Salutul pascal "Hristos a înviat" - o mărturisire de credinţă

În prealabil postat de laurastifter

Ştiu, ne este destul de greu să spunem "Hristos a-nviat" la o lună după Paşti, când întâlnim o persoană indiferentă faţă de religie. Parcă ne imaginăm reacţia interlocutorului nostru: "Hei, a înviat demult, paştele a trecut de-o lună". Dar tocmai această reacţie ironică (de cele mai multe ori, cauzată de neştiinţă, iar nu de răutate) este un bun prilej pentru noi de a-i vorbi despre necesitatea mărturisirii Învierii şi, în primul rând, de a-i aminti de Învierea lui Hristos.

Adevărat a înviat!

Am avut şi eu şi încă am această problemă vizavi de cei mai puţin obişnuiţi cu acest salut-mărturisire, adică cei care nu frecventează biserica. Mă gândeam că le par ciudat şi cred că mă întrebam dacă nu cumva chiar sunt. Totuşi, mustrările de conştiinţă nu întârziau să apară după fiecare salut lumesc, aşa că mi-am asumat în anii trecuţi salutul pe toată perioada pascală.
Am constatat că reacţiile celorlalţi au fost, după ce au trecut peste mirare, favorabile, răspunzându-mi cu bucurie la fel. Puţini au fost cei deranjaţi, întorcându-mi un simplu „bună ziua”. Aşa că mi-am dat seama că toată lupta se poartă în mine însumi, în gândurile şi ezitările mele, că nu ceilalţi, ci eu însumi sunt necredincios şi lipsit de curajul mărturisirii.

[laurastifter]

În prealabil postat de N.Priceputu

Adevărat a înviat!

Am avut şi eu şi încă am această problemă vizavi de cei mai puţin obişnuiţi cu acest salut-mărturisire, adică cei care nu frecventează biserica. Mă gândeam că le par ciudat şi cred că mă întrebam dacă nu cumva chiar sunt. Totuşi, mustrările de conştiinţă nu întârziau să apară după fiecare salut lumesc, aşa că mi-am asumat în anii trecuţi salutul pe toată perioada pascală.
Am constatat că reacţiile celorlalţi au fost, după ce au trecut peste mirare, favorabile, răspunzându-mi cu bucurie la fel. Puţini au fost cei deranjaţi, întorcându-mi un simplu „bună ziua”. Aşa că mi-am dat seama că toată lupta se poartă în mine însumi, în gândurile şi ezitările mele, că nu ceilalţi, ci eu însumi sunt necredincios şi lipsit de curajul mărturisirii.

"Am constatat că reacţiile celorlalţi au fost, după ce au trecut peste mirare, favorabile, răspunzându-mi cu bucurie la fel."
Ce frumos! :)
M-aţi încurajat şi mai mult în hotărârea de a-mi asuma şi eu acest salut creştinesc pe toată perioada pascală.

O noapte binecuvântată!

[laurastifter]

Am observat că obiceiul de a se rosti salutul pascal în toată perioada dintre Paşti şi Înălţare s-a păstrat în special în mediul rural.
La bunica mea la ţară, foarte mulţi localnici se salută pe stradă cu "Hristos a înviat", ceea ce mă impresionează în mod pozitiv. În oraşe, în primul rând, nu mai există obiceiul de a saluta, pe stradă, persoane necunoscute... şi apoi formule creştine de salut se folosesc doar între cei credincioşi.

Aşa este, la ţară, mai ales în anumite zone, cum ar fi Bucovina, oamenii mai păstrează legătura cu Biserica, şi atunci salutul „Hristos a înviat!” nu este deloc neobişnuit.
Din contră, îmi amintesc că, în urmă cu 19 ani, când am făcut un pelerinaj în acea zonă, neîmbisericit fiind eu, localnicii mă priveau cam mustrător pentru că nu-i salutam creştineşte.

[laurastifter]

În prealabil postat de N.Priceputu

Aşa este, la ţară, mai ales în anumite zone, cum ar fi Bucovina, oamenii mai păstrează legătura cu Biserica, şi atunci salutul „Hristos a înviat!” nu este deloc neobişnuit.
Din contră, îmi amintesc că, în urmă cu 19 ani, când am făcut un pelerinaj în acea zonă, neîmbisericit fiind eu, localnicii mă priveau cam mustrător pentru că nu-i salutam creştineşte.

Foarte interesant!
Eu merg la ţară, în vacanţe, în jud. Argeş. N-aş putea spune că acolo oamenii sunt mult mai credincioşi decât noi... unii da, dar alţii suferă de o mulţime de patimi: beţie, mânie etc. Mă impresionează în mod negativ în special faptul că ştiu cazuri de copilaşi bătuţi de către proprii lor părinţi şi obligaţi să muncească de la vârste foarte fragede. Mulţi dintre cei de acolo sunt violenţi faţă de soţiile şi copiii lor...
Pe de altă parte, s-a păstrat, chiar şi-n aceste familii, o anumită legătură cu viaţa religioasă: sărbătorile sunt ţinute cu stricteţe (chiar şi sărbătorile imaginare, nu doar cele din calendar...), se salută cu "Hristos a înviat" în perioada pascală, există obiceiul acesta interesant de a se saluta între ei pe stradă, indiferent dacă se cunosc sau nu. :) Unii dintre ei combină credinţa creştină cu superstiţiile...
Există, de asemenea, familii cu adevărat credincioase, care participă cu evlavie la Sfânta Liturghie, trăiesc în armonie, se iubesc şi sunt toleranţi unii faţă de alţii.
Am observat că, în mediul rural, ca oriunde altundeva, pot fi găsite aspecte pozitive şi negative, există atât credincioşi, cât şi necredincioşi... Modul lor de viaţă este diferit faţă de cel pe care-l trăim noi în oraşe, dar diferit şi de descrierile idilice ale vieţii rurale din anumite romane. :) Acum, din fericire, au acces la tehnologia actuală (televizor, internet etc), dar îşi păstrează, în acelaşi timp, ceva din mentalitatea şi obiceiurile tradiţionale. :)
Oricum, aşa cum aţi afirmat, legătura cu Biserica, tradiţiile religioase se păstrează într-o măsură mult mai mare în mediul rural. De exemplu, ar fi imposibil să convingi pe cineva de la ţară să lucreze într-o duminică sau într-o zi de sărbătoare cu cruce roşie. Desigur, acesta nu este aspectul fundamental al credinţei noastre, dar faptul că au păstrat respectul faţă de sărbători este, cred, un indiciu al existenţei unui ataşament faţă de valorile creştine. De asemenea, am auzit şi eu că, în Bucovina sau în alte regiuni ale ţării, locuitorii de la sate sunt incomparabil mai credincioşi decât cei din Muntenia.

Doamne ajută!

P. S. Îmi cer scuze pentru eventualele greşeli de scriere, n-am mai stat să corectez.

O noapte binecuvântată!