Marsul vietii la Paris (22 ian. 2012)

[konijiro]

Ma mir ca ai trecut prea repede peste argumentul diferentei dintre celulele canceroase care nu urmeaza un program genetic si celulele de tip fetal care il urmeaza;sau nu sesizezi esentialul?

Normal ca sesisez esentialul, dar nu despre asta era vorba, asa-i? Discutam despre folosirea cuvantului "conglomerat" in ambele cazuri, nu altceva.

Mai sus spuneai ca femeia poate face ce vrea cu propriul trup,insa nu faci decat sa te contrazici cu stiinta care enunta ca sunt corpuri distincte.

Da, sunt corpuri distincte. Dar nu atat de distincte incat ca respectivele celule sa poate trai in afara corpului mamei, nu? Ca daca se putea, nu mai aveam aceasta discutie despre drepturile fatului care contravin drepturilor mamei.

De pilda,cand vb despre stabilirea trasaturilor si a sexului copilului treaba care se face chiar la conceptie,imi replici ca trasaturile si sexul copilului sunt adevarate bagatele,nimicuri,dp tau dv nu este o fiinta...

Da, este o fiinta, in acelasi fel in care un organism unicelular este o fiinta. Din punct de vedere neuronal si al constiintei sunt tot acolo.

Ce nu intelegi tu este ca exista o diferenta clara intre fiinta si persoana, din punct de vedere legal.

Nu poti pune semnul "egal" intre un om adult (sau copil), care a experimentat si inteles viata si un grup de celule care sunt vii, dar cam atat. Valoarea unei vieti e data, pe de o parte, de valoarea atribuita de individul respectiv propriei vieti, si pe de alta parte, valoarea pe care i-o atribuie cei care il cunosc si apreciaza pe acel individ.

Exista un motiv pentru care nu avem o problema sa omoram o musca, dar mult mai putini oameni ar omori in caine, si aproape nimeni nu ar omori un om - nivelul de perceptie al acestor fiinte, de care suntem constienti. Nu poti compara ideile, sentimentele si cunostintele si experientele unui om cu reactiile reflexe ale unei muste, nu?

Din acest punct de vedere, un embrion uman e mult mai apropiat de o musca decat de un OM. Da, stiu, suna urat, dar asa este. Nu are bucurii, nu are necazuri, nu are experienta de viata, nu are constiinta de sine, pentru ca nu are structurile nervoase capabile de asa ceva.

Deci vezi tu, de la "fiinta" la "persoana" e o cale tare lunga de strabatut.

Repet: nu cred ca avortul e ceva de dorit. Nu cred ca exista femeie care sa faca asta pentru ca isi doreste, pentru ca e cool sau la moda. La urma urmei vorbim de o procedura chirurgicala evaziva. Insa este sustinuta de un anumit rationament, care depinde de persoana in cauza.

De multe ori decizia e luata pe baza unor factori sociali, economici, profesionali si psihologici. Exista situatii in care femeia respectiva (si potentialul tata) nu au resursele materiale, de maturitate, afective si timp sa se dedice unui copil. De cele mai multe ori, acel copil nu va fi unul reusit, care sa aiba o viata fericita.

Se stie clar in prezent importanta exceptionala pe care mediul familial il are in dezvoltarea ulterioara a individului. Dragostea si ingrijirea parinteasca (inca din faza intrauterina, continuand in primii ani de viata, cand personalitatea copilului se defineste) sunt esentiale. Daca parintii nu se (mai) iubesc (au ajuns impreuna doar din cauza copilului), sunt permanent nervosi pentru ca nu se descurca cu banii, sunt stresati de munca pe care o au sau pe care si-o doresc si nu o pot face (pentru ca nu au mai avut acces la educatia necesara dupa nasterea copilului), sau in cazul unui copil care realizeaza ca nu a fost dorit, sau in cazul in care respectivul copil e crescut de un singur parinte... sunt sanse mari ca acel copil sa devina un adult disfunctional pe plan psihologic si afectiv.

Deci, pana la urma, despre ce discutam? Pe de o parte, avem optiunea de a oferi celor doi oameni sansa de a-si continua viata, parcursul educational si profesional, urmand sa aiba copii cand si cu cine si-i doresc, si cand sunt pregatiti sa fie parinti. Copii fericiti, crescuti intr-un mediu familial stabil.

Pe de alta parte, vorbim de varianta in care, din cauza unei clipe de distractie sau neatentie, un parinte sau ambii sunt nenorociti, si au sanse maxime de a nenoroci si un al treilea individ, nenascut inca. Sa inteleg ca 3 vieti nefericite si neimplinite sunt mai valoroase decat 2 fericite si implinite?

Ce facem aici? Un concurs de fertilitate, unde vrem copii doar pentru ca au fost conceputi, indiferent cum si de cine, fara sa ne intereseze cum si unde vor creste, si ce fel de viata vor avea?

Problema pe care eu o am cu avortul nu e ca femeile au dreptul sa il faca, ci ca, cel putin in Romania, e tratat cu mare usurinta si superficialitate de cei care il fac. O chestie gen: "eh, lasa, nu avem prezervativ la noi acum, dar oricand putem face avort". Abordare care e anormala si iresponsabila, dar care, pe de alta parte, se poate rezolva doar prin educatie si responsabilizare vizavi de sex.

Educatie care, din pacate, trebuie facuta in scoala. Spun "din pacate" pentru ca, in opinia mea, cel mai bun loc pentru asta ar fi acasa, dar ma indoiesc ca majoritatea parintilor romani au depasit faza in care ar prefera, mai degraba, sa evite subiectul cu proprii copii.

Cred ca trebuie sa depasim faza in care stam cu capul in nisip, ca strutii, si speram ca va veni un timp in care tinerii vor redeveni "cuminti" si tota indiferenti fata de sex, in timp ce militam pentru interzicerea avorturilor.
Asa ca decat sa pierdem timpul cu sanse minime de reusita, de ce sa nu ii invatam despre riscurile si consecintele care vin odata cu sexul? Se poate face la scoala, de catre personal calificat, si am terminat toata treaba. Si tot la orele respective se poate explica, clar si raspicat, de ce avortul nu e o optiune de dorit.