Despre suflet, duh si starea omului in moarte

[bob2909]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Mişto clipul. :)

Domnule, la urma toată e o chestiune de credinţă. Eu nu pot să accept că păcătoşii vor fi exterminaţi dacă au ales altă cale decît cea împreună cu Dumnezeu. Pentru mine acest lucru este absurd şi, dacă ortodoxia ar fi mărturisit această dogmă, mărturisesc că aş fi avut mari rezerve în a rămîne ortodox.

Ai postat acest mesaj :

În prealabil postat de Florin-Ionut

Răspund cu cuvintele Sfîntului Maxim Mărturisitorul:

Filocalia, volumul 3, pagina 322
In legatura cu dilema naturii trihotomice a omului, Sfantul Maxim Marturisitorul ne talcuieste asa (redau citatul contextual):

"Dar aceştia [diavolii], care au aparenţa că ajută omului să
umble pe calea virtuţii şi că zidesc împreună cu el templul
Domnului, ce minte înaltă i-ar putea descoperi? Ea poate
aceasta numai "prin cuvântul viu şi lucrător care pătrunde în
toate şi străbate până la despărţirea sufletului şi a
duhului" (Evrei 4, 12), adică cunoaşte care dintre fapte şi gânduri sunt
sufleteşti, sau forme şi mişcări naturale ale virtuţii, şi care
duhovniceşti sau forme şi mişcări mai presus de fire şi
proprii lui Dumnezeu, date firii prin har (11); prin cuvântul
care străbate până la despărţirea "dintre încheituri şi
măduvă", cunoscând potrivirea sau nepotrivirea dintre
modurile virtuţii şi raţiunile duhovniceşti (12); prin cuvântul
care "judecă cugetările şi intenţiunile inimilor", adică
afecţiunile ascunse ale adâncului nostru faţă de cele spuse şi
pricinile nevăzute ale acestora din suflet.

Note:

11. Despărţirea sufletului şi a duhului indică deosebirea dintre virtuţile din fire, ale căror raţiuni le avem în chip firesc, şi dintre cele de la Duhul, al căror har îl primim în dar. (Interpretarea aceasta înlătură trihotomismul. Sufletul e firea, duhul e harul. Sau sufletul e omul lăuntric natural, iar duhul e omul lăuntric, adică sufletul străbătut de har.) Deosebirea acestora o face Scriptura în chip clar.
12. "Măduva" este cuvântul dumnezeiesc, care nutreşte ca pe nişte oase gândurile dumnezeieşti din noi, care la rândul lor susţin trupul virtuţilor. Iar "încheietura" este modul făpturii, în care se realizează unirea gândurilor cu raţiunile Dumnezeieşti spre a da întregul virtuţii."

Iar eu am subliniat aceasta parte :

În prealabil postat de Florin-Ionut

"11. Despărţirea sufletului şi a duhului indică deosebirea dintre virtuţile din fire, ale căror raţiuni le avem în chip firesc, şi dintre cele de la Duhul, al căror har îl primim în dar. (Interpretarea aceasta înlătură trihotomismul. Sufletul e firea, duhul e harul. Sau sufletul e omul lăuntric natural, iar duhul e omul lăuntric, adică sufletul străbătut de har.) Deosebirea acestora o face Scriptura în chip clar.
"

Intrebarea mea este : Tu ai inteles mesajul pe care l-ai postat ?

Daca nu, iti dau un indiciu :

"3. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.
4. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?
5. Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.
6. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este.
7. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus."

"29. Şi El le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nici unul care a lăsat casă, sau femeie, sau fraţi, sau părinţi, sau copii, pentru împărăţia lui Dumnezeu,
30. Şi să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică."

[bob2909]

Si iti mai dau un mesaj poate intelegi, dar nu bag mana in foc ...

Maxim Marturisitorul
Filocalie vol 3 pag : 365

Dumnezeu, care a zidit firea omenească, nu a creat împreună cu ea nici plăcerea nici durerea din simţire (din simţuri), ci a dat minţii ei o anumită capacitate de plăcere, prin care să se poată bucura în chip tainic de El. Această capacitate (care e dorinţa naturală a minţii lui Dumnezeu), lipind-o primul om de simţire îndată ce a fost creat, şi-a văzut plăcerea mişcându-se potrivnic firii, spre lucrurile sensibile, prin mijlocirea simţurilor (1). Dar Cel ce se îngrijeşte de mântuirea noastră a înfipt în mod providenţial în această plăcere, ca pe un mijloc de pedepsire, durerea, prin care s-a zidit în chip înţelept în firea trupului legea morţii, ca să limiteze nebunia minţii, care şi mişcă, potrivnic firii, dorinţa spre lucrurile sensibile (2).
Astfel, datorită plăcerii potrivnice raţiunii, care a pătruns în fire, a pătruns, ca un antidot, şi durerea conformă
cu raţiunea. Aceasta e mijlocită de multe pătimiri, între care şi din care este şi moartea, şi are rostul să înlăture plăcerea potrivnică firii, ba chiar să o desfiinţeze cu desăvârşire, ca să se arate darul plăcerii dumnezeieşti în minte (3). Căci toată durerea având drept cauză a naşterii sale fapta unei plăceri care îi premerge, e o datorie pe care trebuie să o plătească în chip natural, în virtutea cauzalităţii, toţi cei ce sunt părtaşi de firea omenească. Fiindcă plăcerea potrivnică firii e urmată în chip firesc de durere în toţi cei a căror naştere a fost anticipată de legea plăcerii fără cauză. Iar fără cauză numesc plăcerea primei greşeli, întrucât nu a fost urmarea unei dureri premergătoare.
Deci după cădere toţi oamenii aveau în mod natural plăcerea ca anticipaţie a venirii lor pe lume şi nici unul nu era liber de naşterea pătimaşă prin plăcere. De aceea toţi plăteau în mod natural durerile ca pe o datorie şi ca pe o datorie suportau moartea de pe urma lor, şi nu se afla chip de scăpare pentru cei tiranizaţi silnic de plăcerea nejustificată (4) şi stăpâniţi în mod natural de durerile justificate şi de moartea cea atotjustificată de pe urma lor.

Scolii
1. Plăcerea şi durerea nu au fost create, zice, deodată cu firea trupului, ci călcarea poruncii a născocit-o pe cea dintâi, spre coruperea voinţei, iar pe a doua a adus-o ca osândă spre destrămarea firii, ca plăcerea să lucreze
moartea de bunăvoie a sufletului din pricina păcatului, iar durerea să pricinuiască, prin destrămare, nimicirea formei
trupului.
2. Dumnezeu a dat, prin Providenţă, firii durerea fără voie şi moartea de pe urma ei, spre pedepsirea plăcerii
de bunăvoie.
3. Căutarea ostenelilor de bunăvoie şi suportarea celor fără de voie, desfiinţează plăcerea, oprind mişcarea ei
actuală. Dar nu smulg puterea ei, sălăşluită ca o lege împotriva firii în vederea naşterii. Căci filosofia care cultiv\
virtutea produce nepătimirea voii, dar nu pe a firii. Iar prin nepătimirea voii se sălăşuieşte harul plăcerii dumnezeieşti în
minte.
4. Plăcerea necuvenită este legea păcatului, care s-a zidit în fire în urma greşelii lui Adam.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de bob2909

Tu ai inteles mesajul pe care l-ai postat ?

În prealabil postat de bob2909

Si iti mai dau un mesaj poate intelegi, dar nu bag mana in foc ...

Bobule,

Nu am înţeles, lămureşte-mă.

Dacă vrei să faci cateheze cu mine, deschide te rog un topic unde trebuie şi mai vorbim acolo.

[Profetul de carton]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Păcătoşii sînt şi rămîn răi, deşi Dumnezeu îi iubeşte în continuare chiar şi în Iad.

ii iubeste dar ii chinuie ! cum vine asta???

În prealabil postat de Florin-Ionut

E deja clasică paralela cu lumina soarelui care bucură un ochi sănătos, pe cînd aceeaşi lumină cauzează durere unui ochi bolnav. Înseamnă acest lucru că lumina este rea? Nicidecum.

cine e de vina ca ochiul e bolnav ? nu cel are l-a facut? ----> vedeti ca nu se potriveste comparatia.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Profetul de carton

ii iubeste dar ii chinuie ! cum vine asta???

Nu domnule, ei singur se chinuie să rămînă departe de iubirea necondiţionată a Lui Dumnezeu. E o chestiune de libertate, alt atribut al Chipului divin sădit în noi şi care rămîne pentru totdeauna, nu vreme de cîteva zeci de ani.

Dar sînt ortodocşi care nu-s de acord cu varianta asta, cum că Iadul este un loc pe care-l alege omul, nu Domnul. Dumnezeu îi vrea pe toţi în Rai, dar nu trece peste liberul arbitru al creaturilor.

În prealabil postat de Profetul de carton

cine e de vina ca ochiul e bolnav ? nu cel are l-a facut? ----> vedeti ca nu se potriveste comparatia.

Nu, deoarece Creatorul a construit ochiul sănătos, dar omul respectiv şi-a îmbolnăvit în mod liber ochiul. A avut toate condiţiile să-l menţină sănătos, dar a ales boala. Simplu.

[Profetul de carton]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Nu domnule, ei singur se chinuie să rămînă departe de iubirea necondiţionată a Lui Dumnezeu. E o chestiune de libertate, alt atribut al Chipului divin sădit în noi şi care rămîne pentru totdeauna, nu vreme de cîteva zeci de ani.

nu se chinuie singur, ca doar nu e prost.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Nu, deoarece Creatorul a construit ochiul sănătos, dar omul respectiv şi-a îmbolnăvit în mod liber ochiul. A avut toate condiţiile să-l menţină sănătos, dar a ales boala. Simplu.

si de ce ar permite Dumnezeu existenta unui ochi bolnav pentru totdeauna? ori il vindeca, ori il face sa dispara.

[stefan florin]

În prealabil postat de Profetul de carton

nu se chinuie singur, ca doar nu e prost.



si de ce ar permite Dumnezeu existenta unui ochi bolnav pentru totdeauna? ori il vindeca, ori il face sa dispara.

si daca ochiul refuza vindecarea? Ce facem atunci, il distrugem pur si simplu pe principiul: cine nu e cu mine, e impotriva mea?

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Profetul de carton

nu se chinuie singur, ca doar nu e prost.

Este vorba despre o măsură a dragostei. Dacă în timpul vieţii am ajuns la o măsură scăzută, cu aia intrăm în veşnicie. Chinul constă în faptul că omul şi-a limitat singur şi de bunăvoie această capacitate de a putea răspunde la infinita dragoste a Lui Hristos, pe cînd Sfinţii au ajuns la o măsură superioară, reuşind să fie într-o mai înaltă comuniune de iubire cu Creatorul. Primii se chinuie văzînd fericirea celorlalţi, înţelegînd că au ratat chemarea la o existenţă în armonie perfectă cu restul creaturilor şi cu Dumnezeu.

În prealabil postat de Profetul de carton

si de ce ar permite Dumnezeu existenta unui ochi bolnav pentru totdeauna? ori il vindeca, ori il face sa dispara.

Deoarece acel atribut numit libertate nu este încălcat. Dumnezeu nu Se răzgîndeşte. O dată ce l-a înzestrat pe om şi pe înger cu atributele propriului Chip, aşa rămîne în vecii vecilor. Deci El nu forţează pe nimeni să se apropie de bunăvoie de asemănarea cu Hristos, care este etalonul de iubire şi smerenie. Gîndiţi-vă că nici acum, în timpul vieţii de zi cu zi, majoritatea oamenilor refuză aceste standarde pe motiv că sînt absurde. Ei nu pot să conceapă iertarea, mila, armonia şamd, aşa că nu-i forţează nimeni. De aia s-a inventat Iadul, pentru că aceste fiinţe să aibă în continuare un tip de existenţă pe care l-au ales, dominată în principal de mîndrie, adică departe de asemănarea cu Hristos. Este alegerea lor, nu a Creatorului.