Suferinta baiatului neinsurat

[Mihailc]

Băieții se pricep mai bine să ascundă gunoiu' sub preș. E sub demnitatea msculină să te lamentezi, imediat îți scad acțiunile la bursa matrimonială.

Poate o fi bun și topicul ăsta la ceva.... s-or mai găsi frustrări compatibile, nevroze comune, jeliri convergente șamd.

[DragosP]

Toţi bărbaţii e nişte porci.
Am mai zis-o şi de aceea mă repet.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de DragosP

Toţi bărbaţii e nişte porci.
Am mai zis-o şi de aceea mă repet.

Un bărbat dintr-o bucată, care nu zice azi una, mâine alta. Domnule, jos pălăria ! La dumneata cuvântul zis este cuvânt spus !

[blue_sky]

Păi nu e corect, băieţii neînsuraţi au avantajul competitiv al....vârstei !
După o anumită vârstă (cred că pragul psihologic e pe la 30 de ani), femeile sunt etichetate în categoria 'acţiuni nerentabile' pe piaţa bursieră a măritişului (conform judecăţii discriminatoare că 'dacă n-a luat-o nimeni până la vârsta asta asta, sigur are vreun defect major'). În schimb (şi aici subliniez partea cu...nu e corect!!! :-) bărbaţii trecuţi de 30 de ani sunt incluşi în categoria 'acţiuni profitabile', le creşte valoarea la bursă , conform teoriei că 'dacă nu s-au însurat până la vârsta asta înseamnă că au trăit bine, au avut parte de femei/bani/carieră/etc,etc suficient de mult încât să nu simtă nevoia de însurătoare' . Nu aruncaţi cu pietre, am expus doar mentalitatea populară. În plus, multe femei tinere preferă bărbaţii mai maturi, însă reciproca (femei mature, preferate de bărbaţi tineri) nu e valabilă.

Aşa că nu prea mi se pare întemeiată suferinţa bărbatului neînsurat, înrudit cu femeia nemăritată prin prisma celibatului, însă diferenţiat de ea prin percepţia lumii (burlac râvnit versus săraca fată bătrână).

PS: 23 de ani, single :) Nu sufăr (deocamdată) deloc din cauza nemăritişului, ca să-l numesc aşa.... ba chiar mă bucură. Am văzut prea multe căsnicii ratate, prea multe cupluri nefericite, prea multă singurătate în doi, ca să-mi doresc ceva ce pare frumos doar privit din exterior, conceptul de mariaj fericit mi se pare deja utopie. Dac-o vrea Dumnezeu să fie, va fi, dacă nu, c`est la vie :).

[Mihailc]

Acuma ce n-am înțeles.... cer albastru sau ceară albastră?

[blue_sky]

Dacă n-ai înţeles... atunci e ceaţă albastră.

[Mihailc]

În prealabil postat de blue_sky

Dacă n-ai înţeles... atunci e ceaţă albastră.

Ceață albastră
peste jalea noastră...

Mulțumim pentru încurajări... Băieții nefericiți îți vor fi recunoscători!

[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

Ceață albastră
peste jalea noastră...

Frumos era dacă se păstra nota asta poetico-umoristică.

[Cornel Urs]

În prealabil postat de blue_sky

bărbaţii trecuţi de 30 de ani sunt incluşi în categoria 'acţiuni profitabile', le creşte valoarea la bursă , conform teoriei că 'dacă nu s-au însurat până la vârsta asta înseamnă că au trăit bine, au avut parte de femei/bani/carieră/etc,etc

eu credeam ca discutiile se poarta in context crestin, ce ai scris mai sus, reprezinta niste conceptii insuflate de duhul lumii, de care apostolul spune sa ne ferim: 1 Corinteni 2:12.

[Mihnea Dragomir]

Dacă pentru mine, om însurat şi cu trei copii, topicul acesta nu mai este de actualitate, în schimb e un loc bun ca să mă plâng retrospectiv.

La mine a fost greu tare. Nu aveam de loc lipici la fete, dom'le ! De socializat, mi-a dat Dumnezeu darul să socializez uşor şi să-mi placă să o fac. Dar, când venea vorba de aspectul acesta al relaţiei cu vreo fată, mă tulburam rău de tot, suferind de o teribilă ruşine. Şi, din ce trecea timpul, tot mai greu îmi era. Nici nu aveam stil, adică nu ştiam cum trebuie procedat. Cu ai mei părinţi, nu discutam acest subiect (din vina mea), iar cu prietenii nu-mi plăcea să afle adevărul, adică ce prieten bleg au în gaşcă. Toate tentativele mele, cu zecile ca număr, s-au topit în faşă, adică în etapa de flirt. Suficientă, totuşi, ca să pot invita câte o fată la petreceri (gaşca mea, formată din oameni experimentaţi, cum încercam să pozez şi eu, era tare veselă şi erau petreceri frecvente). Şi atunci, se petrecea un lucru incredibil, asupra căruia nu am nici azi o explicaţie. De câte ori apăream cu câte o fată la petrecere, prezentând-o drept "prietena mea", la petrecerea respectivă veneau multe fete singure. Care de care mai frumoase, deşi, unele, îmbufnate că sunt singure, altele se consolau dansând şi flirtând cu primul tont singur găsit. Eu, pe lângă că nu le aveam cu agăţatul, nici nu eram în poziţia să o fac, fiindcă eram, cum ar veni, "cuplat". Ei bine, mă învăţam minte şi, la petrecerea următoare, mă prezentam singur. Nici nu vă vine să credeţi ce se întâmpla: nu mai era niciuna disponibilă, toate veneau cuplate. TOATE. Chestia asta mi s-a întâmplat de zeci şi zeci de ori. Nu, nu mai putea fi o coincidenţă, era clar că e o legitate aici, chiar dacă inexplicabilă a fost, inexplicabilă a rămas. Ajunsesem să cred în descântece (eram departe de Dumnezeu pe atunci şi credeam că porunca I înseamnă numai să nu fiu budist). Aşa am dus-o un liceu întreg, aşa am dus-o şi în facultate. În cazurile (excepţional de rare) în care cunoşteam o fată singură (s-a întâmplat la mare), numai despre "prietenul ei" îmi vorbea, dându-mi, adică, semnal-stop (aşa credeam eu pe atunci, vă daţi seama ce varză eram). Un singur an am avut o prietenă, dar era prea conştientă de frumuseţea ei uluitoare ca să se limiteze la flirturi numai cu mine... Abia pe la 25 de ani s-a întâmplat ceea ce spune BlueSky: au început "să-mi crească acţiunile". Eram aproape absolvent de medicină. Şi singurul...singur dintre prieteni. Pesemne că fetele mai coborâseră şi ele standardele, şi aşa a ajuns actuala mea soţie să se uite la mine.