Despre amvon

[Mihnea Dragomir]

La bisericuţa mea greco-catolică, amvonul a fost desfiinţat. Motivul ? Ca să fie mai mult loc pentru credincioşi.
În comparaţie cu noi, totuşi cei de la Catedrala Sf Iosif au avut mai mult noroc. Superbul lor amvon este bine mersi, la locul lui, chiar dacă acvila care aşteaptă ca să se aşeze pe ea Sfânta Carte este prăfuită. De ce au păstrat amvonul ? Fiindcă au descoperit că nu există loc mai bun pentru operator, ca să filmeze nunţile...

Iată că un duh al democraţiei se manifestă şi în Biserica Catolică, ca şi în cea Ortodoxă. Este acelaşi duh care a făcut corul să coboare la nivelul soleei. Tot ce ar aminti cumva că Evanghelia ne vine din Cer, că protos-ul nu învăţătura lui proclamă oamenilor la predică, ci învăţătura Bisericii primită, în dar, de sus, că artiştii corului preînchipuie Corurile Îngereşti, trebuie să dispară. Este acelaşi duh democratic care a suprimat practica osculaţiunii (sărutarea mâinii preotului de către diacon sau acoliţi atunci când primesc de la el un obiect sfinţit).

Există oare vreo legătură între dispariţia amvonului şi practica predicatorului de a se adresa congregaţiei cu cuvintele "iubiţi fraţi şi surori în Cristos", în loc de "iubiţi fii şi fiice" ? Mă tem că da... Şi, în acest context, de ce aş mai săruta mâna preotului ? Că doar nu sărut mâna lui frate-miu, să terminăm cu asemenea obiceiuri ale unui întunecat Ev Mediu, în care omenirea nu descoperise lumina egalităţii şi fraternităţii !