Despre bioterapie

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de ALEXANDRU ANASTASIU

Atunci când punem alături faptele de “smerenie” ale lui Francisc cu lupta de o mie de zile a Sfântului Serafim de pe stâncă, vedem o mare deosebire. [...]
Lucrul trist este faptul că dobândirea unei adevărate legături duhovniceşti cu Hristos nu a fost niciodată posibilă pentru Francisc, căci, aflându-se în afara Bisericii lui Hristos, îi era cu neputinţă să primească Harul dumnezeiesc sau vreunul dintre darurile Sfântului Duh. Darurile sale, însă, au venit de la un alt duh.
Va urma
NOTE DE FINAL (trimiterile sunt în mare parte către ediţiile în limba engleză a lucrărilor mentionate)

În prealabil postat de heaven

Chiar daca acele teorii sunt emise de catre alti oameni,ce te face sa crezi ca ei nu pot gresi?Sunt oare ei Dumnezeu?L-ai cunoscut pe Francisc de Assisi in persoana incat sa poti arunca asemenea vorbe grele despre acel om?
Oricum, "saracutzul",cum mai era numit, la ce suflet bun si milostiv avea,sunt sigura ca te-a iertat deindata si se roaga pentru tine,pentru iertarea si luminarea ta.Ai incercat sa patrunzi istoria vietii lui si altfel decat prin intermediul acelor prejudecati si acelor scrieri?Doar asa cu sufletul tau?

Cam de aici de sus a început lunga paranteză, necesară pentru a înţelege cum putem a lucra pe pământ (locul înşelării şi valea plângerii), pentru a fi liberi întru adevăr.
Am arătat după Sfintele Scripturi, că numai credinţa coborâtă de sus de la Dumnezeu, este cea adevărată, că Acesta o descoperă prin Sfânta Biserică Ortodoxă, singura infalibilă, fiind Trupul lui Hristos.
Am arătat apoi din Pidalion cum putem ajunge la aceasta, unde a fost aceasta exprimată (la Sfintele Sinoade Ecumenice, primite de toată Biserica, înainte de căderea Apusului în iadul minciunii)
Apoi am arătat, cum ne învaţă Sfinţii Părinţi şi Sfântul Siluan Athonitul, cum să procedăm dacă vrem să nu fim în înşelare ci ortodocşi vii, lucrători în iubire smerită, în adevăr:
cu durerea pocăinţei trebuie să zdrobim cele 4 feluri de idoli ce vor să ocupe locul de închinare din inimă:
1. idolii patimilor,
2.idolii imaginaţiei,
3.idolii părerii despre voia lui Dumnezeu cu noi,
4.idolii teologiei (cum ni se pare nouă că este Dumnezeu)
şi apoi să ne ducem mintea în întunericul despuierii şi, neconfundând lumina minţii noastre cu lumina necreată, să cerem Sfânta Lumină, izvor lin ce susură prin istorie prin Sfânta Predanie şi lucrarea delicată a duhovniciei.
Deci, nu putem pune părerile nici unui om, indiferent cât de renumit în lumea noastră, fie chiar duhovnic cu răsunet, mai presus decât Credinţa în Iubire a Sfintei noastre Biserici.
De aceea ideea că: dacă bioterapia a fost acceptată de unii oameni renumiţi în Sfânta noastră Biserică suntem obligaţi să o acceptăm şi noi, este o idee neortodoxă, ce mută infailibilitatea de la Sfânta Biserică la un om
"Psa 115:2 Şi am zis întru uimirea mea: tot omul este mincinos. ".

Noi nu luăm oamenii ci cuvântul lor. Se poate ca un om bun să spună un cuvânt rău şi un om rău să spună un cuvânt bun. Noi luăm cuvântul, îl punem în laboratorul minţii şi dacă este corespunzător Sfintei Predanii îl primim fără a idolatriza cel care l-a spus iar dacă nu corespunde îl respingem fără a urâ sau judeca pe cel care l-a spus. Aşa ne învăţa pe noi Fratele Traian Bădărău urmând desigur Patericul, cartea inimii lui. Iar dacă auzim un cuvânt rău despre preoţie sau ierarhie să ştim bine că este şoaptă diavolească: să spunem "iertaţi" şi să ne retragem.
După cum spune şi
Molitfelnicul 1834 şi 1896:
Al soborului al 4-lea
Omului mirean nu se cade a ocărî, a bate sau a defăima
pre preot, sau a-l cleveti, sau a-l mustra în faţă, de ar fi şi
adevărate cele zise asupra lui. Iar de va îndrăzni mireanul a
face aceasta, să se dea anatemei şi să se lepede de la
biserică, că unul ca acela este despărţit de Sfânta Treime şi
se va trimite la un loc cu Iuda, că scris este: pre mai marele
norodului tău să nu-l grăieşti de rău, aşijderea şi cel ce
necinsteşte pre mai marele său.
Aşadar, cu mila lui Dumnezeu să mergem mai departe.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Cu adevărat bietul Francisc de Assisi a fost sărăcuţ. Pentru o clipă de desfătare murdară şi deşartă în mândrie (că a fost ca Hristos) a pierdut îndulcirea din veşnicie cu Hristos cel smerit.
Şi, bietul de el, nu are timp să-şi pună problema de a ierta sau nu pe ortodocşi fiind absorbit, întru adâncul inimii sale de smoală, de hula sa, fiind uimit de nemulţumit, că nu este pe tronul Sfintei Treimi, în locul sau cel puţin lângă Fiul lui Dumnezeu, (cum i se pare lui că i s-ar cuveni) nevrând să-i slujească unui Dumnezeu care nu este ca el, mândru, ci Atotputernic şi Atotcuprinzător în smerenia Sa.
Nu i-a plăcut smerenia, împreună vieţuirea cu Cel smerit, pe pământ, ci a vrut să-L înlocuiască cu falsa sa smerenie artistică, (cea mai vicleană formă de mândrie a lui antihrist) şi murind în această stare s-a hotărât să-L respingă pe Hristos, adevărata smerenie, fără de pocăinţă, pentru vecie.

De aceea noi ortodocşii, deşi cuprinşi de milă faţă de el, nici nu putem a ne ruga pentru mântuirea lui, fiind următori Domnului nostru, care deşi:

"1Ti 2:4 voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină."

cu toate acestea, respectând alegerea fiecăruia, nu se roagă pentru toţi ci doar pentru aceia pe care Tatăl i I-a dat:

"Joh 17:6 Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. [...]
Joh 17:9 Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. "


Iar Tatăl I-a dat numai pe cei care şi ei îl doresc, în deplina lor libertate, pe Hristos cel smerit:

"Joh 1:12 Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,"

Iar pentru ceilalţi nu se roagă fiindcă ei nu vor să se unească cu El iar Domnul nu-i sileşte nici măcar cu rugăciunea, pentru că ei nu caută smerenia ci slava de la oameni, ca şi bietul de Francisc, neiubind de fapt pe Dumnezeu, decât poate pentru a fi admiraţi de câţiva înşelaţi ca şi ei:

"Joh 5:41 Slavă de la oameni nu primesc;
Joh 5:42 Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu.
Joh 5:43 Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi.
Joh 5:44 Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi? "

având de fapt un alt tată decât Dumnezeu, nu pentru că nu i-a făcut şi pe ei Dumnezeu, ci pentru că ei nu-l vor pe Dumnezeu ca Tată ci doar pe cel de o poftă a mândriei (minciuna cea mai ridicolă) cu ei:

"Joh 8:44 Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii. "

Redăm acum icoana lui Francisc pentru a se convinge tot privitorul că are fizionomia unui om înşelat prin hule:


Adresa url:
http://upload.wikimedia.org/wikipedi...Franziskus.jpg

Această icoană este făcută nu mult după moartea lui (1226) de către un fan de al lui:
Giovanni Cimabue, 1278, din descrierea apropiaţilor lui Francisc. Surprinde câtă asemănare o are cu descrierea Sfântului Paisie de la Neamţ despre fizionomia unui om cuprins de hule:


Mai era un părinte acolo aproape petrecând la liniște
Si acesta de multă vreme foarte tare-se supăra de duhul hulei.
Şi este acest duh preacumplit. Se năpădeşte asupra omului cu
gânduri pângărite şi hulitoare asupra lui Dumnezeu, asupra
Sfintei Treimi, asupra Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei şi
pururea Fecioarei Si Maicii lui Dumnezeu Cuvântului Si asupra
preasfintelor Si preacuratelor Si de viaţă făcătoarelor Taine Si
asupra altor lucruri sfinte şi dumnezeiești, când vine cineva în
oareşicare cunoştinţă dumnezeieștilor scripturi. Si întru oareşicare
măsură a lucrării faptelor bune, dupre cum zice Sfântul
Marco Pustnicul. Şi din pricina aceasta atâta slăbise încât
numai chipul Si umbră de om era. Pentru că se şi înfrâna
foarte, socotind cum că din mâncare şi din neînfrânare i se
întâmplă lui aceasta. Şi la nimenea nu îndrăznea să mărturisească
acele gânduri de ruşine şi pângărite, pentru
cd vicleanul acela duh, după ce cădea asupra lui cu acele gânduri,
apoi pe urmă năpădea şi cu ruşinea, ca să nu mărturisească la cineva din duhovnici, ca să nu se tămăduiască.

Autobiografia unui stareţ, pagina 205.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

NOTE DE FINAL (trimiterile sunt în mare parte către ediţiile în limba engleză a lucrărilor mentionate)
________________________________________
[1] Guerier, V., FRANCISC, pag. 312-313.
[2] Luisa Lato, în vârstă de 17 ani, având de obicei o sănătate bună, cădea în fiecare zi de vineri într-un extaz; îi curgea sânge din coastă şi pe palmele şi picioarele ei apăreau răni de felul celor de pe trupul Mântuitorului, aşa cum sunt ele reprezentate pe crucifixe.
[3] Guerier, pag. 314-315.
[4] IBID., pag. 308.
[5] Dumas, G., “La Stigmatisation chez les mystiques cretiens,”REVUE DES DEUX MONDES, 1 May 1907; în Guerier, pag. 315-317.
[6] Guerier, pag. 315.
[7] Potrivit ortodocşilor, Crucea nu a fost o NECESITATE impusă lui Dumnezeu şi nici sângele Fiului Său unul-născut un izvor de mulţumire pentru Dumnezeu Tatăl, aşa cum învaţă scolasticii latini. Ideea de “împlinire a dreptăţii divine a lui Dumnezeu” nu apare nicăieri în Scriptură şi nici în scrierile Sfinţilor Părinti, ci este o născocire a lui Anselm de canterbury (pe la anul 1100), dezvoltată apoi de Toma d’Aquino pentru a deveni învăţătura soteriologică oficială în Apus (spre comparaţie, a se vedea Athanasie cel Mare,ÎNTRUPAREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU).
[8] Este evident din comparatia făcută în această scriere că “mistica” din Biserica Ortodoxă se află dincolo de toate cele sufleteşti şi raţionale. În viaţa ascetică, norma pentru aceasta o reprezintă despătimirea sau desprinderea de toate nevoile, trăirile şi chiar gândurile, fie ele bune sau rele (vezi Avva Evagrie către Anatolie, citată mai sus, pag. 9).
[9] Vezi viaţa Sfântului Isaac Zăvorâtul de la Pesterile Pecerska,GOD’S FOOLS. Synaxis Press, Chilliwack, B.C., Canada, 1976, pag. 21.
[10] HIPER-CONŞTIINŢA, pag. 292-293, ediţia a doua.
[11] Kadloubovsky, E. and Palmer, G., EARLY FATHERS FROM THE PHILOKALIA, “St Isaac of Syria, Directions on Spiritual Training,” Faber and Faber, Londra, 1959. (mentionată mai departe ca EARLY FATHERS).
[12] EARLY FATHERS, pag. 140, par. 114, 115, 116.
[13] SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV, pag. 61-62 (ediţia rusă), citată în notele traduse din rusă, vezi mai sus.
[14] FILOCALIA, Vol 3, pag. 322, par. 103 (ed. grecească).
[15] EARLY FATHERS, pag. 297, 47.
[16] OP. CIT., pag. 105, par. 71.
[17] WORKS OF ST. ISAAC THE SYRIAN, ediţia a treia, predica 8, pag. 37.
[18] FILOCALIA, Vol 2, pag. 467, par. 49. Trebuie să menţionăm aici că acest cuvânt al lui Isaac Sirul – în sensul că o vedenie este neaşteptată – nu trebuie înţeles ca o regulă absolută pentru toate aceste vedenii. Ca exceptie, unii asceti sfinţi au avut vedenii neobişnuite pe care însă le-au putut anticipa; au avut un fel de presentiment asemenea unei proorocii negândite, o proorocie despre un lucru iminent. Un asemenea lucru i s-a întâmplat Sfântului Serghie din Radonej la sfârsitul vietii. Întâmplarea este descrisă în detaliu în lucrarea rusească HIPERCONŞTIINŢA, pag. 377 (Bibliografia nu i-a fost disponibilă autorului. Citatul provine din notele traduse din rusă, vezi mai sus.)
[19] Vezi nota 13, cap. 1, pag. 13-22.
[20] “Mergeţi câte doi în toate părţile pământului, propovăduind pacea oamenilor şi iertarea păcatelor.” Guerier, pag. 27 (conf. Marcu 6:7-12.)
[21] Guerier, pag. 115.
[22] Antonie Hrapovitki, MĂRTURISIRE: LECTURI DESPRE TAINA POCĂINŢEI. Holy Trinity Monastery Press, Jordanville, N.Y., 1975.
[23] Guerier, pag. 127 (sublinierea noastră).
[24] OP. CIT., pag. 129.
[25] OP. CIT., pag. 103-104.
[26] Brown, Raphael, THE LITTLE FLOWERS OF ST. FRANCISC. Image Books, Garden City, N.Y., 1958, pag. 60.
[27] IBID., pag. 63.
[28] Guerier, pag. 124.
[29] Cuvântul patimi, folosit aici, semnifică toate impulsurile contra-naturale ale omului (mândrie, deşertăciune, invidie, ură, lăcomie, gelozie s.a.) care provin din neascultarea şi din căderea strămosilor Adam şi Eva.
[30] Motovilov, N.A., A CONVERSATION OF ST. SERAFIM. St Nectarios Press, Seattle, 1973 (retipărită).
[31] WORKS OF ST. ISAAC THE SYRIAN, ediţia a 3-a, predica 36, pag. 155.
[32] COLLECTED LETTERS OF BISHOP THEOPHAN, partea a doua, Scrisoarea 261, pag. 103.
[33] POSTHUMUS ARTISTIC WORKS OF L. TOLSTOY, Vol 2, pag. 30.
[34] FILOCALIA, Vol 1, pag. 33.
[35] HIPER-CONŞTIINŢA, Despre patimile minţii, ediţia a 2-a, pag. 65-74.
[36] Vezi mai sus, Despre mintea de jos şi mintea de sus, pag. 6-23.
[37] WORKS OF ST. ISAAC THE SYRIAN, pag. 37.
[38] Compară cu Dostoevsky, MARELE INCHIZITOR în FRAŢII KARAMAZOV.
[39] Sabbatier, pag. 352.
[40] În secolul 15 Luther a protestat împotriva acestei prerogative exprimată prin acordarea de indulgenţe.
[41] LIVES OF SAINTS, Book 11, pag. 119-120.
Sfantul Ierarh Marcu al Efesului spune ca: “Noi (ortodocsii), de fapt am rupt toate legaturile cu latinii tocmai fiindca sunt eretici” .
Sfantul Ioan Maximovici ii considera pe acestia cazuti din har:
“… multimea credinciosilor bisericii din Apus care cazusera deja din sanul Bisericii Sobornicesti, pierzand prin aceasta darul Duhului Sfant”.
Talcuind Canonul 46 Apostolic, Sfantul Nicodim Aghioritul citeaza 3 Sfinti Parinti, care ne invata ca: “Nici un eretic nu da sfintenie prin taine” [Sfantul Leon, Epistola catre Nichita] si ca “Botezul celor rau cinstitori de Dumnezeu nu sfinteste” [Sfantul Ambrozie, Cuvant pentru cei ce se catehisesc]., ceea ce inseamna ca botezul catolic nu este valabil.
Cuviosului Serafim Rose, in cartea sa, “Ortodoxia si religia viitorului” spune:
“Romano-catolicii si protestantii de astazi nu cunosc puterea harului dumnezeiesc. De aceea nu ne miram ca ei nu sunt capabili sa-l deosebeasca de inselatoriile dracesti”.
Sfantul Ignatie Briancianinov este sceptic in privinta miracolelor catolicilor:
“O mare parte dintre nevoitorii bisericii apusene, socotiti in sanul acesteia ca foarte mari sfinti – aceasta dupa caderea ei de la Biserica rasariteana si indepartarea Sfantului Duh de la ea – s-au rugat si au ajuns la vedenii, bineinteles mincinoase, prin metoda pe care am amintit-o. Acesti paruti sfinti se aflau in cea mai cumplita inselare draceasca. Inselarea isi ridica deja in chip firesc capul pe temeiul hulirii impotriva lui Dumnezeu prin care este schimonosita la eretici credinta dogmatica. Purtarea nevoitorilor latinilor, cuprinsi fiind de inselare, a fost intotdeauna «extatica» din pricina neobisnuitei lor infierbatari trupesti si patimase. Intr-o asemenea stare se afla Ignatiu de Loyola, intemeiatorul ordinului iezuitilor”.
(…)”
http://www.odaiadesus.ro/comparatie.html

„Francisc de Assisi
În OCA [Biserica Ortodoxă din America], avem o mare devotiune către Sf. Francisc de Assisi, iar multi dintre noi au icoane ale lui... Opozitia episcopului dvs. fată de acest mare crestin este ciudată. Am citit o afirmatie în care el spunea că desi îi plac unele dintre poeziile Sfântului Francisc, totusi acesta nu a fost un Sfânt, ci s-a aflat în rătăcire. Nici un scriitor sau părinte ortodox nu a spus vreodată asa ceva. Nicholas Zernov l-a comparat odată pe Sf. Francisc cu Sf. Serafim de Sarov. Opinia episcopului dvs. nu este traditională, după părerea mea, iar cei care aduc inovatii sunt domniile voastre. (M.P., NY)
Biserica Ortodoxă nu îl include pe Francisc din Assisi printre Sfintii ei. Acesta a fost un papist fanatic, a trăit după despărtirea bisericii romano-catolice de Ortodoxie si a practicat o spiritualitate romantică si emotională, străină de traditiile duhovnicesti ale Ortodoxiei. Desi putem aprecia literatura atribuită lui Francisc, asa cum a arătat Arhiepiscopul Hrisostom al Etnei, cinstirea lui si cu atât mai putin cinstirea "icoanelor" lui este pe deplin neortodoxă. Nădăjduim că ceea ce ati afirmat că se petrece în OCA este o exagerare; altfel, probabil că ies la iveală rădăcinile greco-catolice ale acelei jurisdictii si trebuie lucrate niste îndreptări.
Cu privire la Părintii Bisericii, în rândul cărora nimeni nu l-a asezat vreodată pe Nicholas Zernov, Francisc din Assisi nu este foarte apreciat în scrierile patristice. Reprezentativ, Sf. Ignatie (Brianceaninov), cunoscutul episcop-ascet canonizat recent de Patriarhia Moscovei, vorbeste despre viata lui Francisc în termenii unei înselări spirituale:
'Atunci când Francisc a ajuns în ceruri,' scrie un biograf al său, 'Dumnezeu Tatăl, văzându-l, a stat o clipă în cumpănă, gândindu-se cui să-i dea întâietate, Fiului Său prin fire sau fiului Său prin har - Francisc.' Ce poate fi mai înfricosător sau mai nebunesc lucru decât această hulă, ce poate fi mai trist decât această înselare[?]! [ARENA, Cap. 11]
Timp de secole, mai multi intelectuali ortodocsi, printre care Nikos Kazantzakis (1885-1957), cunoscutul scriitor grec, si numerosi scriitori slavi (de exemplu S. Sitianovici [1629-1670], L. Tolstoi [1828-1910] si multi dintre cei apartinând "Scolii de la Paris" din secolul 20) au fost înselati de viziunea romantică si teatrală a Apusului asupra sfinteniei, viziune necunoscută nici în Răsărit, dar nici în Apus înainte de Marea Schismă (cu exceptia simptomelor de înselare spirituală), surprinsă însă foarte bine în cinstirea lui Francisc din Assisi. Nu numai că aceste persoane au contribuit la stricarea credintei noastre ortodoxe, stricare care încă afectează Biserica, dar unii au si trădat Biserica si si-au pierdut credinta. Genul de fermitate cu care catalogati ca neortodoxă părerea absolut ortodoxă a Arhiepiscopului Hrisostom despre Francisc din Assisi, trebuie s-o spun, este un prim pas în procesul prin care au căzut aceste persoane în rătăcire. Vă rugăm pe dumneavoastră si pe toti cei care au o evlavie personală, emotională, fată de aceste notiuni apusene post-schismă cu privire la sfintenie si fată de "sfintii" apuseni post-schismă, să reflectati asupra acestui lucru.”

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Iată şi spusele Domnului nostru Iisus Hristos referitoare la cei ca Francisc:
Matei 7:15 Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.
Matei 7:16 După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
Matei 7:17 Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.
Matei 7:18 Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.
Matei 7:19 Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
Matei 7:20 De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.
Matei 7:21 Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.
Matei 7:22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?
Matei 7:23 Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.

Să vedem aşadar din acest prooroc mincinos, Francisc de Assisi (îmbrăcat în hainele părute ale lui Hristos, prin stigmate, care de fapt, în înţelesul dat de papişti, sunt semne distincte ale lupilor răpitori), ce spini şi mărăcini, ce roade demonice au ieşit, în cei mai apropiaţi ai lui, care îl urmează cel mai îndeaproape în duhul lui înşelat, adică tocmai ucenicilor şi următorilor lui iubiţi, (puii de lup răpitor) franciscanii, la numai 153 de ani de la tăierea şi aruncarea lui în fruntea locului rezervat, pentru veşnicie, eresului papist.
Cităm din suportul de curs de la Formarea Statelor Medievale a Pr. Prof. Dr. Paul Brusanowski de la Facultatea de teologie din Sibiu, pag. 41:

„În 1379, călugării franciscani din Vicariatul Bosniei (o subdiviziune teritorială a Ordinului franciscan, înfiinţată în anul 1340) primesc dreptul să înfiinţeze mănăstiri în Serbia şi Ţara Românească. Doi ani mai târziu este restabilită episcopia catolică de la Curtea de Argeş şi sunt numiţi inchizitori pentru Armenia şi Georgia, Grecia şi Tartaria, Rusia, Ţara Românească şi Moldova.
Într-un singur an au fost convertiţi (prin rebotezare) 400.000 de schismatici din Ungaria (din teritoriile supuse lui Ludovic cel Mare de Anjou). Datorită faptului că mijloacele violente folosite pentru obţinerea acestor convertiri a provocat scandal chiar şi în rândul nobililor catolici, vicarul franciscan al Bosniei, Bartolomeu de Alvena, a redactat o lucrare apologetică, explicând măsurile sale. În această lucrare, redactată în anii 1379-82, cerea punerea în practică a „unităţii religioase în Ungaria”. Considera că acei catolici care nu înţelegeau măsurile dure erau „simpli şi nepăsători, detractori şi bârfitori ai acestei sfinte acţiuni de curând începute de prea ilustrul domn rege al ungurilor..., anume cu privire la convertirea şi botezarea acestor slavi şi valahi care se află în regatul său”. Convertirile, arăta vicarul franciscan, erau necesare pe plan teologic şi politic. Pe de o parte, mântuirea nu putea fi obţinută decât în cadrul Bisericii Romane, în afara acesteia existând „eternă condamnare”. Pe de altă parte, misionarismul trebuia împletit cu braţul temporal al regelui, ştiut fiind faptul că Ştefan I cel Sfânt i-a convertit pe unguri {la papism, nn}„nu doar prin cuvinte, ci şi prin sabie şi războaie dure”. Astfel, Ludovic cel Mare era obligat să urmeze exemplul predecesorului său. Puterea lumească aşadar, considera vicarul franciscan, a fost delegată regilor de Dumnezeu, cu sarcina de a-i aduce pe supuşi la unitatea Bisericii. Acei conducători politici care nu-şi urmau îndatoririle se făceau vinovaţi de un păcat extrem de grav, trebuind să fie destituiţi. Mijloacele care trebuiau aplicate erau constrângerea, ameninţarea cu expulzarea şi condamnarea la moarte. Vicarul era conştient de faptul că cei convertiţi nu erau sinceri, dar considera că fiii şi nepoţii lor vor fi buni creştini. Cel mai mare pericol îl constituia clerul ortodox, care trebuia pur şi simplu exterminat sau expulzat.
Vicarul a atras atenţia şi asupra avantajelor politice ale convertirilor. Regatul se întărea la hotarele sale, iar supuşii vor deveni mult mai fideli, dat fiind faptul că „niciodată nu vor putea fi fideli faţă de rege cei ce nu sunt fideli faţă de Dumnezeu”. Problema mare a regatului ungar era faptul că schismaticii „fac lucruri rele cu străinii (cum externis) de aceeaşi limbă şi confesiune”. Desigur că în vizor erau slavii şi românii din Ungaria, coalizaţi cu conaţionalii şi coreligionarii lor din afara Regatului ungar (adică din Ţara Românească, Moldova, Serbia, Bulgaria, Lituania).
Ofensiva politică şi religioasă a maghiarilor catolici a fost oprită de pericolul otoman apărut de la sud de Dunăre.”


Iarăşi şi iarăşi, bieţii români ortodocşi trebuie să sufere experimentele teroriste ale fanatismului religios, care apare la început ca un miel dar se vădeşte apoi a fi balaur:


Apo 13:11 Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur


Va urma cu răspunsul la întrebarea: a avut vreodată vreun sfânt autentic stigmate? Sau sunt semne clare de înşelare demonică?

Vă doresc tristeţea cea strălucitoare a Postului Mare: adevărata pocăinţă:
Doamne ajută!

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Este un lucru important a afla dacă diavolul poate înşela pipăibil şi poate face modificări în trup fiindcă asta înseamnă că poate interveni în medicină nu numai în psihic (suflet) dar şi în somatic (trup).
Răspunsul Sfinţilor Părinţi este că da: poate interveni în trupul nostru şi în viaţă şi după moarte.
Iată câteva exemple:
1. Stigmatele despre care papiştii susţin că sunt rănile Domnului nostru Iisus Hristos, ele fiind de fapt răni demonice (în falsul creştinism) folosite şi în falsa medicină (ca dătătoare de vindecări miraculoase). Mai pot fi provocate şi prin alte metode, ştiinţifice, după cum vom vedea, dacă ne ajută Dumnezeu, mai târziu.

În viaţă:




Pio şi falsul în acte, de care Vaticanul ştia
Ortodoxie-catolicism: Padre Pio avea stigmate false
Faimosul sfânt al Italiei, Părintele Pio, şi-a falsificat stigmatele de pe mâini care aduceau aminte de rănile lui Iisus, susţine o carte a unui istoric din Peninsulă, citată de Daily Mail.
Biserica a fost convinsă că rănile de pe mâinile Părintelui Pio, care au sângerat timp de 50 de ani, erau autentice. La fel au crezut şi milioanele de adepţi ale fostului călugăr capucin, adepţi care mai credeau că Pio are puteri tămăduitoare şi abilitatea de a fi în două locuri în acelaşi timp.

Părintele Pio, pe numele real Francisco Forgione, a murit în 1968 şi a fost canonizat de Papa Ioan Paul al II-lea în 2002. În cartea sa, istoricul Sergio Luzzatto susţine că Părintele Pio a folosit acid carbonic pentru a întreţine sângerarea. El mai spune că a descoperit documente care îi susţin teza, şi anume o scrisoare de la un farmacist italian care i-a livrat călugărului acidul carbonic.

Luzzato merge chiar mai departe şi afirmă că Vaticanul a pus sub semnul întrebării veridicitatea rănilor lui Pio, dar a cedat şi a decis să îl canonizeze în urma presiunii publice.

După moarte:

După cum vom vedea mai jos, dacă ne ajută Dumnezeu, nu numai că seamănă fizic cu mumia lui Lenin, dar este şi obţinut prin metode asemănătoare.



Pio {italiană pio = cuvios, română – limbă a adevărului- PIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „puroi“, „de puroi“. [Pron. pi-o-. Din fr. pyo-, it. pio-, cf. gr. pyon].Sursa: DN} a luat un Pi(r)o(n) de la Domnul nostru Iisus Hristos, (ştiut fiind că a fost răstignit în patru piroane, după numărul celor patru Sfinte Evanghelii şi celor patru stihii, iar nu în trei cum îl înjosesc papiştii) micşorându-I astfel patimile Sale mântuitoare pentru a le spori pe ale sale cu răni mincinoase, după cum vom vedea mai târziu, rănile lui antihrist.
Va urma cu:
Ce spun oamenii de ştiinţă despre stigmate?

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Ce spun oamenii de ştiinţă despre stigmate?
II. Fenomenul stigmata
Publicat de Adriana Marin la data: 30 - August - 2010, categoria: Misterele lumii

Stigmatele sunt semne corporale, rani, sau senzatii de durere in zonele ce corespund ranilor lui Iisus.Termenul isi are originea in epistola Sfantului Apostol Pavel catre Galateni, 6,17 ‘’ De acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu.’ , si provine din limba greaca ‘’stigma’’, ce desemneaza un insemn folosit pentru identificarea animalelor si a scalvilor.
Stigmatele variaza de la caz la caz, dar, in principiu acestea sunt asociate cu religia Romano-Catolica. Astfel, Biserica a realizat o serie de criterii ce stabileau veridicitatea fenomenului. In primul rand, incapabilitatea medicilor de a vindeca ranile prin tratamente variate, iar al doilea consta in mirosul emanat de rani, care in cazul stigmatizatilor este unul placut (uneori floral), denumit Parfumul Sfinteniei.
III. Manifestare

Suferinzii prezinta rani considerate sfinte, care potrivit Bibliei i-au fost cauzate lui Iisus in timpul rastignirii: in zona mainilor, a picioarelor, in lateral datorita sulitei, iar in unele cazuri au fost raportate chiar si pe frunte, asemanatoare cu cele determinate de coroana de spini. Fenomenul mai poate fi regasit si sub alte forme, gen lacrimi insangerate, aparitia unor leziuni asemanatoare celor de biciuire pe spate, si a transpiratiei sub forma de sange.Uneori ranile nu se vindeca, dar nici nu se infecteaza.
Persoanele care au primit stigmatele sunt adesea extaziate, fiind coplesite de emotii.
Exista si stigmate invizibile, purtatorii lor nu au rani vizibile, dar simt durerea provocata de acele rani..
In una din lucrarile sale, teologul Ivan Illich spunea : ‘’Compasiunea fata de Hristos… este credinta atat de puternica si atat de adanc inradacinata, incat duce la incarnarea individuala a durerii contemplate’’.Conform teoriei lui, fenomenul stigmata este rezultatul unei trairi religioase intense si al dorintei individului de a se asocia cu suferindul Mesia.
IV. Istorie si cazuri
In prezent nu se stie de existenta vreunui caz de stigmat inaintea secolului al XIII- lea, cand picturile religioase ale crestinismului vestic au prezentat crucificare lui Iisus, punand accentul pe umanitatea sa. Primul caz inregistrat fiind cel al englezului Stephen Langton din Canterbury, Anglia, in anul 1222.
V. "Sfantul" Francisc din Assisi
In anul 1224, cu doi ani inaintea mortii sale, acesta a pornit intr-o calatorie catre La Verna pentru un post de patruzeci de zile. Intr-o dimineata, in apropierea sarbatorii Inaltarii Sfintei Cruci, un inger cu sase aripi i s-a aratat lui Francisc in timp ce se ruga. Pe masura ce ingerul se apropia, Francisc a vazut ca acesta era crucificat.A fost supus de aparitie, si inima i s-a umplut de exaltare, tristete, si suferinta. Cand ingerul a plecat i-a lasat lui Francisc rani pe maini, picioare si in zona coastelor, cea din urma ca si cum ar fi fost cauzata de aceasi sulita care l-a strapuns si pe Hristos.Urmele piroanelor i-au aparut imediat pe brate si piciare, iar din leziunea aflata in lateral, in partea dreapta, conform lui Thomas din Celano, primul care a scris biografia Sfantului Francisc, a inceput sa se prelinga sange. Potrivit acestuia, cantitatea ce se scurgea din rana corespunzatoare strapungerii sulitei, era atat de mare incat hainele sale erau imbibate cu ‘’sfantul sange’’.
Conform arhivelor despre simptomele Sfantului Francisc, doctorul Edward Hartung nu a reusit sa afle ce boala il chinuia pe omul sfant. Hartung considera ca acesta suferea nu numai de conjuctivita, boala contractata in Egipt la varsta de patruzeci si cinci de ani, dar si de malarie cuarta, boala ce afecteaza ficatul, splina, si stomacul cauzand bolnavului dureri intense. Una din complicatiile acestei afectiuni, adesea intalnita in acea perioada, este purpura, maladie carcaterizata prin aparitia pe piele a unor pete rosii provocate de trecerea globulelor rosii in derm.De obicei aceasta se manifesta simetric, asa ca fiecare mana si picior ar fi fost afectate. Daca acest caz ar fi fost cel al Sfantului Francisc, el ar fi suferit din cauza echimozelor, purpure foarte mari.
VI. Pio din Pietrelcina
Vezi imaginea de mai sus
Inca din copilarie Francisc Forgione era recunoscut pentru pietatea sa. Nimeni nu a fost surprins cand acesta a decis sa devina calugar capucin pentru ca mai tarziu sa fie hirotonisit sub numele de Pius. Desi a contractat tuberculoza, acesta a continuat sa isi indeplineasca indatoririle, desi uneori, in timpul slujbelor intra in transa. In timpul unui asemenea incident, in anul 1918, preotul s-a prabusit si a fost scos din biserica inconstient.Cei care l-au consultat au gasit rani sangerande pe maini si picioare si intr-o parte ca cele facut de un obiect ascutit. Preotul avea stigmate, insemnul lui Hristos.
Constatarile erau inexplicabile, iar leziunile nu au suferit infectii niciodata,vindecandu-se o data, dar apoi au reaparut. Semnele au fost examinate de Luigi Roamnelli, directorul spitalului din Barletta, timp de un an de zile. Printre cei care au analizat stigmatele se mai numara si doctorul Giorgio Festa (1920 si 1925), medic privat, profesorul Giuseppe Bastianelli, doctorul Papei Benedict al XV-lea, care a confirmat existenta leziunilor, insa a refuzat sa faca alte comentarii, si patologul Amico Bignami de la Universitatea din Roma care nu a putut pune un diagnostic. Atat Bignami cat si Bastianelli au facut observatii asupra marginilor neobisnuit de fine ale ranilor si asupra lipsei edemului. Doctorul Alberto Caserta a facut radiografii mainilor, insa nu a identificat nicio anormalitate in structura osoasa.
VII. Thérese Neumann (1898-1962)

S-a nascut intre Vinerea Mare si Paste la Konnersreuth, Bavaria. A suferit multe accidente din cauza carora si-a pierdut vederea, avea crize convulsive, ajungand in cele din urma la paralizie.
Poate ca ceea ce o face speciala este faptul ca data de 29 aprilie 1923, zi ce coincidea cu sanctificarea Sfintei Therese din Lisieux (1837-1897), aceasta si-a recapatat vederea, iar doi ani mai tarziu, pe data de 17 mai, Therese Neumann, invinge paralizia. Apoi, in urma unei viziuni cu Iisus, pe data de 4 martie 1926, ii sunt marcate bratele, picioarele, zona coastelor si chiar si lacrimile devin sange.In plus, se pare ca erau prezente sangerari si la umeri, coate si genunchi.Se spune de asemenea ca de la Craciunul din anul 1926 pana in anul mortii sale, 1962, Neumann s-a hranit doar cu zilnica impartasanie.
VIII. Gerard Critch

In aprilie 1988, in mass-media circula cazul preotului Gerard Critch dintr-o parohie din Antigua,Indiile de Vest.Acesta a fost transportat la New York pentru a fi tratat de medici specialisti ale caror eforturi s-au dovedit zadarnice.Potrivit spuselor enoriasilor, acestia erau tintuiti la podea de o forta invizibila, si simteau cum ranile le erau vindecate dupa ce acesta ii binecuvanta.Bancherul R.Allen Stanford, cel al carui avion l-a dus pe Gerard Critch la New York, a declarat ca din ranile preotului se prelingea mir, la fel cum s-a intamplat si lui Iisus.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

IX. Studii stiintifice
Biserica Romano-Catolica nu considera ca stigmatele confera individului sfintenie, ceea ce face ca anual sa fie raportate cazuri de escrocherie intentionata sau nu.De asemenea, este luat in considerare rolul medicinei psihosomatice care ar putea cauzele ranilor subite asemanatoare cu cele ale lui Hristos.
Studiile moderne au postulat faptul ca stigmatele isi au originile in isterie sau sunt legate de tulburari de identitate disociata, in special in legatura dintre comprimarea regimului alimentar prin infometare, starile mentale disociate si automutilare, toate fiind puse in contextul unei credinte religioase.
Cazurile de anorexie nervoasa adesea prezinta automutilare asemanatoare cu stigmatele, ca parte componenta a unei afectiuni obsesiv-compulsiva.Relatia dintre automutilare si infometare a fost observata si printre prizonierii de razboi si in timpul foametelor. Un studiu psihanalitic al stigmatizatei Thérèse Neumann sugera posibilitatea ca stigmatul acesteia a rezultat in urma simptomelor stresului post-traumatic din timpul automutilarilor inconstiente prin intermediul unei autosugestii intense.
In lucrarea sa ”Stigmata : Un fenomen medieval intr-o era moderna”, Edward Harrison spune ca nu exista un mecanism cu ajutorul caruia sa se produca stigmatele. Harrison nu a gasit nicio dovada a originii supranaturale ale insemnelor. Cu toate astea, el a concluzionat ca cele de provenienta naturala nu trebuie sa fie considerate farse. Desigur, unii indivizi s-au insemnat singuri, intentionat, vrand sa sufere ca Hristos, ca simbol al evlaviei, altii doar accidental. Important despre stigmatizati nu este faptul ca majoritatea era reprezentata de barbati, ci faptul ca ei nu erau hirotonisiti. Stigmatul devenea un avantaj, dandu-le posibilitatea de a avea acces la trupul lui Iisus, fara a cere permisiunea Bisericii prin cuminecatura. Doar in ultimul secol preotii au fost stigmatizati.
Ca orice lucru ce starneste controverse, misterul stigmatelor a invaluit si zidurile Hollywoodului, creandu-i fenomenului o latura comerciala, care poate se departeaza mult de ceea ce reprezina de fapt. Un exemplu in acest sens este reprezentat de Stigmata, film produs in anul 1999, controversat atat pentru prezentarea clerului de la Vatican pus in situatia de a ucide o femeie nevinovata, cat si pentru relatia dintre cele doua personaje.
In final, in urma parerilelor impartite in ceea ce priveste originea acestui fenomen, si a escrocheriilor, ramane certitudinea faptului ca oamenii, din dorinta de a experimenta o senzatie tipica divinului, lasa ca impactul religiei sa atinga un nivel atat de ridicat incat constienti sau nu, acestia isi provoaca durere fizica.
Bibliografie:
http://en.wikipedia.org/wiki/Stigmata
http://en.wikipedia.org/wiki/Stigmata_(film)
http://www.time.com/time/magazine/ar...5088-1,00.html
http://www.unexplainedstuff.com/Reli.../Stigmata.html
http://www.time.com/time/magazine/ar...883261,00.html
Autor: Ariadna, colaborator Descopera.org
http://www.descopera.org/fenomenul-stigmata/
Va urma cu:
X. CE SPUN ORTODOCŞII DESPRE STIGMATE?

Lipsa originalitatii in demersul spiritual denota sau, invers, duce si la alte lipsuri. Ce se poate spune? Si eu gasesc ideea de stigmate infricosatoare; pozele ma sperie cumva, dar nici vorba sa judec pe cei care le au. Cum era citatul ala din epistolele nu stiu carui apostol, despre cei care judeca aiurea pe altii?... Sunteti cyborg-ul perfect, human&photocopying machine. Ia sa vedem daca puteti scrie ceva. Din inima si minte, NU din clipboard...

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Lipsa originalitatii ; sa judec ; NU din clipboard...

Mi-era dor de tine drăguţule, bine ai revenit. Era o tristeţe postarea fără contradicţie.
Ai revenit dar când ai de gând să-ţi revi?
După cum pisica din poza ta, deşi acum o mângâie pe răţuşcă în mod ecumenist, când se va face mare o va păpa dacă nu o va apăra stăpânul, aşa şi ideile tale dacă le-ai face mari adică dacă le-ai cugeta până la capăt ţi-ar arăta contradicţia între ele şi posibilitatea de a te păpa, fiindcă stai cu papa (numit aşa fiindcă papă fiind lupul cel gânditor, ce s-a instalat la locul lupoaicei cu Romulus şi Remus, deşi nu este roman, şi vrea să înghită lumea ca pe un imperiu roman al său) dacă nu te-ar apăra Stăpânul, îndepărtându-le de falsul tău vicar de stăpân.
Dar pentru asta trebuie să te supui Lui iar nu micilor pisici colecţionate din lumea duhurilor-idei.

Dragul meu originalitatea are următoarea definiţie:

ORIGINALITÁTE, (2) originalități, s. f. 1. Însușirea de a fi original (2, 3); spec. fel particular de a fi. 2. Faptă originală (3); ciudățenie, excentricitate, extravaganță. – Din fr. originalité.
Sursa: DEX '98

ORIGINALITÁTE s. 1. inedit, noutate. (~ unei teorii.) 2. v. personalitate. 3. v. extravaganță.
Sursa: Sinonime

Este o proprietate a mândriei. Noi vrem să fim chiar ai Originii (iar nu doar nişte bieţi originali ordinari, învechiţi în dorinţa mândră de a fi originali, cum şi lucifer a fost fără să fie, fiind de fapt doar o maimuţă a lui Dumnezeu) adică ascultători şi următori ai Credinţei lui Hristos numită şi Predanie sau Ortodoxie. El este Originea şi singurul cu advărat nou (restul Ecc 1:9 Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare. ), Dumnezeu smerit şi al celor smeriţi.

Pentru ideea originalităţi şi de ce fug ca de drac de ea, ţi-am răspuns mai sus:

În prealabil postat de ALEXANDRU ANASTASIU

[b]ARHIMANDRITUL SOFRONIE
CUVIOSUL
SILUAN ATHONITUL

A judeca pe cineva înseamnă a considera că este în vreun fel. Noi aici însă nu judecăm oamenii ci păcatul care trebuie nu numai judecat cu discernământ şi osândit ci şi urât din toată inima. După cum spunea Fericitul Augustin, noi trebuie să urâm păcatul şi să iubim pe păcătoşi. Faptul că dăm exemple de oameni nu înseamnă că le vădim păcatele fiindcă exemplele date de noi sunt publice şi lăudate ca virtuţi. Noi doar arătăm greşeala în care au fost prinşi sărmanii eretici, cinstiţi şi cinstitori, pentru a ne feri de ea şi a înţelege cât de subtilă şi vătămătoare este medicina demonică chiar şi atunci când este lăudată şi pare a face bine trupului.

Vezi bine că aici suntem pe un forum ortodox pentru ortodocşi.

Sigur că tu nu eşti atâta catolic cât de ecumenist şi din ambele sensuri vrei unire fără adevăr ori sub papă ori sub papucul noii ordini mondiale, pace cu orice sacrificiu, inclusiv dacă omorâm adevărul este deviza ta. Şi asta pentru că ai fugit de zelotism care voia moarte pentru un adevăr fără de iubire.
Pentru noi ortodocşii însă Adevărul este plin de iubire şi fără El nu se poate iubire adevărată căci El este Hristos. De aceea, deşi iarăşi te voi exaspera cu citatele, fiindcă pentru mine şi ceilalţi ortodocşi sunt mici lumini din Marea Lumină a lumii Hristos îţi voi răspunde cu un cuvânt al Sfântului Nicodim Aghioritul, din Tâlcuirea Epistolelor Sfântului Apostol Pavel:

«Rom 12:18 Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii».

Bine a zis Apostolul aici: "de este cu putința", fiindcă de multe ori nu putem avea pace eu toți, atunci cînd pricina este pentru buna-cinstire de Dumnezeu si credința, sau pentru porunca lui Dumnezeu si pentru ajutorul celor ce sînt nedreptățiți. Deci zice: Tu, frate, fa ceea ce poți din partea ta, şi nu da nimănui pricina şi prilej de gâlcevi si de tulburări. Iar daca vei vedea ca bunacinstire de Dumnezeu se vatămă şi se războiește de cei potrivnici, sau ca porunca lui Dumnezeu este defăimata şi călcata învederat, stai si lupta-te vitejește pentru adevăr, vrăjmăşuind nu omul, ci păgânătatea şi răutatea lui! Iar de om sa-li fie mila şi sa porți grija de mântuirea lui! Astfel, lucrul acesta, ce pare a fi cu neputința, se poate face, daca din partea ta vei fi in pace cu oamenii si te vei lupta numai împotriva păgânătății si a nedreptății lor.


Noi vrem aici doar să arătăm că fie iei o patimă ajungi negreşit la erezie dacă vrei să ţi-o justifici că nu e păcat, fie iei o erezie şi atunci negreşit ajungi la o viaţă spurcată. Acest demers îl facem pentru a arăta mai clar lucrul foarte important de care nu ţin cont cei ce vor vindecare cu orice preţ, că fie iei o idee greşită în medicină ajungi la o boală fie de vrei să scapi cu orice preţ de boală ajungi la o falsă medicină eretică:

«Rom 1:28 Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine. »
Din zicerea aceasta a Apostolului tragem încheierea ca dogmele rele şi păgânătatea şi necredința nasc viața rea si stricata, Caci, de vreme ce Elinii nu au cere at a cunoaște pe Dumnezeu şi a crede In El, din necunoștința si necredința aceasta au făcut cele necuvenite si au viețuit o viața plina de toate păcatele, De aceea a zis Fericitul Teodorit: . Păgânătatea s-a făcut temelie nelegiuirii.' Precum si dimpotrivă, viața cea rea şi stricată naşte dogme rele şi ~stricate si face pe oameni necredincioși şi ~necinstitori de Dumnezeu, Si aceasta iarăși se arata in cuvintele Apostolului însuși, când el a .zis către Timotei: ,,(... ) avînd conștiința buna, pe care unii, , , . - lepădând-o, s-au primejduit intru credința' (1 Timotei ,1:19); si iarăși: .Rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, pe care poftind-o, unii au rătăcit din credința' (1 Timotei 6: 10) . . Așadar, un rău la fel de mare sînt dogmele rele şi viața cea rea, si, de asemenea, viața rea şi dogmele cele rele, pentru ca una este născătoarea celeilalte şi cel ce o are pe una ajunge şi la cealaltă. Despre aceasta, prea-înțelepțește a zis Teologul Grigorie: "Mie întocmai rele îmi sînt viața rea si basmul străin (dogma mincinoasa); ori pe care o iei din amândouă, pe amândouă le câștigi." (n. aut.)


Desigur că mai rămâne a-ţi răspunde de ce citez şi nu vorbesc din inima şi mintea mea. Dragul meu dar tu de ce citezi din Ginghis Han iar nu din Sfinţii Părinţi? Nu cumva eşti atras mai mult de el care a avut putere politică, fiind influenţat de iubirea de politică a papei?
Pe lângă capcana ideii tale că anume nu ar fi în inima şi mintea mea cuvintele Ortodoxiei, pe care iată îţi mărturisesc că doresc a le iubi şi al gândi în toată vremea şi cu toată tăria mea căci sunt cuvintele lui Dumnezeu (spuse prin cei mai dragi oameni ai Lui) şi vreau să fie aşadar ale mele, ale inimii mele, ale minţii mele, ale cuvântului meu, să-ţi dau şi o altă explicaţie, aşa, pe gustul tău.

Ascultă deci:
Aici este o dezbatere publică unde nu participă doar cei ce sunt preocupaţi de Adevăr (ortodocşii) ci şi cei ce vin să ne iscodească:


Gal 2:4 Din cauza fraţilor mincinoşi, care veniseră, furişându-se, să iscodească libertatea noastră, pe care o avem în Hristos Iisus, ca să ne robească,
Gal 2:5 Cărora nici măcar un ceas nu ne-am plecat cu supunere, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână neclintit la voi.


Acestora nu se cuvine a le deschide inimile şi mintea noastră prin discuţii deşarte, fără roade, după cum spune Sf. Teofilact al Bulgariei:


«Rom 16:17 Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. :18 Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare, înşală inimile celor fără de răutate.»
Frații mei, fugiți si depărtați-va - zice - de ereticii de acest fel si nu Ie stați împotrivă prin cuvinte! Caci, daca ar cugeta si ar grai aceste eresuri din neştiinţă si din rătăcirea mintii lor, ar trebui sa-i îndreptați; dar, de vreme ce păcătuiesc intru cunoștința, fugiți de dânşii.


Iar pentru a nu le fi judecători, arătându-ne gata să le dăm răspuns pentru nădejdea noastră, le dăm trimiteri la cărţi adevărate pentru a le citi, nepunând nădejdea în noi ci în sfinţii Bisericii, deci în Hristos, pentru a nu cârti ei că îi chemăm să ne urmeze nouă ca unor oameni ca şi ei ci ca să dorească să urmeze lui Dumnezeu şi oamenilor Lui. Dacă aşa de mult cârteşti cînd vezi ce spun sfinţii de mii de ori ai cârti dacă ţi-aş spune aceleaşi lucruri cu sărmanele mele cuvinte. Aşa aţi făcut nu de demult cu bietul Cătălin care atât de mult vă iubea că vă dorea din toată inima să ajungeţi la singurul liman Ortodoxia. Şi-a deschis inima lui caldă şi frumoasă şi v-aţi bătut joc de el. Dar dacă totuşi tu nu faci parte din ceata iscoditorilor şi m-aş bucura mult de aceasta, ci eşti sincer interesat de Adevăr aştept să-mi trimiţi adresa ta de email pe mesageria privată iar eu îţi voi da telefonul meu şi îmi voi deschide inima cu toată lărgimea înaintea ta. Am stat de vorbă ore în şir cu cei din Martorii lui Iehova, anglicani, budişti dar toţi interesaţi sincer de Ortodoxie iar nu având doar duh de curiozitate şi dorinţa de a-şi pierde vremea şi a lor şi a noastră. Eu am încercat să-ţi scriu pe forum din inimă şi ţie şi scoţianului şi lui topcat, şi lui heaven dar amândoi m-aţi refuzat şi nu a folosit nimănui. Şi ce este mai interesant că toţi susţineau că vor deschiderea inimii dar toţi îşi ascundeau şi adevăratul lor nume iar când le-am vorbit din inimă ori au dispărut ori au schimbat subiectul lăsându-l neterminat iar pe noi cu atâtea şi atâtea paranteze.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Nu pot să nu-ţi mărturisesc că-mi eşti foarte simpatic, dar prietenia ca să fie adevărată nu poate veni decât numai când ne vom împărtăşi amândoi din acelaşi Potir, ca să ne dăm viaţa împreună pentru Adevăr.
Te invit până atunci la potirul inimii mele, dar nu public pe forum căci inima e intima. Ureche la ureche şi inimă la inimă şi apoi, cine ştie poate vei veni şi la biserica mea.
Parcă tu nu erai de acord cu discuţia din clipboard?

Te aştept cu drag, Alexandru


PS Ai grijă, pisicuţa aia a ta






se poate preface împotriva ta cam aşa:




Cred că ai auzit cum e cu furnicoleul...