Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

De data aceasta voi spune cateva cuvinte, revenind la topic, din postura de copil al familiei mele de provenienta. Am precizat de la inceput, de cand am intrat pe forum, ca provin din familie crestin ortodoxa.
Bunicul mamei mele a ridicat biserica si scoala din satul meu natal.
Fiica lui, bunica mea despre care voi aminti mai jos, a invatat sa citeasca, pe la 1900, pentru a citi tatalui ei din Biblie, el fiind analfabet. Bunica ii citea seara, la lumanare si duminicile, pe zi, de cand avea ea 7-8 ani.
Sotul bunicii era slab practicant insa un om cu inima mare, pomenit si azi de catre batrani pentru inclinatia lui spe milostenie. Bunica il certa ca era nesocotit, isi dadea si camasa de pe el pentru un sarman. Dar iii placea sa mai si bea, sa mai si fumeze... Altminteri om de casa, cunoscut ca mare crescator de cai si bun gospodar. A murit de inima rea, la scurt timp dupa ce i-au luat comunistii caii, pentru CAP. El si bunica au avut 11 copii dar au crescut si un copil orfan de tata, mama acestuia fiind bolnava psihic.
Mama a fost cea mai mica din toti copiii, a nascut-o bunica la peste 45 ani. Ea a ramas la casa parinteasca, a fost cea mai apropiata de biserica, in casa noastra a trait ultimii ani bunica, pana la moarte. Mama ducea copiii la biserica in fiecare saptamana, fiind invatatoare. tata era membru de partid si director de scoala dar nu o impiedica pe mama sa duca pe copii la biserica. Se facea ca nu vede, desi directivele de partid erau clare.
In familia noastra mama se ocupa de educatia noastra crestina. In primul rand era exemplul personal. A fost o femeie de o bunatate inimaginabila, mereu vesela desi a trait mari nenorociri. Spunea mereu ca atata vreme cat Il iubeste pe Dumnezeu trece peste orice necaz cu zambetul pe chip. Asa si facea.
Apoi, nu cunosc vreo seara din copilarie fara rugaciuni, noi copiii si mama, la icoana Preasfintei Nascatoare cu Pruncul. Tarziu, cand aveam eu 40 ani si nu stiam nici o rugaciune si ma luptam prin fundurile iadului, ziceam o singura rugaciune, care imi ramasese mie in suflet din miile de rugaciuni cu mama si sora mea. Acea rugaciune mica m-a salvat de la moarte, consider.
Cand bunica s-a mutat la noi (avea 90 de ani) am asistat pentru prima data la conduita unui om evlavios. Dimineata la ora 5, cine avea chef sa se scoala, o gasea pe bunica in genunchi, la pravila ei, dupa usa din bucatarie. Acolo tinea mama candela si o icoana mica. Bunica se trezea usor, sa nu deranjeze (ii era groaza ca ne sta pe cap si vroia sa plece acasa la ea ca sa nu ne faca vreun deranj cu prezenta ei), merge tiptil in bucatarie si se ruga. Aproximativ jumatate de ora. Apoi citea din Scriptura. Mereu facea asa.
Seara avea alta pravila, rugaciuni si lectura. Totdeauna insotea rugaciunile cu matanii. Matanii mari, se intelege, cu zecile, desi era foarte batrana si avea o serioasa problema cu spatele - noi ii ziceam, copii rautaciosi, "cocosata".
Cand ne certam, mai ales eu cu mama, caci o necajeam mult fiind foarte nazdravan, bunica punea capul in piept si mainile in poala, se aduna in sine. Nu stiu ce facea, dar cand ridica ochii era mereu inlacrimata. Cred ca suferea.
Pe mine ma ruga mereu sa nu mai fumez, ca il manii pe Dumnezeu. Dar cred ca in secret vorbea de fapt cu moshul ei care fusese toata viata fumator. O vreme m-am tinut sa nu fumez dar am reluat gandindu-ma ca ii rapesc placerea de a-l mai boscorodi pe tataia, prin mine.
O vreme sora mea facea rugaciuni impreuna cu bunica, seara. Citeau din Ceaslov, din Psaltire, pana la miezul noptii.
Sora mea se ruga aproape neincetat. Vacantele si le petrecea la manatiri. A fost fiica duhovniceasca a Parintelui Galeriu, are multe amintiri vii din plimbarile cu Parintele pe malul lacului (nu stiu care, dar ea mereu aminteste de un lac unde se plimba cu Parintele si punea intrebari la care primea raspunsuri pe care nu si le mai aminteste... Era copila...).
Tata, fiind foarte bolnav si pensionar de tanar, a inceput sa mearga la biserica impreuna cu mama, pe timpul bolii. Mama il ducea de mana, tata nu putea merge singur. Imi amintesc cum veneau de la biserica tinindu-se de mana, tata iradiind fericire, mama fiind usor abatuta, mereu, langa el (tata a paralizat aproape complet, cand avea 39 ani, in urma unui accident vascular cerebral si a trait mai mult prin spitale, 8 ani de chin nespus, doarece a fost cobaiul preferat al interventiilor novatoare ale neurochirurgului de renume mondial Constantin Arsene...).
La noi acasa bunica, sora mea si mama tineau toate praznicele, toate sarbatorile. Toate posturile.
Eu nu am tinut nimic niciodata, pana la varsta de 40 ani. Decat cartile in ghiozdan, pixul si carnetelul in buzunar si vreun pachet de tigari pe undeva, cand am avut.
In familie eu am fost ateul, chinuitorul, prigonitorul.
Dar, ca sa imi iau putin apararea, pentru ca totusi am fost mult indragit in familie, cand a fost necazul mare mi-am luat cumva revansa. Cu bunica in special, in ultimele saptamani de viata chinuita a (a murit de cancer la stomac), eu am stat neincetat sa o slujesc. Ceilalti cazusera, nu mai rezistau. Bunica, pe care o chinuisem toata viata cu rautatile mele de baiat nazdravan (asa zicea mama, ca nu sunt rau, sunt doar nazdravan si ca urmare ii ruga pe toti sa ma ierte...), bunica mi-a spus cel mai frumos cuvant din cate am auzit despre mine. In ultima ei zi de viata, pe patul de moarte, cu ochii ei inlacrimati mereu... Cuvantul ei pentru mine ma insoteste mereu de atunci. M-a cucerit pentru todeauna.
La noi in familie se practica milostenia. Bunicii au hranit, zice lumea, juma de sat, ei fiind tarani instariti.
Mama a fost cea mai blanda si mai darnica femeie pe care o cunosc.
Doar eu am iesit mai stramb, mai zurbagiu, mai ticnit.
Desi nu am fost catehizat acasa, desi nu am fost niciodata constrans sa ma rog sau sa citesc din Biblie sau sa merg la biserica, traind intre oameni pe care ii consider crestini adevarati din acest popor de crestini adevarati, cum a fost poporul nostru si cum nu cred ca mai este (doar firimituri au mai ramas, asa cred), eu ma consider totusi un om pe cale de a deprinde, cu ajutorul lui Dumnezeu, vietuirea crestina. Asa am fost sadit acasa, asa voi si creste, prin Mila Domnului si cu ajutorul, printre altii, al vostru aici pe forum.
Sa ma iertati pentru cuvantul lung.
Domnul sa va binecuvinteze pentru tot binele pe care il faceti!