Muzica ce ne incanta!

[anna21]

În prealabil postat de ioan cezar

Of, Doamne, asta vi se pare o critica pertinenta a povestii aceleia?...
Nu mai zic nimic.
Ba zic, sincer: imi pare tare rau.
E cam aceeasi dunga ca la Daniel7.
Oameni buni, ce ati patit? Cine a fost atat de rau cu voi de v-ati innacrit chiar in halul asta?
Orice ati fi patit, de orice ati fi fost lipsiti pe drept sau pe nedrept: nu sunteti voi de vina! NU ACCEPTATI SA PLATITI GRESELILE CU PRETUL PIERDERII DRAGOSTEI! Aceasta pedeapsa NU ESTE DE LA DOMNUL! DOMNUL NU NE CERE SA PLATIM CU PIERDEREA DRAGOSTEI: DIMPOTRIVA!!!
De ce va lasati pacaliti de duhurile rautatii? Cereti fratilor ajutor, si terminati odata cu mizeria.
Nu sunteti voi de vina!!! Doar cereti ajutor. Dumnezeu ne iubeste! Sa iubim si noi!!!

Cat dramatism. Dincolo de cuvinte eu nu am inteles despre ce vorbesti, la ce "plata" te referi, de care greseli nu sunt responsabila. Pentru mine este un mesaj fara substanta.. (doar ca fortezi un raspuns emotional, poate). Dar poate ai rabdare cu mine sa-l reformulezi.

Pentru ca esti asa aplecat spre manifestari artistice si-ti place sa te lasi purtat de tumultul emotional, iti raspund in versurile lui Eminescu:
Daca auzi în aer cântare dulce, veche,
O taie chiar cu sila de la a ta ureche
Caci cântecele-acestea te-nchina dezmierdarii
Si-ti leagana simtirea pe undele uitarii;
Se varsa înlauntru-ti a aerului miere
Slabanogindu-ti mintea si mândra ei putere
Si acea socoteala mareata-mbarbatata
A sufletului mândru o-ntuneca îndata.
Prea dulce adormire în aer curge miere
Si inima-ti barbata devine de muiere,
Iar mintea ta cu partea ei cea nalucitoare
Nu înceteaza-n forme a plamadi, usoare,
Acele chipuri mândre în cântec întelese:
Cu chipuri patimase se umple ea adese.
Când cântaretii nu-i vezi s-a fi muieri se-ntâmpla,
Atunci se bate-n tremur sângele tau sub tâmpla
Si-n primitorii creieri îndata el încheaga
Poftite chipuri albe femei cu firea draga.
Nu fluierati de-aceea urechea-n versul iambic:
Picioru-usor se misca în saltul ditirambic,
Fara de rânduiala, si dulce si molatec,
Ca ceara ea îti face sufletul muieratec.
De vrei sa scapi de ele, de-urmarea lor amara,
Astup-a ta ureche tu singur chiar cu ceara.
..........


Acum dau citatul din Sfantul Nicodim Aghioritul, ce seamana pana la detaliu cu versurile de mai sus:
************Urechile sînt al doilea organ al simturilor care, dupa rînduiala, ne întîmpina pe noi. Sîrguieste-te sa tai de la ele cîntecele stricate, alcatuite pentru dezmierdare si care varsa înauntru, în urechi, mierea cea prea-dulce a vazduhului, ca sa zic asa. Caci, dupa parerea mea, din acestea se nasc trei vatamari: 1) slabesc îndraznetul si viteazul cuget al sufletului si-l fac în asa fel încît se afemeiaza si de multe ori doarme de auzirea cea dulce a unora ca acestea, ramînînd nesimtitor, ca într-o prea-dulce atipire; 2) din auzirea acelor cîntece dezmierdatoare, mintea, cu închipuirea sa, nu înceteaza sa-si închipuie cele ce se înteleg din cîntece, umplîndu-se de multe chipuri în chip patimas; 3) chiar daca se întîmpla – sa zicem – sa nu vada fetele celor ce cînta, cu toate acestea, doar singur glasul este destul pentru a ne închipui fetele lor, care trezesc în suflet poftirea inimii si-l trag spre învoirea cu gîndurile; si aceasta mai ales daca glasurile sînt femeiesti. De aceea si Sfîntul Vasile învata: „Urechile sa nu primeasca în suflet cîntece de rusine. Din niste cîntece ca acestea se nasc de obicei patimile (Cuvînt catre tineri, p. 578). Iar Cuvîntatorul de Dumnezeu zice în Cuvîntul la Pasti: „Sa nu ne fluieram auzul!”, iar în Stihurile iambice: „Astupa-ti urechile cu ceara de catre cuvintele rele si suieraturile fara de rînduiala ale cîntarilor vesele!”