Istorii cu talc

[MariS_]

În prealabil postat de mirela.t

Mi-a placut !

ii-aa ii-aa ii-aa, multumesc!

[cristiboss56]

Catre alt batran au zis dracii : voiesti sa-l vezi pe Hristos ? Si le-a raspuns : anatema voua si celui pentru care ziceti ! Caci in Hristosul meu cred, care a zis : de va zice voua cineva, iata aici este Hristos, iata acolo este, voi sa nu credeti. Si auzind dracii, s-au facut nevizuti.

[tabitha]

În prealabil postat de MariS_

ii-aa ii-aa ii-aa, multumesc!

am gasit si poza ta cand erai mic !!


Si ca sa nu facem prea mult offtopic, postez si eu o povestire cu talc.
Cu scuzele de rigoare, ca deocamdata o am numai in engleza.

An Obituary printed in the London Times.....

Today we mourn the passing of a beloved old friend, Common Sense, who has been with us for many years. No one knows for sure how old he was, since his birth records were long ago lost in bureaucratic red tape. He will be remembered as having cultivated such valuable lessons as:
- Knowing when to come in out of the rain;
- Why the early bird gets the worm;
- Life isn't always fair;
- and maybe it was my fault.

Common Sense lived by simple, sound financial policies (don't spend more than you can earn) and reliable strategies (adults, not children, are in charge).

His health began to deteriorate rapidly when well-intentioned but overbearing regulations were set in place. Reports of a 6-year-old boy charged with sexual harassment for kissing a classmate; teens suspended from school for using mouthwash after lunch; and a teacher fired for reprimanding an unruly student, only worsened his condition.

Common Sense lost ground when parents attacked teachers for doing the job that they themselves had failed to do in disciplining their unruly children.

It declined even further when schools were required to get parental consent to administer sun lotion or an aspirin to a student; but could not inform parents when a student became pregnant and wanted to have an abortion.

Common Sense lost the will to live as the churches became businesses; and criminals received better treatment than their victims.

Common Sense took a beating when you couldn't defend yourself from a burglar in your own home and the burglar could sue you for assault.

Common Sense finally gave up the will to live, after a woman failed to realize that a steaming cup of coffee was hot.
She spilled a little in her lap, and was promptly awarded a huge settlement.

Common Sense was preceded in death, by his parents, Truth and Trust, by his wife, Discretion, by his daughter, Responsibility, and by his son, Reason.

He is survived by his 4 stepbrothers;
I Know My Rights
I Want It Now
Someone Else Is To Blame
I'm A Victim

Not many attended his funeral because so few realized he was gone.
If you still remember him, pass this on. If not, join the majority and do nothing.

[MariS_]

În prealabil postat de mirela.t

am gasit si poza ta cand erai mic !!


Si ca sa nu facem prea mult offtopic, postez si eu o povestire cu talc.
Cu scuzele de rigoare, ca deocamdata o am numai in engleza.

An Obituary printed in the London Times.....

Today we mourn the passing of a beloved old friend, Common Sense, who has been with us for many years. No one knows for sure how old he was, since his birth records were long ago lost in bureaucratic red tape. He will be remembered as having cultivated such valuable lessons as:
- Knowing when to come in out of the rain;
- Why the early bird gets the worm;
- Life isn't always fair;
- and maybe it was my fault.

Common Sense lived by simple, sound financial policies (don't spend more than you can earn) and reliable strategies (adults, not children, are in charge).

His health began to deteriorate rapidly when well-intentioned but overbearing regulations were set in place. Reports of a 6-year-old boy charged with sexual harassment for kissing a classmate; teens suspended from school for using mouthwash after lunch; and a teacher fired for reprimanding an unruly student, only worsened his condition.

Common Sense lost ground when parents attacked teachers for doing the job that they themselves had failed to do in disciplining their unruly children.

It declined even further when schools were required to get parental consent to administer sun lotion or an aspirin to a student; but could not inform parents when a student became pregnant and wanted to have an abortion.

Common Sense lost the will to live as the churches became businesses; and criminals received better treatment than their victims.

Common Sense took a beating when you couldn't defend yourself from a burglar in your own home and the burglar could sue you for assault.

Common Sense finally gave up the will to live, after a woman failed to realize that a steaming cup of coffee was hot.
She spilled a little in her lap, and was promptly awarded a huge settlement.

Common Sense was preceded in death, by his parents, Truth and Trust, by his wife, Discretion, by his daughter, Responsibility, and by his son, Reason.

He is survived by his 4 stepbrothers;
I Know My Rights
I Want It Now
Someone Else Is To Blame
I'm A Victim

Not many attended his funeral because so few realized he was gone.
If you still remember him, pass this on. If not, join the majority and do nothing.

Da, buna povestea, ar trebui sa meditam la ea. E adevarata.
Multumesc de poza! Sa stii ca ai nimerit exact, ca am si un frate si semana leit cu cel imbracat in pantalonasi!
Har, smerenie si jertfa de sine.

[cristiboss56]

A fost o dată un om care avea un cal. Sau calul avea un om, depinde din perspectiva cui privești. Omul era nemulțumit deoarece spre deosebire de alți cai, calul său trăgea la trăsură foarte agale, în timp ce ceilalți cai galopau. Orice metodă încercase omul, de la bătaie până la înfometare, dăduse greș. Calul nu ieșea din ritmul său agale în nici un chip. Într-o zi aparent ca oricare alta, omul scăpă un măr din mână care se rostogoli până la picioarele calului. Acesta îl înfulecă pe nerăsuflate. În ziua respectivă calul păru că trage trăsura puțin mai repede decât o făcea în mod obișnuit. Voind să vadă dacă există o corelație între mâncatul mărului și viteza de deplasare, în ziua următoare omul îi dădu calului două mere. Interesant lucru, după ce devoră cele două mere calul trase la trăsură puțin și mai repede decât în ziua precedentă. Satisfăcut și totodată intrigat de rezultat omul continuă să crească treptat numărul de mere dăruite zilnic calului, iar acesta din urmă continuă să-și crească viteza de deplasare la fel de progresiv precum creștea și numărul merelor. În cele din urmă omul stabilise un număr de o sută de mere pe zi dăruite calului, iar acesta fugea mai repede decât oricare alt cal din toată regiunea. Omul era acum satisfăcut, bucuros că în sfârșit calul a înțeles ce vroia de la el…. să tragă trăsura repede….
Calul la rândul său era la fel de satisfăcut, bucuros că în sfârșit omul a înțeles ce vroia de la el… multe mere zilnic…

O astfel de relație stă la baza dezamăgirilor din viața fiecăruia dintre noi. Mereu așteptăm câte ceva de la alții și ne irităm ori de câte ori așteptările rămân nesatsifăcute. Și tu gândești astfel, însă nimeni nu s-a născut pentru a te face pe tine fericit. Fiecare este centrul propriului său univers. În consecință nu ne putem întreba mereu ce ar putea să facă să facă alții pentru noi, ci și ce am putea face noi pentru alții. În viața reală nu există mese gratuite.

[cristiboss56]

Intr-un sat indepartat de munte traia un barbat pe nume Chiriac, trecut prin viata, caruia nu-i puteai schimba parerea, indiferent ca avea dreptate sau nu. Ceea ce nu putea sa creada Chiriac era cum icoanele pot sa planga. Spunea el "icoanele sunt facute din lemn mort, nu au apa in ele sa planga”. Desi auzise de la mai multi cunoscuti despre aceste icoane facatoare de minuni, unii dintre ei care chiar fusesera martorii acestor minuni, Chiriac nu putea sa creada si pace.

In satul lor fusese o biserica mica de lemn care arsese intr-o noapte, iar acum se construia una mai mare si mai frumoasa. Tot ceea ce mai ramasese din vechea biserica era o mica icoana de lemn, a Maicii Domnului, veche de cand lumea, despre care se spunea ca este facatoare de minuni pentru ca scapase din acel incendiu. Chiar daca barbatul ajuta la construirea bisericii noi si-si petrecea mai tot timpul in preajma icoanei, care fusese adusa in noua biserica, nu credea in minunile pe care le putea face si se uita ciudat la cei pe care ii vedea venind sa se inchine la icoana sau ii aduceau flori Maicii Domnului.

Intr-una din zile, desi era sarbatoare, Chiriac lucra in interiorul bisericii hotarat sa-si termine munca. Era singur inauntru, si desi multi il sfatuisera sa nu mai lucreze ca il va vedea Maica Domnului si-l va pedepsi, nu asculta de nimeni si-si continua lucrul, bombanind intruna. La un moment dat, prin acoperisul bisericii care nu era inca terminat, incepu sa ploua. Si ploua asa de tare cum nu se mai vazuse niciodata. Dupa cateva minute ploaia se opri si desi barbatul reusise sa se adaposteasca de ploaie, pe jos, in biserica, era plin de apa. Suparat de aceasta intamplare, Chiriac vru sa se certe cu cineva, dar nu avea pe nimeni in jur.

Uitandu-se apoi spre icoana Maicii Domnului observa ca aceasta era acoperita de mici stropi de apa care semanau cu niste lacrimi. Sigur ca in sfarsit a gasit misterul acestor icoane facatoare de minuni fugi repede la un muncitor care locuia in apropiere sa-i spuna ce a aflat. Dar cand Chiriac ii spuse ceea ce aflase si ca ploaia umpluse biserica de apa, barbatul incepu sa rada de el, spunand ca Chiriac a innebunit. Dar vazand barbatul ca acest Chiriac vorbeste serios, ii spuse ca nu este posibil ceea ce spune el pentru ca in sat nu mai plouase de cateva saptamani.

Barbatul se duse cu Chiriac in biserica sa vada cu ochii lui ceea ce acesta spunea. Cand ajunse in biserica barbatul vazu intr-adevar ca pe chipul Maicii Domnului aparusera lacrimi, dar nu vazu pic de apa in jur si neputandu-si ascunde bucuria, incepu sa se inchine si sa se roage la icoana facatoare de minuni. Chiriac ramase mut de uimire, iar barbatul ii spuse ca acesta sigur fusese un semn de la Maica Domnului pentru el, ca astfel sa nu mai lucreze in zilele de sarbatoare si sa se faca un om mai credincios.

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I

[cristiboss56]

Parintii de la Sihastria povestesc ca la Manastirea Secu traia un parinte cu viata curata, haruit de Dumnezeu, unul dintre numerosii calugari care s-au nevoit in aceste locuri. Acesta isi ducea viata sa duhovniceasca in mare piosenie, iar darurile sale aduse lui Dumnezeu nu erau la prima vedere prea insemnate. El cauta indeosebi sa cultive in tinerii monahi si invatacei rabdarea si le explica adeseori ca treptele initierii in dobandirea acestei virtuti sunt: rabdarica, rabdare si rabdaroi.

Acesta mai avea darul privegherii si nu se odihnea niciodata pe pat, ci dormea pe un scaun mic. Dar cel mai tare se minunau cei din jurul sau ca atunci cand ajunsese mai spre batranete pe cand merge pe o carare sau pe un drum, statea mai tot timpul cu privirea atintita in jos. El nu le spunea tuturor motivul, doar cativa stiau ca avand inca o privire agera putea sa vada chiar si o furnica si se uita in jos ca sa evite sa o calce. Gandea desigur ca si furnica este faptura de la Dumnezeu si ar fi facut mare pacat daca ar fi omorat-o.

[cristiboss56]

Un tanar era lenes si mandru si dorea sa scape de una din doua. El s-a dus la duhovnic, s-a spovedit indelung si apoi si-a exprimat dorinta aceasta arzatoare, de a renunta la una din doua: ori la lene ori la mandrie.

Parintele cumpani un pic si zise:

- Fiule, afla ca lenesul il cunosti dupa lucrarea sa, fiindca nu tipa niciodata "Sunt lenes! Ajutati-ma sa fac cutare lucru sau cutare!”. El pur si simplu nu face! La fel si pe omul mandru n-ai sa-l auzi cum spune: "Iertati-ma, stiti, sunt cam mandru!”. El pur si simplu face lucrarile mandriei."
Si mai zise parintele:
- A recunoaste lenea din tine, este ca si cum ai facut primii pasi spre harnicie, dupa cum a recunoaste mandria din tine este primul pas spre a infia smerenia. Cel mai bine este sa te rogi! Dumnezeu te va ajuta astfel sa te cureti si de o patima si de alta. Iar o patima, sa stii, ca niciodata nu lucreaza singura. Din prea multa lene se naste si mandria, caci lipsindu-ne de lucrarile lui Dumnezeu, se aseaza in noi mandria…Si la fel, din prea multa mandrie se naste lenea, caci ai impresia despre tine ca esti ceva sau cineva si te lenevesti in ascultari si implinirea poruncilor lui Dumnezeu. Daca vrei sa alegi una din doua, alege rugaciunea!

Auzind acestea copilul pleca spre casa lui mai indreptat.