Fericiti cei saraci cu duhul!

[George.m]

Cand omul intrezareste slava lui Dumnezeu, cand realizeaza ca se misca si ca traieste in El, isi simte propria saracie.
Simte ca prin el insusi e sarac, un biet vierme, praf si cenusa. Dar constientizand acestea, el nu petrece in saracie, ci in mare, negraita bogatie duhovniceasca; nu e bogat prin sine insusi, ci prin Dumnezeu.
Cel ce nu-si cunoaste propria saracie spirituala, n-a experiat bogatia lui Dumnezeu, nu s-a impartasit de bucuria comuniunii cu El.