Tristetea se vindeca prin rugaciune.

[adam000]

continuare...

Si celalalt lucru este: de ce ni s-a spus sa nu deznadajduim? Ne spune Sfantul Pavel: in virtutea acestei iubiri dumnezeiesti, care, daca ne zice sa iubim pe Dumnezeu din tot sufletul nostru, din toata inima noastra, cugetul nostru, din toata virtutea noastra, cam asa, in felul Lui dumnezeiesc, Isi iubeste Dumnezeu faptura, faptura de El zidita. Care [faptura] cazand prin pacat, cum a facut Adam, stramosul nostru, cine a platit “canonul” rascumpararii decat Hristos Insusi, Care l-a zidit pe Adam. Pe Cruce! Asa a iubit Dumnezeu pe Adam! Adica: din toata fiinta Lui, din tot ce era si din tot ce avea si totul a dat pe Cruce. Si-a varsat pana la ultima picatura de sange, din solidaritate cu acest om care a pacatuit impotriva Lui…* [acest pasaj marcat cu albastru si bold lipseste din inregistrarea online, fiind recuperat de pe o alta inregistrare pe caseta, nota noastra]. Ca era Singurul care putea sa treaca prin iad si sa invie din morti si sa faureasca o noua cale catre Viata, la care Viata Adam nu ajunsese, adica sederea de-a dreapta Tatalui.
Deci in toate deznadejdile noastre, sa avem ca plasa de siguranta - cum ar fi la acrobatii din circ, cand fac acrobatii periculoase pun o plasa dedesubt – plasa aceea de siguranta sa fie: “nu deznadajdui”. Cand zice “nu deznadajdui”, nu interzice deznadejdea Dumnezeu, dar zice ca nu e nevoie sa deznadajduim. Si deci putem sa traim deznadejdile noastre, sa privim deznadejdea noastra in fata, sa zicem ca da, asa o fi, dar pentru Dumnezeu, in deznadejde nu cred; si continuam viata noastra cum putem: “Asteptand, am asteptat pre Domnul”, zice un psalm, “si a coborat la mine si a venit“. Pana cand se pogoara Domnul si va veni. Si intr-adevar va veni!
Deznadejdea, strafundurile alea ale deznadejdii sunt un prag prin care trebuie sa trecem, care in mainile lui Dumnezeu nu sunt decat o premisa pentru invierea noastra din acea stare pentru mantuire; ca iata si Apostolul zice ca noi cei vii, pururea suntem dati spre moarte pentru Iisus. De ce? Pentru ca si viata lui Iisus sa se arate in trupul nostru cel muritor.
Greu este omului sa creada in clipa deznadejdii ca Dumnezeu ii da acele dureri – sau, mai bine zis, ii ingaduie acele dureri, ca Dumnezeu nimica rau nu da, dar ingaduie - greu ne este sa credem ca acele dureri care ni se ingaduie si noua ne sunt date pentru ca sa vedem si Invierea lui Iisus. Ca daca noi, cum zice altundeva Sf. Pavel, cu Botezul lui Iisus [ne-am botezat] – botezul in greaca insemna afundare – deci afundandu-ne cu Hristos in moartea lui Hristos este numai ca sa putem cunoaste si Invierea lui Hristos, ca si viata lui Hristos sa fie in noi, iar viata lui Hristos este viata cea vesnica.
Deci inca din firea noastra animalica, biologica, din care traim acuma – si o zic fara nici un sens de ocara, ci ca realitate a vietii noastre – inca din starea noastra de acum, Dumnezeu vrea sa ne dea sa cunoastem premisele Invierii, care, dupa ce numim noi moartea, vor putea sa se arate cu mult mai multa putere, si mai ales la Invierea cea de apoi.
Frati si surori, aceste lucruri pe care eu vi le impartasesc, nu din teorie ci din dureroasa experienta, vi le impartasesc cu incredere. Dumnezeu sa faca restul, sa va dea in inimile voastre rabdare si incredere. Si sa stiti ca omul neputincios este, dar asta nu inseamna ca viata voastra este compromisa.

[adam000]

continuare...

Pentru zilele care vin, omul este din ce in ce mai singur si nu stiu pana unde va merge singuratatea asta. Dar daca ramai singur in toata lumea, sa nu uiti ca si Hristos a fost singur in toata lumea, ocarat de toti, iar cei care Il iubeau erau departe de el. Si ramanand si tu singur si neputincios si aparent parasit de toti, te-ai asemanat cu Hristos, care si el a fost ocarat. Daca vreti o pricina pentru a nu deznadajdui… Continuam in starile alea si… venind, Dumnezeu va veni si ne va milui. Asa sa va faca voua Dumnezeu si cum zicea Parintele Cleopa… la poarta raiului, sa ne intalnim cu totii!“.

[Marius22]

In Evanghelia care se va citi in duminica aceasta se aminteste intalnirea dintre un tanar bogat si Mantuitorul. Tanarul nazuia dupa viata cea vesnica, pazea din copilarie poruncile, insa nu a putut urma indemnului Mantuitorului, acela de a-si vinde averile si de a-I urma. Intalnirea cu Hristos nu i s-a facut acestuia pricina de bucurie, ci de intristare.

Si nici nu putea fi altfel, din moment ce acesta intoarce spatele chemarii dumnezeiesti. Cuvantul oferit tanarului de catre Mantuitorul a fost si o chemare la Sine sau, mai bine zis, o descoperire a vocatiei sale sfinte in Dumnezeu.

La fel si noi, vom tot gusta din amarul tristetii pana ce nu vom raspunde chemarii lui Hristos adresate fiecaruia dintre noi, si nu ne vom face ascultatori si implinitori ai poruncilor Sale.

[Ekaterina]

O rugaciune puternica care ne ajuta mai ales atunci cand ne cuprind tristetea si mahnirea, este paraclisul Maicii Domnului. Am extras cateva fragmente din aceasta frumoasa si folositoare rugaciune:

Te rog, Fecioara, risipeste-mi tulburarea sufletului si viforul scarbelor mele, ca tu, mireasa dumnezeiasca, pe Hristos incepatorul linistei ai nascut, ceea ce esti de Dumnezeu fericita.

Umple, Preacurata, de veselie viata mea, daruindu-mi bucuria ta cea nestricata, ceea ce ai nascut pricina veseliei.

Nimeni din cei ce alearga la tine nu iese rusinat, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara; ci cerand dar bun, primeste daruirea catre cererea cea de folos.

Tuturor scarbitilor bucurie si asupritilor folositoare si flamanzilor datatoare de hrana, strainilor mangaiere, celor invaluiti adapostire, bolnavilor cercetare, celor neputinciosi acoperamant si sprijinire, toiag batranetilor, tu esti, Preacurata, Maica Dumnezeului celui de sus; pentru aceea tie ne rugam: grabeste si miluieste pe robii tai.

[Ekaterina]

In primul rand, cel in cauza trebuie ajutat sa inteleaga ca este bolnav si ca e necesara vointa sa pentru a se vindeca, iar in functie de cauzele care genereaza tristetea, terapeutica devine specifica.

In cazul frustrarii in dorinte, terapeutica tristetii implica in mod esential renuntarea la dorintele si placerile trupesti, mai precis la desfatarile lumii acesteia trecatoare.

Sfantul Maxim remarca: "Impotriva ... tristetii, dispretuieste ... lucrurile materiale".

De asemenea, bolnavul trebuie adus la starea de indiferenta in privinta gloriei si a onorurilor pe care le poate primi din partea socialului. "Impotriva tristetii, dispretuieste gloria si obscuritatea" ne indeamna in aceasta privinta Sfantul Maxim.
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...ale-80497.html