Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

A şaptea luptă o avem împotriva duhului slavei deşarte. Patima aceasta este foarte felurită şi foarte subţire şi nu o bagă de seamă uşor nici însuşi cel ce pătimeşte de dânsa. Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite şi de aceea e mai uşoară oarecum lupta cu dânsele, căci sufletul cunoaşte pe potrivnicul său şi îndată îl răstoarnă prin împotrivire cu cuvântul şi prin rugăciune.Dar păcatul slavei deşarte având multe înfăţişări, precum s-a zis, este greu de biruit. El încearcă să săgeteze pe ostaşul lui Hristos prin orice îndeletnicire, prin glas, prin cuvânt, prin tăcere, prin lucru, prin priveghere, postiri, rugăciune, citire, linişte, până şi prin îndelunga-răbdare. Pe cel ce nu izbuteşte să-l amăgească spre slava deşartă prin scumpetea hainelor, încearcă să-l ispitească prin îmbrăcămintea proastă, şi pe cel ce nu l-a putut face să se îngâmfe prin cinste, pe acela îl duce la nebunie prin aşa-zisa răbdare a necinstei; iar pe cel ce nu l-a putut împinge la slava deşartă pentru destoinicia în cuvânt, îl amăgeşte prin tăcere, făcându-l să-şi închipuie că a dobândit liniştea.Dacă n-a putut moleşi pe cineva prin belşugul bucatelor, îl slăbănogeşte prin postul pe care îl ţine de dragul laudelor.Scurt vorbind, tot lucrul, toată îndeletnicirea dă prilej de război acestui drac viclean. Pe lângă acestea, el îl face pe monah să se gândească şi la preoţie, îmi aduc aminte de un bătrân, pe când petreceam în pustia sketică. Ducându-se acesta la chilia unui frate spre cercetare, apropiindu-se de uşă l-a auzit grăind. Şi socotind bătrânul că citeşte din Scriptură, a stat să asculte, până ce a simţit că fratele îşi ieşise din minte din pricina slavei deşarte şi se hirotonisise pe sine diacon, făcând tocmai otpustul celor chemaţi. Deci cum a auzit bătrânul acestea, împingând uşa a intrat; şi întâmpinându-l fratele i s-a închinat după obicei şi ceru să afle de la el dacă de multă vreme aşteaptă la uşă. Iar bătrânul i-a răspuns în glumă, zicând: “Acum venii, când făceai tu otpustul celor chemaţi”. Auzind fratele acestea, a căzut la picioarele bătrânului, cerându-i să se roage pentru dânsul ca să se izbăvească de rătăcirea aceasta.

... numai răsplata lui Dumnezeu să o caute
Am amintit aceasta vrând să arăt la câtă lipsă de simţire duce dracul acesta pe om. Drept aceea, cel ce vrea să se lupte desăvârşit şi să ia cununa dreptăţii desăvârşite să se străduiască în toate chipurile să biruie această fiară cu multe capete. Să aibă pururi înaintea ochilor cuvântul lui David: “Domnul a risipit oasele celor ce plac oamenilor” (Ps 52, 7).
Deci nimic să nu facă uitându-se după lauda oamenilor, ci numai răsplata lui Dumnezeu să o caute. Să lepede necontenit gândurile care vin în inima lui şi îl laudă, şi să se dispreţuiască pe sine înaintea lui Dumnezeu. Căci numai aşa va putea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se izbăvească de duhul slavei deşarte.



Sf. Ioan Casian, “Despre cele opt gânduri ale răutăţii”

[CelMandru]

În prealabil postat de cristiboss56

A şaptea luptă o avem împotriva duhului slavei deşarte. Patima aceasta este foarte felurită şi foarte subţire şi nu o bagă de seamă uşor nici însuşi cel ce pătimeşte de dânsa. Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite şi de aceea e mai uşoară oarecum lupta cu dânsele, căci sufletul cunoaşte pe potrivnicul său şi îndată îl răstoarnă prin împotrivire cu cuvântul şi prin rugăciune.Dar păcatul slavei deşarte având multe înfăţişări, precum s-a zis, este greu de biruit. El încearcă să săgeteze pe ostaşul lui Hristos prin orice îndeletnicire, prin glas, prin cuvânt, prin tăcere, prin lucru, prin priveghere, postiri, rugăciune, citire, linişte, până şi prin îndelunga-răbdare. Pe cel ce nu izbuteşte să-l amăgească spre slava deşartă prin scumpetea hainelor, încearcă să-l ispitească prin îmbrăcămintea proastă, şi pe cel ce nu l-a putut face să se îngâmfe prin cinste, pe acela îl duce la nebunie prin aşa-zisa răbdare a necinstei; iar pe cel ce nu l-a putut împinge la slava deşartă pentru destoinicia în cuvânt, îl amăgeşte prin tăcere, făcându-l să-şi închipuie că a dobândit liniştea.Dacă n-a putut moleşi pe cineva prin belşugul bucatelor, îl slăbănogeşte prin postul pe care îl ţine de dragul laudelor.Scurt vorbind, tot lucrul, toată îndeletnicirea dă prilej de război acestui drac viclean. Pe lângă acestea, el îl face pe monah să se gândească şi la preoţie, îmi aduc aminte de un bătrân, pe când petreceam în pustia sketică. Ducându-se acesta la chilia unui frate spre cercetare, apropiindu-se de uşă l-a auzit grăind. Şi socotind bătrânul că citeşte din Scriptură, a stat să asculte, până ce a simţit că fratele îşi ieşise din minte din pricina slavei deşarte şi se hirotonisise pe sine diacon, făcând tocmai otpustul celor chemaţi. Deci cum a auzit bătrânul acestea, împingând uşa a intrat; şi întâmpinându-l fratele i s-a închinat după obicei şi ceru să afle de la el dacă de multă vreme aşteaptă la uşă. Iar bătrânul i-a răspuns în glumă, zicând: “Acum venii, când făceai tu otpustul celor chemaţi”. Auzind fratele acestea, a căzut la picioarele bătrânului, cerându-i să se roage pentru dânsul ca să se izbăvească de rătăcirea aceasta.

... numai răsplata lui Dumnezeu să o caute
Am amintit aceasta vrând să arăt la câtă lipsă de simţire duce dracul acesta pe om. Drept aceea, cel ce vrea să se lupte desăvârşit şi să ia cununa dreptăţii desăvârşite să se străduiască în toate chipurile să biruie această fiară cu multe capete. Să aibă pururi înaintea ochilor cuvântul lui David: “Domnul a risipit oasele celor ce plac oamenilor” (Ps 52, 7).
Deci nimic să nu facă uitându-se după lauda oamenilor, ci numai răsplata lui Dumnezeu să o caute. Să lepede necontenit gândurile care vin în inima lui şi îl laudă, şi să se dispreţuiască pe sine înaintea lui Dumnezeu. Căci numai aşa va putea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se izbăvească de duhul slavei deşarte.



Sf. Ioan Casian, “Despre cele opt gânduri ale răutăţii”

Îţi mulţumesc, frate! Slavă lui Dumnezeu că mi-a îngăduit să citesc aceste cuvinte şi.. să văd!

[cristiboss56]

Şiragul de metanii este făcător de minuni.
Cea mai bună rugăciune este cea pe care o descoperi tu însuţi în acea clipă. Nu ajunge numai să citeşti rugăciunile Sfintei Împărtăşanii pentru a te împărtăşi a doua zi. Citim: "Din buze necurate, din inimă pâmgărită...", dar nici măcar nu înţelegem ce zicem. Tu însă să te sileşti să te afli la rugăciune într-o stare de umilinţă şi atunci vei înţelege cuvintele rugăciunii pe care o rosteşti către Dumnezeu. Aceasta are mare putere! Da, mare putere!
Să presupunem că mâine ne vom împărtăşi. Va veni însuşi Mângâietorul să sfinţească Sfintele Daruri! Cum Îl vei întâmpina? "Alerg la mila şi milostivirea Ta. Iarta-ma! Om sunt şi eu, iartă-mă!"
Această rugăciune pe care o spui din adâncul sufletului tău are mare putere, pentru că o înţelegi. Căci de multe ori citim, dar mintea fuge în altă parte, pe când cea care iese dinlăuntrul tău o înţelegi.
Rugăciunea este oglinda monahului.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că omul care, silit de o anumită nevoie, nu poate merge la biserică se poate face pe sine însuşi Jertfelnic dacă se roagă acolo unde se află.
În lume sunt şi oameni de ştiinţă care sâmbăta nu pot merge la biserică, iar duminica au serviciu. Unii ca aceştia pot să facă din ei înşişi un Jertfelnic, rostind rugăciunea lui Iisus.
Odată i-am spus bătrânului Iosif: "Părinte, chiar şi în iad de voi merge, nu mă voi teme, căci voi avea drept mângâiere Rugăciunea lui Iisus." Atâta dulceaţă, atâta bucurie îţi aduce în suflet această rugăciune - este scurtă, dar câtă putere are! - încât poţi să spui: "Chiar şi în iad de voi merge, nu mă voi teme, căci şi acolo voi spune rugăciunea".
La acestea să luaţi aminte, pentru că noi am trecut prin ele şi vi le lăsăm ca moştenire.Când vei face rucodelie sau vreo altă ascultare să nu laşi rugăciunea, pentru că ea te îndumnezeieşte. Primul lucru pe care îl veţi simţi, părinţilor, este bucuria. Primul stadiu prin care veţi trece, spunând rugăciunea, este bucuria. Iar ea nu este nimic altceva decât o pietricică în întinderea mării , este semnul că înlăuntrul tău începi să te luminezi. De aceea rosteşte rugăciunea, rosteşte mereu rugăciunea, iar aceasta te va aduce la o stare mult mai înaltă, pe care nici măcar nu ţi-o poţi închipui.
Elevul şcolii primare nu poate înţelege cele ce se învaţă la liceu şi nici cel de la liceu nu poate îneţelege cele ce se învaţă la universitate. Dar când harul vine înlăuntrul tău, vei înţelege că eşti elev de liceu sau student la universitate.
...
Ceea ce ne-a învăţat stareţul nostru, părinţii niptici în Filocalie, precum şi mica noastră experienţă este că cea mai bună rugăciune se face noaptea.
...În timp ce se citeşte în biserică, poţi să spui rugăciunea lui Iisus dacă ai o stare duhovnicească mai înaltă, iar dacă nu ai, atunci trebuie să urmăreşti psalmodierile şi citirile de la strană. La fel este şi la Sfânta Liturghie. De multe ori omul este răpit în extaz şi trăieşte mai profund cuvintele: "Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi". Şi atunci îşi spune sieşi: "Unde merg? Să-l primesc pe Dumnezeu". Când conştientizezi aceasta, atunci te bucuri. Dacă ai avut înainte de aceasta bucurie, atunci nu poţi să te apropii de Sfânta împărtăşanie decât cu lacrimi, cu lacrimi de bucurie. Iar dacă ai avut lacrimi de tristeţe, atunci spui: "Dumnezeul meu, iartă-mi păcatele mele. În mila Ta, în milostivirea Ta, în dragostea Ta nădăjduiesc. Ne-ai spus că eşti "Dumnezeu iubitor de oameni, îndelung-răbdător şi mult-milostiv" (Ieş. 34, 6). Tu ne-ai spus aceste cuvinte. Pe ele mă sprijin şi mă înfăţişez înaintea Ta cu nevrednicie".Mulţi dintre părinţii de la Katunakia, atunci când veneau la Sfânta Liturghie să se împărtăşească, nu vorbeau nimic, ci doar vedeai lacrimile curgând pe obrajii lor. Un astfel de bătrân toată Liturghia nu vorbea nimic, ci stătea cu capul plecat, iar când venea să se împărtăşească, fie cădea în extaz, fie ajungea la o mai adâncă înţelegere a milostivirii lui Dumnezeu. Pentru că în dar ne-a dat Botezul, în dar ne-a dat Trupul şi Sângele Său, în dar ne dă şi Raiul. Dumnezeu vrea de la noi numai inimă curată, vrea să-L căutăm numai pe El. Dumnezeu nu vrea ca în inima noastră să existe împătimiri faţă de cele pământeşti, ci vrea ca numai El să împărăţească. Iar dacă vom putea împlini acest lucru, atunci uşor vom reuşi să facem şi rugăciunea inimii.
...
Rugăciunea, metania, milostenia atrag mila lui Dumnezeu. Nici un păcat nu poate birui mila lui Dumnezeu.

Staretul Efrem Katunakiotul
Colectia Părinţi Athoniţi 8
Editura "EVANGHELISMOS"
Bucureşti, 2004

[zaharia_2009]

Probabil ca pe acest forum exista si oameni care intr-adevar doresc sa discute serios si cu folos despre credinta . Probabil ca inafara celor ce mustesc de iubirea aproapelui si care , asa cum am mai spus, sunt cocosati de semrenie dar mai ales de confraterism pagubos (asociindu-se 3-4 impotriva unuia care pune in discutie lucruri absolut serioase), deci inafara de acestia probabil ca mai sunt si altii . Eu cel putin mai cunosc inca 2-3 si in asementiment cu interesul si marturisirea acestora mai postez si eu .
Asadar, pe postul despre ,,Cum va rugati in familie" (sau ma rog, ceva asemanator) am vorbit in mod special despre cuvintele Mintutitorului care nu ne porunceste degeaba cum sa ne rugam , cum sa ne retragem in chilia noastra si a inimii noastre tocmai pt. a putea atinge profunzimea (prin exercitiu progresiv) rugaciunii, a comunicarii cu Dumnezeu , a nu balmaji cuvinte doar din gura , exact cum insusi Mintuitorul spune . Pe dumnezeu nu il ,,atingem" , nu il intilnim cu orice vorbaraie desi noua ni se poate parea ca ce mai rugaciuni facem noi , vai, ne zdrobim cu totul . Exemplul monahilor despre pravila individuala este coplesitor .
Da, putem compensa/completa pravila zilnica atunci cind nu este cu putinta sa o implinim cu rugaciunea interioara , cu rugaciunea continua , cu rugaciunea din minastirea interioara , dar asta nu insemneaza ca inlocuim pravila zilnica cu compensatii culcindu-ne pe urechea ca zic eu 2000 de vorbe in interior si este bine . Exceptie facind de la acest nivel mirenesc al rugaciunii cei care cu adevarat sunt mai inaintati in credinta , chiar daca sunt tot mireni, si se pot concentra la rugaciune si in timpul altor activitati . Acolo este altceva .
Atunci a aparut un om bun si care pe stilul mieros a inceput sa ridice la rang de eruditie rugaciunile din familie , a mai gasit si 2-3 disponibili si a iesit o aiureala tocmai dintr-un subiect simplu . Ba lucrurile s-au mai si complicat ca din toata povestea aceasta m-am ales cu injuraturi despre care renumitul om bun nici prin cap nu i-a trecut ce face defapt : nu ca jigneste , dar ca este cu totul pe liga subiect, el raminind robit de rugaciunea colectiva ca practica deosebita . In casa , desi exista si scrieri despre cum sa faci din casa ta minastire , rugaciunea colectiva este didactica , are rol didactic , sau cel mul se face limitat in ajunul praznicelor imparatesti dupa care fiecare se separa si isi continua defapt adevarata discutie cu Dumnezeu .
Ba , claie peste gramada, au aparut si userite care inmuiate excesiv de ,,tandretea " cuplului exact acolo unde nu prea este nevoie au facut apologia rugaciunii sotilor impreuna spre mintuirea lor cica !
Se vede clar ca acea userita nu citeste zilnic macar la proloage deoarece avea marea sansa sa auda macar la ziua Sf. Vasile cel Mare despre familia vizitata de sfint , despre adevaratul mod in care se nevoiau si traiau si nu despre impresii emotional delicate familiale. Necitirea aceasta zilnica , lipsa acestui obicei, ne pagubeste cu totul . Duhovnicul nu poate fi cu noi in fiecare minut dar duhovnicii din carti , da ! Daca nu ne folosim astfel de ei saracim cu totul in timp ce noi strigam in gura mare cit de bogati suntem ! Si daca mai gasim si 2-3 care fac aceleasi pacate cu noi dar ne tin isonul , atunci ,,placinta" este gata !

Scriu toate acestea ca un raspuns pt. acel frate om bun , deasemenea, nu ca voiesc sa tulbur eu iarasi apele arhilinistite ale ,,fericitilor" si sa se inviforeze iarasi fara discernamint si sa tabareasca cu de-a totii la o intreaga atitudine de ,,pus la punct".
Nu, fac aceasta deoarece acum s-a ivit ocazia oportuna, corecta si defapt arhipropovaduita de sfintii bisericii in ceea ce priveste rugaciunea .
Si ca sa ma exprim si eu ca userul Cristiboss, ca nu sunt deloc fan al lui , postarea afisata aici pt. toti cei care infara de birfa si neostoire in discutii cauta in mod real mintuirea , este exceptionala si aduce o desvoltare a invataturii Mintutorului despre rugaciune .
Ba postarea din sfintul Ioan Cassian este atit de ampla, de bogata in semnificatii , incit ne arata si ce se intimpla cind nu putem cadea in rugaciune cum trebuie , unde ajungem defapt , si cita imprastiere si irosire de timp si duh facem fara a prinde chiar de veste . Fara a sti ce este cu noi desi asa cum a arata majoritatea exemplelor de pe threadul incriminat traiesc cu impresia ca ce mai treaba fac ei si ce rugaciuni duioase si puternice inalta ei si ca si mai mult de atit , cit de mult a incuviintat duhovnicii asemenea practici .
Duhovnicii judeca adevarul dupa cum il relatezi tu , el neputind cunoaste altceva.

Buna pilda acest post , bun acest thread ... dar 'om vedea cine si cu ce foloase ne alegem !