Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Convorbire cu trei studenţi romani



Ca să poţi învinge o patimă, nu ai voie să te pretinzi că eşti cineva, că eşti ceva. Dacă pretinzi că eşti ceva, înseamnă că a intrat în sufletul şi în cugetul tău egoismul, patima cea mai blestemată şi cea mai înfricoşată pentru orişicare dintre noi.

Întotdeauna patimile dacă se întăresc în om, de-acuma omul zice că-i cu neputinţă să mai scapi de ele. Dar nu e cu neputinţă. Nu-i voinţa adevărată.
Toate-s cu putinţă la Dumnezeu, nu?
Toate-s cu putinţă la Dumnezeu, toate-s cu putinţă. Aici la noi, era un meşter care a zidit o casă pe malul mării, la un chiliot. În timpurile vechi pescuiam pe malul mării. Fiecare casă avea barcă la mare, ne duceam, pescuiam, şi dacă prisosea ceva, vindeam, căci era greu, n-aveai cu ce trăi, nu era ca acum, când s-au adus toate bunătăţile în Sfântul Munte. Şi a zidit un părinte o casă lângă mare şi meşterul care lucra acolo fuma foarte mult, două pachete mari pe zi.
I-am spus într-o zi: “Măi, Elefterie, măi, nu mai fuma atâta!”. “Nu pot, părinte, nu pot să mă las”. Veşnic aprindea şi stingea câte o ţigară. Într-o zi m-am dus la Salonic, la doctor, că eu am suferit mult cu ochii. Pe atunci era primejdie mare să ajungi până la Salonic, că nu sunt mulţi ani de când au început cursele cu maşini pe aici, nu era nici drumul, nici nimic. M-am dus la Ierisso şi am luat o maşină spre Salonic. Toată lumea care era în maşină fuma, aprindea ţigară după ţigară… ce mai vorbă, te îmbolnăveai, s-a terminat! Printre cei care s-au urcat era şi Elefterie meşterul, cel care fuma două pachete pe zi, dar el era singurul care nu avea ţigara în gură. Tare m-am mirat şi l-am întrebat:
“- Elefterie, dar tu nu fumezi?
- Nu.
- Nu fumezi? Cui îi spui asta?
- Nu, părinte. Am socotit că mă vatăm şi am pus hotar şi nu mai fumez.
- Păi bine, da’ cum ai făcut?
- Da’ nu-s bărbat? Am spus că nu fumez. E greu la început, să crăpi, nu alta. Dar fiindcă am spus, sunt bărbat şi nu mi-am călcat cuvântul. Şi acum am trei luni de zile de când nu mai fumez, Slavă Domnului! Las’ să fumeze toţi ce şi cât or vrea, eu nu mai am nevoie.”
Vezi ce vasăzică hotărârea omului? A zis: “Sunt bărbat!”. Vezi, nu-i cu neputinţă să tai patima când omul are hotărâre. (7 mai 2002)
Astăzi, în tot pământul, Satana biruieşte cu onania. Cu asta biruieşte.Aproape toată lumea e căzută în patima malahiei. De mici, copiii învaţă asta, şi dacă învaţă de mici copiii de-acuma ei nu se pot stăpâni până la adânci bătrâneţi. Cu asta biruieşte Satana, ca omul să nu fie curat niciodată.

Spun şi Sfinţii Părinţi, spun şi doctorii că făcând malahie nu poţi să fii sănătos. Te strici la creier. Altceva e când faci păcatul curviei cu femeia, pentru că împreunarea e lăsată de Dumnezeu, şi altceva când arunci sperma în aerul liber şi te satisfaci singur, aşa. E primejdie mare, şi dacă băieţii învaţă onania de mici, de-acuma cu anevoie mai găseşti oameni curaţi ca să intre în cler. Cu mare greutate. Mare nevoie. (14 iulie 2003)
Dacă continuu faci păcatul malahiei, înseamnă că faci voia Satanei făţiş, vrând. Nu mai poţi spune că ai căzut; ai vrut! Căderea e fără să-ţi dai seama. Dar dacă spui: “Dacă am căzut o dată, de ce să nu mai cad şi a doua oară, şi a treia oară şi a patra oară?”, vasăzică te-ai alăturat făţiş Satanei. Păi mai poţi scăpa de el? Sub nici un motiv nu mai poţi scăpa de el.

Cum e păcatul acesta al malahiei, al masturbării?

E cel mai blestemat păcat. Chiar şi doctorii din lume spun că-i vătămător, şi trupeşte.
Ştiţi că e răspândit prin seminarii? Se învaţă copiii unul de la altul.
Unul de la altul, da. Şi duhovnicii nu-i învaţă că e un păcat?
Îi învaţă, dar n-au putere. Copiii n-ascultă, n-au duhovnici buni în seminarii.
Oricât de buni să fie duhovnicii, dacă tu eşti răzvrătit şi te-ai îndulcit cu patima, zici: “Nu-i nimic, nu contează, nu-i nimic”, până când patima ia proporţii titanice, până când se înrădăcinează în cugetul tău. De-acuma, după ce a prins rădăcini adânci, mai poţi să o dezrădăcinezi? Cu mare greutate, dacă se va putea. Altfel nu.
Orice patimă, scrie şi în Sfânta Scriptură, dacă prinde rădăcini, cum mai poţi să dezrădăcinezi rădăcinile acelea adânci? Un copac, când e mic, are câteva luni, un an, îl dezrădăcinezi cum-necum, dar după ce se întăreşte trebuie să-i tai rădăcinile. Ei, dar cum să le tai? Trebuie să se usuce copacul.
Dacă nu lupţi contra ei, patima îşi va cere tributul. Dar de ce să nu lupţi, că doar patima e în stăpânirea ta. Zi aşa: “M-am stăpânit şi am hotărât, hotărârea mea este cu Dumnezeu şi n-o să mai fac ceea ce am făcut.” Dar vezi că nu-ţi este dezrădăcinată patima. Asculţi de patimă, asculţi de ispititorul. Ispititorul este cel care ne şopteşte în ideile noastre tot ce-i rău.
Mulţi zic că nu au puterea să se opună patimii malahiei.
Ei, n-au putere!? De ce, cum să n-ai putere? Cum se poate lucrul ăsta? “Eu sunt bărbat. Am hotărât, măcar orice s-ar întâmpla.” Dar aşa sunt toate patimile. Patima e în Stăpânirea ta, dar îţi trebuie o osteneală titanică s-o tai după ce a prins rădăcină în simţurile tale. Dar nu-i cu neputinţă să o smulgi, nu-i cu neputinţă. Dacă ceri ajutorul lui Dumnezeu e cu neputinţă să nu-ţi ajute Dumnezeu. Ţi-ajută Dumnezeu, dar trebuie hotărârea ta. (7 ianuarie 2004)
Bărbatul se irită, se tulbură adică, se luptă cu patima asta a trupului, a curviei, dar femeia are înzecit patima asta. Asta scrie în Sfintele Scripturi:“bărbatul se aprinde, arde” iar femeia “arde şi mai mult”. De aceea, toate judecăţile legii o pedepsesc mai puţin pe femeie, pentru că ea are mai multă patimă, mai multă înclinare către fărădelege. Dar bărbatul e bărbat şi poate spune: “Dacă vreau, cad cu femeia asta, dacă nu vreau, nu! Nu-mi trebuieşte!”Are bărbăţia aceea, are stăpânire. Dar aşa au devenit timpurile că fetele şi femeile, care înainte erau smerite, acum te irită, te ispitesc, ca vrând-nevrând să cazi, oricât de nepăsător ai fi tu.(19 ianuarie 2004)
Trebuie să ne osârduim, să ne dezbrăcăm de omul cel vechi şi să ne îmbrăcăm în omul cel nou. Omul cel vechi – grecii spun paleanthropo – este omul plin de toate patimile, aşa cum e omul, omenirea de azi. Toate patimile omuluiduc la pierzare veşnică şi toate învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi ale Bisericii ne povăţuiesc să ne lepădăm de omul cel vechi, de patimile care zac în trupurile noastre, fiindcă numai atunci putem să căpătăm Împărăţia Cerurilor.
Vezi?! “Nimic necurat sau spurcat va intra întru împărăţia Cerurilor”, spune Sfânta Scriptură. Omul cel vechi e plin de toate patimile şi e mai mare părerea de rău şi mirarea că, uite, conducătorii omenirii de astăzi te obligă să faci toate fărădelegile, chipurile pentru “că ai dreptul”.
Drepturile Omului nu sunt altceva decât pierzarea sufletului şi nu te ajută în nici un fel la câştigarea mângâierii Împărăţiei Cerurilor, deoarece cei care conduc omenirea spun că fiecare are dreptul să facă orice doreşte, orice păcat, orice fărădelege, pentru că “e dreptul omului”. Dar Adevărul nu-i aşa. Toate patimile în care s-a înglodat omenirea sunt contra lui Dumnezeu, contra creştinătăţii, contra omenirii. Şi fiindcă duşmanul nostru, diavolul, a căzut din ceruri pentru o singură patimă, mândria, el ştie foarte bine că orice om care are mândrie în sufletul lui nu poate să fie om la locul lui şi, în al doilea rând, este contra lui Dumnezeu. De aceea, Satana seamănă egoismul în fiecare din noi, de mici copii, pentru ca astfel să ne asemănăm lui. Egoismul e cea mai mare primejdie pentru fiecare om, fiindcă Satana a avut egoism, înălţarea minţii, mândrie, şi aşa a căzut jos.
Darul lui Dumnezeu, bunătatea Părintelui Ceresc vrea să completeze locurile din care a căzut Satana şi tagma lui cea înfricoşată cu bunii creştinii şi cu adevăraţii călugări. Acest lucru îl cunoaşte vrăjmaşul şi de aceea se osârduieşte ca de mici copii să instaleze în fiecare din noi egoismul, pentru că el ştie că dacă în inima şi în sufletul omului se instalează egoismul, părerea minţii, mândria, el nu poate să treacă de vămile văzduhului sub nici un motiv. De aceea se osârduieşte el ca să instaleze în sufletele şi în inimile noastre egoismul, fiindcă de-acuma celelalte răutăţi vin de la sine.

[cristiboss56]

Despre rugăciune
Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlineste-o pe asta, tătucută. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă si găleata e mică. Citeste dimineata Acatistul Maicii Domnului iar seara citeste Paraclisul ei. Crezul - neapărat, măcar o dată pe zi, si Psalmul 50 de două-trei ori pe zi... Mai mult, canonul e benevol: "Tatăl nostru" fără număr, "Doamne Iisuse" fără număr, metanii fără număr. Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială. Eu mă stiu pe mine: dacă mă scol de dimineată si-mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua. Dar dacă te scoli dimineata si te învârtesti asa, prin casă - că mai am asta de făcut, mai am si treaba astălaltă -, apoi nu-ti merge bine toată ziua. Asa că să faci oleacă de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov, care aducea jertfă în fiecare zi pentru feciorii lui - poate au gresit ceva cu gândul.
Să faci în fiecare zi câte metanii poti către Maica Domnului - cel putin 12 metanii - si la fiecare metanie să spui asa, ca baba: "Maica Domnului, nu mă lăsa... nu mă lăsa, Măicuta Domnului". Să n-o uiti pe Maica Domnului, tată, să n-o uiti, că tare-i bună Măicuta Domnului. Asa, tătucută, să nu lasi rugăciunea... Mai fă o metanie, mai citeste un psalm, mai spune un "Doamne Iisuse"... Trebuie să faci oleacă de rânduială. Că o cămasă murdară nu se spală numai cu apă, ci trebuie si săpun si altceva mai tare care să o curete...
Si dacă spui de 100 de ori "Doamne Iisuse", măcar de 10 ori să fii cu gândul acolo. Când stai de vorbă cu cineva, nu stai de vorbă cu dosul... D'apoi când vorbesti cu Dumnezeu! Asa îmi spunea si mie părintele Daniel, săracu': "Paisie, bre, nu lăsa gândul să iasă afară din chilie"...
Gândurile mai vin, dar tu nu sta de vorbă cu ele, nu le lua în seamă. Caută să-ti fie tot timpul mintea ocupată cu rugăciunea; tot timpul să spui "Doamne Iisuse". Să te obisnuiesti să spui tot timpul rugăciunea asta, iar pentru fiecare Acatist sau Paraclis necitit într-o zi să faci câte 24 de metanii - măcar atât... Acum, la miezul noptii, aici la Sihla (si la Sihăstria) se face priveghere. Încearcă să te scoli, fă măcar trei cruci, spune "Împărate ceresc", "Tatăl nostru" si ce mai stii tu, fă 24 de metanii - si ai stat la toată privegherea...
Când nu poti plânge la rugăciune, asta este si pentru umilinta noastră, tătucută, ca să ne smerim. Nu trebuie neapărat să plângem în hohote. "Jertfa plăcută lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrântă si smerită Dumnezeu nu o va urgisi."
Că si diavolul te ajută câteodată să plângi, ca pe urmă să te mândresti si să te pierzi. Venea aici o femeie, si o dată mi-a spus: "Eu, părinte, fac în fiecare zi câte 100 de metanii" - dar făcea fără blagoslovenie. Si i-am spus asa: "De acum înainte, să nu mai faci 100, să faci numai 24 de metanii pe zi. Atât ai blagoslovenie". Si a venit la mine după o lună de zile plângând si mi-a spus: "Părinte, nu reusesc să mai fac cele 24 de metanii pe zi. Nu stiu ce se întâmplă, dar nu pot să mai fac - eu, care făceam câte 100 de metanii si încă îmi era foarte usor să le fac, acum în nici una din zile nu am reusit să fac 24 de metanii, asa cum mi-ai spus". Ai văzut? O lupta vrăjmasul, pentru că astea erau făcute cu blagoslovenie. Când făcea câte 100, era si oleacă de mândrie acolo.
Asa că tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului. Acolo unde esti tu, mergi la duhovnic si spune-i să-ti dea el să ai o rânduială de rugăciune. El să stie rânduiala rugăciunii tale, iar tu atâta să faci, pentru cât ai blagoslovenie. E bine să ceri sfat si blagoslovenie si pentru o faptă bună pe care vrei s-o faci, sau pentru o zi de post... Tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului, tătucută, ca să nu aibă îndrăzneală vrăjmasul la osteneala ta...

[cristiboss56]

Despre patimi
Draga tatii, viata asta e foarte grea, trebuie să te lupti până la moarte cu patimile astea ale firii. Focul, iadul si curvia niciodată nu spun că-i de-ajuns. Sunt oameni bătrâni care nu scapă de patima asta. Nu stii sfintii ce luptati erau? Dar te păzeste Maica Domnului. Dacă ai credintă si frică de Dumnezeu, te acoperă si Maica Domnului. Ai văzut câte minuni face ea. Dar tu să nu stai de vorbă cu gândurile. Dacă nu te învoiesti cu ele, nu ai păcat. Gândurile mai vin, dar nu sta de vorbă cu ele, nu le lua în seamă. Asa, gânduri si ispite poate ne vin si nouă; poate si mie mi-au venit niste gânduri dintr-astea. Dar dacă nu le bagi în seamă, ele pleacă... D'apoi tie, care mergi asa de rar la biserică si uiti să te rogi!
Să ne păzim cele cinci simturi, tată. Să-ti păzesti curătia, dar nu numai curătia trupească. Curătia este si a inimii, si a gândurilor. Roagă-te mereu. Si să nu te învoiesti, Doamne fereste, cu ceea ce îti spune gândul. Si când ai gânduri si patimi si ispite, gândeste-te la Maica Domnului si încearcă să-i cânti ei: "Vrednică esti...", că Maica Domnului te acoperă. Si dacă te-a păzit până acum, eu cred că o să te păzească si de acum înainte. Trebuie să te strecori în viată ca tiganul printre stropi - asa trebuie să ne strecurăm noi prin viata aceasta. Trupul si diavolul trebuie înselati - spui: "Lasă, mai lasă anul ăsta"... si, până la anul celălalt, cine stie ce se poate întâmpla? Asa, tată... Nu vorbi cu gândurile. Spune-le: "Fugiti de-aici!" Numai atunci ai păcat, când stai si te gândesti: "cum să fac, cum să apuc..."
Să te feresti ca de foc de băieti. Când vezi un băiat sau un bărbat, să fie ca si cum ai vedea o piatră. Si de imaginatie să te feresti. Să nu te gândesti vreodată cum e trupul bărbatului, cum e trupul femeii... sau din astea. Să nu te intereseze. Că de la gândurile astea pornesc altele. Si pe mine mă fulgerau poate gânduri din astea, dar ele trec, zboară pe deasupra, ca un stol de păsări. Acum nu-mi mai vin. Că nici nu stiu, nici nu mă interesează si nici nu vreau să stiu asta, Doamne fereste. Poate si mie mi-au trecut asa, prin cap, ca un fulger, ca o scânteie. Dar te rogi si-ti muti gândul în altă parte, nu stai de vorbă cu ele.
Gândurile trebuie spuse din vreme duhovnicului, tătucută. Si la mărturisit nu spui pe tigăneste ce ti-a venit în gând, ci spui asa: "Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate, am patimi si pofte..." sau "Am gânduri spurcate asupra călugărilor, asupra preotilor, am patimi spurcate..." Si când te speli, să nu cumva să te speli vreodată cu mâna goală, să ai totdeauna o cârpă. Că trupu-si cere ale lui, tată... Asa că de acuma să te feresti de toate poftele si patimile pe care le-ai avut. Si să nu uiti nici asta: că sărutul e arvuna păcatului.
Dacă vrei să-ti petreci viata în curătie, nici prin cap să nu-ti treacă să placi oamenilor. Să fii cât mai nepretuită de oameni, asta da. Si nici să fii lăudată, tătucă - lauda e tot un fel de mândrie. Si când îti vine în cap gândul că esti mai bună ca altul si că meriti să fii lăudată, să-ti spui asa: "Cine a mai făcut asa păcate rusinoase cum am făcut eu?" Că nu-i putin lucru, tătucă, păcatul ăsta. Gândeste-te: dacă atunci când iesim pentru noi afară, îngerasul nostru bun se întoarce cu spatele, că se rusinează, d'apoi când facem alte prostii sau când ne facem noi singuri poftele, cum plânge, săracul...
A fost Victoria pe-aici si mi-a spus asa: "Părinte, să nu bea si Emilia din paharul pe care l-am băut eu..." Dacă esti hotărâtă să trăiesti în curătie si nu ti-e gândul la prostii si te hotărăsti - "N-am să fac asta până oi muri" -, apoi nici gândul n-o să-ti mai stea la prostii, si o să te lupti mai putin. Asa, tătucă; din astea trei căi, trebuie să-ti alegi una: sau te căsătoresti, sau intri în mânăstire, sau stai asa si-ti păzesti fecioria în lume, si faci voia lui Dumnezeu asa cum poti, fără să te stie nimeni. Când esti în mânăstire esti sub o rânduială, cu făgăduintă. Dacă nu esti în mânăstire, esti de bunăvoie, fără să faci făgăduintă. Sunt multi care si-au tinut fecioria în lume si n-au apucat să vină în mânăstire, si sunt socotiti în rândul călugărilor. Dacă mori în lume si esti cu gândul în mânăstire, apoi esti în rând cu maicile. Pentru că omul sfinteste locul, nu locul sfinteste omul. Te poti mântui oriunde - în Bucuresti sau în altă parte. Dar, în primul rând, seriozitatea...
Ai jurat că te duci la mânăstire? Draga tatii, să nu mai faci jurăminte dintr-astea. Nu trebuia să juri. Dacă vrei să mergi la mânăstire, să vezi cum te trage Maica Domnului, încetul cu încetul... Dar să nu mai juri, tată. Să spui întotdeauna: "Uite, dacă o să-mi stea în putere si dacă o să mă ajute Dumnezeu, am să fac cutare si cutare..." Asa, tătucă. Nu-ti pierde gândul bun. Si dacă ai să te rogi, Maica Domnului o să te lumineze, puisorule... Ai toată blagoslovenia să iubesti viata curată. Da... Ai jurat... ai jurat de mai multe ori că te duci la mânăstire. Apoi atunci, dacă-i asa, mireasa Lui să fii...
În mânăstire e mult mai usor ca în lume, tătucă. Nici să te căsătoresti nu te obligă nimeni, nici să intri în mânăstire nu te obligă nimeni. Dar să stii că putini au regretat că au intrat în mânăstire si mult mai multi au plâns că le-a părut rău că s-au căsătorit (mă refer la cei care-si caută mântuirea). Nu poti să-ti iei bărbat numai ca să te uiti la el. Ai niste obligatii, si e tare greu. Apoi vin copiii... Puisorule, tu deocamdată fii în lume, cu gândul la mânăstire. Pentru că multi tineri au vrut să meargă la mânăstire si au murit în lume, si au ajuns în rândul călugărilor. Si multi călugări au trăit în mânăstire cu gândul în lume, si au ajuns în rândul mirenilor. Tu să ai frică de Dumnezeu si să fii cuminte si să te feresti de patimi. Nu uita că fiecare patimă scurtează viata si este echivalentă cu sinuciderea. Asa să faci, draga tatii, si Maica Domnului o să te acopere.

[cristiboss56]

Despre necredintă si îndoială Cum nu crezi? Taci din gură! Cine te-a adus atunci la mânăstire? Astea sunt gânduri de la diavolul. Ce asculti tu ce spune vrăjmasul? Că diavolul, ăsta e scopul lui, să-i facă pe oameni să se îndoiască, să creadă că nu este Dumnezeu. Pentru că dacă nu este Dumnezeu, nu este nici păcat, si oamenii pot face orice. Îndoiala e jumătate de lepădare, de-asta ne ispiteste diavolul. Că Mântuitorul spune că au să vină zilele astea - si uite, au si venit. Nu spun ei că omul a fost făcut din maimută? A fost un nebun cel care a spus asa; omul e chipul si asemănarea lui Dumnezeu.
Si Iisus a fost ispitit. I-a spus satana întâi asa: "Spune pietrelor acestora să se facă pâini". Asa spune Scriptura: "pâini", si nu "pâine", ca să arate că prima ispită a diavolului este ispita pântecelui - luxul, hainele. Apoi i-a zis: "Aruncă-Te jos de pe templu, că scris este: "Îngerilor Săi va porunci si Te vor lua pe mâini". Asta e mândria sectară. Că ei spun mereu: "Scris este..." Si a treia ispitire a fost: "Să Te închini mie" - asta e ispita în care au căzut ateii... asta e ceea ce zic ei, ateismul. Dar Hristos a biruit toate ispitirile acestea, ca să ne arate că si noi putem birui.
Nu primi asta, tătucă, fiindcă e de la diavolul. Ce dacă nu simti tu mireasma de la Sf. Moaste? Tu gândeste-te la faptele sfântului, gândeste-te la viata lui... Si eu am primit Sf. Mir, si câteodată nu miroase. Ai credintă, tată.
Erau odată doi mosnegi, si voiau să meargă la Ierusalim. Si unul s-a îmbolnăvit pe drum si s-a întors înapoi. Iar celălalt a mers mai departe, si s-a sfărâmat corabia cu el si a pierdut totul, si a trebuit să se întoarcă si acela. Dar si-a amintit că celălalt îl rugase tare să-i aducă o bucătică din lemnul Sfintei Cruci. Si atunci, din dragoste pentru cel bolnav, a rupt o bucătică din lemnul corăbiei si s-a întors acasă cu ea. Si s-a dus acasă la cel bolnav si nu i-a spus ce-a pătit si că n-a ajuns la Ierusalim. Si l-a întrebat acela: "Mi-ai adus o bucătică din lemnul Sf. Cruci?" "Da" - si i-a dat bucătica de lemn ruptă din corabie. Si cu atâta credintă i s-a închinat si a sărutat-o cel bolnav, că s-a făcut bine. Si multe minuni s-au făcut cu acea bucătică de lemn din corabie, despre care toti stiau că e din lemnul Sf. Cruci. Iacătă ce face credinta... Acela s-a mântuit, se mântuieste si se va mântui, care va avea credintă neîndoielnică.

Despre deznădejde
Ce-i aia disperare si deznădejde? Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune asa, că "eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog", nu. Tu să spui asa: "De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicutei Domnului, am să mă mântuiesc." Usa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul si cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar "pe dătătorul de bunăvoie îl iubeste Dumnezeu".
Poate că scrie undeva: "Orice păcat e iertat, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată"... D'apoi ce, e gândul tău? Nu! E hula lui, a vrăjmasului. Diavolul asta face - îti dă gânduri de hulă, ca să te aducă la disperare, si apoi tot el îti aminteste că hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată. Nu, tătucă, e hula lui. Dar tu vii la spovedanie si spui ce ti-a venit în gând: "Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate asupra Maicii Domnului, asupra lui Dumnezeu, asupra icoanelor, asupra călugărilor, asupra preotilor..." Gândurile trebuie spuse din vreme. Ce-i aia disperare? Vii, spui si te ridici iar. Spovedania e al doilea botez. Prin taina spovedaniei te ridici iar. Si tot timpul asta faci: cazi si te ridici... Nu te lasi în disperare.
Cum nu-L iubesti pe Dumnezeu? Astea sunt gânduri de la diavolul... Taci din gură. Cum nu crezi? Dar cine te-a adus aici, la mânăstire? Ce asculti tu ce spune vrăjmasul? Si de ce să nu te mântuiesti? Nu, tătucă... lasă, cu nădejdea la Maica Domnului, o să ne mântuim noi. Că dacă le-am putea face pe toate, ne-am mândri, si ar fi mai rău: "Rugăciunea mintii o am, milostenie fac..." Dar dacă vezi că nu poti face, te mai smeresti. "Puterea lui Dumnezeu întru neputinte se desăvârseste." Tu fă tot ce depinde de tine. Mai te rogi, mai te spovedesti, mai mergi la biserică, mai te împărtăsesti - măcar la o lună... Si nu te teme, că nu te duci în iad. Vinerea posteste până când ti-e foame. Mai citeste câte o carte, spune mereu "Doamne Iisuse" si să n-o uiti pe Maica Domnului. Ia si caietul ăsta, "Urmarea lui Hristos" - îl mai cercetezi, îl mai studiezi. Aici e ca la spovedanie: te învată ce să faci si cum să faci. Si fă tot ce depinde de tine...
Asa, tătucă. Hai să punem si noi de acum început bun. Noi trăim cu nădejdea vietii de dincolo. Eu, când eram copil, mămucuta îmi spunea: "Postim, dragu' mamii, si după ce se termină postul, să vezi ouă rosii si pască si sarmale..." Si asa rămânea. Posteam cu gândul la ce o să mănânc după ce se termină postul.
Ce drept ai tu asupra vietii? Tu nu ai nici un drept asupra vietii. Doamne fereste...

[cristiboss56]

DESPRE POST

Important pentru dumneavoastra este si pomenirea mortilor, pentru ca si mortii au nevoie de rugaciunile noastre. Cei morti de doua lucruri sufera acolo : nu se pot ruga pentni ei insisi si nu pot sa faca nici un fel de milostenie, doar cei mantuiti se roaga pentru noi. Insa majoritatea nu pot sa se roage pentru noi, trebuie sa se roage rudele, prietenii. Si de aceea pentru ei, in primul rand, rugaciunea Bisericii este foarte puternica deoarece este unita cu jertfa Mantuitorului Hristos.

Ori de cate ori facem Sfanta Liturghie, retraim jertfa Mantuitorului Hristos pe Golgota, toata viata Lui si sfarsitul de pe Golgota. Ae incat se asociaza la rugaciunile noastre ale tuturor si sangele jertfei Mantuitorului Hristos. De aceea este foarte mare si foarte preiioasa Sfanta Liturghie. Insa dumneavoastra, si noi preotii, - suntem datori sa traim Postul Mare si orice post cu infranare indoita : post de mancare si post sufletesc, adica infranare de ganduri rele, de ura, necredinta, desfranare, rautate, lacomie. Nu avem voie sa fim rai, mincinosi, egoisti.

Trebuie sa fim cu adevarat oameni plini de dragoste, cum am spus in cuvantul de mai inainte. Si de aceea zic ca postul trebuie sa fie indoit : post trupesc si post sufletesc. Iar cu banii de pe alimentele mai scumpe sa facem milostenie; costul lor sa-l impartim la saraci. Paralel cu acest post de alimente, adica mancare mai putina, daca se poate sa ne sculam de la masa putin flamanzi; sa putem sa mai mancam, dar sa nu mancam. Aceasta insemneaza infranare.

Cand se infraneaza cineva, are dupa aceea o liniste mare in suflet; iar cand se umfla de mancare, mananca peste masura, se misca foarte greu, ii vine somnul si alte patimi, asa incat postul in sine inseamna infranare, cumpatare mai bine zis, si trebuie unit totdeauna cu milostenie si cu paza simturilor noastre, ca nu cumva in timpul postului sa intre sau sa iasa din noi vreun semn al pacatului. Sa ne putem stapani cu toata fiinta noastra.

Toate cele cinci simturi ale noastre sa fie pazite cu strasnicie, ca sa nu intre pacatul in noi si sa nu iasa vorbe proaste, vorbe de rusine, vorbe de manie, de blestem si alte lucruri rele, ca sa fie postul bineprimit de Dumnezeu, cum spune in Sfanta Evanghelie. Postul bineprimit de Dumnezeu este ferirea de rautati in primul rand, si dupa aceea si celelalte.

Deci, tineti seama, frati crestini, de aceste lucruri, pentru folosul personal al fiecaruia dintre noi.

Ganduri despre milostenie

Milostenia este o virtute foarte scumpa pentru viata crestina si pentru fiecare dintre noi. Pentru ca la judecata din urma Mantuitoral nu aminteste de toate faptele bune, ci mai ales despre milostenie, care este fiica cea mai mare a iubirii crestine.

Mantuitorului ne spune ca, in ziua judecatii de apoi, la trambitele ingerilor, se vor aduna toate neamurile pamantului, de la intemeiere pana la sfarsitul lumii si va alege, prin ingerii Sai, pe cei buni dintre cei rai, si fiecare om va da seama inaintea lui Dumnezeu de toate faptele bune sau rele savarsite in viata, din copilarie pana la moarte. Caci din anii copilariei noastre si pana la batranete, cate cuvinte desarte nu spunem noi ? Toate acestea sunt scrise de ingeri si diavoli si vor fi date pe fata la judecata inaintea tribunalului dumnezeiesc.

Asa incat toate pacatele facute de noi in viata, daca nu sunt marturisite, vor fi date pe fata la judecata inaintea tronului lui Hristos, Care va judeca toata lumea.

La infricosatoarea judecata, Mantuitorul ne subliniaza in chip deosebit darul sau fapta buna a milosteniei crestine, care va avea un mare rol la mantuirea sufletelor noastre. Caci milostenia singura acopera multime de pacate. De aceea suntem datori ca in toata viata noastra sa miluim dupa putere pe aproapele nostru, atat prin milostenie materiala, cat si prin milostenie sufleteasca. Adica, sfatuire, mangaiere, carti sfinte, rugaciune pentru cei neputinciosi etc.

Sunt sase fapte bune ale milosteniei pe care le citeaza Mantuitorul in Sfanta Evanghelie, si anume :

Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui : Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii vor raspunde, zicand : Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit ? Sau insetat si Ti-am dat sa bei ? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit ? Sau gol si Te-am imbracat ? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine ? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei : Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. Amin.

[cristiboss56]

1 Cel ce se împotriveste necazurilor, se rãzboieste fãrã sã stie cu porunca lui Dumnezeu. Iar cel ce le primeste, acela rabdã pe Domnul, cum zice Scriptura (Sf. Marcu Ascetul).
2 Cel ce socoteste necazurile venite din afarã ca aduse de dreptatea lui Dumnezeu, acela, cãutând pe Domnul, a aflat deodatã cu dreptatea Lui si cunostinta adevarului (Sf. Marcu Ascetul).
3 Cele care ni se par noua ca nu s-au savarsit bine, s-au savarsit dintr-o iconomie dumnezeiasca, mai presus de intelegerea noastra.
4 Celui ce ti-a facut nedreptate, sa-i multumesti ca unui doctor trimis de Hristos.
5 Crucea este vointa care e gata sa primeasca orice necaz.
6 Cu mana ascunsa bate Dumnezeu.
7 De nu vei cunoaste ce este necazul, nu vei afla nici ce-i odihna.
8 De vrei sa te izbavesti de necazuri si sa nu fii doborat de ele, asteapta-te la altele mai rele si astfel te vei odihni.
9 Dumnezeu nu cere de la cel bolnav decat multumire si rabdare.
10 In toate necazurile tale se arata mantuirea lui Dumnezeu, fiindca necazuri ii asteapta pe cei ce se vor mantui.
11 Necazul de-l iubesti, ti se face spre bucurie.
12 Necazurile si suferintele ne sunt spre invatatura.
13 Necazurile vin pentru ca ne semetim cand Dumnezeu ne miluieste.
14 Nu incearca Dumnezeu pe om peste puterea lui.
15 Nu spune cã cel izbãvit de patimi nu mai poate avea necazuri. Cãci chiar dacã nu pentru el, e dator totusi sã aibã necazuri pentru aproapele (Sf. Marcu Ascetul).
16 Omul care rabdã necazurile cu inimã bunã si cu multumire, va lua cununa nestricãciunii, virtutea si mântuirea (Sf. Antonie cel Mare).
17 Pacatosi fiind, sa rabdam necazurile ca unii ce suntem vrednici de ele.
18 Paharul Domnului e tagaduirea vietii lumesti pentru adevar.
19 Primeste cu bucurie certarea. Lasa-te prigonit si nu prigoni. Lasa-te nedreptatit si nu nedreptati.
20 Prin necazuri, Dumnezeu ne daruieste smerenie, dar noi o respingem.
21 Priveste mai bine (apreciaza mai mult) pe cel ce te batjocoreste, decat pe cel ce te lauda.
22 Rãbdarea necazurilor e semnul cunostintei adevãrate; la fel si neînvinovãtirea oamenilor pentru propriile tale nenorociri (Sf. Marcu Ascetul).
.
Sursa :- „Viata in duh filocalic” (Antologie filocalica alcatuita de Ignatie Monahul), Editata de Manastirea Pissiota, Bucuresti, 1999

[cristiboss56]

Daca doresti libertatea, atunci incearca mai intai sa te eliberezi de tine insuti. Daca pentru stiinta si cunostinta a fost valabila regula “cunoaste-te pe tine insuti”, pentru morala este valabila regula: “dezrobeste-te de tine insuti”.
Daca vrei sa ajungi la libertate prin revolutie, fa mai intai revolutie in tine insuti; si te vei incredinta apoi ca toate celelalte revolutii sunt de prisos.
Daca vrei sa ajungi la libertate prin razboi, porneste mai intai razboi impotriva ta insuti; si daca vei duce acest razboi la bun sfarsit, atunci te vei convinge ca toate celelalte razboaie sunt de prisos.
Spui ca doresti libertatea? Atunci trebuie sa stai alaturi de Dumnezeu impotriva ta insuti si impotriva lumii.
Invinge-te pe tine insuti, si vei fi in afara tuturor inchisorilor si a tuturor coliviilor.

Episcopul Nicolae Velimirovici "Invataturi despre bine si rau"



Nu exista vrajmas mai mare pentru om decat omul insusi si de nimic nu trebuie sa se teama omul ca de el insusi. Cine isi stapaneste simtamintele, acela isi petrece viata in pace.
Nu e biruitor mai mare pe pamant decat acela care se biruieste pe sine insusi si domneste asupra patimilor sale.

Parintele Arsenie Boca

Rugăciunea neîncetată a unei ţărănci

Un exemplu de astfel de prezenţă l-a dat ca pildă Parintele Paisie Olaru. La sfinţia sa venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: „Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc“. Părintele a întrebat-o: „Şi nu te rogi?“ la care ea a spus: „Mă rog, cum să nu mă rog“. „Şi cum te rogi?“ „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: «Doamne, curăteşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă». Atunci când spăl rufe spun din nou: «Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă aşa cum e o rufă curată şi spălată». Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte“. Femeia l-a întrebat în final: „Părinte, o fi bună rugăciunea asta?“, iar părintele Paisie i-a spus aşa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!“. Femeia, fără să ştie, aplicase metoda Sfântului Vasile cel Mare.


Dar, repet, şi pentru a practica această metodă e nevoie de despătimire, pentru că într-un suflet întunecat de patimi mintea nu se poate înălţa, nu poate naşte gânduri către Dumnezeu. Păcatele o opresc de la acest lucru.

Care consideraţi că este rolul lecturilor din Filocalie sau Vieţile Sfinţilor în urcuşul duhovnicesc al creştinului?


Citirile din cărţile cu conţinut duhovnicesc sunt absolut necesare. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune într-un loc că mântuirea are două feţe, două aspecte. Ea se finalizează atât prin cunoaştere, cât şi prin trăire. O pasăre nu poate zbura niciodată cu o singură aripă.

Sursa:

Rugăciunea călugărului, rugăciunea mireanului

[glykys]

- Daca omul trebuie sa fie bucuros pe toata perioada anului, cand mai are timp sa planga pentru pacatele lui?
- Dar nu trebuie neaparat sa planga, pacatele trebuie sa le paraseasca, nu sa planga pentru ele. Dumnezeu nu asteapta de la noi sa fim o ceata de tanguitori. Pocainta se face cu fata spre viitor si cu bucurie, nu cu fata spre trecut si cu intristare, ca si asa nu putem schimba nimic. Ce mai poti schimba? Daca ai facut un rau, ramane. Dar il poti astupa cumva cu o viata superioara si cu vremea uiti de raul pe care l-ai facut.