Atitudinea ortodoxa fata de oamenii de alte culte religioase

În prealabil postat de ucenic

Sa mut muntii? Nu. Dar credinta mea in Cel Imi este Dumnezeu si Mantuitor a miscat inima Lui, iar El a raspuns rugaciunilor mele. La multe dintre ele.

Rugaciunea mea facuta cu credinta nu a mutat muntii Lui ci a miscat inima Lui. De multe ori.

Fiti bun, va rog, si dati-mi un raspuns, daca binevoiti, la urmatoarele intrebari:
1) Cum intelegeti: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!" Cum vedeti dinamica pocaintei (caci nu concep credinta fara pocainta)?
2) Credeti ca afirmatia citata de mine are vreo legatura cu rugaciunea dumneavoastra personala? Daca da, puteti preciza care e legatura? (in masura in care, desigur, nu sunt intruziv, fara voia mea)
3) Cum vedeti afirmatia unor parinti rasariteni (gheron): "nu eu, ci Duhul se ruga atunci in mine"?
Va multumesc pentru cazul in care imi veti raspunde!

Domnul sa ne ocroteasca! AMIN+

[ucenic]

În prealabil postat de ioan cezar

1) Cum intelegeti: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!" Cum vedeti dinamica pocaintei (caci nu concep credinta fara pocainta)?

Contextul in care tatal disperat striga la Domnul dupa ajutor pentru fiul sau, il cunoastem. Problema tatalui este ca a venit la Domnul Iisus cu rugaciunea: "Daca poti..." De aceea Domnul il "mustra": "-Tu zici: <Daca poti!>… Toate lucrurile sunt cu putinta celui ce crede!". Atunci tatal, cand a inteles, s-a pocait de necredinta lui. De aceea versetul "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!" nu poate fi luat de motto. In Evrei, cap.11, vers.6 sta scris: "Si, fara credinta, este cu neputinta sa fim placuti Lui!"
In multe cazuri ca cel de mai sus Domnul mustra, inclusiv pe ucenici, zicandu-le "putin credinciosilor". Biblia abunda de exemple pe care NU trebuie sa le urmam ci din care trebuie sa invatam.
Pavel spune ca in inima unui crestin gasim multe dar la urma, adica esenta crestinului in inima lui, raman trei atribute: credinta, nadejdea si dragostea.

În prealabil postat de ioan cezar

2) Credeti ca afirmatia citata de mine are vreo legatura cu rugaciunea dumneavoastra personala? Daca da, puteti preciza care e legatura? (in masura in care, desigur, nu sunt intruziv fara voia mea)

Da, are. La inceputul vietii mele de credinta eram... foarte necredincios. In ce sens? Credinta mea era ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, ca El este Mantuitorul meu, ca prin pocainta si marturisire "El este credincios si drept si ma curateste de orisice pacat." (1Ioan1:9). Dar atat.
Citind Noul Testament am observat ca, desi ucenicii Lui marturisisera ca El este Mesia cel asteptat, totusi, in diferite circumstante dovedeau necredinta in puterea Lui - vezi pe Petru mergand pe ape, in Cuvantul Lui - vezi ucenicii cei multi care L-au parasit pentru ca nu puteau primi Cuvantul Lui etc. E, aici iti trebuie un alt fel sau un alt nivel de credinta. De aceasta aveam eu nevoie. Atunci m-am pocait de lucrul acesta, si L-am rugat sa ma ajute si sa imi creasca credinta. Am mai cerut intelepciune sa pricep Cuvantul Lui si putere sa Il implinesc. Astfel, cu ajutorul Lui am ajuns sa cred mai mult si mai mult. Nu doar ca El este "totul" ci ca El poate "totul", chiar in viata mea.
motto:
"Deci, daca voi, care sunteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru care este in ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer!" (Mat.7:11)

În prealabil postat de ioan cezar

3) Cum vedeti afirmatia unor parinti rasariteni (gheron): "nu eu, ci Duhul se ruga atunci in mine"?

Sf.Ap. Pavel zice:
"Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi canta cu duhul, dar voi canta si cu mintea." (1Cor.14:15)
Eu am experimentat -dar rar- astfel de rugaciune.
De cele mai multe ori ma rog cu mintea. Gandurile rugaciunii sunt concepute in mod natural, fiziologic in minte. Plasmuiesc laude la adresa lui Dumnezeu, imi aduc aminte de versete din Biblie (Noul Testament, Psalmi) si le ordonez in mod constient in mintea mea. Dupa lauda si multumire inaintea lui Dumnezeu aduc familia, rudele etc. Daca sunt probleme, asemenea le aduc inaintea Lui. Inchei cu multumire. Aceasta este pe scurt rugaciunea cu mintea.
Acum, lucrul cel mai minunat este rugaciunea cu duhul.
In Biblie este scris: "Si tot astfel si Duhul ne ajuta in slabiciunea noastra: caci nu stim cum trebuie sa ne rugam. Dar insusi Duhul mijloceste pentru noi cu suspine negraite."(Rom.8:26)
Am fost binecuvantat ca odata, aflat in rugaciune, sa primesc in mintea mea cuvinte de lauda la adresa lui Dumnezeu in chip minunat. Cuvintele erau de o frumusete, coerenta si abundenta desavarsite. Au fost insotite de o bucurie aparte, o pace desavarsita iar lacrimile au izbucnit fara motiv. Cand am realizat ca aceasta binecuvantare venea de Sus am cazut smerit inaintea Lui. Aceasta de fapt mi-a dat o stare de inaltare si mai mare. Nu stiu cat a durat, dar atata stiu: atunci Dumnezeu s-a indurat de robul sau. Duhul Sfant m-a condus in rugaciune. Nu au fost multe astfel de experiente dar pot spune curat: Am gustat o picatura din binecuvantarile ceresti.

Nu am marturisit multora aceste clipe deosebite. Pentru ca multi nu stiu sa se poarte atunci cand tu iti deschizi inima si te expui cu toata sinceritatea. Am facut-o cu bucurie pentru ca am considerat ca mi s-a cerut cu sinceritate, nu ca cineva sa exploateze in vreun fel "intimitatea" mea duhovniceasca.

Dumnezeu sa va binecuvinteze!

[Profetul de carton]

În prealabil postat de ucenic

Acum, lucrul cel mai minunat este rugaciunea cu duhul.

dar ati spus ca nu va rugati in limbi, ori rugaciunea cu duhul este rugaciunea in limbi.

[ucenic]

În prealabil postat de Profetul de carton

dar ati spus ca nu va rugati in limbi, ori rugaciunea cu duhul este rugaciunea in limbi.

Eu nu am darul acesta.
Rugaciunea aceea fost intr-o romana curata.

[Profetul de carton]

În prealabil postat de ucenic

Eu nu am darul acesta.
Rugaciunea aceea fost intr-o romana curata.

pai si atunci a fost o rugaciune cu mintea, nu?

[ucenic]

În prealabil postat de Profetul de carton

pai si atunci a fost o rugaciune cu mintea, nu?

Da, numai sustinuta, mijlocita de Duhul Sfant, conform Romani 8: 26:
"Si tot astfel si Duhul ne ajuta in slabiciunea noastra: caci nu stim cum trebuie sa ne rugam. Dar insusi Duhul mijloceste pentru noi cu suspine negraite."

Nu una in "limbi". Macar ca recunosc manifestarea darurilor Duhului Sfant in Biserica, eu nu am asemenea dar.

[Profetul de carton]

În prealabil postat de ucenic

Da, numai sustinuta, mijlocita de Duhul Sfant, conform Romani 8: 26:
"Si tot astfel si Duhul ne ajuta in slabiciunea noastra: caci nu stim cum trebuie sa ne rugam. Dar insusi Duhul mijloceste pentru noi cu suspine negraite."
.

asta nu aveti de unde sa stiti, e foarte probabil sa fi fost o rugaciune cu mintea dvs., fara interventia Duhului sfant.

În prealabil postat de ucenic

De aceea versetul "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!" nu poate fi luat de motto.
..........................
Pavel spune ca in inima unui crestin gasim multe dar la urma, adica esenta crestinului in inima lui, raman trei atribute: credinta, nadejdea si dragostea.

Am fost binecuvantat ca odata, aflat in rugaciune, sa primesc in mintea mea cuvinte de lauda la adresa lui Dumnezeu in chip minunat. Cuvintele erau de o frumusete, coerenta si abundenta desavarsite. Au fost insotite de o bucurie aparte, o pace desavarsita iar lacrimile au izbucnit fara motiv. Cand am realizat ca aceasta binecuvantare venea de Sus am cazut smerit inaintea Lui. Aceasta de fapt mi-a dat o stare de inaltare si mai mare. Nu stiu cat a durat, dar atata stiu: atunci Dumnezeu s-a indurat de robul sau. Duhul Sfant m-a condus in rugaciune. Nu au fost multe astfel de experiente dar pot spune curat: Am gustat o picatura din binecuvantarile ceresti.

Nu am marturisit multora aceste clipe deosebite. Pentru ca multi nu stiu sa se poarte atunci cand tu iti deschizi inima si te expui cu toata sinceritatea. Am facut-o cu bucurie pentru ca am considerat ca mi s-a cerut cu sinceritate, nu ca cineva sa exploateze in vreun fel "intimitatea" mea duhovniceasca.

Dumnezeu sa va binecuvinteze!

Domnul fie laudat!
Inainte de toate tin sa va multumesc pentru cuvant, pentru impartasire. Pentru mine, aratati aici incredere in semeni, aveti curajul de a va expune anumite convingeri si experiente personale in ciuda posibilelor interpretari curioase sau chiar a unor replici cu totul nepotrivite. Admir aceasta pozitie a dumneavoastra. Incerc si eu, dealtfel, sa practic ceva asemanator, mai bine sau mai prost...
Eu cred ca inaintea oricaror altor demersuri, dezbateri, dialoguri este important sa deprindem comunicarea minimal respectuosa, cu o minima consideratie fata de interlocutor. Mai ales cand avem o pozitie opusa in anumite chestiuni!
E usor sa fim amabili cu acela care ne canta in struna. Reusim oare acelasi lucru cu un oponent? Aici e un test pe care adeseori il picam. In fine... Multumesc pentru incredere, pentru marturisire.
Acum va destainui, la randul meu, o parte din convingerile si experienta mea.
Nu pot vedea nici un act omenesc desprins de prezenta, uneori si de participarea Domnului. Consider ca inclusiv la savarsirea pacatului Domnul este, intr-un anumit fel, prezent. Ce voiesc a spune cu asta? Domnul stie! Vede! Ingaduie! Nu spun insa ca binecuvinteaza, ca "ajuta" etc. Dar pe toate le vede, oricat ne-am iluziona ca suntem pititi cumva dupa vreun zid, de pilda ascunsi intre oasele tamplei sau ale toracelui... Nu, nimic nu ramane ascuns Celui care cerceteaza inima si rarunchii. Domnul este aici, acum, cand tastez aceste cuvinte. Este si acolo unde sunteti dumneavoastra in clipa aceasta. Domnul este pretutindeni!
Cat priveste credinta, nadejdea, dragostea: mai ales acestea, mai ales ele, acestea sunt deja lucrari teandrice, sunt fapte impletite intre duhul omului si Duhul Sfant. In masuri diferite, functie de persoana mea, de toate ale ei, Domnul participa la rugaciunea mea, la credinta mea, la nadejde, la dragoste.
Fiecare act al meu, in privinta celor trei amintite de Dumneavoastra - credinta, nadejdea si dragostea - este realizat de mine si de Dumnezeu in impreuna-lucrare. Daca am o oarecare credinta, fie si aceasta este dar de la Dumnezeu, este lucrare a Lui in mine. In nici un caz nu este bunul sau rodul meu exclusiv. Iar aceasta lucrare se face pe un morman de necredinta, de indoiala, de mirari si neintelegeri etc. Sunt, prin urmare, extrem de neincrezator fata de cei care afirma raspicat sau lasa sa se inteleaga ca in ei, in persoana lor, credinta e deja o chestiune care nu se mai discuta. Cu totul fals acest lucru! Asa consider. De aceea, "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!" este un cuvant care descrie o stare de fapt! Universal umana! Intreaga lucrare a pocaintei, intreaga dinamica, tocmai de aceea si este dinamica, miscare, triectorie rezultanta a unor complexe vii de forte deseori divergente: deoarece in om lupta permanent credinta cu necredinta. O spun din cercare, din observatie indelungata si minutioasa, din intelegerea ispitelor si caderilor, din experimentarea harului, din practica Spovedaniei, din marturiile cuviosilor etc. Totul striga despre acest adevar indiscutabil. Sunt asadar mirat cand intalnesc oameni care par a nu avea indoieli asupra credintei lor... Oare? Oare? Oare?... Eu cred ca in clipa cand am incetat sa strig "ajuta necredintei mele!", sunt un om mort. Duhovniceste vorbind. Sau, poate, sunt abia atunci eliberat de conditia de om aflat in trup. Intre aceste doua extreme - unirea deplina in duh cu Domnul si parasirea deplina a omului de catre har, intre aceste extreme practic imposibile fara "mana" Domnului, decurge viata duhovniceasca a tuturor crestinilor.
Nadejdea este o treapta care se dezvolta, ca sa spun asa, mai tarziu... Adica pe temeiul lucrarii credintei (prin incercari, ridicari si caderi, experimentari ale harului etc.), apare si nadejdea. Ea vine doar prin cunoastere. prin lamurire. mai tarziu, asadar... Pericolul aici este sa avem o nadejde "din cap", imaginata, cu valoare de parere preconceputa, de prejudecata etc. Asta nu e nadejdea de care pomenea Pavel. Asta e psihologie a religiei, se preda in scoli la disciplina psihologie (sunt de meserie profesor de psihologie). Total paralel cu viata duhovniceasca.
Dragostea (pe care o canta Pavel) este nivelul cel mai rar atins in viata crestinului. Clipe de dragoste, da, poate au unii. Dar foarte rar... Parintele Sofronie descrie in pagini tulburatoare aceste "accidente" fara egal, aceste intamplari minunate care sunt daruri de nespus in viata omului nevoitor: clipele de traire a dragostei duhovnicesti. Au spus-o si altii, in fel si chip, exista o literatura imensa pe aceasta tema.
Este o iluzie extrem de paguboasa, consider eu unul, sa ne credem traitori ai dragostei pe care o canta Pavel. Cred ca pur si simplu visam, deliram un pic, in fine, tanjim si noi, copii ai Domnului, nazuim, nazuim... E de inteles si e foarte bine...:) Numai sa ne dam seama cum si cine suntem in realitate! Dar sa credem ca chiar o avem... O, Doamne, doar cand voi fi mucenic, doar cand sangele meu va fi intrepatruns cu Sfant Sangele Tau... Atunci da, voi cunoaste dragostea si voi putea sa comunic, da, ca am dragostea din Corinteni sau din alte epistole ale lui Pavel.
Experientele pe care le-ati trait la rugaciune nu voiesc sa le comentez eu, nu s-ar cuveni sub nici un chip... Nadajduiesc ca sunt lucrarea harului in dumneavoastra. Si va urez aceasta, cu toata dragostea mea omeneasca, lumeasca, singura la care am acces acum, in conditia mea actuala.
Ca ortodox insa, sunt incredintat ca aceste dimensiuni ale vietii crestine nu pot fi rupte de Sfintele Taine. Sub lucrarea Tainelor toate sunt altfel (o spun din experienta, am experimentat rugaciunea si in afara de.., si sub Taine): si rugaciunea, si credinta, si nadejdea si dragostea (cata si cum o fi).
Deoarece eu am aceasta experienta a vietii in Biserica, deoarece am o oarecare practica ortodoxa in Biserica, posed, iata, un termen de comparatie: in afara Tainelor si sub lucrarea lor.
Nu voiesc cu nici un chip sa va par rautacios sau, Doamne fereste, arogant. Nu va vorbesc de sus, nu consider ca am vreun ascendent asupra dumneavoastra. Mi-e si rusine ca scriu, deja, in acesti termeni... Dar voiesc sa ma intelegeti bine, cu onestitate la onestitate: experienta duhovniceasca poate fi impartasita in mod consistent, pe inteles, doar de cei care au aceeasi inraurire. Cei care au primit Tainele se pot intelege cu adevarat intre ei, in cazurile fericite, desigur...:) (caci si aici sunt neintelegeri, din varii motive). Cei care nu au primit Tainele, iarasi se pot intelege intre ei. Cei care nu au primit inca Tainele se inteleg insa mai greu, sau deloc, in anumite privinte, cu aceia care au experienta Tainelor.
Putem vorbi cu toata bunavointa intre noi, putem dezbate inclusiv Scriptura si putem cadea de acord asupra multor lucruri, noicei de confesiuni diferite. E nevoie "doar" de bun simt, spirit camaraderesc, dragoste pentru aproapele. Dar comunicarea anumitor experiente va ramane totodeauna livresca, formala, intre confesiuni. Ea ramane, ca act intim, accesibila celor de aceeasi conditie.
Sper ca veti avea bunavointa de a va "strecura" pe firul subtire al marturisirii mele, printre obstacole inerente de tot soiul si de pretutindeni...:)
Cu recunostinta,
Cezar Ioan
Dumnezeu sa va ocroteasca, frate ploiestean...:)!

[ucenic]

În prealabil postat de ioan cezar

Domnul fie laudat!
Inainte de toate ...!

Multumesc pentru feedback. Cu ingaduinta dumneavoastra v-am adaugat in lista mea (mica) de prieteni. Fiti binecuvantat!