Sfantul Trifon pictat cu un soim pe brat

[Mihailc]

În prealabil postat de mirela.t

Si totusi, prima fraza m-a cam pus pe ganduri. Eu zic sa nu renunti la ideea acelui topic, cred ca ar fi de folos multora.

Am lăsat să treacă două zile ca să te convingi și tu că n-are niciun sens să încerc. Nicio reacție, întrebare, obiecție, observație. Pustiu de la un capăt la altul.

Nu mai interesează pe nimeni esența spiritualității creștine autentice, elementele clare și distincte, care fac diferența între ortho- și hetero- - doxie. Dominantă este concepția eronată că dreapta credință constă într-o poveste despre adevăr corectă, în comparație cu altele la fel de plauzibile, dar apriori false .
Peste 85% dintre convertiții la ortodoxie care și-au povestit experiența, au ajuns în Biserică prin icoană. Nu prin discursuri, persuasiune logică, psihologică sau teologică. Asta fiindcă icoana e un dar al lui Dumnezeu pentru oameni, arvuna Împărăției pe care trebuie să o căutăm cu prioritate având nădejdea nestrămutată că restul vor veni de la sine. Icoana este cea mai puternică modalitate de a începe să pricepem cum va fi dincolo, ce înseamnă o realitate percepută evenimențial, adică simultan vizual, catehetic, teologic, liturgic, doxologic și multe alte realități pe care ”ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit”.

În schimb interesează masiv ce fac dușmanii reali sau închipuiți ai Bisericii, cu accent pe o tot mai radicală ghetoizare a ortodoxiei, prin cultivarea atitudinii dușmănos-arogante față de alteritatea de orice tip. Pravoslavnicii de astăzi sunt obsedați de strategii sofisticate de îngropare a talantului cât mai adânc în țărână, de spaima ca nu cumva să-l piardă încercând să-l înmulțească, uitând că Stăpânul ”seceră de unde n-a semănat și adună de unde n-a împrăștiat”.
Dar acești servitori vicleni și leneși, vajnici cărăuși inconștienți și paznici ai unor realități de care habar n-au, continuă să se roage nestingheriți în biserici zugrăvite idolatru și săvârșesc jertfa cea fără de sânge într-un haos iconic covârșitor. Hipnotizați de angoase apocaliptice și confundând trăirea credinței cu adeziunea formală la formularea ei corectă, aceștia își pun nădejdea în tot felul de gnosticisme dubioase cultivate de unele medii monahale. Falsifică cinstirea sfinților printr-o practică fanatică asemănătoare cu cultul criptopăgăn al unor semizei, în căutarea unor izbăviri meschine și mundane.
Într-un asemenea climat, cui să vorbești despre icoană?