Biserica catolica ca si cladire

[Mihailc]

Catalin2: Concepțiile ecumeniste de care mă suspectezi nu există, cred că tu generalizezi abuziv niște exemple care se pot verifica de către oricine, cu condiția renunțării prealabile la lentile ideologice deformante și judecăți de valoare aplicate din oficiu. Dacă apreciez anumite reușite gastronomice ale bucătăriei chinezești sau artizanatul decorativ din timpul dinastiei T'ang, nu înseamnă neapărat că sunt confucianist, toist sau budist. Iar dacă critic o extremă, nu înseamnă că mă plasez automat în cealaltă extremă.
Pietismul protestant este matricea pietismului de pretutindeni, este un fel de falsificare conștientă sau inconștientă a evlaviei autentice, în grade și doze diferite însă. Versiunea la care m-am referit eu este de origine protestantă, a culminat până la fanatism la neoprotestanți și a contaminat Biserica masiv odată cu ”liberalizarea” accesului la informația teologică. Principalele lui trăsături sunt: individualismul, exclusivismul, semidoctismul teologic, sfătoșenia exasperantă, autosuficiența, atașamentul fanatic față de formule rigide și forme fără fond și multe alte defecțiuni mici dar multe. Pe forumul acesta sunt destule exemple, cine dorește să studieze fenomenul n-are decât să urmărească evoluția unor useri și constantele mesajelor postate de ei. Pietismul e o boală foarte gravă a credinței, o cădere de-a dreapta cu consecințe incalculabile pentru lucrarea Bisericii. Doar Dumnezeu știe câtă lume s-a pierdut și încă se mai pierde din cauza acestei infecții malformante, care transformă creștinii, chiar și pe cei cu intenții bune, în niște zombi religioși. Pietismul este singura izbândă practică a ecumenismului: fiind proteiform și cameleonic, se adaptează nemaipomenit de repede oricărei forme de religiozitate păstrându-și intacte trăsăturile de bază chiar dacă conținuturile specifice sunt diamentral opuse. Pot fi identificați ușor cu ochiul liber datorită unei preferințe invariabile pentru uniforme și uniformizare, de la vestimentație, gesturi, comportament în biserică și până la mentalitatea captivă unui circuit închis de idei, fețele încremenite într-o mască posomorâtă sau limbajul de lemn folosit pe post de cod, sau parolă pentru a se recunoaște și comunica între ei. De exemplu, pietiștii penticostali și pietiștii ortodocși au foarte multe în comun , chiar dacă pretextele ideologice pentru propria aplicație sunt ireconciliabile.
Partea bună e faptul că se poate vindeca, există tratament duhovnicesc pentru așa ceva, dar sunt puține locurile unde duhovnicii se înhamă la acest tip de terapie, întrucât marea majoritate a preoților parohi fie sunt ei înșiși contaminați de pietism, fie îl încurajează tacit, deoarece pietiștii alcătuiesc adeseori cel mai fidel public al ”serviciilor religioase”, și sunt cei mai consecvenți contribuabili la pomelnice, taxe și donații. De asemenea, ei sunt ținta predilectă a marketingului cu kitsch-uri pseudocreștine comercializate la pangare, poziție pe care o împart cu credincioșii ocazionali (sau nepracticanți, cum îi numesc catolicii pe ai lor).