu, că puterea Mea întru neputinţe se săvârşeşte!”

Iar însuşi Sf. Apostol Pavel zice în cartea sa: “Cu dulceaţă este mie a mă lăuda pentru neputinţele mele, ca să se sălăşuiască întru mine puterea lui Hristos”. Deci şi tu, fiule, rabdă pentru Domnul cu mulţumire toate scârbele şi necazurile şi năpastele şi bolile şi orice ispită îţi va veni, după voia lui Dumnezeu, pentru folosul tău. Că prin răbdarea scârbelor cu mulţumire, va intra omul întru împărăţia Cerului, precum însuşi Domnul zice: “Cu multe scârbe se cade a intra întru Împărăţia Cerului”.>> [Leacuri pentru răbdare - Pateric (Sfântul Ioan Iacob Hozevitul - "Hrană Duhovnicească")]

În prealabil postat de AGabriela

nadejdea mi-e slaba

<<Astăzi mulţi dintre credincioşi ajung la deznădăjduire, din cauza lipsei de povăţuitor, căci “a lipsit cel cuvios” (cum zice Psalmistul)...

...Toţi Sfinţii Părinţi mărturisesc într-un glas că nici un păcat nu este aşa de vătămător, precum este păcatul deznădăjduirii, căci el e aproape ca şi lepdarea de Dumnezeu. Pentru aceasta, fraţilor, să ne doară inima pentru păcatele noastre (căci prin ele am supărat pe Bunul Dumnezeu), dar întristarea noastră să fie totdeauna însoţită cu nădejdea în mila Părintelui Ceresc şi niciodată să nu avem îndoială de mântuire.

Obiceiul vrăjmaşului este să aducă în inimă frica cea dobitocească şi tulburare, ca prin asta să arunce pe om în deznădejde. Dar tu, frate creştine, chiar dacă L-ai vedea pe însuşi Domnul că îşi întoarce faţa Sa de către tine şi nu te mai socoteşte între oile Sale, tu nici atunci să nu te împuţinezi, ci roagă-te cu stăruinţă de El, precum se ruga şi văduva cea necăjită către judecătorul nedreptăţii (cum spune la Sf. Evanghelie) şi nu vei rămâne ruşinat. Strigă cu îndrăzneală la gândurile cele otrăvite, cum striga şi Sf. Prooroc David, zicând: “Domnul este luminarea mea şi mântuitorul meu, de cine mă voi teme?” şi apoi zi: “Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!”>> [Cuvânt de nădejde celor fără de nădejde (Sfântul Ioan Iacob Hozevitul - "Hrană Duhovnicească")]

În prealabil postat de AGabriela

Dar ce fac? cum imi depietrific sufletul? Il rog pe Dumnezeu si pe Maica Sa de un an de zile.

Eu nu am răbdare cât aţi avut dumneavostră. Iată, cum v-a învrednicit Maica Domnului să vă păstraţi discernământul. Un an este un veac de clipe. Clipe, pe care le-aţi dăruit Domnului, prin rugăciune. Mila Ei nemărginită s-a revarsat asupra dumneavoastră, fără să vă daţi seama, poate.

Ştiu că sună greu, şi şi este, dar odată ce ne deprindem cu gustul răbdării, vedem că fără ea nu putem dobândi mântuirea. Nu e în reprize. E continuă. Vorbim de răbdarea în Hristos. În rugăciune. Fără cârtire, fără deznădejde.

Atât trebuie să cereţi de la Domnul, milă. Dumnezeu ştie ce gândiţi, şi ce vă doriţi, şi de ce aveţi nevoie cel mai mult. Dumnezeu vă vrea binele.

Rugaţi-vă în continuare, căci drumul spre mântuire, e pavat cu rugăciune neîncetată. Aşa cum puteţi. Dar gândul să vă fie mereu la mila Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Răbdarea, nădejdea, credinţa, smerenia, şi înmuierea inimii o să vină. O să vină când va rândui Preablândul Dumnezeu. Nu vă mâhniţi că nu vin când vreţi dumneavoastră. Nu vă mâhniţi. Puneţi-vă nădejdea în Preamilostiva Maica Domnului care vă iubeşte aşa cum nu vă veţi putea vreodată închipui, luaţi exemplu de trăire de la numeroşii sfinţi şi drepţi părinţi ortodocşi, şi rugaţi-vă şi îngerului păzitor care veghează asupra dvs de la botez indiferent cât de mult păcătuiţi. Vedeţi-vă de viaţa dumneavostră în continuare, de relaţia pe care o aveţi, de locul de muncă, sau oricare ocupaţie aveţi. Păşiţi cu curaj, în viaţă. Nimeni, nu vă poate lua cel mai de preţ sprijin, Sfânta Rugăciune. N-o lăsaţi din mână. Ăsta-i steagul ce trebuie să fluture în inimă. Să vă ţineţi bine de ea, că vă va ghida în bezna necazurilor, bolilor, dezamăgirilor de orice fel, care vor mai veni negreşit. Dacă veţi realiza că rugăciunea este comoara nepreţuită dată nouă de Bunul Dumnezeu, orice boală trupească şi sufletească nu o să mai reprezinte motiv de deznădejde.

Nu lăsaţi mintea să rătăcească. Hrăniţi-o neîncetat cu rugăciune. Neîncetat, pentru că mintea nu stă locului o clipă. Îi va fi foame veşnic. Să nu o otrăviţi!

Puneţi voia dumneavoastră în mâinile Domnului. Aşa cum şi Sfântul Teofan Zăvorâtul spune, mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu. Adică, trupul, sluga asta stricăcioasă, să fie învăţată cu povara, că altfel cade în damblaua trândăviei, a desfrânării, şi alte otrăvuri. Iar minţii daţi-i să macine. Să macine tot timpul la rugăciune. Şi inima o să se înmoaie şi ea, cu timpul, şi tot din harul lui Dumnezeu.

Căutaţi medicament pentru suflet la duhovnic. Duvohnicul vă va arăta unde greşiţi, dacă discernământul o ia pe arătură. Căutaţi-l, cereţi sfat, mărturisiţi-vă cu inimă sinceră şi zrobită de pocăinţă. Şi, din mila Domnului, veţi fi vrednică să primiţi şi Sfânta Euharistie. Ce dar mai mare poate să ne dea nouă păcătoşilor, Mântuitorul decât Sângele Său preasfânt?!

Iertaţi-mă dacă nu am am fost coerent! Poate am scris mult şi fără rost. Poate ştiaţi deja aceste lucruri, sau poate am vorbit cu greşeală. Am sperat ca prin aceste rânduri, să vă ridic puţin vălul deznădejii, care şi pe mine mă orbeşte tare des. Să ne rugăm Domnului, să ne miluiască pe toţi! Fraţi suntem cu toţii! Doamne, miluieşte-ne!

Iertare pentru îndrăzneală!

[Raoul]

Maica Domnului ajuta mult,mai ales in momente de deznadejde,o pot confirma si eu! As vrea insa sa mai amintesc pilda cu slabanogul de la scaldatoarea Vitezda. El cat a asteptat? 38 de ani! Pentru ca el ce-si dorea? Un om. Si daca n-a venit omul... a venit Dumnezeu! Tarziu,dar a venit...

Doamne-ajuta!