![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
Pentru a vă edifica în privința faptului că nu scot de la mine ideea privitoare la preexistența Chipului creaturii, iată:
Citat:
Și aici am să vă dau două citate din Sf. G. Palamas: Citat:
Și: Citat:
Deci Harul ni se adaugă drept ceva care ni se va revela ca făcând parte din ființa noastră sau ca moștenire, ca drept pe care îl obținem printr-o viață dreaptă. Adică, Increatul se adaugă definiției noastre umane create ca răsplată a coparticipării la Eternitate, adică la Increat. Aceasta e Persoana. Asta înțeleg eu prin Persoană. Last edited by HoratiuM; 26.04.2012 at 18:36:35. |
#2
|
||||||||
|
||||||||
![]()
În continuare, pentru o edificare încă mai completă, am să vă citez câteva fragmente din Simeon Noul Teolog:
Citat:
Și același spune mai încolo, vorbind despre efectul Luminii increate asupra celui vizitat de ea: Citat:
Și tot el, vorbind despre experiența sa mistică: Citat:
Apoi: Citat:
P.S. — Participarea la Energii nu se realizează doar după Întrupare, Înviere, Ridicare și Cincizecime. Ci s-a realizat și înainte de Întrupare, a se vedea cazul lui Moise care intră în Slava de foc a Domnului (Exod 19:20, 24:16-18 și 34:5) și a cărui față strălucea (Exod 34:29-35) sau al celor 70 de bătrâni care, împreună cu Moise, Aaron, Nadab și Abihu, stau în Fața lui Dumnezeu pe Sinai pe Care Îl văd față către Față, mănâncă și beau și nu li se întâmplă nimic (Exod 24:9-11). Nu trebuia să faceți precizarea. Din păcate este destul de evident. Citat:
Apoi: Citat:
Citat:
Dacă ați ales calea acestei „simplități” false — care e cu totul altceva decât simplitatea abisală a lui Hristos — mă tem că, pe mai departe, va trebui să fac economia acestei discuții și să vă urez succes în continuare. În încheiere, vreau să vă mulțumesc pentru veselia pe care mi-ați dăruit-o prin comicul involuntar al replicii: Citat:
Numai bine! Last edited by HoratiuM; 23.04.2012 at 02:32:35. |
#3
|
|||||||||||
|
|||||||||||
![]()
Hristos a înviat!
Citat:
Păi, să vedem: Citat:
Citat:
Deci nu e de ajuns să spunem că panteismul ar afirma că universul este alcătuit din divinitate sau cum am mai vrea s-o formulăm; pentru că și în creștinism ni se spune că din Dumnezeu am fost „născuți”; adică scoaterea din nimic înseamnă, de fapt, manifestarea lui Dumnezeu în acest nimic și aducerea lui la act din privația care îl constituie. Atât doar că nimicul fiind determinat, nu absolut prin chiar Absolutul divin (atenție mare!), nici manifestarea lui Dumnezeu în nimic nu duce decât la actualizarea determinată a nimicului — deci la apariția creaturii. Ci, în panteism, nu doar Principiul e lipsit de diferență în Sine (deci de subiectivitate, de conștiință, de viață, de activitate), dar și creatura este emanată nemijlocit din unitatea primordială nediferențiată, fără acest termen mediu care este nimicul. Așa că povestea cu „energia universală” este o expresie cât se poate de prost găsită, pentru că universalul este diferențiat întotdeauna de vreme ce este nimic altceva decât unitatea mai mult sau mai puțin abstractă a unui multiplu. Or, multiplu nu poți avea fără diferență ontologică, adică tocmai ceea ce spune panteismul că i-ar lipsi substanței monoidentitare… Citat:
Citat:
Și încă: Citat:
Și încă: Citat:
Și încă: Citat:
Și încă: Citat:
Și încă: Citat:
Așadar, nici vorbă de Energie Care să fie altceva decât Dumnezeu, în același timp în care nu este Însăși Esența lui Dumnezeu. Deci, din nou, antinomie! Harul este Dumnezeu în deplinătatea Lui, dar este, după cuvântul Sf. Toma D’Aquino citat în A.N. Williams, The Ground of Union. Deification in Aquinas and Palamas, Oxford University Press, New York-Oxford, 1999, p. 84, 85 și 86-89, Dumnezeu după cum îl vedem noi — pe dinafară —, iar nu așa cum Se vede Dumnezeu pe Sine Însuși pe dinăuntru, în Esență; iată un fragment de la p. 84 a lucrării, privitor la Sf. Toma D’Aquino: Citat:
Last edited by HoratiuM; 23.04.2012 at 03:17:09. |
#4
|
|||||||
|
|||||||
![]()
2.
Citat:
Harul, în învățătura ortodoxă, împotriva a ceea ce ai tu impresia, este prezent peste tot și pătrunde întreaga lume pe care o ține în ființă, atât doar că, din câte se pare, numai ființele raționale sunt capabile să îl sesizeze în mod nemijlocit în această viață și doar în anumite condiții restrictive sau miraculoase. De altfel, Palamas spune: Citat:
Iar Sf. Grigorie Palamas îl citează apoi, după opt pagini, pe Sf. Maxim Mărturisitorul: Citat:
Și ceea ce spun eu aici este dovedit și de următoarele: Exod 16:10, 19:11-24, 20:18-19, 24:9-17, 34:29-30, 40:34-35; Levitic 9:23-24; Numeri 14:21; II Regi 8:10-11; Psalmi 72:19; Isaia 6:3; Ezechiel 43:2; Ieremia 23:24; Epistola către Evrei, 1:3; Epistola către Coloseni, 1:17. Și mai e dovedit de: Citat:
Și încă: Citat:
Și încă: Citat:
Încă: Citat:
|
#5
|
|||||
|
|||||
![]()
În sfârșit, să mai punem la socoteală ce spune, în privința asta, Ioan Damaschinul în De fide Orthodoxa, Cartea I, cap. XIII, pp. 45-48? —
(http://www.microbookstudio.com/sjohn...eorthodoxa.htm): Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
De altfel, să-i dăm cuvântul, pe scurt, lui D. Stăniloae, Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002, pp. 276-278: Citat:
Dar, pentru toate astea, e nevoie cel puțin de studiu aplicat și plin de răbdare. Ceva ce tu nu ești în stare să dovedești. |
#6
|
||||||
|
||||||
![]() Citat:
Dar să vedem care sunt (para(n)-)tezele lui Peter Kreeft din articolul digital la care trimiți tu (http://lumea.catholica.ro/2011/03/pi...tei-karl-marx/): Citat:
De aici urmează dificultatea de a-l considera pe Spinoza cu adevărat panteist, de pildă, a propos de discuția de mai anțărț, pentru că la el diferența ontologică este prezentă în trecerea de la Substanță la mod și, apoi, la atribute (deci, diferență și multiplu). Cu atât mai mult urmează inepția imbecilă de a-l considera pe Hegel ca panteist sau monist de vreme ce la el Fenomenologia Spiritului începe, încă din „Prefață”, cu afirmația: Citat:
Și încă: Citat:
Cu alte cuvinte, ceea ce ne spune Hegel este că Principiul este unitatea absolută a identității cu diferența: o afirmație care nu înseamnă, la rigoare, altceva decât exact Sf. Treime. Cine parcurge Fenomenologia Spiritului va vedea ușor că peste tot Hegel demonstrează existența diferenței și, simultan, a unității antinomice date tocmai prin diferență. La fel și în Știința Logicii care începe tocmai cu unitatea absolută a Ființei și Neantului, deci a identității cu diferența. Iar el nu face decât să urmărească peste tot în ființa determinată unitatea antinomică a identității cu diferența, începând cu lucrul empiric, continuând cu percepția, cu intelectul, cu conștiința de sine, raporturile conștiințelor de sine, cultura, filosofia, religia, cunoașterea, natura, familia, societatea, istoria sau dreptul. De altfel, Hegel are și considerații clare, explicite în „Prefață” unde se pronunță răspicat împotriva ideii că „totul e una”: Citat:
Nu are rost să mai dau aici citate din Hegel pentru a arăta evidențe știute de orice om educat cu privire la acest mare gânditor — ar trebui să-i citez, practic, toată opera. Acestea se știu de oricine are sau a avut bunul simț de a și citi Hegel înainte de a-și da cu părerea despre el trimițând prostește către sit-uri de internet ale unor autori de mâna a doua sau a treia. Și închipuindu-și, apoi, că au terminat-o cu Hegel fără să fi parcurs o frază din el. Apoi, același Peter Kreeft: Citat:
Last edited by HoratiuM; 23.04.2012 at 03:20:11. |
#7
|
||||
|
||||
![]()
Același Kreeft:
Citat:
În „Prelegeri…” Hegel spune despre schemă: Citat:
Și: Citat:
Și: Citat:
Urmează apoi aici câteva considerații hegeliene despre faptul că această schemă grosolană și goală a lui Kant este intuiția unui alt tip de mișcare a conceptului în mai mult de trei momente, dar care are ca momente mari, esențiale, trei puncte fundamentale și care conține în sine adevărata știință și care dă seama în mod real de ceea ce se întâmplă atunci când avem varietatea și unitatea cunoașterii ca momente aparent opuse. Și fragmentul continuă cu referirea destul de transparentă la momentele hegeliene (ale cunoașterii și) ale ființei: an-sich-sein (ființa-în-sine), andersein (ființa-pentru-altul), an-und-für-sich-sein (ființa-în-și-pentru-sine) care au ca momente intermediare ființa-la-sine și ființa-pentru-sine. Căci la Hegel dialectica nu înseamnă pur și simplu o permutare exterioară și seacă, o schimbare fără sfârșit a unei alterități de termeni; ci înseamnă tocmai găsirea unui punct al unei unități calme și eschatologice, în care pura mișcare își găsește odihna ei pentru că termenii își oglindesc reciproc și exhaustiv diferența (onto)logică. În orice caz, dialectica hegeliană este cu totul altceva decât dialectica marxistoidă, respectiv materialistă, a antagoniei perpetue dintre termeni reciproc exclusivi. Căci dialectica speculativă hegeliană este, de fapt, o activare în concept a însuși conceptului de Trinitate prin care se dă unitatea opușilor, însă nu într-o hemoragie infinită, ci printr-o reflectare exhaustivă a Totalității în Ea Însăși, la fiecare moment al ființei determinate. Adică exact așa cum are loc și iconomia trinitară prin „oprirea” unității Totalității în Al Treilea „Punct” (Sf. Duh), după care nu mai poate urma o nouă antiteză. Acestea sunt deja momente ale dialecticii speculative ale cunoașterii și ale ființei, nu ale dialecticii sintetice. Diferența o face conceptul de Aufheben, preluat, se pare, de la traducerea lutherană a termenului „katargein” din Epistolele Sf. Pavel (a se vedea: Romani 7:5-6 și 3:31 sau 1 Corinteni 15:24 și 13:8 unde traducerea românească — varianta Cornilescu, cel puțin — oferă cuvinte cu o semnificație destul de puțin potrivită unității cu adevărat speculative a limbajului paulinic exprimate în ocurențele verbului „katargeo”: „izbăviți”, „desființăm”, „nimicit”, „va avea sfârșit”). Pentru sensul și istoria expresiei „Aufheben” la Hegel, a se citi: Știința Logicii, trad. D.D. Roșca, ed. Academiei RSR, București, 1966, pp. 88-90; respectiv G. Agamben Timpul care rămâne. Un comentariu al Epistolei către Romani, trad. A. Cistelecan, ed. Tact, Cluj-Napoca, 2009, pp. 94-100 — pentru o echivalare credibilă și persuasivă a lui „Aufheben” cu „katargeo”. De asemenea, în cartea lui Agamben se face și o trimitere la opera Sf. Ioan Gură-de-Aur, Despre necunoașterea lui Dumnezeu unde există un scurt comentariu cu privire la semnificația exact a aceluiași verb grecesc folosit de Sf. Pavel în 1 Corinteni 13:9-10 (în ediția Herald a operei Sf. Ioan Gură-de-Aur, trad. W.A. Prager, București, 2004, se poate citi comentariul la pp. 18-19). Dar, mă rog, să zicem că legenda asta a vulgatei pseudo-hegeliene, cu teză-antiteză și sinteză, e de așteptat să o întâlnești la toți cei care se grăbesc să dea verdicte fără studiu temeinic. Motiv pentru care e destul de răspândită — o întâlnim și în Enciclopedia Britannica, de pildă (București, 2010, vol. 7, p. 160). Dar nu e cazul să ne mirăm de astfel de greșeli într-o enciclopedie care rostește într-o singură frază gugumănii precum: „Astfel, sistemul lui Hegel reprezintă un monism spiritual, dar un monism în care diferențierea este esențială.” (!!!) (subl. mea) [Idem]. După care completează puțin mai jos, ca să nu ne lase proști: „Sistemul lui Hegel este monist pentru că are o temă unică…” [Ibidem]. Genial, nu? Mă întreb dacă, de pildă, Scripturile nu cumva au și ele o temă unică… Și, dacă ne gândim bine, nici Triadele Sf. G. Palamas nu au o altă temă decât Dumnezeu și Energiile increate. Oare ce temă o fi avut Bach? Dar Mozart? Neîndoios că unică. De fapt, orice mare gânditor a avut o temă unică… Mă rog, dacă e să ne luăm după geniile care au scris frazele de mai sus din articolul despre Hegel din enciclopedie, va trebui să facem mereu și neîntârziat confuzia dintre preocuparea pentru o singură idee care poate însemna și manie sau obsesie, de o parte, și preocuparea pentru o temă unică oricât de vastă ar fi ea, de altă parte. Și, să fie clar, tema „unică” a lui Hegel este taman… Spiritul (Geist) — așa cum și spune respectivul articol la p. 158 unde îl și citează pe Hegel: „În religie, viața finită se ridică la viața infinită”. Deci, tema unică a lui Hegel este tocmai Infinitul Spiritului. Dar un Spirit în care diferențierea este esențială. Mare monist Hegel ăsta! Una peste alta, trebuie să recunosc că, punând deoparte excepția gugumăniilor citate, articolul din Enciclopedia Britannica este de o mie de ori mai bun și mai documentat decât prostiile lui Kreeft. Cât despre identificarea Împărăției lui Dumnezeu la Hegel cu statul prusac, asta e o prostie și o idioție datorată aceleiași citiri în diagonală sau cu rigla marxistă a textelor hegeliene (le „mulțumim”, în principal, lui B. Russell, K. Popper, K. Marx și KGB-ului pentru aceste „lecturi” distorsionate) — mai bine spus, datorată aceleiași lipse de citire. Nicăieri Hegel nu a făcut o asemenea identificare, iar fragmentele din Prelegeri de filosofie a istoriei unde se vorbește despre mersul spiritului prin istorie și despre faptul că statul modern este actualizarea spiritului, sunt toate metafore traduse foarte prost. Last edited by HoratiuM; 23.04.2012 at 03:22:54. |
#8
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Nu trebuie sa va arat eu unde am citit, pentru ca ati dat chiar dvs. pasajele, era in fiecare o mentionare pe care poate nu ati observat-o sau nu ati inteles-o. De exemplu: "Deosebirea aceasta provine de acolo că cei ce se împărtășesc de harurile îndumnezeitoare ale Duhului, nu se împărtășesc și de ființă." "Noi înțelegem că ființa și lucrarea sunt una nu reducându-le la aceeași însemnare... Noi am dovedit aici în chip clar și că nu e aceeași." De aceea in ortodoxie spunem ca ne primim harul Duhului Sfant si nu chiar pe Duhul Sfant. Spunem ca ne indumnezeim prin har, si nu ca devenim Dumnezeu. Primirea Duhului Sfant, adica a Fiintei ar insemna ca si noi devenim parte a Sfintei Treimi. Asta ar insemna ceva ce tine de panteism, ca tot ati atins si acest subiect. Citat:
Invatatura despre har o avem in amanuntime explicata de Sfantul Serafim de Sarov. Inclusiv prezenta harului in istorie in "despre dobandirea Duhului Sfant": http://serafimdesarov.trei.ro/?cat=3 Pana la Cincizecime harul a fost doar exterior. Citez din sfantul: "Apoi, au pierdut acest dar nepretuit al harului Duhului lui Dumnezeu, pentru ca, pana la venirea in lume a lui Dumnezeu-omul, Iisus Hristos, “inca nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit” (Ioan 7:39)." “Totusi aceasta nu inseamna ca Duhul lui Dumnezeu nu era in lume deloc, ci doar ca prezenta Sa nu era atat de vadita. Se manifesta doar exterior, si doar semnele prezentei Sale in lume au fost cunoscute de oameni." Tot in aceasta discutie a Sfantului Serafin de Sarov sunt si raspunsuri la alte probleme pe care le pui. De exemplu prezenta harului in alte lucruri: "Important este lucrul ca daca Domnul Dumnezeu nu ar fi suflat dupa aceea in fata sa, aceasta suflare de viata - adica harul Domnului Dumnezeului nostru Sfantul Duh, Care purcede din Tatal, sade in Fiul si este trimis in lume de dragul Fiului - Adam ar fi ramas fara Sfantul Duh in el." "Desi desavarsit, el a fost facut si superior celorlalte fapturi ale Domnului, ca o incununare a zidirii pe pamant; el ar fi fost ca toate celelalte fapturi, care desi au un trup, suflet si duh, fiecare dupa felul sau, nu au pe Sfantul Duh intr-insele." Ca sa nu fie vreo confuzie, atunci cand e scris Duhul Sfant e vorba de har, asa cum spune si Sfantul si cum spune si catehismul. Pentru ca ai pomenit de mantuirea din afara Bisericii, Sfantul ne spune si despre faptele bune care sunt mantuitoare doar daca sunt facute din credinta, drepta credinta. "Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: “Cel ce nu aduna cu Mine risipeste” (Luca 11:23)." In schimb faptele bune a celor ce nu sunt crestini nu sunt trecute cu vederea, omul este luminat sa vina la adevar, la credinta, la fel ca sutasul Cornelie. Citat:
Citat:
In link-ul dat de dvs. nu scrie nimic despre panteism, monism, ci despre alte lucruri. Nu ma intereseaza ce mai scria acel autor catolic despre istoricism, militarism, etc., ci doar ce are legatura cu religia. Acea sursa catolica data de mine era data tocmai pentru ca cel cu care discutam era catolic. Daca nu sunteti de acord cu sursele puteti cauta oricare alta pe net, gasiti in care sa spuna ca Hegel nu are influente panteiste? In incheiere, invatatura ortodoxa condensata o gasim aici, in catehism: http://www.patriarhia.ro/ro/document...hismlista.html Si un savant si un credincios cu opt clase trebuie sa cunoasca aceeasi invatatura, nu se face diferenta in functie de altceva, restul e doar rationament omenesc, adica filozofie. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
In ce consta esenta existentei umane? | amatyyy | Umanitare | 8 | 27.12.2012 02:59:52 |
Care e scopul existentei lui Dumnezeu? | Archaeopteryx | Generalitati | 31 | 21.10.2011 23:09:14 |
Un sfat in privinta drumului | Silencer | Nunta | 26 | 31.12.2010 23:15:53 |
|