Primatul papal

[tikkun_olam]

În prealabil postat de Eugen7

Principiul sobornicităţii în conducerea Bisericii

Sinodul apostolic din anul 49-50 infirmă teoria catolică a primatului lui Petru. La acest prim sinod al Bisericii au participat pe lângă Sfinţii Apostoli şi Sf. Iacob şi ceilalţi slujitori bisericeşti, adică diaconii şi preoţii, precum şi Biserica, adică credincioşii din Ierusalim. Existau deci trei categorii: Apostolii (οι αποστολοι), preoţii (οι πρεσβυτεροι) şi fraţii (αδελφοι), cărora li s-au adăugat ca delegaţi ai Bisericii din Antiohia: Pavel, Barnaba, Tit (Ga 2, 3) şi alţi câţiva credincioşi antiohieni. În textul occidental al FA după cuvântul Sf. Petru la 15, 12 se introduce şi faptul că “preoţii şi-au dat consimţământul la cele spuse de Petru”. Acesta a fost motivul pentru care “a tăcut toată mulţimea” şi în continuare, a ascultat pe Barnaba şi Pavel (15, 12) .

Εδοξεν γαρ τω πνευματι τω αγιω και ημιν (15, 28), (părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă) este o formulă consacrată pentru sinoadele ulterioare. Ea cuprinde două lucruri importante: principiul sau temeiul hotărârilor sinodale este Duhul Sfânt, iar autoritatea sinodului este întemeiată, în Biserica post-apostolică, pe demnitatea episcopală. Totodată ea afirmă că ierarhii se adună pentru “multă cercetare” (15, 7) nu ca delegaţi ai credincioşilor, ci după drept divin, aceasta constituind temeiul intern al infailibilităţii hotărârilor sinodale . Ceea ce s-a hotărât cu ocazia sinodului apostolic e valabil întrucât au aprobat cu toţii (15, 23). Noua descoperire insuflată de Duhul, alături de confirmarea prin experienţă şi de mărturia Scripturii sunt adevărate standarde ale Bisericii sinodale.

Sinodul apostolic de la Ierusalim e doar unul dintre argumentele împotriva învăţăturilor schismatice şi eretice ale catolicilor. Faţă de doctrina plenitudinii şi supremaţiei puterii a papei pe care au elaborat-o Conciliile I şi II Vatican, cartea Faptelor Apostolilor ne artată cu totul altceva; Petru avea într-adevăr un rol proeminent, avea o oarecare formă de întâietate între ceilalţi apostoli (deşi pe alocuri Pavel nu i-o recunoaşte, spunînd că aşa cum Petru a fost trimis la iudei, Pavel a fost trimis la neamuri, prin urmare considerându-se un egal al lui Petru) însă Sinodul de la Ierusalim nu arată deloc manifestarea vreunei presupuse plenitudini şi supremaţii a puterii lui Petru. Hotărârile s-au luat pentru că aşa "părut-a Duhului Sfânt şi nouă" (adică nu doar pentru că aşa i s-ar fi părut lui Petru), iar la Fapte 15, 23 şi 16, 4 se vorbeşte clar despre ceea ce au hotărât apostolii şi preoţii la Ierusalim, nu doar ceea ce ar fi hotărât Petru de capul lui şi ceilalţi ar fi trebuit să asculte ca nişte sclavi de stăpânul lor cu putere supremă şi deplină. Felul în care s-au desfăşurat lucrurile atât la Sinodul de la Ierusalim, cât şi la alte Sinoade dovedeşte eroarea şi tendenţiozitatea opiniilor "dogmatice" ale catolicismului schismatic şi eretic.

A fi catolic nu înseamnă deci a fi sub papa, ci a fi sub Hristos, sub Sfântul Duh şi sub ceea ce au hotărât "apostolii şi preoţii" sub asistenţa Sfântului Duh. Faptul că Petru avea o anumită întâietate în raport cu ceilalţi nu afirmă însă opinia schismatică şi eretică a catolicilor despre plenitudinea şi supremaţia puterii lui Petru, iar mai apoi a papilor. Atâta plenitudine şi supremaţie a puterii a avut Petru, încât decizia este a "apostolilor şi a preoţilor", după cum "părutu-s-a Sfântului Duh şi lor" (deci nu doar după cum i se "părea" lui Petru).

Biserica a fost întemeiată pe "12 pietre de temelie", nu doar pe una, după cum arată Apocalipsa 21, 14; călăuzirea la adevăr (la tot adevărul) a fost făgăduită apostolilor prin lucrarea "locţiitorului şi vicarului" Fiului lui Dumnezeu care este Sfântul Duh, celălalt Paraclet, după cum afirmă Evanghelia după Ioan. (Acest lucru este confirmat şi de Apopcalipsa 22, 17 unde se spune că Duhul şi Mireasa zic "Vino, Doamne", iar nu Petru şi Mireasa, pentru că Sfântul Duh este adevăratul "locţiitor şi vicar" al Fiului lui Dumnezeu.) Prin urmare nici Petru şi nici papii nu au avut şi nu au putut avea o plenitudine şi o supremaţie a puterii aşa cum afirmă ultimele concilii schismatice ale catolicilor, cele de la Vatican; chiar dacă Hristos nu a respins ideea de primat sau de întâi între apostoli, şi poate chiar a afirmat-o, multe locuri din Biblie arată că Petru nu avea presupusa plenitudine şi supremaţie a puterii în Biserică pe care o afirmă schismaticii şi ereticii catolici.