Sfantul Trifon pictat cu un soim pe brat

În prealabil postat de Mihailc

Într-un fel, da!
Dar m-am referit acolo la chipul care trimite la protochip, calitate intrinsec iconică.

Asadar, daca am inteles bine cuvantul, o calitate intrinseca a icoanei este aceea ca orice element vazut al ei, orice numim chip, trimite la protochip. As putea spune, ca aidoma cuvantului sau structurii melodice, chipul reprezentat in icoana este un fel de rampa de lansare a cugetului si simtirii privitorului catre (si in) Biserica - persoane si evenimente din Biserica. O cale de imbisericire, un mijloc sfintitor, aceasta e icoana pe care o contemplam, in rugacine. (Oare gresesc?)
Acum, presupunind ca sunt oarecum pe un drum bun: in ce masura depinde "calatoria" sufletului privitorului in lumea icoanei, de cunostintele lui despre evenimentul reprezentat si despre persoanele reprezentate? Se poate ca, in ciuda unor cunostinte sarace, contactul cu icoana sa aiba un efect sfintitor? Depinde in grad semnificativ actul contemplarii de baza de cunostinte ale privitorului? Are, cumva, icoana o "energie secreta" care suplineste precaritatea cunostintelor privitorului? Sau, dimpotriva, o persoana cu credinta tare, insa cu un nivel scazut de cunostinte (afla de pilda ca in icoana e infatisat chipul Sfintei Parascheva dar nu stie nimic despre Cuvioasa), se poate folosi mai mult de intalnirea cu icoana...
Ma gandesc ca, dincolo de particularitatile figurative variate ale unei icoane, fie si prezenta constanta in jurul capului sfintilor a unui cerc, despre care un copil cunoaste ca e un atribut al sfintilor, il poate inalta pe privitor la Protochipul Hristos. Si asta ar fi suficient pentru a pune sufletul privitorului in dispozitie optima, sa zic asa, pentru rugaciune...
Poate am pus prea multe intrebari... Daca sunt irelevante sau natingi, imi cer iertare.
Doamne ajuta!

[Mihailc]

În prealabil postat de ioan cezar

Asadar, daca am inteles bine cuvantul, o calitate intrinseca a icoanei este aceea ca orice element vazut al ei, orice numim chip, trimite la protochip. As putea spune, ca aidoma cuvantului sau structurii melodice, chipul reprezentat in icoana este un fel de rampa de lansare a cugetului si simtirii privitorului catre (si in) Biserica - persoane si evenimente din Biserica. O cale de imbisericire, un mijloc sfintitor, aceasta e icoana pe care o contemplam, in rugacine. (Oare gresesc?)
Acum, presupunind ca sunt oarecum pe un drum bun: in ce masura depinde "calatoria" sufletului privitorului in lumea icoanei, de cunostintele lui despre evenimentul reprezentat si despre persoanele reprezentate? Se poate ca, in ciuda unor cunostinte sarace, contactul cu icoana sa aiba un efect sfintitor? Depinde in grad semnificativ actul contemplarii de baza de cunostinte ale privitorului? Are, cumva, icoana o "energie secreta" care suplineste precaritatea cunostintelor privitorului? Sau, dimpotriva, o persoana cu credinta tare, insa cu un nivel scazut de cunostinte (afla de pilda ca in icoana e infatisat chipul Sfintei Parascheva dar nu stie nimic despre Cuvioasa), se poate folosi mai mult de intalnirea cu icoana...
Ma gandesc ca, dincolo de particularitatile figurative variate ale unei icoane, fie si prezenta constanta in jurul capului sfintilor a unui cerc, despre care un copil cunoaste ca e un atribut al sfintilor, il poate inalta pe privitor la Protochipul Hristos. Si asta ar fi suficient pentru a pune sufletul privitorului in dispozitie optima, sa zic asa, pentru rugaciune...
Poate am pus prea multe intrebari... Daca sunt irelevante sau natingi, imi cer iertare.
Doamne ajuta!

Îmi cer scuze pentru întârzierea răspunsului, dar mi-a trebuit timp să depășesc senzația neplăcută că forumul a fost lovit, în ultima vreme, de o epidemie de prostie care face ravagii pe toate palierele. În fine, nu-i treaba mea, însă nici nu poți fredona cu ușurință Bach la un festival de manele fără să simți cum te copleșește penibilul din cap până în picioare.

Interogațiile tale sunt extrem de actuale. Făceam, mai mult aluziv, într-unul din posturile anterioare, comparația (strict explicativă) dintre calitățile relaționale ale Bisericii și cele ale icoanei, ambele izvorâte din harul Duhului Sfânt. Atât Biserica, cât și icoana, își livrează adevărul adaptat iconomic la nivele de înțelegere diverse , pentru ca orice suflet să aibă acces la informația transmundană ce alimentează abundent rugăciunea-comuniune.
Prin urmare icoana va avea ceva de spus oricui, dar pe limba lui, păstrându-și mereu o ”rezervă” de apofatic pentru pătrunderea într-o altă zonă de profunzime. Tot ce trebuie să facem este să nu ne blocăm la un nivel de înțelegere ca și cum ar fi ultimul. Și ca să-mi consolidez poziția de ”iubirist”, o să spun și cu ocazia asta că incursiunea în lumea teandrică a icoanei e ca o creștere într-o dragoste adevărată, care oricât de mare ar fi, lasă mereu loc de mai mult.

[Mihailc]

Ca să împrospătăm interesul pentru topicul de față (dacă se mai poate!), vă invit să ne întoarcem în zilele Crăciunului pentru a asculta o lecție de iconologie, ecleziologie practică, credință mărturisitoare etc., într-un dialog al excelentei realizatoare de emisiuni radio Mihaela Helmis cu maestrul Sorin Dumitrescu. Atenție mare că maestrul face niște tălmăciri iconice inedite, iar la final oferă temeiul cel mai puternic al existenței modului iconic de comunicare/împărtășire cu tainele dumnezeiești!

http://www.romania-actualitati.ro/so...mitrescu-36535

Mulţumim, Mihail. Sorin Dumitrescu are darul de a-ţi deschide ochii spre înţelesuri dumnezeieşti, lăsându-te în acea stare de binecuvântată mirare, nu numai pictând, ci şi cuvântând.

[tabitha]

Începutul m-a cam dezamăgit. De unde ideea asta de figurine de ciocolată care închipuiesc "tabloul" de Crăciun? Mă rog, o fi fost poate în România, că mai nou acolo se pare că este "țara tuturor posibilităților"... după ce mă tratez cu o cafea, să mă mai trezesc din nesimțirea asta yankee, sper să pot urmări cu mai mult interes acel interviu al Mihaelei Helmis cu Sorin Dumitrescu.

***

Da, până să revin la Mihaela Helmis, am dat peste un interviu aniversar: Sorin Dumitrescu la 65 ani.
Interviu luat de Petre Mihai Băcanu (n-am mai auzit de el de un car de ani!!) și publicat in ziarul Timpul la 16 Martie 2011.
Mi-a rezonat plăcut (oare de ce?) această mărturie despre începuturile sale ca pictor de icoane:
Când ați început să pictați icoane?
Din păcate, abia în jurul vârstei de 40 de ani! Dar întotdeauna cu un alt entuziasm, altul decât entuziasmul creativității curente. Te împinge să faci icoane o altfel de simțire, o simțire în fine, deplină, completă și îndrituită. Asceții o numesc simțire înțelegătoare. Fără ea, nu se pot face icoane adevărate.
http://www.ziarultimpul.ro/articole/...ape-20-de-ani/

***

Despre Icoana Nașterii Domnului : Oare de ce apar acolo tocmai boul și măgarul, și nu alte animale? de asta nu s-a discutat, sau poate mi-a scăpat mie.

[delia31]

În prealabil postat de mirela.t

Începutul m-a cam dezamăgit. De unde ideea asta de figurine de ciocolată care închipuiesc "tabloul" de Crăciun? Mă rog, o fi fost poate în România, că mai nou acolo se pare că este "țara tuturor posibilităților"... după ce mă tratez cu o cafea, să mă mai trezesc din nesimțirea asta yankee, sper să pot urmări cu mai mult interes acel interviu al Mihaelei Helmis cu Sorin Dumitrescu.

***

Da, până să revin la Mihaela Helmis, am dat peste un interviu aniversar: Sorin Dumitrescu la 65 ani.
Interviu luat de Petre Mihai Băcanu (n-am mai auzit de el de un car de ani!!) și publicat in ziarul Timpul la 16 Martie 2011.
Mi-a rezonat plăcut (oare de ce?) această mărturie despre începuturile sale ca pictor de icoane:
Când ați început să pictați icoane?
Din păcate, abia în jurul vârstei de 40 de ani! Dar întotdeauna cu un alt entuziasm, altul decât entuziasmul creativității curente. Te împinge să faci icoane o altfel de simțire, o simțire în fine, deplină, completă și îndrituită. Asceții o numesc simțire înțelegătoare. Fără ea, nu se pot face icoane adevărate.
http://www.ziarultimpul.ro/articole/...ape-20-de-ani/

***

Cu riscul că cineva o să se cam supere, n-aș putea spune că m-a impresionat deosebit acel interviu radiofonic. Nimic nou pe frontul de Vest. Poate cu ceva mici excepții, de pildă: Versetul 3 din nu știu ce profet... da, uite că nu mai știu care. În rest, teme de care am mai auzit, coincident chiar pe acest forum, de la colegul Mihai - un admirator al maestrului Sorin Dumitrescu.
Despre Icoana Nașterii Domnului : Oare de ce apar acolo tocmai boul și măgarul, și nu alte animale? de asta nu s-a discutat, sau poate mi-a scăpat mie. În rest, un discurs nuanțat parcă de un grad prea mare de autosuficiență. Deși se bate monedă pe acea neliniște care ar trebui să caracterizeze adevăratul credincios.
Definiția parohiei - via Yannaras - mi se pare perfect compatibilă cu traiul în Biserica din Occident. Da, atât de blamatul occident care știe numai să pervertească realitatea bisericească, cred unii.

De ce apar boul si asinul in icoana nasterii si nu alte animale? Pai, tocmai despre animalele astea doua vorbea Sorin Dumitrescu preluand acel verset 3, al carui autor zici ca ti-a scapat. E versetul 3 din primul capitol de la Isaia: "Boul isi cunoaste stapanul si asinul ieslea Domnului sau, dar Israel nu ma cunoaste; poporul meu nu ma pricepe“.

Imaginea asta a boului si asinului care se uita cu un alt fel de intelegere la faptura infasata din ieslea Betleemului , recunoscandu-si Creatorul dupa alte criterii decat cele ale ratiunii, nu e altceva decat o imagine cu lux de detalii profetita cu 700 de ani inainte ca evenimentul sa se fi petrecut.
Asa incat, (din cat am inteles de la maestrul Sorin Dumitrescu), privitorul icoanei e provocat sa se nedumereasca, sa faca niste linkuri mentale menite sa-i genereze un declic, sa-l scurtcircuiteze, sa se ridice macar la nivelul de intelegere al necuvantatoarelor, care isi recunosc Creatorul din instinct.

...sau poate ele Il (re)cunosc cu acea ,,simtire intelegatoare", ca sa folosesc sintagma deja consacrata de care aminteai si tu.

Poate ca boul si asinul au acea simtire intelegatoare (atat cat e data necuvantatoarelor) dar omului ii este scindata simtirea inimii de intelegerea ratiunii. Acel verset 3 din Isaia 1 are o deschidere de intelesuri in cascada, pe care Sorin Dumitrescu ne invita sa nu le trecem cu vederea ori sa le expediem facil. Caderea umanului din vietuirea in har a provocat in fiinta omului o ruptura ontologica care pe masura extinderii ei prin pacate, il poate duce pe om la o nesimtire subanimalica, chiar demonica.

Pana nu depasim divortul asta dintre minte si inima, pana nu punem inceput unirii dintre ele, vom vietui fragmentar, schizoid, blazati si neautentic, incapabili sa ne minunam, adica sa-vietuim-in-interiorul-minunii, asa cum s-au minunat ingerii cand Cel neincaput S-a lasat incaput in iesle.
"Boul isi cunoaste stapanul si asinul ieslea Domnului sau, dar Israel nu ma cunoaste; poporul meu nu ma pricepe“. Dramatic.

[tabitha]

Multumesc, Delia. Chiar ma gandeam sa reiau interviul respectiv si sa-mi notez ceea ce imi scapase.