|
|
|
|
|
|
|
#1
28.05.2012, 20:53:14
|
||||
|
||||
Citat:
Nu reprosa nimanui, dragul meu, ca nu se roaga, fiindca nu stii niciodata daca o face, cum o face, cat o face. Cu ceva timp in urma L-am rugat pe Dumnezeu sa ma ierte ca nu sunt in stare sa ma stapanesc cand e vorba de rugaciunea in grup. Oricat as incerca, gandul imi zboara la gunoiul din ochiul celui care se roaga cu mine, decat la cel pentru care fac rugaciunea. Stiu bine ca mai sunt si altii care se roaga discret, fara sa se afilieze undeva. Imi pare rau ca te-am dezamagit si ma bucur ca prin rugaciunile tale cele bine-primite, ai salvat oameni aflati la mare nevoie. Esti un suflet milostiv si Dumnezeu iti va da pe masura. Eu as fi ingrijorat in locul tau...
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc) 
|
|
#2
28.05.2012, 20:56:01
|
||||
|
||||
Raspuns cu ale tale cuvinte :
Citat:
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann)
|
|
#3
28.05.2012, 21:24:05
|
||||
|
||||
|
Citat:
Eu, daca as sfarsi ziua cu gandul la cata lume ma uraste, pentru vorbele grele pe care le-am spus, as avea certitudinea ca mantuirea mea este in gratiile lui scaraoski, iar asta m-ar duce la disperare. As fi vrut sa argumentezi "inteligent" solutia propriei tale existente, dincolo de pareri subiective, despre alte persoane. Dand "copy & paste" pe acel citat, am inteles ca... n-ai inteles nimic, fiindca ai gandul dus exact in directia in care nu trebuie. Ai reusit deja "din prima" sa tulburi un subiect care se voia aducator de pace. Exista vreodata in sufletul tau o unde de remuscare pentru ceea ce faci? Dumnezeu sa te ierte si sa ma ierte si pe mine fiindca nu te inteleg deloc...
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
|
|
#4
28.05.2012, 21:05:43
|
||||
|
||||
|
Citat:
Te rog sa ma ierti , dar nu am crezut ca poti fi asa canalie ! Iertare si rugaciune (filozofie ) placuta in continuare . Iertare de sinceritate !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann)
|
|
#5
28.05.2012, 21:34:24
|
||||
|
||||
|
Citat:
Adminul nu cred ca mi-a sters vreodata vreun cuvant din ceea ce am scris. Am regretat iesirea mea si am editat la timp, inainte sa apuce cineva sa scrie dupa mine. Eu am remuscari si recunosc ca sunt un om cu limite si gafe. Nu cred ca fratele Zaharia asteapta sa ma asez in genunchi in fata lui, dar ai dreptate sa ma consideri o canalie. Fa-ma in fiecare zi, "canalie", dragul meu, si ma voi ruga pentru sanatatea ta! Nu ironizez. Aici sunt cat se poate de serios.
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
|
|
#6
28.05.2012, 22:24:53
|
||||
|
||||
|
Incetati, oameni buni!
Chiar nu aveti altceva mai bun de facut decat sa va balacariti pe forum? 
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
|
|
#7
01.10.2012, 01:48:08
|
||||
|
||||
|
Solutia propriei existente - Fratele Ioan
Despre "Fratele Ioan", probabil ca s-ar putea scrie foarte mult. Din pacate, nici nu realizam ca popularizarea in exces a unor oameni care vor sa ramana in umbra, le poate crea mult necaz. Toata aprecierea mea si bucuria sincera ca pe lume mai exista si astfel de oameni, semn ca Dumnezeu nu ne-a abandonat, chiar daca suntem mult prea nevrednici si cuprinsi de patimile acestor vremuri.
Cred ca de departe, "Fratele Ioan" este cel mai important om din tara asta. De ce? Fiindca NIMENI nu a cunoscut atat de multi sfinti in viata, (unii mai traiesc si astazi) ca sa nu mai vorbim de faptul ca de la majoritatea a primit binecuvantare, iar cu unii a avut bucuria necuprinsa de a se ruga. Oare exista pe lumea asta ceva mai de pret decat sa ti se accepte sa te rogi alaturi de un om a carui sfintenie n-o poti pune la indoiala? Iata deci un simplu mirean, care a trait un timp, viata de familie, intr-un apartament de bloc, a descoprit la un moment dat "solutia propriei existente". Mai jos un fragment edificator... Fie ca Dumnezeu sa oranduiasca pe cat se poate mai multi "Frati Ioan"! Intr-o zi, staretul a trimis pe cineva dupa Ioan, sa-l cheme din munte. “Frate Ioane”, i-a zis, “eu stiu ca dumneata cunosti muntii astia mai bine decat noi, calugarii. Avem mare nevoie de o maica, s-o cunoastem, sa ne dea si noua o vorba de folos, ca sunt timpuri grele pentru manastiri acuma. N-are nume. N-ai vrea sa te duci dumneata sa o cauti, sa-i spui ca noi am chemat-o aici?”. Ioan, ce sa zica? A zis da, n-a cartit. Era un sfarsit de toamna, pe la mijlocul Postului Craciunului. La iesirea din manastire, un parinte duhovnic s-a apropiat de el si i-a spus: “Vezi ca daca nu ti-i dat s-o gasesti, n-o s-o gasesti pe maica aceea. Chiar daca va fi langa tine, tu tot n-o vei sti. Trebuie sa pornesti cu post, cu rugaciune multa. Sa te invredniceasca Dumnezeu, caci nu oricui “i se arata” sihastrii astia cu viata nelumeasca…”. S-a dus chiar in ziua aia. Se gandea c-o va gasi repede, poate-n cel mult cateva zile, avea o idee din drumurile sale, de pe la ceilalti sihastri pe care-i cunostea, cam prin ce parte a muntelui ar putea sa fie. S-a dus chiar in ziua aceea… Patru ani de zile a cautat-o. Patru ani, zi de zi, dintr-o parte in alta a Giumalaului. Culme cu culme, valcea cu valcea, pestera dupa pestera. “Asta a fost canonul meu cel mare. Am rupt nu stiu cate perechi de incaltaminte, ploi, viscole, oboseala, foame… Pe rape, prin desisuri neumblate, pe muntii cei mai de sus. Intr-o vreme, mi-am zis ca nu sunt vrednic, ca Dumnezeu randuieste sa nu o gasesc. Si totusi, erau unele zile in care parca “o vedeam”, simteam ca trebuie sa fie acolo, undeva, imediat in preajma, ca mai e doar putin si trebuie sa o vad. Nu stiu cum sa explic. Parca o stiam ca-i la doi pasi si mereu imi scapa. Poate ca ea m-o fi vazut mereu, in toti anii astia, si n-a vrut sa-mi iasa in cale. Nu stiu. Poate ma observa asa, m-o pus la o proba, sa vada cat rezist, cat mai am rabdare sa umblu de nebun prin munti. Ma intorceam la bordeiul meu tot mai obosit, tot mai abatut. La un moment dat, m-a prins uratul. Uratul, ispita grea. Era un inceput de iarna, trei saptamani a fost numai burnita si ceata, udeala in aer, nu vedeai la doi pasi. Daduse un urat peste mine, ca nu mai stiam ce sa fac, nu-mi gaseam locul, turbam. Ma invarteam prin jurul bordeiului, imi gaseam motiv sa fac ceva, sa merg dupa lemne, sa-mi fac niste mancare, dar parca nimic nu avea rost. Si, intr-o seara, cum stateam eu asa afara, in fata bordeiului, vai de capul meu de mahnit, numai ce aud un fasait prin tufisuri si vad o umbra cum se misca pe acolo. Am zis ca-i ursul, o salbaticiune ceva, ca cine putea sa fie in varful muntelui, pe ceata si burnita aia? Am pus mana pe tarnacop. Si-atunci vad umbra cum se opreste langa un bradut. M-am uitat mai bine: o femeie, o maica. Mi-am facut cruce. Cum a putut ajunge pana aici?… Se uita la mine, eu la ea, cu tarnacopul in mana. Parca impietrisem. La un timp, maica se apropie si zice: “Doamne ajuta”. O intreb: “Nu sunteti cumva maica fara nume?”. Ea, c-o voce asa, pierduta: “Nuuu, is o biata maica ratacita pe-aicea…”. Eu stiam deja, de-acuma, tot rostul muntelui, nu ma mai inselai asa usor. Zic: “Nu, n-ai cum sa te ratacesti, ai venit pe-o poteca pe care n-o stie nimeni in muntii astia!…”. Si-n sinea mea ma tot gandeam ca s-o fi facut Diavolul in chip de maica, ca sa ma ispiteasca. Cand vezi asa, o femeie singura noaptea, in varful muntelui, ce sa mai crezi? Citisem si prin carti despre diavoli care iau infatisari de femeie, de calugarite, tot felul de naluciri… Parca mi-era si frica. Ea era palida la fata si tot venea catre mine. “Da’ de ce tot te dai in spate, de ce te temi?”, zicea. Ma dadeam in spate, spre bordei, si parca simteam ca n-are cum sa-mi faca nici un rau, imi dadeam seama undeva inauntrul meu, dar tot mi-era teama. Cumva n-as fi vrut sa plece, da-mi era si rusine sa-i zic ca mi-e frica. Cand a ajuns mai aproape de mine, maica mi-a soptit: “Ai ispite, nu? Ti-e tare urat aicea, saracutu’ de tine…”. Am lasat tarnacopul jos, mi-a cazut din mana. Ca paralizat am ramas. Si am izbucnit in lacrimi. Am pus capul in piept, si stateam asa, plangand, in fata ei. Eu cred ca nu am plans niciodata in viata in felul asta, cu lacrimi multe. Cand am fost copil poate, nu-mi amintesc. Maica m-a luat pe dupa umeri si m-a dus incet, sa intram in bordei. “Hai la rugaciune”, a zis. “Hai la rugaciune…”, ca o mama. Doi ani de zile am stat cu ea in sihastrie. M-a primit in bordeiul ei, unul micut, pitit sub o stanca pe langa care trecusem de atatea ori pana atunci. Si acolo a inceput ea sa imi spuna, cate putin, despre ce inseamna rugaciunea “cu toata fiinta”… Trei-patru ore aveam de mers pana la dansa, seara de seara, prin padure. Ajungeam frant de oboseala, uneori numai ca s-apuc sa ma uit la ea cateva clipe. Atat. Si apoi ma intorceam iarasi, cincisprezece kilometri prin noapte. Ea statea doar in metanie si rugaciune. Nu dormea. Parca era total rupta din lumea asta. Si se ruga… cu lacrimi. Plangea la rugaciune acolo, in grota ei, in frig. N-am vazut niciodata ceva mai impresionant, mai sincer. Nu trebuie sa-ti fie rusine niciodata de lacrimile tale, domnule. Niciodata! Patru ani de zile am cautat-o pe maica cea sfanta. Patru ani! Ea este inca acolo…”.
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc) Last edited by Mosh-Neagu; 01.10.2012 at 01:52:04.
|
|
#8
01.10.2012, 01:57:32
|
|||
|
|||
|
...!!! +
De unde ai scos Moshule povestea asta minunata?.....:)
|
|
#9
01.10.2012, 02:24:24
|
||||
|
||||
|
Citat:
Despre Fratele Ioan s-a mai scris pe forumul nostru. Este omul care i-a ingropat pe pustnicul Nectarie in 2002, care ajunsese la 108 ani, sau pe pustnicul Zosima, (prin 2008) ce atinsese 129 de ani. In seara asta, am urmarit cu totul intamplator (dar ce e intamplator pe lumea asta?) o emisiune "In premiera" pe antena 3, cu "Fratele Ioan", fapt care mi-a starnit interesul si am intrat fuguta sa aflu mai multe despre el. Ce-am gasit m-a coplesit pur si simplu... Cel putin in ceea ce priveste "schimbarea" din viata lui de mirean, casatorit... Faptul ca e cunoscut pe la Sihastrie, Neamtului, Radu-voda, Pojorata, etc si ca staretii il cheama de multe ori in "ajutor" sau ii "dau sarcini" spre ascultare, este deja un element arhicunoscut... Tocmai de aceea am indraznit sa-l aduc in "prim plan", desi pe de alta parte nici n-as vrea ca gestul meu sa-i aduca neplaceri, fiindca da lumea buluc sa-l cunoasca... Dumnezeu sa aiba mila de sufletul lui, iar pe mine sa ma ierte, fiindca am indraznit sa-l aduc in atentia noastra... Iata totusi si un link: http://melidoniumm.wordpress.com/201...untii-sucevei/
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc) Last edited by Mosh-Neagu; 01.10.2012 at 02:35:26.
|
|
|
Mod hibrid