Recaderea de dupa

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de mihaila_alin

eu uneori cu mare frica ma apropii de sfintele taine caci am impresia ca am primit dezlegare cu prea mare usurinta.

Citind prima spovadă, aceea în care tâlharul din dreapta Îl roagă pe Domnul să-l pomenească în împărăţia Lui, am de fiecare dată o impresie de ambiguitate. Parcă e căinţă adevărată şi totuşi parcă e căinţă incompletă. În mod cert, omul recunoaşte că este tâlhar. Recunoaşte şi justeţea pedepsei. Mărturiseşte fapta. Dar nu pare, cum am spune azi, cu adevărat transformat în Cristos. Altfel spus, cu adevărat convertit. Nu e absolut evident că a suferit un "drum al Damascului" în felul lui Paul din Tars, încât te întrebi: omul ăsta, dacă ar coborî de pe cruce, nu cumva tot aşa ar face ?
Ei bine, o altă constatare este cu câtă uşurinţă îi dă Cristos absolvirea. Nu tu canon, nu tu zece "Tatăl Nostru" şi 50 de mătănii, nimic. "Bine, dom'le, ce vrei, era deja cocoţat pe cruce, când să facă un muribund canonul?" parcă văd că mi s-ar spune. Da, numai că Domnul a mai dezlegat de păcate şi pe alţii. "Mergi, şi să nu mai păcătuieşti!" e tot ce-i spune femeii uşuratice. Confesorul nostru ne absolvă cu prea mare uşurinţă ? Tot aşa a făcut şi Preotul Isus, al Cărui mandatar este.

Ceea ce noi uităm adesea este că ştergerea păcatelor este doar una dintre binefacerile Tainei Spovezii. Cea mai mare, evident, dar departe de a fi singura. Noi mai primim un dar de preţ: un fel special de har lucrător sau, cum se mai numeşte, graţia sacramentală. Aceasta ne ajută să rezistăm mai bine ispitelor data viitoare şi, împreună cu Sfânta Împărtăşanie, ne ajută, mai ales, să dobândim un "simţ al păcatului". Nu imediat, fiindcă cel mai des Taina îşi arată eficienţa în timp. Pe măsură ce participăm la viaţa de credinţă a Bisericii şi, mai ales, pe măsură ce ne spovedim, ne împărtăşim, ne spovedim iarăşi, etc, percepţia noastră se transformă cu totul: vedem ispitele, vedem păcatele acolo unde nu le vedeam până atunci şi ne minunăm singuri de cât de orbi am fost. Dobândim ceva ce nu am avut, ceva ce la tâlharul din dreapta nu e evident: ura faţă de păcat, dorinţa de a-i plăcea Domnului nostru şi de a nu-L ofensa niciodată. De aceea, eu cred, totuşi, că, dacă tâlharul s-ar fi dat jos de pe cruce, el nu ar mai fi putut participa la jafuri armate. Vechii tovarăşi de rele, care un timp l-ar mai fi chemat la chefuri după împărţirea prăzii, ar fi avut surprize mari cu el: modul de viaţă de până atunci nu l-ar mai fi atras, i-ar fi părut sec şi fără sens. Aşa lucrează Taina. Când Cristos îţi dă absolvirea, El te ia de mână şi nu mai poţi să te uiţi înapoi. Dacă o faci, te apucă greaţa îndată.