Despre suflet, duh si starea omului in moarte

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de grasu77

A devenit obsesiva acesta absurditate, de a incerca sa argumentezi teoria sufletului nemuritor cu o pilda in care nu se fofolseste absolut deloc cuvantul "suflet". Dimpotriva, ca sa inteleaga omul ca este o pilda care nu trebuie luata literar, se vorbeste despre parti trupesti. Au "sufletele" parti trupesti (degete, limba, etc) si suferinte trupesti?

Interesant si trist este ca, foarte, foarte rar s-a amintit de invatatura pe care ne-o da pilda si care se gaseste, ca o concluzie, la sfarsitul pildei. In schimb, despre ceea ce nu vorbeste pilda, se vorbeste in mod obsesiv.

Cand aveti de gand sa lasati pilda sa ne invete ceea ce ne invata, fara sa o folositi pentru a argumenta ceea ce nu spune nicidecum?

Luca 16, 22-23.
Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat.
Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.

Domnule,

Scrie mai sus că au murit cei doi şi au fost duşi unul sus şi unul la adînc? Da sau nu? Dacă existenţa lor ar fi fost temoprar suprimată pînă la Învierea de obşte, după cum susţineţi, cine a fost dus în sînul lui Avraam şi cine a fost dus în Iad?

Da, ideea care ni se transmite este să nu ajungem şi noi în situaţia bogatului celui idiot. Dar atenţie! Aici Hristos narează o întîmplare reală, istorică, a unor evenimente care s-au întîmplat în realitate din moment ce îi spune lui Lazăr pe nume. Este singura parabolă în care Iisus spune numele unui om, or asta este o dovadă foarte clară că acea persoană a trăit, a murit, a existat şi există încă în momentul de faţă şi pentru totdeauna în vecii vecilor!