Despre bioterapie

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Am citat numele apostolilor pentru a vedea că nu oricui a dat acea putere ci acelora şi aceia au transmis-o mai departe, prin istorie, episcopilor de până azi, prin taina hirotoniei şi nu se zice în Sfânta Scriptură că a dat Mântuitorul oricui această putere, ci doar prin Sfintele Taine (celălalt citat este despre Taina Sfântului Maslu, dată prin preoţi iar nu falşi vindecători).
Sfânta Scriptură cea adevărată este cea care are numele Mântuitorului cel adevărat adică Iisus. Dumneavoastră folosind numele isus faceţi Sfânta Scriptură mincinoasă. E suficient să schimbi o iotă ca să nu te mântuieşti.

Mat 5:18 Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate.
Mat 5:19 Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel
ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor.

Cea la care trimiteţi prin link este adevărată fiindcă are textul adevărat care conţine şi numele adevărat al Mântuitorului.
Pe lângă mincinosul nume de isus pe care îl folosiţi mai apare o minciună a înţelesului deformat pe care îl daţi textului citat. Fiindcă atunci când foloseşti textul adevărat dar îi dai o interpretare mincinoasă (în cazul dvs. că Domnul ar fi dat oricui această putere de a vindeca) te pierzi de Hristos.

2Pe 3:16 Cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare.

Aşadar dvs. vorbiţi de un mântuitor fals care se cheamă altfel şi face altele decât face Adevăratul Mântuitor Iisus Hristos care a dat puterea de vindecare numai prin Ierarhia Bisericii şi Sfintele Taine. Noi avem liste de hirotonii ce merg de azi până la acei Sfinţi Apostoli enumeraţi în Sfânta Scriptură.



Aşa că dacă vreţi Adevărul, adică să slujiţi Domnului Hristos, deveniţi Ortodox prin Sfintele Taine şi Sfintele Înţelesuri din Sfintele Scripturi.
Hristos a înviat!

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În afară de asta rănile piroanelor lui Hristos se numesc în Sfânta Scriptură aşa:

(1) Vechiul Testament:

„Zaharia 13:6
(LXX) καὶ ἐρῶ πρὸς αὐτόν Τί αἱ πληγαὶ αὗται ἀνὰ μέσον τῶν χειρῶν σου; καὶ ἐρεῖ Ἃς ἐπλήγην ἐν τῷ οἴκῳ τῷ ἀγαπητῷ μου.

(ROB1914) Şi voiu zice către el: ce sunt ranele acestea în mijlocul mâinilor tale? Şi va zice: cu care m-am rănit în casa iubitului meu.

(ROBA_TEST) Şi dacă va fi întrebat: „De unde ai rănile acestea la mâini?” El va răspunde: „Am fost lovit în casa prietenilor mei!”

(Vulgate) et dicetur ei quid sunt plagae istae in medio manuum tuarum et dicet his plagatus sum in domo eorum qui diligebant me ”
[…]
Isaia 53:5
(LXX) αὐτὸς δὲ ἐτραυματίσθη διὰ τὰς ἀνομίας ἡμῶν καὶ μεμαλάκισται διὰ τὰς ἁμαρτίας ἡμῶνˇ παιδεία εἰρήνης ἡμῶν ἐπ᾿ αὐτόν, τῷ μώλωπι αὐτοῦ ἡμεῖς ἰάθημεν.

(ROB1914) Iar el s-a rănit pentru păcatele noastre, şi a pătimit pentru fărădelegile noastre, certarea împăcării noastre pre dânsul, şi cu rana lui noi toţi ne-am vindecat.

(ROBA_TEST) Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.

(Vulgate) ipse autem vulneratus est propter iniquitates nostras adtritus est propter scelera nostra disciplina pacis nostrae super eum et livore eius sanati sumus
Isaia 49:16
(LXX) ἰδοὺ ἐπὶ τῶν χειρῶν μου ἐζωγράφησά σου τὰ τείχη, καὶ ἐνώπιόν μου εἶ διὰ παντόςˇ

(ROB1914) Iată pre mâinile mele am zugrăvit zidurile tale, şi înaintea mea eşti pururea.

(ROBA_TEST) Iată, te-am însemnat în palmele Mele; zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!

(Vulgate) ecce in manibus meis descripsi te muri tui coram oculis meis semper
Isaia 53:10
(LXX) καὶ κύριος βούλεται καθαρίσαι αὐτὸν τῆς πληγῆςˇ ἐὰν δῶτε περὶ ἁμαρτίας, ἡ ψυχὴ ὑμῶν ὄψεται σπέρμα μακρόβιονˇ καὶ βούλεται κύριος ἀφελεῖν

(ROB1914) Şi Domnul va să-l cureţe pre el de rane, de se va da pentru păcat; sufletul vostru va vedea sămânţă îndelungată.

(ROBA_TEST) Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi.

(Vulgate) et Dominus voluit conterere eum in infirmitate si posuerit pro peccato animam suam videbit semen longevum et voluntas Domini in manu eius dirigetur
Isaia 53:10
(LXX) ἀπὸ τοῦ πόνου τῆς ψυχῆς αὐτοῦ, δεῖξαι αὐτῷ φῶς καὶ πλάσαι τῇ συνέσει, δικαιῶσαι δίκαιον εὖ δουλεύοντα πολλοῖς, καὶ τὰς ἁμαρτίας αὐτῶν αὐτὸς ἀνοίσει.

(ROB1914) Şi va Domnul cu mâna sa să scoată din durere sufletul lui, şi să-i arate lui lumină, şi să-l facă cu ştiinţă, şi să îndrepteze pre cel drept, care bine slujeşte multora, şi păcatele lor el le va purta.

(ROBA_TEST) Scăpat de chinurile sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale şi de mulţumire Se va sătura. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa.

(Vulgate) pro eo quod laboravit anima eius videbit et saturabitur in scientia sua iustificabit ipse iustus servus meus multos et iniquitates eorum ipse portabit



Aşadar şi atunci când este pomenit ca Slugă, Domnul nu are stigmate ci rană, căci toate rănile Sale, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare, prin mulţimea lor s-au unit întru Una.


(2) Noul Testament:


„(ROB1914) Deci au zis lui ceilalţi ucenici: am văzut pre Domnul. Iar ei ie-a zis lor: de nu voiu vedea în mainile lui semnul cuielor, şi de nu voiu pune degetul meu în semnul cuielor, şi de nu voiu pune mana mea în coasta iui, nu voiu crede.

(ROBA_TEST) Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
(GNT) ἔλεγον οὖν αὐτῷ οἱ ἄλλοι μαθηταίˇ ἑωράκαμεν τὸν Κύριον. ὁ δὲ εἶπεν αὐτοῖςˇ ἐὰν μὴ ἴδω ἐν ταῖς χερσὶν αὐτοῦ τὸν τύπον τῶν ἥλων [tipon ton hilon], καὶ βάλω τὸν δάκτυλόν μου εἰς τὸν τύπον τῶν ἥλων καὶ βάλω τὴν χεῖρα μου εἰς τὴν πλευρὰν αὐτοῦ, οὐ μὴ πιστεύσω.
(Vulgate) dixerunt ergo ei alii discipuli vidimus Dominum ille autem dixit eis nisi videro in manibus eius figuram clavorum et mittam digitum meum in locum clavorum et mittam manum meam in latus eius non credam ”


Vedeţi că nu e vorba de stigmate ci semnul cuielor, τὸν τύπον τῶν ἥλων [tipon ton hilon], figuram clavorum?


Şi nu numai atât, dar acestea sunt semnele distinctive prin care este recunoscut acum şi în veşnicie NUMAI Domnul Hristos ca pecete a faptului că este Domn şi Dumnezeu.


„Ioan 20:26 Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!
Ioan 20:27 Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.
Ioan 20:28 A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! ”


Slava lui Hristos sunt tocmai patimile sale:


Evr 2:9 Ci pe Cel micşorat cu puţin faţă de îngeri, pe Iisus, Îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o, astfel că, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om.


La creştini moartea lui Hristos nu mai este o ocară ci o slavă, astfel că cine Îl imită trupeşte o face pentru a fi slăvit iar nu ocărât şi deci aceste semne au devenit pentru cei ce le fură de la Hristos pricină de slavă deşartă, în trup, furând de la Hristos slava Lui şi deci semnul său cel distinctiv:


„Rev 5:6 Şi am văzut, la mijloc, între tron şi cele patru fiinţe şi în mijlocul bătrânilor, stând un Miel, ca înjunghiat, şi care avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.
Rev 5:7 Şi a venit şi a luat cartea, din dreapta Celui ce şedea pe tron.
Rev 5:8 Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt rugăciunile sfinţilor.
Rev 5:9 Şi cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic eşti să iei cartea şi să deschizi peceţile ei, fiindcă ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din toată seminţia şi limba şi poporul şi neamul; ”


Dar pentru că satana vrea ca antihrist să ia locul în toate lui Hristos, şi văzând cât de mult iubim noi semnul cuielor Sale, îl arată pe fiul său iubit (din ură = antihrist) şi ca înjunghiat şi ca miel şi ca înviat, pentru a ne înşela şi acum şi ca stigmatizat:

„Apo 13:3 Şi unul din capetele fiarei era ca înjunghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte fu vindecată şi tot pământul s-a minunat mergând după fiară. […]
Apo 13:11 Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur
Apo 13:12 Şi toată stăpânirea celei dintâi fiare ea o pune în lucrare, în faţa ei. Şi face pământul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. ”


Acest lucru a fost vestit de Domnul nostru Iisus Hristos foarte clar:


„Mat 24:4 Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva.
Mat 24:5 Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. ”

Diavolul face antrenamente pentru a vedea în fiecare generaţie cine este mai potrivit pentru antihrist, care se aseamănă în fals mai mult cu Hristos, căci antihrist îl va copia în toate, cu singura diferenţă, care îl va face diametral opus, că va căuta slava sa iar nu a Tatălui:


„Ioan 5:43 Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi.
Ioan 5:44 Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi? ”
„Mat 24:11 Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. […]Mat 24:22 Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile.
Mat 24:23 Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi.
Mat 24:24 Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.
Mat 24:25 Iată, v-am spus de mai înainte.
Mat 24:26 Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi.
Mat 24:27 Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. ”


Vedeţi hristoşi mincinoşi au ieşit şi la Assisi şi la Pietrelcina şi în pustie şi în cămări dar să nu mergem după ei chiar dacă au dat semne (stigmate) mari căci stigmatele sunt semne că vor să se pună în locul lui Hristos, căutând slava lor iar nu a lui Hristos.
Aşadar stigmatele sunt unele din multele feluri de peceţi ale lui antihrist, căci anti nu înseamnă numai contra ci şi în locul. Vor să se pună în locul suferinţelor lui Hristos, ca şi cum ei ar fi răstigniţii lumii.

Va urma cu
Dar cum apar aceste stigmate?

[ALEXANDRU ANASTASIU]

C. DAR CUM APAR ACESTE STIGMATE?


1. ÎNSCENĂRILE TRUPEŞTI ALE DIAVOLILOR LA CEI VII


Iată ce ne zice Sfântul Ioan Casian despre ce poate face diavolul, din punct de vedere trupesc, la cei vii (Convorbiri Duhovniceşti VII,12 pag. 420-421):

IX.
Ghermanus. Care este, vă rog, această tovărăşie atît de strînsă şi de adîncă între suflet şi duhurile rele, încît par nu numai apropiate, dar chiar unite ? Ele îi vorbesc pe nesimţite, se strecoară şi-I insuflă ce vor, îl fac să se gîndească la ce le place-lor, şi este între ele atîta unitate, încît fără harul lui Dumnezeu aproape că nu se poate deosebi, ce vine din îndemnul lor şi ce porneşte din voinţa noastră.
X.
Serenus. Nu este de mirare că un duh se poate uni pe nesimţite cu alt duh, care-şi exercită forţa de a îndemna spre cele ce-i plac lui. Există şi între ele, ca şi între oameni, oarecare asemănare şi înrudire de substanţă, astfel că definiţia care se dă despre natura sufletului se potriveşte şi pentru ele. Dar nu se poate în nici un chip ca ele să se întrepătrundă şi să se unească în aşa măsură, încît unul să-I cuprindă pe celălalt. Numai Dumnezeu are această însuşire.
XI.
Ghermanus. Socotim că această afirmaţie nu se potriveşte cu ceea ce vedem că se întîmplă cu cei care, fiind stăpîniţi de duhuri necurate, vorbesc şi fac lucruri fără să ştie. De ce să nu credem deci căi sufletele lor sînt unite cu acele duhuri, cărora le-au devenit oarecum mădulare, părăsindu-şi starea lor naturală şi căpătînd mişcările şi simţirile acelora în aşa măsură, încît glasul, gesturile, voinţa nu mai sînt ale lor, ci ale duhurilor necurate ?
XII. .
Seienus. Definiţia noastră nu este în contradicţie cu ceea ce spuneţi că se întîmplă cu energumenii care, răpiţi fiind de duhuri necurate, vorbesc şi fac ceea ce nu vor, sau sînt siliţi să spună ceea ce nu ştiu. Este foarte sigur că această înrîurire a duhurilor nu se exercită într-un singur mod. Unii sînt astfel insuflaţi, încît nu ştiu ce fac şi ce vorbesc, dar alţii ştiu şi ţin minte după aceea ce au făcut şi ce-au spus. 2. Nu trebuie să credem că pătrunderea duhului necurat se petrece în aşa fel, încît el să se contopească cu substanţa sufletului şi să se unească cu aceasta înlocuindu-1 şi vorbind aşadar el prin gura celui suferind. Nu trebuie crezut în nici un chip că pot face ei aceasta. Că nu printr-o micşorare a sufletului, ci prin slăbirea trupului se întîmplă aceste lucruri se poate înţelege uşor. Duhul necurat intră în acele membre în care se găseşte puterea sufletului şi, impunîndu-le o greutate nemăsurată' şi de nesuferit, cufundă şi înăbuşă într-o întunecime foarte deasă puterile minţii. 3. Vedem că uneori se petrec lucruri asemănătoare şi din cauza vinului, sau a febrei, sau a unui frig prea mare, sau din alte cauze din afară. Diavolul, care căpătase puterea asupra trupului lui Iov, a fost oprit de Domnul să intre şi în sufletul acestuia, cum se vede; din cuvintele : ŤIată, îl predau în mîinile tale, dar păzeşte-i sufletulť, adică să nu-i iei mintea slăbindu-i locuinţa sufletului, să nu-i întuneci inteligenţa şi înţelepciunea cînd el îţi rezistă, înăbuşind cu greutatea ta partea principală a inimii lui."


Iată ce citim în Filocalia 1, cuv. 68,72-73, Evagrie Ponticul:

68. Când pismaşul diavol nu poate mişca memoria în vremea rugăciunii, atunci sileşte starea humorală a trupului să aducă vreo nălucire ciudată înaintea minţii şi să o facă pe aceasta să primească o anumită formă.
Iar mintea având obiceiul să petreacă în cugetări, uşor se încovoaie Şi astfel cel ce se sileşte spre cunoştinţa nematerială şi fără formă, e amăgit, apucând fum în loc de lumină.[…]
72. Când, în sfârşit, mintea se roagă cu curătie şi fără patimă, nu mai vin asupra ei dracii din partea stânga, ci din cea dreaptă. Căci îi vorbesc de slava lui Dumnezeu şi îi aduc înainte vreo formă din cele plăcute simtirii, încât să-i pară că a ajuns desăvârşit la scopul rugăciunii Iar aceasta a spus-o un bărbat cunoscător că se înfăptueşte prin patima slavei deşarte şi prin dracul care s-a atins de creier.
73. Socotesc că dracul, atingându-se de creier, schimbă lumina minţii, precum voieşte. In felul acesta este stârnită patima slavei deşarte spre gândul de a face mintea să se pronunţe cu uşurătate, prin păreri proprii, despre cunoştinţa dumnezeiască şi fiinţială. Unul ca acesta nefiind supărat de patimi trupeşti si necurate, ci înfăţişându-se — zice-se — cu curăţie, socoteşte că nu se mai petrece în el nicio lucrare protivnică. De aceea socoteşte arătare dumnezeiască, lucrarea săvârşită în el de diavolul, care se foloseşte de multă pătrundere şi, prin creier, schimbă lumina împreunată cu el şi îi dă, precum am spus, forma care vrea."


Iată ce citim în viaţa Sfântului Macarie Egipteanul despre cum poate preface diavolul pe unul viu să pară altceva (ce lucru greu aşadar să-l perforeze ca să arate în trup hula că ar mai putea avea cineva semnele de identitate care sunt numai ale lui Hristos: rănile Lui):

„Un egiptean iubitor de păcate, fiind rănit de pofta păcatului spre o femeie străină, frumoasă la chip, dar neputînd s-o plece spre desfrînare, pentru curăţia ei şi pentru cinstea şi dragostea pe care o avea pentru bărbatul său, s-a dus la un fermecător, rugîndu-l ca să facă pe femeia aceea să-l iubească; ori cu farmecele sale să facă pe bărbatul ei ca s-o urască şi s-o gonească; fermecătorul acela a luat multe daruri de la egiptean şi a făcut obişnuitele sale meşteşugiri, sîrguindu-se cu multe farmece ca să înşele pe acea femeie curată, spre desfrînare.
Apoi neputînd să înduplece mintea ei cea nemişcată spre acea faptă rea, a fermecat ochii celor ce căutau la dînsa; şi a făcut aşa ca tuturor celor ce o vedeau să li se pară că nu este femeie cu faţă de om, ci animal parte femeiască; deci, intrînd bărbatul în casă, cînd a văzut-o întru asemănare de animal, s-a spăimîntat, şi nu pricepea ce este, pentru că vedea că pe patul lui se odihneşte un animal. Vorbea cu dînsa şi nu putea să audă nici un răspuns, decît numai o vedea mîniindu-se. Însă ştia că este femeia lui şi a cunoscut răutatea pizmaşului, cum că era prefăcută de oameni răi întru asemănare de dobitoc, de care lucru era în mare mîhnire şi plîngea.
Chemînd preoţi în casa sa, le-a arătat pe femeia lui, dar nici aceia nu puteau cunoaşte ce avea: cum şi pentru ce s-a prefăcut în animal. Căci şi ochii acelora ca nişte fermecaţi vedeau animal; şi trecuseră trei zile de cînd i se făcuse ei aceasta şi nici un fel de hrană nu primea, pentru că nici ca animalul nu primea fîn, nici ca omul nu putea să mănînce pîine. Apoi, bărbatului ei i-a venit în minte s-o aducă în pustie, la Cuviosul părinte Macarie.
Deci, punînd pe dînsa frîul ca pe un animal, s-a dus, luînd după sine pe femeia sa întru asemănare de animal. Pe cînd se apropia de chilia cuviosului, fraţii ce stăteau afară, au început a cîrti asupra lui, întrebîndu-l pentru ce vrea să intre în mînăstire cu acel animal? Iar el a zis către dînşii: "Am venit aici, ca animalul acesta să cîştige mila de la Domnul cu rugăciunile Sfîntului Macarie".
Şi întrebîndu-l monahii: "De ce pătimeşte?" Omul a zis: "Acest animal pe care îl vedeţi este femeia mea şi cum s-a prefăcut nu ştiu; iată acum sînt trei zile de cînd nici un fel de hrană nu gustă nicidecum". Iar fraţii auzind acestea, au mers să spună sfîntului, căruia acum i se descoperise şi se ruga lui Dumnezeu pentru dînsa.
Fraţii spunîndu-i despre acest lucru şi arătîndu-i dobitocul cel adus, sfîntul a zis către dînşii: "Voi singuri sînteţi dobitoace, de vreme ce aveţi ochi răi, iar ea precum este făcută, aşa rămîne femeie şi nu este schimbată întru altă fire; ci aşa se pare ochilor voştri cei înşelaţi de farmece". Deci, sfinţind apă, a turnat pe capul ei, rugîndu-se, şi îndată a făcut-o să fie în chipul său cel dintîi; încît toţi cei ce căutau la dînsa au văzut-o că este femeie, cu faţă de om.
Apoi, poruncind să-i dea ei să mănînce, a făcut-o femeie sănătoasă. Şi au mulţumit lui Dumnezeu, bărbatul şi femeia, cum şi toţi cei ce vedeau această minune. Apoi, sfîntul a învăţat pe femeie, ca adeseori să meargă la sfînta biserică şi să se împărtăşească cu preacuratele lui Hristos Taine; căci pentru aceea, zicea el, a venit asupra ta acea ispită, fiindcă cinci săptămîni au trecut, de cînd ai fost părtaşă dumnezeieştilor Taine. Astfel învăţîndu-i şi sfătuindu-i pe amîndoi, i-a liberat în pace. Asemenea şi o altă fecioară, prefăcută în animal de vrăjitori, aducînd-o părinţii ei la sfîntul, a tămăduit-o cu rugăciunea. Iar pe o altă fecioară, plină de răni, prin ungerea cu untdelemn sfinţit, a făcut-o sănătoasă.”

Fecioara de mai sus trăia printre creştinii sănătoşi din veacurile primare care nu erau îmbătaţi de superstiţii eretice că rănile ar avea ceva sfânt ci le luau ca pe ceea ce şi sunt: boală. De aceea au şi chemat pe Sfântul Macarie să o vindece. Ce s-ar fi făcut însă biata fecioară dacă trăia printre papiştii de azi care ar fi venit, cu presă cu tot, să-i cinstească bubele ca pe "sfinte moaşte vii"? N-ar fi preferat ea mai bine să moară decât să renunţe la faima ei? Fără numai dacă ar fi fost vreo ortodoxă smerită, adică autentică, să fi sesizat îndrăcirea...

Ce e greu diavolului, care preface pe oameni în animale sau îi umple de răni, să le dea şi stigmate, dacă la cei ce nu vor acestea le dă răni (silindu-i fiindcă îl slobozeşte Dumnezeu spre a-i chema pe oameni la pocăinţă). Cei ce-şi doresc însă cu ardoare slava deşartă neîncetat, invocă astfel demonii pe care îi iubesc, fiind de-un dor cu ei, şi le dau astfel dreptul să facă ce vor cu ei! Sărmanii papişti, răniţi de moarte de slava lumii acesteia deşarte şi putrede!!!

Hristos a înviat!

Va urma cu
2. ÎNSCENĂRILE TRUPEŞTI ALE DIAVOLILOR LA CEI MORŢI

[ALEXANDRU ANASTASIU]

2. ÎNSCENĂRILE TRUPEŞTI ALE DIAVOLILOR LA CEI MORŢI.
Ca să înţelegem mai bine acest fenomen trebuie studiate:
A) CONSERVAREA CADAVRELOR
B) ŞARLATANIA OMENEASCĂ ŞI DIAVOLEASCĂ

A) Conservarea cadavrelor

Ca şi medicina (ce se adresează vieţii trupeşti), fiind ca o medicină pentru morţi, este de trei feluri:
- Firească sau care acţionează prin mijloace trupeşti
- Suprafirească sau dumnezeiască;
- Subfirească sau demonică.
(1) Firească sau Modificări cadaverice conservatoare:
Din http://www.scribd.com/doc/25762038/Medicina-Legala
Pag. 15-16
(A) NATURALE:
(I) MUMIFICAREA
Pentru mumificare naturală este necesară combinarea unor condiţii obligatorii: aer uscat, aerisire bună şi temperatură crescută. În cadrul mumificării se pierd lichidele, cadavrul mumificat ajungând la 10% din greutatea iniţială. Pielea devine dură, cafenie, sfărâmicioasă. Organele interne se micşorează semnificativ, consistenţa acestora creşte.
Viteza mumificării depinde de factori externi şi de starea cadavrului. În condiţii favorabile, cadavrul unui nou-născut poate fi mumificat complet în aproximativ o lună. Pentru mumificarea cadavrului unei persoane adulte casectice este necesară o perioadă între 1 şi 12 luni.
Importanţa medico-legală a mumificării: pe cadavru mumificat se păstrează leziunile; frecvent există posibilitatea identificării.
(II) SAPONIFICAREA (ADIPOCEARA):
Se produce în condiţii de umiditate crescută pe fondul lipsei de oxigen. Astfel de condiţii se găsesc în cazurile în care cadavrul se află în apă sau este înhumat în sol argilos, umed sau în condiţii similare. Putrefacţia începută se opreşte din cauza lipsei de oxigen. Natura saponificării cadavrului este legată de descompunerea grăsimilor, rezultând glicerină şi acizi graşi. Acizii graşi împreună cu sărurile de calciu şi magneziu formează săpunuri, protejând cadavrul de putrefacţie. Ţesuturile saponificate au culoare alb-gălbuie, consistenţă moale şi degajă miros specific de brânză râncedă. Treptat ţesuturile se întăresc, până la solidificare completă, când devin sfărâmicioase.
Din punct de vedere medico-legal, astfel de cadavre pot fi uşor identificate, procesul de saponificare conservă bine leziunile traumatice şi modificările patologice de la nivelul organelor interne.
(III) LIGNIFICAREA (TĂBĂCIREA):
Se produce la cadavre aflate în medii acide care împiedică putrefacţia, bogate în acid tanic şi acid humic (mlaştini). Sub acţiunea acestor substanţe pielea devine cafenie-negricioasă, dură, cu elasticitatea scăzută. Din oase se elimină sărurile minerale: acestea devin elastice şi cu uşurinţă pot fi secţionate cu cuţitul.
(IV) MINERALIZAREA:
Mineralizarea este rezultatul păstrării în lichide cu concentraţii crescute de săruri minerale cu transformarea într-o „statuie“.
(V) CONGELAREA NATURALĂ:
Temperatura scazută a mediului înconjurător creează condiţii favorabile pentru conservarea cadavrelor. De exemplu, iarna cadavrele se pot păstra luni de zile, iar în zonele polare conservarea este practic nedeterminată. Cadavrul se conservă cu păstrarea leziunilor traumatice şi a modificărilor patologice.

Va urma cu:
Modificări cadaverice conservatoare
(B) ARTIFICIALE:

[ALEXANDRU ANASTASIU]

(B) ARTIFICIALE:

Conservarea artificială a cadavrelor în scop medico-legal sau funerar, se poate realiza prin mijloace fizice (păstrarea în frigidere) sau chimice (îmbălsămarea cadavrelor cu diferite substanţe conservatoare).


(I) PROTOS. NICODIM MĂNDIŢĂ:
Drumul Crucii, Protos. Nicodim Măndiţă, Ed. Bunavestire, pag. 102


Obiceiurile iudeilor la înmormântarea morţilor. Herodot, cel mai vechi scriitor, care ne-a păstrat lămuriri asupra modului de îmbălsămare la egipteni, se exprimă astfel: "Se află în Egipt anumite persoane "Refenii" adică îmbălsămători, pe care legea i-a însărcinat cu îmbălsămările, lată cum lucrează aceştia la corpurile celor bogaţi.
La început Refenii scot creierii pe nări, parte cu un fier curbat, parte prin mijlocul unor doctorii pe care le introduc în cap. După aceea fac o tăietură în deşertul corpului cu o piatră de Etiopia tăietoare, şi trag prin această deschizătură intestinele, pe care le curăţă şi Ie pun în vin de palmier şi apoi în aromate pisate. în urmă Refenii umplu pântecele cu smirnă curată, pisată, cu scorţişoare şi alte mirodenii, exceptându-se tămâia, apoi cos corpul. Aceste lucrări sfârşindu-se, sară corpul şi-I pun în leşie tare de cenuşă (natron) pe timp de 60 de zile... Trecând aceste zile se spală corpul, se înfăşoară în legături de in fin, mânjit cu un fel de clei, pe care egiptenii îl întrebuinţează în lipirea obiectelor. Părinţii apoi iau corpul astfel pregătit, îl aşează în sicriu de lemn făcut în chipul omului și-l pun în cripta mortuară".
Acei ce voiesc a înlătura cheltuielile, urmează Herodot, aleg astfel de îmbălsămare: umplu o mică pompă cu lichid extras din cedru, se injectează cu acesta pântecele corpului, fără a-i face vreo tăietură şi fără a-i scoate intestinele. Când s-a introdus acest lichid, se astupă gura pentru a nu ieşi lichidul. Se ţine corpul apoi în .sare 60 de zile, iar după aceea se scoale lichidul din pântece. Lichidul acesta are atâta putere încât topeşte măruntaiele şi le scoate afară cu el. în exterior leşia de cenuşă (natron), a uscat carnea în aşa fel încât nu a mai rămas decât pielea şi osul. Se dă apoi corpul celor în drept. "A treia specie de îmbălsămare nu e decât pentru săraci. Se injectează corpul cu lichidul "Surmaia" se pune în leşie de cenuşă (natron) 70 de zile și-l dau după aceea familiei" (vezi şi Facerea 50, 3 despre îmbălsămare).,
Tot aşa şi Cicerone, împreună cu alţi scriitori, ne spun că egiptenii vechi îmbălsămau pe morţi şi aşa îi ascundeau prin casă, unde se păstrau epoci întregi. Creştinii egipteni moşteniseră şi ci obiceiul de a nu îngropa pe morţi în pământ, ci de ai îmbălsăma şi ai păstra în casă ori în mausolee. Corpul astfel pregătit se chema în limba egipteană "gabbara", în limba greacă se zicea sărătura; în limba arabă se chema mum, adică ceară, poate pentru aceea că această substanţă juca rolul principal în îmbălsămarea cadavrelor. De aici avem până azi cuvântul mumia, adică ceară.
Atanasie cel Mare însă, a combătut acest mod de îngropare păgânească a cadavrelor, sub motivul că şi Corpul Domnului a fost pus în mormânt şi o piatră a fost răsturnată deasupra Mormântului, până ce a înviat a treia zi (Herodot Histoire lib. IL cap.86 după Dr. Badea Cireşanu Tez, Lit. Tom 3, pag.366-367).

Va urma cu alte metode din cartea
(II) PĂRINTELUI CORNEL DRAGOŞ

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Înainte de a trece mai departe la mumificările lumii (inclusiv cele papiste ce vor să înlocuiască lipsa lor de Sfinte Moaşte, fiindcă au pierdut harul Sfântului Duh) aş reveni cu o completare mică pe are am găsit-o pregătindu-mă în sesiunea de acum pentru examenul de Vechiul Testament:

(3) Din Sfinţii Părinţi:
Vieţile Sfinţilor Proroci Editura Cartea Ortodoxă Bucureşti - Sofia prima ediţie pag. 662-667
(A) CĂ HRISTOS ÎŞI VA PĂSTRA ŞI LA JUDECATA DE APOI RĂNILE PIROANELOR, RANA DE SULIŢĂ, CAPUL RĂNIT DE SPINI ŞI SFÂNTA CRUCE, FIIND CELE PRIN CARE VA FI IDENTIFICAT. DAR NICI ATUNCI DUŞMANII LUI NU SE VOR POCĂI

12. Va fi străpuns şi doborât [Zaharia 12:10; 13:7]
Atunci [...] îşi vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns şi vor face plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul născut şi-L vor jeli cape cel întâi născut [Zaharia 12:10; cf. Ioan 19:37]. Şi încă: Sabie, deşteaptă-te împotriva păstorului Meu, împotriva tovarăşului Meu, zice Domnul Savaot [Zaharia. 13:7].
Sfântul Hipolit (papă al Romei) vorbeşte despre ziua când Domnul şi Dumnezeul nostru Se va întoarce. „Atunci, fiul pierzării va fi scos înainte, el, batjocoritorul şi pârâşul, laolaltă cu demonii şi cu slujitorii lui, va fi adus de către îngeri neînduplecaţi şi nemitarnici. Şi aceştia îi vor da pe ei focului celui veşnic şi viermelui celui neadormit şi întunericului de afară. Iar poporul evreilor Îl va vedea cu chip de om, aşa cum S-a arătat El atunci, în vremea când S-a întrupat din Fecioara, iar ei L-au răstignit. Şi le va arăta lor urmele cuielor, în mâinile şi în picioarele Lui; şi le va mai arăta rana de suliţă, din coastă, şi capul rănit de spinii din cunună şi cinstita Sa Cruce.
Atunci, o dată pentru totdeauna - continuă Sfântul Hipolit -, poporul evreilor va cunoaşte toate acestea şi toţi vor plânge şi se vor tângui, după cum mărturiseşte şi prorocul: îşi vor aţinti privirile asupra Lui, pe Care ei L-au străpuns [cf. Zaharia 12:10; cf. Ioan 19:37]; dar nimeni nu le va sări într-ajutor şi nimeni nu va fi cuprins de milă, pentru că ei nu se pocăiesc şi nici nu se întorc de la fărădelegile lor. Drept pentru care se vor duce la pedeapsa cea veşnică, dimpreună cu demonii şi cu pârâşul."


(B) DE CE NU Şi-A VINDECAT HRISTOS DE RĂNILE SALE PRIN ÎNVIERE?

B. Şi dacă va fi întrebat: „De unde ai rănile acestea la mâini?" El va răspunde:
"Am fost lovit în casa prietenilor mei!" [Zaharia 13:6].
Sfântul Chiril al Alexandriei, referindu-se la înălţarea Domnului, ne spune că, atunci când Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, S-a înălţat la ceruri având trupul cu Sine, aceasta a fost ca un nou semn pe cer. Iar „cetele îngereşti s-au minunat când au văzut că împăratul pământului, Stăpânul celor din înalturi, are chip asemenea cu omul.
Atunci au întrebat: "Cine este acesta, care vine din Edom (prin Edom se înţelege
pământ) în roşeaţa hainelor sale din Bosfor (prin care se înţelege trup sau carne),
atât de mândru în veşmântul Său...? "[Isaia 63:1]. Iar prin Bosfor trebuie să înţelegem, aici, fie trup, fie patimă, fie amărăciune. Apoi, îngerii au mai întrebat:
Ce sunt rănile acestea din palmele Tale? Iar El le-a răspuns: "Am fost lovit în casa prietenilor mei!" [Zaharia 13:6]. Şi tot aşa cum a făcut şi cu Toma, care s-a îndoit, împlinind în felul acesta rânduiala mântuirii după înviere, i-a arătat semnele cuielor în palmele Lui şi l-a chemat să-şi pună mâna şi să-I vadă rana de suliţă din coastă [cf. Ioan 20:26-28]; tot astfel, când a fost în ceruri, i-a încredinţat pe sfinţii Săi îngeri că mult iubitul Său popor Israel fost-a pe bună dreptate lepădat şi îndepărtat. Pentru aceasta, le-a arătat lor veşmântul Său înroşit cu sânge şi rănile din mâini, iar aceasta nu pentru că erau răni ce nu puteau fi trecute cu vederea - căci, atunci când a înviat din morţi, El a pus capăt la toată stricăciunea şi tot ceea ce ţine de aceasta -, ci pentru ca, după cum însuşi a spus: înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri, după sfatul cel din veci, pe care El l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru [Efeseni 3:10-11]. Căci, tot aşa ca şi atunci când, după ce S-a sculat din morţi, cu bun înţeles S-a arătat El lui Toma şi l-a chemat să vadă urmele cuielor şi rana suliţei [cf. Ioan 20:26-28], la fel şi atunci când S-a înălţat la ceruri, El S-a vădit întru totul sfinţilor îngeri, ca să le fie spre mărturie că pe bună dreptate Israel a fost alungat şi lepădat din înrudirea cu Domnul. Pentru aceasta, El a arătat veşmântul Său pătat cu sânge şi rănile din mâini, şi nicidecum pentru că nu S-ar fi putut tămădui de ele. Căci atunci când a înviat din morţi, El a pus capăt stricăciunii, iar odată cu aceasta şi rănilor. Insă pe acestea le-a păstrat, întru înţelepciunea dumnezeiască, spre descoperire prin Biserică, precum a spus: Pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri, după sfatul cel din veci, pe care El l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru [Efeseni 3:10-11] - după cum spune Sfântul Apostol Pavel în epistolă." (Sf. Chiril al Alexandriei, Commentary on the Gospel of Saint Luke, 5, în ed. cit., p. 108.)

Iar Sf. Teofilact al Bulgariei tâlcuieşte Ef.3,10 aşa:

Efeseni 3,10
ca să se cunoască acum începătoriilor şi Stăpâniilor înţelepciunea
lui Dumnezeu cea de multe feluri, prin Biserică, întru cele cereşti,
Nici începătoriile şi Stăpâniile cele de sus ale îngerilor, nici cele de jos, nu ştiau cu amăruntul taina slavei pe care urmau să o primească cei din „neamuri". Căci îngerii şi Arhanghelii cei de sus ştiau numai aceasta, că Israil era parte şi norod al Domnului, precum este scris: „Şi s-a făcut parte a Domnului norodul lui Iacov, funia moştenirii Sale, Israil" {Levitic 32:9). Şi Arhanghelul Gavriil, cel trimis jos, ştia aceasta, că Hristos va izbăvi de păcate norodul Său, adică pe cel Evreiesc, căci zice: „Acesta va mântui norodul Său de păcatele lui" (Matei 1:21). Iar faptul că „neamurile" şi slujitorii la idoli au să primească o cinste şi slavă atît de mare, l-au cunoscut acum, după iconomia întrupării, şi îngerii ce sînt sus, în cer, şi cei de jos, de pe pămînt, „prin Biserică", adică prin facerile de bine ce ni se fac de la Dumnezeu. Căci facerile de bine date nouă, Creştinilor din „neamuri", au arătat îngerilor „înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri". Nu a zis: „felurita înţelepciune a lui Dumnezeu", ci: „de multe feluri", ca prin zicerea aceasta să arate meşteşugurile cele de tot felul şi nepricepute ale acestei înţelepciuni. Iar dumnezeiescul Grigorie al Nissei tîlcuieşte zicerea aceasta (în Cuvântul al 8-lea la Cântarea Cântărilor) zicînd că, mai înainte de înomenirea Dumnezeu-Cuvântului, cereştile Puteri ale îngerilor cunoşteau înţelepciunea lui Dumnezeu simplă, anume că Dumnezeu le-a zidit pe toate doar cu voia Sa, fiind puternic şi atotputernic, şi că El păzea făpturile zidite cu purtarea Sa de grijă cea înţeleaptă, din aceasta cunoscându-L înţelept înainte-văzător. Şi nici o felurime nu era întru acestea, adică nu era nici un lucru care să facă altă ispravă împreună cu un altul. Iar după ce S-a întrupat Dumnezeu-Cuvântul, s-a făcut înţelepciunea lui Dumnezeu multfelurită, pentru că s-au isprăvit şi s-au făcut cele potrivnice prin cele dimpotrivă lor, adică: prin moarte, s-a făcut viaţă; prin neputinţă, putere; prin necinste, slavă şi, prin oamenii cei simpli, s-au făcut lucrurile cele mari şi dumnezeieşti încuviinţate. în acest chip s-a făcut acum cunoscută Puterilor cereşti mult-felurita înţelepciune a lui Dumnezeu; căci, după ce noi, oamenii, am cunoscut-o, atunci au cunoscut-o şi Puterile îngerilor, prin noi, fiindcă au văzut Biserica (adunarea) Creştinilor, lucrurile prea-slăvite şi mari de care s-au învrednicit aceştia, şi astfel s-au povăţuit spre cunoştinţa înţelepciunii lui Dumnezeu.


Acum vă întreb, desigur retoric: Hristos are rănile Sale pentru a fi identificat şi deci deosebit de ceilalţi oameni pentru a ne arăta nouă înţelepciunea cea de multe feluri a Sa, cum prin moarte ne duce la viaţă, prin rănirea lui Dumnezeu ne duce la sănătate, prin moartea Sa ne duce la viaţă veşnică. Cum aşadar să lase El a fi confundat cu nişte eretici? Oare ereticii ne mântuiesc pe noi prin rănile lor? Oare ei trebuie să fie recunoscuţi în a fi Hristos? Ce înţelepciune mult felurită ar fi când cei păcătoşi (prin faptele lor de mândrie şi prin dogmele lor spurcate) sunt răniţi? Aceasta este înţelepciunea simplă din Vechiul Testament pe care o ştiau şi îngerii şi evreii… a omorâ cu pietre pe eretici. Aceasta nu este singurul lucru nou sub soare. Singurul lucru nou sub soare este: Biserica Ortodoxă, Trupul lui Hristos cel fără de prihană, rănit.

Adică nu e de mirare că Dumnezeu lasă să fie răniţi nişte eretici mândri care se vor hrisotoşi mincinoşi fiindcă o merită. Răni demonice pe pământ au vrut (mândrie în trup că ei ar fi ca Hristos) răni veşnice în iad au obţinut.
Mirarea îngerilor este că Hristos cel fără de păcat Îşi poartă şi acum pentru noi rănile ca să se vindece toţi cei ce vor veni în Sfânta Biserică Ortodoxă, singura rănită de dumnezeiasca dragoste după Mirele Său... dulcele Iisus.
Şi mai se miră îngerii că Sfinţii Mucenici se lasă răniţi şi ocărâţi de duşmanii lui Hristos pentru a suferi pentru El, iar nu cum fac cei înşelaţi, falşi mărturisitori, ce se lasă răniţi de draci pentru a fi lăudaţi de oameni că sunt ca şi Hristos şi a-L înlocui pe Hristos (fiind slăviţi ca vicari ai Lui: papa-vicar, stigmatizaţii - vicari, alungându-L pe Hristos în transcendent, ca şi cum nu ar fi cu noi prin dragostea Lui nesfârşită), fiind deci hristoşi mincinoşi.

Va urma cu alte metode din cartea
(II) PĂRINTELUI CORNEL DRAGOŞ
__________________

[ALEXANDRU ANASTASIU]

(I) PĂRINTELE CORNEL DRAGOŞ
Diacon Prof. Cornel DRAGOŞ: DINCOLO DE MOARTE: SFINTE MOAŞTE - MUMII - TRUPURI BLESTEMATE Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte CALINIC, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, 2009, Editura Egumeniţa. Pag. 17-97


(A) MUMII EGIPTENE:
Mumificarea la egipteni
Foarte buni observatori, egiptenii au văzut că morţii pe care îi îngropau, în mod tradiţional, în nisipul deşertului se uscau sub influenţa soarelui şi a vântului. Când însă, în jurul anului 3000 Î.Hr., s-a trecut la practica înmormântării regelui decedat, a familiei sale şi a marilor funcţionari în coşciuge şi în încăperi mortuare speciale, procesul natural de uscare a corpului nu mai era posibil. întrucât organele interne se descompuneau, vechii îmbălsămători egipteni au concluzionat că ele trebuie îndepărtate, împreună cu muşchii. Astfel s-a trecut la bandajarea mumiilor: de la fiecare deget până la braţe şi picioare, pe schelet erau înfăşurate fâşii înguste de in, în cantităţi mari, până când se obţinea din nou înfăţişarea corpului omenesc.3 (3 = Germer, Dr. Renate, op.cit., pag. 18.) în vremea romanilor a apărut moda înfăşurării stratului superior de pânză în modele artistice cu forme geometrice, strat corespunzător îmbrăcăminţii. Aşa au apărut, cam prin 2600 î.Hr., primele mumii de in (în Saqqara, Medum şi în alte locuri, 4700 - 4200 de ani vechime).
Experimentele au continuat pentru că soluţiile utilizate erau departe de a fi perfecte. îmbălsămătorii au constatat că pentru o conservare remarcabilă cea mai potrivită substanţă era sarea de natron, în condiţiile îndepărtării organelor interne. In prima etapă a îmbălsămării, creierul celui mort, care nu deţinea nici o importanţă religioasă pentru egipteni, era îndepărtat cu ajutorul unor unelte speciale, fie prin nas, fie prin orificiul occipital. Efectul antibacterian al uleiurilor din răşina de pin era folosit pentru tratarea cavităţii abdominale şi a craniului. Organele interne erau aşezate apoi în canope (recipiente speciale) separate, ale căror capace simbolizau diferite zeităţi: zeul Amset cu înfăţişare omenească răspundea de ficat; Hapi, cel cu cap de maimuţă, avea grijă de plămâni; Duamutef, cu cap de şacal, veghea asupra stomacului; Kebechsemuef, cel cu cap de şoim, avea în grijă intestinele. Timp de mai multe săptămâni, corpul defunctului era aşezat în natron, pentru absorbirea umezelii. După uscare şi tratare cu uleiuri antibacteriene, trupul era bandajat, sub supravegherea unui slujitor purtând pe figură masca lui Anubis. Pentru ca mumia să stea fixă pentru bandajare, îmbălsămătorii introduceau uneori scânduri în bandajul de pânză sau beţe în corp, după care înfăşurau cadavrul cu nenumărate fâşii lungi de pânză, iar în final înfăşurau mumia într-un cearşaf legat cu bandaje înguste şi predau trupul conservat familiei pentru a-I înmormânta4 (4 Ibidem, pag. 19.). La fel de importantă era şi protecţia magică, garantată de diverse amulete, căci egiptenii nu lăsau păstrarea veşnică a corpului numai pe seama măiestriei îmbălsămătorilor. Cele mai multe amulete erau confecţionate din faianţă, numai regii şi demnitarii de la curte deţineau privilegiul primirii unor amulete din aur. Dintre cele mai folosite amulete, ochiul lui Horus (ochiul Udjat) avea menirea să garanteze păstrarea intactă a corpului, scarabeul proteja în mod special morţii după înviere, iar pilonul Djed simboliza veşnicia
[… aici se descriu mai departe superstiţiile magice vrednice de tot râsul insuflate de draci şi apoi în mod plicticos înfăţişarea mumiilor faraonilor celebri - nn]

Ultimele mumii egiptene
De multe ori, mumiile persoanelor simple au avut o soartă mai bună decât cea a faraonilor. Cea mai veche mumie naturală din Egipt, de circa 5400 de ani vechime, este numită Ginger şi a fost găsită în localitatea Gebelein. Alături de ofrandele sale, mumia Ginger poate fi observată astăzi la British Muzeum din Londra.
Multe dintre aceste mumii au rezistat odată cu trecerea mileniilor şi au rămas neatinse în mormintele lor complet pictate din Gizeh, Saqqara sau Teba. în urmă cu doar câţiva ani, s-a descoperit în oaza Baharija un cimitir din vremurile romane, numit din pricina măştilor mortuare aurite „Valea mumiilor aurite" (aproximativ două mii de ani vechime).
Amestecul de influenţe elenistice şi romane, aduse de cucerirea macedoniană şi apoi de cea romană (secolele IV-1 î.Hr.), s-a resimţit şi în practicile de mumificare ale acestei perioade, prin combinarea mumificării egiptene cu portretizarea realistă a celor decedaţi, pictaţi înainte sau după moartea lor. Acestea au fost ultimele mumii egiptene, care au lăsat moştenire probabil cele mai reuşite portrete pictate din lumea antică. Se păstrează astfel din intervalul 80 - 250 d. Hr. multe portrete şi mumii, mai ales ale unor copii (de pildă, mumia unui băiat roman din Fayum, 1900 de ani vechime).
Din secolul al IV-lea creştin începe declinul mumificării în Egipt, odată cu creştinarea unor împăraţi romani, pentru ca în vremea lui Teodosie cel Mare (379 - 395), practica trimilenară de conservare a mumiilor egiptene să se încheie,

[încheindu-se astfel şi atenţia idolatră faţă de trup, mutându-se nădejdea spre Hristos- nn.].


Va urma cu
(B) MUMII DIN AMERICA - CAZURI REPREZENTATIVE