Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Tainele Ortodoxiei > Nunta
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 07.02.2012, 01:54:08
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de glykys Vezi mesajul
Deci razboiul e cu noi insine, nu cu celalalt.
O afirmatie pe care eu o consider demna de luat in seama. Cu totul de mare importanta imi pare.
Mult as vrea sa exemplific un pic, pornind de la aceasta afirmatie, ilustrind prin modul cum traim noi in familie acest aspect. Voi vorbi de fapt despre mine, deoarece nu i-am cerut ingaduinta sotiei sa vorbesc despre ea si nici nu se cuvine sa vorbesc in numele ei.

Primul lucru pe care tin sa-l spun este acesta: razboiul cu noi insine are un caracter aparte atunci cand suntem sot si/sau sotie, tata si mama. Anume, am descoperit ca e foarte important sa iau in calcul pe aproapele meu (omul din familie) cand port acest razboi (cand ma nevoiesc etc.). Pocainta mea nu poate fi rupta de nevoile membrilor familiei.
Iata exemple, situatii de viata pe care le-am trait cu durere, gresind mult:
a) Ma rog pana dupa miezul noptii, cu ravna; fac treaba buna, sunt multumit foarte, in sinea mea... Insa, cand intru in camera il gasesc pe Tudor cu ochii rosii de nesomn, rasfoind un Rahan... (al catelea oare?) Imediat ma supar, dau sa il cert, dar imi spune: "Te-am asteptat tati, mi-ai promis ca imi citesti o poveste inainte de culcare.." (Imi vine sa intru in pamant, realizez ca nevointa mea a fost rupta de nevoile copilului meu si ca mi-am incalcat promisiunea fata de el. Dau cu toata rugaciunea de pamant. Asa nu!, imi spun... Apoi il rog pe Tudor sa ma ierte si, dupa cateva vorbe de mangaiere, adormim imbratisati... M-a iertat puiul, tot el...)
b) Imi fac o lista de prioritati, un program de mers la slujbe, de spovedanie etc. Ma pun pe treaba. Totul merge brici. Apoi, intr-o seara, sotia imi aminteste ca aveam program de mers in parc cu copiii (a trebuit sa mearga tot ea, cu amandoi), ca trebuia sa cumpar pampers pentru Maria, ca avea nevoie de doua zile sa mearga o ora la jogging (ea practica jogging de vreo 15 ani), ca nu am fost la sedinta cu parintii la gradinita (a fost tot ea), etc. etc. Hopa! M-am rupt de familia mea si m-am nevoit frumos, dar am intrat in conflict cu rolul meu de tata si sot. Cum rezolv?
c) Descopar cateva lucruri neplacute despre mine insumi, ma tin la pocainta, devin treptat imbufnat, mohorat, ma inchid in mine, zi dupa zi... Incrancenat, caut sa ma indrept, in imaginatia mea... Sotia imi comunica bland: nu ai vrea sa iti tunzi un pic barba si parul, sa te ingrijesti cumva, ca ai un aspect cam neplacut, nici copiilor nu le place cum arati... Primul meu gest: ma infurii, sar ca ars... cum adica?, eu ma lupt aici cu toti dracii din mine si tu nu apreciezi de loc? Iti arde de barba si de par? etc. etc.... Ea se intristeaza, se inchide, ofteaza... Eu plec trintind usa... Unde sa merg? In bar sau in parc? In bar nu mai merg, slava Domnului, mai bine merg in parc si mai fac o ora de "Doamne, Iisuse...", zic eu victorios. Si vai, asta si fac! Apoi, efectul, totusi, al rugaciunii (!!!), ma intorc acasa si imi cer iertare. Eu am gresit, iarasi... Andra se inveseleste! Imi rad barba, plec la frizer. Doar Maria plange, speriata, cand ma intorc ras si tuns, spunindu-si probabil in mintea ei de bebelus: "Unde e tati al meu, barbosu...?"
d) Am nevoie de ajutorul sotiei, sa fie adica intelegatoare cu mine, sa ma sustina in lupta mea cu defectele mele. Si imi pare ca nu o face, dimpotriva, parca dinadins ma ispiteste... Asta ma face sa imi pierd cumpatul, sa o consider parca dusmana... Si ii reprosez multe... Ea se uita la mine ca la un nebun, eu vad asta si ma infurii... Scandalul e gata. De ce ma impiedici sa port razboiul meu sfant, care e pentru binele nostru, al copiilor blabla, blabla, baubaubau. Ea plange. Eu... ma infurii si mai tare. Din fericire, ma smulg si reusesc sa ajung la Sfantul Maslu. Apoi se indura Domnul si de Spovedanie. Vin acasa infrant si lamurit: iar am comis-o. Doamne, cat sunt de idiot! Cum oare ma suporta femeia si copiii mei?...

Si tot asa, fratilor si surorilor, tot asa...
Deci: razboiul cu noi insine risca sa devina jihad nebunesc cata vreme nu il integram cu intelepciune in contextul mai larg al nevoilor familiei noastre, unde suntem iubiti si unde invatam mereu, bob cu bob, sa iubim.

Dumnezeu sa ne dea intelepciune. Si duhovnic bun, multrabdator!... AMIN+

Last edited by ioan cezar; 07.02.2012 at 03:37:16.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 07.02.2012, 09:57:26
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit

"Pocainta" si "nevointele" nu se fac dupa cum ne flutura noua prin cap, pentru ca altfel dauneaza si devin prilej de mandrie ba chiar de smintire a altora. Devin un scop in sine, un scop egoist, cand tu te rogi si al din jur moare de foame si e trist din cauza ta. Cand tu vrei sa te imbunatatesti, desi tara arde in jurul tau si in loc sa arunci galeti de apa, stai sa zici rugaciuni, inseamna ca problema nu e cu focul care se inteteste, ci e cu tine.

Ce faci tu nu e bine si o faci pe spezele copiilor si ale nevestei tale!
Atunci cand il iubesti pe Dumnezeu, nu poti face abstractie de oameni. Nu ii vezi piedici in calea mantuirii si a nevoirii tale, ci te nevoiesti pentru ei, te jertfesti pentru ei. Tu deocamdata te jertfesti numai pentru tine, uitand de ceilalti. Si cand am uitat de ceilalti, se cheama ca am uitat de Dumnezeu, chiar daca ni se pare ca Il avem mereu in gura si in minte. Nu o sa te intrebe Dumnezeu cate rugaciuni, cate metanii ai facut si cata barba ti-ai lasat (auzi, de parca barba ar fi pavaza impotriva ispitelor. Crezi ca se sperie diavolul de barba ta si zice asta e cucernic, il las in pace?), ci cum ti-ai respectat juramintele la casatorie, cum ti-ai crescut copiii, ce ai facut cu darurile pe care ti le-ai dat.

Fireste, ce spun eu e valabil pentru mireni, pentru oamenii care au familie, care ar trebui sa isi caute desavarsiea in familie, nu in alta parte. Problema e ca citim prea multa literatura monastica si ne inchipuim ca vom atinge niste niveluri de sfintenie, in masura in care nu suntem capabili sa facem nici cele mai elementare lucruri crestinesti. Oare despre calcarea voii, despre ascultarea in familie, despre scopul casniciei nu am citit nicaieri?!

Trebuie un duhovnic care sa ne trezeasca la realitate si sa ne scoata fumurile din cap!




Citat:
În prealabil postat de ioan cezar Vezi mesajul
O afirmatie pe care eu o consider demna de luat in seama. Cu totul de mare importanta imi pare.
Mult as vrea sa exemplific un pic, pornind de la aceasta afirmatie, ilustrind prin modul cum traim noi in familie acest aspect. Voi vorbi de fapt despre mine, deoarece nu i-am cerut ingaduinta sotiei sa vorbesc despre ea si nici nu se cuvine sa vorbesc in numele ei.

Primul lucru pe care tin sa-l spun este acesta: razboiul cu noi insine are un caracter aparte atunci cand suntem sot si/sau sotie, tata si mama. Anume, am descoperit ca e foarte important sa iau in calcul pe aproapele meu (omul din familie) cand port acest razboi (cand ma nevoiesc etc.). Pocainta mea nu poate fi rupta de nevoile membrilor familiei.
Iata exemple, situatii de viata pe care le-am trait cu durere, gresind mult:
a) Ma rog pana dupa miezul noptii, cu ravna; fac treaba buna, sunt multumit foarte, in sinea mea... Insa, cand intru in camera il gasesc pe Tudor cu ochii rosii de nesomn, rasfoind un Rahan... (al catelea oare?) Imediat ma supar, dau sa il cert, dar imi spune: "Te-am asteptat tati, mi-ai promis ca imi citesti o poveste inainte de culcare.." (Imi vine sa intru in pamant, realizez ca nevointa mea a fost rupta de nevoile copilului meu si ca mi-am incalcat promisiunea fata de el. Dau cu toata rugaciunea de pamant. Asa nu!, imi spun... Apoi il rog pe Tudor sa ma ierte si, dupa cateva vorbe de mangaiere, adormim imbratisati... M-a iertat puiul, tot el...)
b) Imi fac o lista de prioritati, un program de mers la slujbe, de spovedanie etc. Ma pun pe treaba. Totul merge brici. Apoi, intr-o seara, sotia imi aminteste ca aveam program de mers in parc cu copiii (a trebuit sa mearga tot ea, cu amandoi), ca trebuia sa cumpar pampers pentru Maria, ca avea nevoie de doua zile sa mearga o ora la jogging (ea practica jogging de vreo 15 ani), ca nu am fost la sedinta cu parintii la gradinita (a fost tot ea), etc. etc. Hopa! M-am rupt de familia mea si m-am nevoit frumos, dar am intrat in conflict cu rolul meu de tata si sot. Cum rezolv?
c) Descopar cateva lucruri neplacute despre mine insumi, ma tin la pocainta, devin treptat imbufnat, mohorat, ma inchid in mine, zi dupa zi... Incrancenat, caut sa ma indrept, in imaginatia mea... Sotia imi comunica bland: nu ai vrea sa iti tunzi un pic barba si parul, sa te ingrijesti cumva, ca ai un aspect cam neplacut, nici copiilor nu le place cum arati... Primul meu gest: ma infurii, sar ca ars... cum adica?, eu ma lupt aici cu toti dracii din mine si tu nu apreciezi de loc? Iti arde de barba si de par? etc. etc.... Ea se intristeaza, se inchide, ofteaza... Eu plec trintind usa... Unde sa merg? In bar sau in parc? In bar nu mai merg, slava Domnului, mai bine merg in parc si mai fac o ora de "Doamne, Iisuse...", zic eu victorios. Si vai, asta si fac! Apoi, efectul, totusi, al rugaciunii (!!!), ma intorc acasa si imi cer iertare. Eu am gresit, iarasi... Andra se inveseleste! Imi rad barba, plec la frizer. Doar Maria plange, speriata, cand ma intorc ras si tuns, spunindu-si probabil in mintea ei de bebelus: "Unde e tati al meu, barbosu...?"
d) Am nevoie de ajutorul sotiei, sa fie adica intelegatoare cu mine, sa ma sustina in lupta mea cu defectele mele. Si imi pare ca nu o face, dimpotriva, parca dinadins ma ispiteste... Asta ma face sa imi pierd cumpatul, sa o consider parca dusmana... Si ii reprosez multe... Ea se uita la mine ca la un nebun, eu vad asta si ma infurii... Scandalul e gata. De ce ma impiedici sa port razboiul meu sfant, care e pentru binele nostru, al copiilor blabla, blabla, baubaubau. Ea plange. Eu... ma infurii si mai tare. Din fericire, ma smulg si reusesc sa ajung la Sfantul Maslu. Apoi se indura Domnul si de Spovedanie. Vin acasa infrant si lamurit: iar am comis-o. Doamne, cat sunt de idiot! Cum oare ma suporta femeia si copiii mei?...

Si tot asa, fratilor si surorilor, tot asa...
Deci: razboiul cu noi insine risca sa devina jihad nebunesc cata vreme nu il integram cu intelepciune in contextul mai larg al nevoilor familiei noastre, unde suntem iubiti si unde invatam mereu, bob cu bob, sa iubim.

Dumnezeu sa ne dea intelepciune. Si duhovnic bun, multrabdator!... AMIN+
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Last edited by glykys; 07.02.2012 at 10:09:42.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 07.02.2012, 16:29:13
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de glykys Vezi mesajul
Ce faci tu nu e bine si o faci pe spezele copiilor si ale nevestei tale!
Atunci cand il iubesti pe Dumnezeu, nu poti face abstractie de oameni. Nu ii vezi piedici in calea mantuirii si a nevoirii tale, ci te nevoiesti pentru ei, te jertfesti pentru ei. Tu deocamdata te jertfesti numai pentru tine, uitand de ceilalti.

Problema e ca citim prea multa literatura monastica si ne inchipuim ca vom atinge niste niveluri de sfintenie, in masura in care nu suntem capabili sa facem nici cele mai elementare lucruri crestinesti. Oare despre calcarea voii, despre ascultarea in familie, despre scopul casniciei nu am citit nicaieri?!

Trebuie un duhovnic care sa ne trezeasca la realitate si sa ne scoata fumurile din cap!
.......................
?...!
Reply With Quote
  #4  
Vechi 07.02.2012, 16:54:22
fallen fallen is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.03.2011
Locație: bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.250
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru fallen
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ioan cezar Vezi mesajul
.......................
?...!
Tot al cu coarne, bata-l vina!
Dar mie mi s-a parut ca deja iti faceai mea culpa. Glykys nu e rea, asa e stilul ei.
Dar o parte importanta in lupta cu ispitele e sa nu te uiti inapoi. Probabil e o faza de tranzitie, o sa treaca pana la urma. (scuzati pleonasmul).

Ps: crezi ca ma poti ajuta cu o parere intr-o alta discutie? As aprecia f. mult sa am si opinia ta. (si nu numai)
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...743#post427743
Reply With Quote
  #5  
Vechi 09.02.2012, 13:45:27
dobrin7m's Avatar
dobrin7m dobrin7m is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.08.2010
Locație: Londra
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.926
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ioan cezar Vezi mesajul
.......................
?...!
Frate Ioane
Adevarata viata monastica se face in interiorul nostru. Acolo inauntru trebuie sa fie manastire. Exteriorul nostru si locul unde vietuim nu aduce mantuire. Eventual cel mult sminteste daca nu vom fii cu paza mintii.
Asadar monahul in manastire, traieste in manastire, face metanii, se roaga mult, insa daca inauntru nu este la fel, rugaciune si metanoia, degeaba tot exteriorul teatral. De aceea calugarii sunt invatati sa priveasca inauntru, sa isi schimbe firea si sa fie atenti la inlauntrul lor. Iar calea aleasa e doar o cale spre mantuire insa in interior exista aceeasi lucrare si la monah si la mirean.
Omul din lume, mireanul va trebui sa se transpuna exact ca monahul. Exteriorul sau este familia, sunt copiii si jumatatea , insa in interior trebuie sa fie manastirea.
Asadar, omul din societate nu ajunge mai aproape de Dumnezeu facand matanii in loc sa se joace cu copilul si nici facand rugaciuni in parc singur in loc sa fie alaturi de jumatatea sa. Omul ajunge mai aproape de Dumnezeu daca in interiorul sau face rugaciunea catre Dumnezeu iar in exterior isi multumeste apropiatii, cu zambetul cald si blandete, cu pace si liniste in mijlocul casnicilor lui.
Exista astazi o intelegere total gresita a regulilor sfintilor si atunci fireste si o transpunere in fapta la fel de gresita.
Trebuie rugaciune exterioara, trebuie post si metanie insa toate cu rost fara a neglija pe ceilalti.
Si exista si rezolvare.
Fac rugaciune, presupunem , ca ma rog citesc un acatist sau fac metanii, si ceilalti ma doresc langa ei. Atunci duc rugaciunea in minte si inima si cu ea ma duc la cei ai mei care ma asteapta sa fiu in mijlocul lor. Le zambesc fericit , in interior fiiind Hristos , care se roaga pentru mine si pentru toti ai mei, si asa sunt intre ei, dragii mei.
Sfaturile sfintilor sunt perfect valabile pentru toti si mireni si monahi. Ele trebuiesc transpuse in suflet, in interior. Acolo trebuiesc lucrate.
In familie putem face toate faptele credintei. Absolut toate. Putem postii fara sa deranjam linistea celorlalti, putem sa ne rugam la fel. Daca timpul rugaciunii exterioare, citire acatiste, metanii, este mic, deci daca timpul este putin, fiind obligatii familiale, poti creste rugaciunea din interior. Dumnezeu stie si vede ravna ta. La fel de bine primita va fi aceasta rugaciune facuta in locul sutelor de metanii. daca timpul este mare atunci este loc si de metanii.
Omul trebuie sa isi analizeze bine familia si sa raporteze la fel de bine trairea crestina in sanul familiei sale. Sfantul Serafim de Sarov spunea: faptele credintei sunt mijloace de dobandire a manturii nu mantuiesc ele in sine. Iar sfintii parinti spun ca daca nu avem nimic ce darui, ca milostenie atunci sa facem rugaciune. Asa si in familie. Nu pot face metanii? nu pot citi acatiste decat neglijandu-mi familia? sa fac rugaciune interioara, a mintii si sa fiu langa familia mea.

Trebuie discernamant duhovnicesc. Exista ispite ce le avem noi insine dar exista ispite ce le are si jumatatea ta. Trebuie doar sa le vezi. Vei stii perfect cum sa lupti cu ispita ta dar si cu ispita jumatatii tale. Mie mi s-a intamplat odata sa ma lupt cu ispita ce il pandea pe sotul meu , sa o alung fara ca el sa stie. 2 zile m-am luptat cu ea, duhovniceste, in tacere, iar sotul meu nu a stiut nimic . Nu sesizase ispita si nici eu nu i-am spus nimic. A treia zi a fost liniste si pace. Cu rabdare si rugaciune la Domnul. Cum? rugaciune in interior, acolo intr-una am cerut sprijin. L-am lasat pe Dumnezeu apoi sa aseze usor lucrurile in mintea sotului meu. Eu m-am rugat si am cerut sprijin. In tot acest timp blandete si iubire pentru sot, intelegere si atentia toata. Toata dragostea si blandetea vietii sa fie acolo.
Dupa trei zile sotul meu gandea total opus fata de cum gandea la inceputul ispitei. Slava lui Dumnezeu , a indreptat Bunul lucrurile. Apoi si-a dat seama si sotul meu si a zis: Slava lui Dumnezeu ca am ramas totusi cu un pacat mic fata de un pacat ce putea fi mare de tot. Am zambit amandoi si ne-am imbratisat. Alteori e invers. Nu imi dau eu seama, in schimb sotul meu isi da seama. imi amintesc aici o intamplare.

E hazliu. odata a venit acasa de la munca si a zis asa: de ce ai mutat lucrul acesta din locul lui in alta parte ? (aratand pe un lucru mutat de el insusi in dimineata acelei zile). Eu crezand ca a uitat i-am zis: pai cum, ai uitat?, tu l-ai mutat azi dimineata. de ce ma acuzi pe mine? si privindu-l am inteles. In clipa urmatoare am inteles si i-am spus repede. iarta-ma, te rog sa ma ierti, trebuia sa fiu rabdatoare si sa nu raspund. A zambit si a zis: stiam ca eu l-am mutat, insa am vrut sa iti arat cat iti intra tie in cap din ce citesti tu in Scriptura. Fi mai rabdatoare. Si mi-am dat seama ca are dreptate.
Iata cum Dumnezeu ne educa. In ziua aceea Dumnezeu mi-a dat o lectie de rabdare si smerenie prin sotul meu.

In incheiere un interviu cu un parinte din Sfantul Munte despre cum sa traim viata de familie. Iata , un calugar , un monah, isihast, care nu a fost niciodata casatorit dar care da cele mai bune sfaturi despre viata de familie.

http://www.youtube.com/watch?v=09kur...ayer_embedded#!
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem.
Adevarul este fiinta vie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
Reply With Quote
  #6  
Vechi 09.02.2012, 13:58:01
TunsDiana
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de dobrin7m Vezi mesajul
Frate Ioane
Adevarata viata monastica se face in interiorul nostru. Acolo inauntru trebuie sa fie manastire. Exteriorul nostru si locul unde vietuim nu aduce mantuire. Eventual cel mult sminteste daca nu vom fii cu paza mintii.
Asadar monahul in manastire, traieste in manastire, face metanii, se roaga mult, insa daca inauntru nu este la fel, rugaciune si metanoia, degeaba tot exteriorul teatral. De aceea calugarii sunt invatati sa priveasca inauntru, sa isi schimbe firea si sa fie atenti la inlauntrul lor. Iar calea aleasa e doar o cale spre mantuire insa in interior exista aceeasi lucrare si la monah si la mirean.
Omul din lume, mireanul va trebui sa se transpuna exact ca monahul. Exteriorul sau este familia, sunt copiii si jumatatea , insa in interior trebuie sa fie manastirea.
Asadar, omul din societate nu ajunge mai aproape de Dumnezeu facand matanii in loc sa se joace cu copilul si nici facand rugaciuni in parc singur in loc sa fie alaturi de jumatatea sa. Omul ajunge mai aproape de Dumnezeu daca in interiorul sau face rugaciunea catre Dumnezeu iar in exterior isi multumeste apropiatii, cu zambetul cald si blandete, cu pace si liniste in mijlocul casnicilor lui.
Exista astazi o intelegere total gresita a regulilor sfintilor si atunci fireste si o transpunere in fapta la fel de gresita.
Trebuie rugaciune exterioara, trebuie post si metanie insa toate cu rost fara a neglija pe ceilalti.
Si exista si rezolvare.
Fac rugaciune, presupunem , ca ma rog citesc un acatist sau fac metanii, si ceilalti ma doresc langa ei. Atunci duc rugaciunea in minte si inima si cu ea ma duc la cei ai mei care ma asteapta sa fiu in mijlocul lor. Le zambesc fericit , in interior fiiind Hristos , care se roaga pentru mine si pentru toti ai mei, si asa sunt intre ei, dragii mei.
Sfaturile sfintilor sunt perfect valabile pentru toti si mireni si monahi. Ele trebuiesc transpuse in suflet, in interior. Acolo trebuiesc lucrate.
In familie putem face toate faptele credintei. Absolut toate. Putem postii fara sa deranjam linistea celorlalti, putem sa ne rugam la fel. Daca timpul rugaciunii exterioare, citire acatiste, metanii, este mic, deci daca timpul este putin, fiind obligatii familiale, poti creste rugaciunea din interior. Dumnezeu stie si vede ravna ta. La fel de bine primita va fi aceasta rugaciune facuta in locul sutelor de metanii. daca timpul este mare atunci este loc si de metanii.
Omul trebuie sa isi analizeze bine familia si sa raporteze la fel de bine trairea crestina in sanul familiei sale. Sfantul Serafim de Sarov spunea: faptele credintei sunt mijloace de dobandire a manturii nu mantuiesc ele in sine. Iar sfintii parinti spun ca daca nu avem nimic ce darui, ca milostenie atunci sa facem rugaciune. Asa si in familie. Nu pot face metanii? nu pot citi acatiste decat neglijandu-mi familia? sa fac rugaciune interioara, a mintii si sa fiu langa familia mea.

Trebuie discernamant duhovnicesc. Exista ispite ce le avem noi insine dar exista ispite ce le are si jumatatea ta. Trebuie doar sa le vezi. Vei stii perfect cum sa lupti cu ispita ta dar si cu ispita jumatatii tale. Mie mi s-a intamplat odata sa ma lupt cu ispita ce il pandea pe sotul meu , sa o alung fara ca el sa stie. 2 zile m-am luptat cu ea, duhovniceste, in tacere, iar sotul meu nu a stiut nimic . Nu sesizase ispita si nici eu nu i-am spus nimic. A treia zi a fost liniste si pace. Cu rabdare si rugaciune la Domnul. Cum? rugaciune in interior, acolo intr-una am cerut sprijin. L-am lasat pe Dumnezeu apoi sa aseze usor lucrurile in mintea sotului meu. Eu m-am rugat si am cerut sprijin. In tot acest timp blandete si iubire pentru sot, intelegere si atentia toata. Toata dragostea si blandetea vietii sa fie acolo.
Dupa trei zile sotul meu gandea total opus fata de cum gandea la inceputul ispitei. Slava lui Dumnezeu , a indreptat Bunul lucrurile. Apoi si-a dat seama si sotul meu si a zis: Slava lui Dumnezeu ca am ramas totusi cu un pacat mic fata de un pacat ce putea fi mare de tot. Am zambit amandoi si ne-am imbratisat. Alteori e invers. Nu imi dau eu seama, in schimb sotul meu isi da seama. imi amintesc aici o intamplare.

E hazliu. odata a venit acasa de la munca si a zis asa: de ce ai mutat lucrul acesta din locul lui in alta parte ? (aratand pe un lucru mutat de el insusi in dimineata acelei zile). Eu crezand ca a uitat i-am zis: pai cum, ai uitat?, tu l-ai mutat azi dimineata. de ce ma acuzi pe mine? si privindu-l am inteles. In clipa urmatoare am inteles si i-am spus repede. iarta-ma, te rog sa ma ierti, trebuia sa fiu rabdatoare si sa nu raspund. A zambit si a zis: stiam ca eu l-am mutat, insa am vrut sa iti arat cat iti intra tie in cap din ce citesti tu in Scriptura. Fi mai rabdatoare. Si mi-am dat seama ca are dreptate.
Iata cum Dumnezeu ne educa. In ziua aceea Dumnezeu mi-a dat o lectie de rabdare si smerenie prin sotul meu.

In incheiere un interviu cu un parinte din Sfantul Munte despre cum sa traim viata de familie. Iata , un calugar , un monah, isihast, care nu a fost niciodata casatorit dar care da cele mai bune sfaturi despre viata de familie.

http://www.youtube.com/watch?v=09kur...ayer_embedded#!
Imi plac foarte mult postarile d-voastra, sunt practice si pline de invataminte!
Reply With Quote
  #7  
Vechi 09.02.2012, 14:32:45
fallen fallen is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 21.03.2011
Locație: bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.250
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru fallen
Implicit

Eh, mi-aduc aminte and eram copii, totul era asa frumos, acasa era acasa, (din pacate nu pentru toata lumea, dar asta n-o stiam pe atunci), chiar daca ne mai luam si cate-o papara binemeritata, de obicei, familia ne astepta cu dragoste, indiferent de unde veneam, de la scoala, din parc, de la joaca, de la biserica... Cu toate ca mai erau conflicte si neajunsuri, totusi, cred ca cei mai multi sunt de acord cu mine, imaginea de ansamblu e una frumoasa. Abia cand ne-am facut mai mari am inceput sa constientizam mai bine neajunsurile si lipsurile din propria casa. (Desi se spune ca totusi, chiar daca copiii cand sunt mici nu constientizeaza, starea de spirit a familiei, in special cea negativa, li se transmite si cand se fac mari nu mai sunt capabili sa fie fericiti).
Faptul ca acum la maturitate avem impresia ca ducem un razboi in propria casa, s-ar putea sa nu aiba totusi legatura cu familia propriu-zisa, cu oamenii din casa. S-ar putea sa aiba legatura cu propria noastra cadere in pacat. Asemeni lui Adam si Eva, am trait in paradis, pana la un punct, cand am comis pacatul primordial, si atunci viata s-a transformat nu chiar in iad cum tindem sa credem, ci intr-un fel de "purgatoriu". Nu vi s-a intamplat niciodata sa mergeti la biserica, sa va purificati spiritual, si cand va intoarceti acasa (sau la munca) sa aveti impresia ca v-ati intors in iad si ca "dracu" va pedepseste pentru indrazneala de care ati dat dovada? Si totusi, casa nimanui nu e iadul , si nici sotul/sotia nu e ... Doamne fereste! Dar asta se intampla pentru ca ne-am obisnuit sa traim intr-o stare de pacat, sau nu neaparat, intr-o lipsa de dumnezeire. Vai de mine, ce nenorocire ca ai plecat la biserica si n-ai spalat vasele, daca vine Judecata de Apoi si ne gaseste cu vasele nespalate! Adica vreau sa zic ca suntem prea legati de lucrurile lumesti, si nu ne mai permitem noua insine si celor apropiati ragazul sa se gandeasca si la suflet. Si stati fara grija, ca daca unul din soti e prea stresat de cele lumesti, celalalt pacatuieste si cand se duce sa alerge in parc, si cand se duce sa-si viziteze parintii sau prietenii...
Si nu exclud nici caderea in extrema cealalta, care o atribui tot stresului cotidian (e tot o reactie de ne-adaptare, sau un "sindrom post traumatic"), aceea de a cadea in "misticism", de a nu mai putea face nimic lumesc si nevinovat (plimbari cu copii in parc, vizite, sporturi, spectacole), ci numai rugaciuni, metanii, slujbe, de teama sa nu cumva sa ne smintim si sa cadem iar in starea de pacat.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 09.02.2012, 14:10:49
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de dobrin7m Vezi mesajul
Frate Ioane
Adevarata viata monastica se face in interiorul nostru. Acolo inauntru trebuie sa fie manastire. Exteriorul nostru si locul unde vietuim nu aduce mantuire. Eventual cel mult sminteste daca nu vom fii cu paza mintii.
Asadar monahul in manastire, traieste in manastire, face metanii, se roaga mult, insa daca inauntru nu este la fel, rugaciune si metanoia, degeaba tot exteriorul teatral. De aceea calugarii sunt invatati sa priveasca inauntru, sa isi schimbe firea si sa fie atenti la inlauntrul lor. Iar calea aleasa e doar o cale spre mantuire insa in interior exista aceeasi lucrare si la monah si la mirean.
Omul din lume, mireanul va trebui sa se transpuna exact ca monahul. Exteriorul sau este familia, sunt copiii si jumatatea , insa in interior trebuie sa fie manastirea.
Asadar, omul din societate nu ajunge mai aproape de Dumnezeu facand matanii in loc sa se joace cu copilul si nici facand rugaciuni in parc singur in loc sa fie alaturi de jumatatea sa. Omul ajunge mai aproape de Dumnezeu daca in interiorul sau face rugaciunea catre Dumnezeu iar in exterior isi multumeste apropiatii, cu zambetul cald si blandete, cu pace si liniste in mijlocul casnicilor lui.
Exista astazi o intelegere total gresita a regulilor sfintilor si atunci fireste si o transpunere in fapta la fel de gresita.
Trebuie rugaciune exterioara, trebuie post si metanie insa toate cu rost fara a neglija pe ceilalti.
Si exista si rezolvare.
Fac rugaciune, presupunem , ca ma rog citesc un acatist sau fac metanii, si ceilalti ma doresc langa ei. Atunci duc rugaciunea in minte si inima si cu ea ma duc la cei ai mei care ma asteapta sa fiu in mijlocul lor. Le zambesc fericit , in interior fiiind Hristos , care se roaga pentru mine si pentru toti ai mei, si asa sunt intre ei, dragii mei.
Sfaturile sfintilor sunt perfect valabile pentru toti si mireni si monahi. Ele trebuiesc transpuse in suflet, in interior. Acolo trebuiesc lucrate.
In familie putem face toate faptele credintei. Absolut toate. Putem postii fara sa deranjam linistea celorlalti, putem sa ne rugam la fel. Daca timpul rugaciunii exterioare, citire acatiste, metanii, este mic, deci daca timpul este putin, fiind obligatii familiale, poti creste rugaciunea din interior. Dumnezeu stie si vede ravna ta. La fel de bine primita va fi aceasta rugaciune facuta in locul sutelor de metanii. daca timpul este mare atunci este loc si de metanii.
Omul trebuie sa isi analizeze bine familia si sa raporteze la fel de bine trairea crestina in sanul familiei sale. Sfantul Serafim de Sarov spunea: faptele credintei sunt mijloace de dobandire a manturii nu mantuiesc ele in sine. Iar sfintii parinti spun ca daca nu avem nimic ce darui, ca milostenie atunci sa facem rugaciune. Asa si in familie. Nu pot face metanii? nu pot citi acatiste decat neglijandu-mi familia? sa fac rugaciune interioara, a mintii si sa fiu langa familia mea.

Trebuie discernamant duhovnicesc. Exista ispite ce le avem noi insine dar exista ispite ce le are si jumatatea ta. Trebuie doar sa le vezi. Vei stii perfect cum sa lupti cu ispita ta dar si cu ispita jumatatii tale. Mie mi s-a intamplat odata sa ma lupt cu ispita ce il pandea pe sotul meu , sa o alung fara ca el sa stie. 2 zile m-am luptat cu ea, duhovniceste, in tacere, iar sotul meu nu a stiut nimic . Nu sesizase ispita si nici eu nu i-am spus nimic. A treia zi a fost liniste si pace. Cu rabdare si rugaciune la Domnul. Cum? rugaciune in interior, acolo intr-una am cerut sprijin. L-am lasat pe Dumnezeu apoi sa aseze usor lucrurile in mintea sotului meu. Eu m-am rugat si am cerut sprijin. In tot acest timp blandete si iubire pentru sot, intelegere si atentia toata. Toata dragostea si blandetea vietii sa fie acolo.
Dupa trei zile sotul meu gandea total opus fata de cum gandea la inceputul ispitei. Slava lui Dumnezeu , a indreptat Bunul lucrurile. Apoi si-a dat seama si sotul meu si a zis: Slava lui Dumnezeu ca am ramas totusi cu un pacat mic fata de un pacat ce putea fi mare de tot. Am zambit amandoi si ne-am imbratisat. Alteori e invers. Nu imi dau eu seama, in schimb sotul meu isi da seama. imi amintesc aici o intamplare.

E hazliu. odata a venit acasa de la munca si a zis asa: de ce ai mutat lucrul acesta din locul lui in alta parte ? (aratand pe un lucru mutat de el insusi in dimineata acelei zile). Eu crezand ca a uitat i-am zis: pai cum, ai uitat?, tu l-ai mutat azi dimineata. de ce ma acuzi pe mine? si privindu-l am inteles. In clipa urmatoare am inteles si i-am spus repede. iarta-ma, te rog sa ma ierti, trebuia sa fiu rabdatoare si sa nu raspund. A zambit si a zis: stiam ca eu l-am mutat, insa am vrut sa iti arat cat iti intra tie in cap din ce citesti tu in Scriptura. Fi mai rabdatoare. Si mi-am dat seama ca are dreptate.
Iata cum Dumnezeu ne educa. In ziua aceea Dumnezeu mi-a dat o lectie de rabdare si smerenie prin sotul meu.

In incheiere un interviu cu un parinte din Sfantul Munte despre cum sa traim viata de familie. Iata , un calugar , un monah, isihast, care nu a fost niciodata casatorit dar care da cele mai bune sfaturi despre viata de familie.

http://www.youtube.com/watch?v=09kur...ayer_embedded#!
Multumesc, sora draga, pentru cuvantul bun.
Dumnezeu sa va ocroteasca!
Reply With Quote
  #9  
Vechi 09.02.2012, 14:38:35
oana72
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de dobrin7m Vezi mesajul
Frate Ioane
Adevarata viata monastica se face in interiorul nostru. Acolo inauntru trebuie sa fie manastire. Exteriorul nostru si locul unde vietuim nu aduce mantuire. Eventual cel mult sminteste daca nu vom fii cu paza mintii.
Asadar monahul in manastire, traieste in manastire, face metanii, se roaga mult, insa daca inauntru nu este la fel, rugaciune si metanoia, degeaba tot exteriorul teatral. De aceea calugarii sunt invatati sa priveasca inauntru, sa isi schimbe firea si sa fie atenti la inlauntrul lor. Iar calea aleasa e doar o cale spre mantuire insa in interior exista aceeasi lucrare si la monah si la mirean.
Omul din lume, mireanul va trebui sa se transpuna exact ca monahul. Exteriorul sau este familia, sunt copiii si jumatatea , insa in interior trebuie sa fie manastirea.
Asadar, omul din societate nu ajunge mai aproape de Dumnezeu facand matanii in loc sa se joace cu copilul si nici facand rugaciuni in parc singur in loc sa fie alaturi de jumatatea sa. Omul ajunge mai aproape de Dumnezeu daca in interiorul sau face rugaciunea catre Dumnezeu iar in exterior isi multumeste apropiatii, cu zambetul cald si blandete, cu pace si liniste in mijlocul casnicilor lui.
Exista astazi o intelegere total gresita a regulilor sfintilor si atunci fireste si o transpunere in fapta la fel de gresita.
Trebuie rugaciune exterioara, trebuie post si metanie insa toate cu rost fara a neglija pe ceilalti.
Si exista si rezolvare.
Fac rugaciune, presupunem , ca ma rog citesc un acatist sau fac metanii, si ceilalti ma doresc langa ei. Atunci duc rugaciunea in minte si inima si cu ea ma duc la cei ai mei care ma asteapta sa fiu in mijlocul lor. Le zambesc fericit , in interior fiiind Hristos , care se roaga pentru mine si pentru toti ai mei, si asa sunt intre ei, dragii mei.
Sfaturile sfintilor sunt perfect valabile pentru toti si mireni si monahi. Ele trebuiesc transpuse in suflet, in interior. Acolo trebuiesc lucrate.
In familie putem face toate faptele credintei. Absolut toate. Putem postii fara sa deranjam linistea celorlalti, putem sa ne rugam la fel. Daca timpul rugaciunii exterioare, citire acatiste, metanii, este mic, deci daca timpul este putin, fiind obligatii familiale, poti creste rugaciunea din interior. Dumnezeu stie si vede ravna ta. La fel de bine primita va fi aceasta rugaciune facuta in locul sutelor de metanii. daca timpul este mare atunci este loc si de metanii.
Omul trebuie sa isi analizeze bine familia si sa raporteze la fel de bine trairea crestina in sanul familiei sale. Sfantul Serafim de Sarov spunea: faptele credintei sunt mijloace de dobandire a manturii nu mantuiesc ele in sine. Iar sfintii parinti spun ca daca nu avem nimic ce darui, ca milostenie atunci sa facem rugaciune. Asa si in familie. Nu pot face metanii? nu pot citi acatiste decat neglijandu-mi familia? sa fac rugaciune interioara, a mintii si sa fiu langa familia mea.

Trebuie discernamant duhovnicesc. Exista ispite ce le avem noi insine dar exista ispite ce le are si jumatatea ta. Trebuie doar sa le vezi. Vei stii perfect cum sa lupti cu ispita ta dar si cu ispita jumatatii tale. Mie mi s-a intamplat odata sa ma lupt cu ispita ce il pandea pe sotul meu , sa o alung fara ca el sa stie. 2 zile m-am luptat cu ea, duhovniceste, in tacere, iar sotul meu nu a stiut nimic . Nu sesizase ispita si nici eu nu i-am spus nimic. A treia zi a fost liniste si pace. Cu rabdare si rugaciune la Domnul. Cum? rugaciune in interior, acolo intr-una am cerut sprijin. L-am lasat pe Dumnezeu apoi sa aseze usor lucrurile in mintea sotului meu. Eu m-am rugat si am cerut sprijin. In tot acest timp blandete si iubire pentru sot, intelegere si atentia toata. Toata dragostea si blandetea vietii sa fie acolo.
Dupa trei zile sotul meu gandea total opus fata de cum gandea la inceputul ispitei. Slava lui Dumnezeu , a indreptat Bunul lucrurile. Apoi si-a dat seama si sotul meu si a zis: Slava lui Dumnezeu ca am ramas totusi cu un pacat mic fata de un pacat ce putea fi mare de tot. Am zambit amandoi si ne-am imbratisat. Alteori e invers. Nu imi dau eu seama, in schimb sotul meu isi da seama. imi amintesc aici o intamplare.

E hazliu. odata a venit acasa de la munca si a zis asa: de ce ai mutat lucrul acesta din locul lui in alta parte ? (aratand pe un lucru mutat de el insusi in dimineata acelei zile). Eu crezand ca a uitat i-am zis: pai cum, ai uitat?, tu l-ai mutat azi dimineata. de ce ma acuzi pe mine? si privindu-l am inteles. In clipa urmatoare am inteles si i-am spus repede. iarta-ma, te rog sa ma ierti, trebuia sa fiu rabdatoare si sa nu raspund. A zambit si a zis: stiam ca eu l-am mutat, insa am vrut sa iti arat cat iti intra tie in cap din ce citesti tu in Scriptura. Fi mai rabdatoare. Si mi-am dat seama ca are dreptate.
Iata cum Dumnezeu ne educa. In ziua aceea Dumnezeu mi-a dat o lectie de rabdare si smerenie prin sotul meu.

In incheiere un interviu cu un parinte din Sfantul Munte despre cum sa traim viata de familie. Iata , un calugar , un monah, isihast, care nu a fost niciodata casatorit dar care da cele mai bune sfaturi despre viata de familie.

http://www.youtube.com/watch?v=09kur...ayer_embedded#!
Frumoase cuvinte.
Multumesc.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 09.02.2012, 14:56:14
CelMandru's Avatar
CelMandru CelMandru is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 11.04.2011
Locație: București
Religia: Ortodox
Mesaje: 188
Implicit

Citat:
În prealabil postat de dobrin7m Vezi mesajul
In incheiere un interviu cu un parinte din Sfantul Munte despre cum sa traim viata de familie. Iata , un calugar , un monah, isihast, care nu a fost niciodata casatorit dar care da cele mai bune sfaturi despre viata de familie.

http://www.youtube.com/watch?v=09kur...ayer_embedded#!
Maica Domnului să vă miluiască, soră dragă! Minunate cuvintele părintelui! Îți mulțumesc!
__________________
"A fost întrebat avva Ammona ce este calea cea strâmtă și îngustă, și a zis: calea strâmtă și îngustă înseamnă a-ți struni gândurile, și a-ți nimici voia ta, de dragul lui Dumnezeu. Asta înseamnă „iată noi am lăsat toate și ți-am urmat Ție“ (Matei, XIX, 27.)." (Despre avva Ammona, Patericul Egiptean)
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Mataniile mirenilor in Biserica Dacian Reguli in Biserica 30 27.04.2012 17:15:11
casnicia alaturi de un necredincios Aspasia Nunta 38 12.12.2010 22:15:41
Ajutatima sa-mi salvez casnicia eduard40 Rugaciuni 6 06.01.2010 16:19:22
Patericul mirenilor Laurentiu Generalitati 17 20.07.2009 09:49:11