Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

[lore86]

În prealabil postat de dorinastoica14

Şi pe mine nă neliniştesc( nu-mi permit să spun "dezgustă" că este urât) persoanele care se erijează în atotştiitori dar ori nu au trăit anumite situaţii ori din varii motive au ales să-şi ducă singuri războiul pentru măntuire. Sfinţii părinţi ne spun clar: ori căsătorie ori călugărie! Ne dăm cu părerea, lovim în toată lumea dar habar nu avem ce război duce cel din spatele monitorului. Eu nu postez şi nu-mi dau cu părerea decât despre situaţii pe care le-am cunoscut, le trăiesc şi sunt implicată în ele. În rest stau în banca mea şi dor citesc.
Am 36 de ani de căsnicie, cu acelaşi soţ. Nu a fost uşor şi nu este nici acum. Este o luptă continuă iar victoriile sunt mici şi uneori o furtună spulberă şi cele pe care le-am câştigat cu multă trudă şi lacrimi. Dar nu abandonz, nu divorţez şi nu urăsc.
Oare o fi vreo deosebire frate dragă???

subscriu.
Cand eram fata imi faceam proiectii: asa o sa fie regulile in casnicia mea, cu un astfel de om o sa ma casatoresc, asa o sa-mi cresc copii.
Viata m-a cam facut sa-mi schimb atitudinea: deoarece am intalnit omul care are atat calitati cat si neputinte, copiii care ne mostenesc o parte din neputinele noastre, fiecare cu temperamentul sau.
Nu am putut respecta regulile propuse inainte, deoarece datorita unicitatii persoanei, teoria nu se muleaza perfect cu practica.
Spre exemplicare, e usor sa spui ca femeia se mantuie prin nastere de prunci, deci datoria femeii e sa faca copii. Dar abia dupa ce trec 4-5 ani de nopti nedormite(sau dormind iepureste, partial, trezind-te de 4-5 ori pe noapte) poti vb de jerfa unei mame.
Invatam sa ne acceptam si sa ne mantuim impreuna. Chiar daca uneori ma dor neputintele celui de langa mine, sunt convinsa ca si pe el il ranesc neputintele mele. In ciuda acestui fapt ma iubeste si ma respecta. Copiii nu se incadreaza in modelul standard pe care mi-l imaginam dar imi dau seama ca sunt mai frumosi asa, sunt ei insisi, cu o personalitate puternica si in care vad cu emotie oglindindu-se chipul tatalui lor.
Nu suntem o familie perfecta,nu ne potrivim tiparelor, ne lovim zilnic de neputinte, dar invatam sa ne acceptam asa si sa mergem mai departe de dragul lui Hristos si datorita bucuriei de a fi impreuna.