Miscarea de reinnoire carismatica

[Doriana]

În prealabil postat de nutucutu

Sint foarte multi de "eu" in postarea de mai sus. Tot ceea ce spuneti reprezinta numai si numai vointa dumneavoastra si as spune ca este o atitudine tipic protestanta. EU VEAU ca mintuirea mea sa se vada, EU VREAU o mintuire practica, EU NU VREAU vorbe, EU NU VREAU presupuneri... V-ati intrebat ce vrea Dumnezeu? .

M-am dat pe mine exempu ca sa nu dau pe altul. Si da, vointa me e sa fiu mantuita. Altfel viata nu are nici un sens. Mi-e indiferent cumm ma vor cataloga altii. Stiti cum se face asta?
Vointa Domnului este de asemenea sa mantuiasca omul, dupa cum mi s-a spus .Acum pot avea un raspuns fara ocolisuri si psihanalize (daca mai stiti ce intrebasem)?

[iuliu46]

În prealabil postat de Doriana

M-am dat pe mine exempu ca sa nu dau pe altul. Si da, vointa me e sa fiu mantuita. Altfel viata nu are nici un sens. Mi-e indiferent cumm ma vor cataloga altii. Stiti cum se face asta?
Vointa Domnului este de asemenea sa mantuiasca omul, dupa cum mi s-a spus .Acum pot avea un raspuns fara ocolisuri si psihanalize (daca mai stiti ce intrebasem)?

Doriana dar nu a fost un atac la persoana ta ci asa cum a spus o constatare a unei atitudini tipic neoprotestante care este aceeasi si in sola scriptura ( eu vreau sa gasesc adevarul scris in Scriptura ) si in trairea personala.
Ori in BO si probabil si in BC inveti ca trebuie sa te cercetezi si sa vezi cat esti de departe de mantuire.Cum zicea Arsenie Papacioc "Oricat ai fi de bun nu esti destul de bun " pentru ca Hristos nu are limite.Deci mereu cauti ceea ce poti imbunatati in viata ta.

[Doriana]

În prealabil postat de iuliu46

Doriana dar nu a fost un atac la persoana ta ci asa cum a spus o constatare a unei atitudini tipic neoprotestante care este aceeasi si in sola scriptura ( eu vreau sa gasesc adevarul scris in Scriptura ) si in trairea personala.
Ori in BO si probabil si in BC inveti ca trebuie sa te cercetezi si sa vezi cat esti de departe de mantuire.Cum zicea Arsenie Papacioc "Oricat ai fi de bun nu esti destul de bun " pentru ca Hristos nu are limite.Deci mereu cauti ceea ce poti imbunatati in viata ta.

Fii inistit, nu l-am luat ca pe un atac la persoana. :) L-am luat insa ca pe o noua divagare de la subiectul intrebarii mele. Incerc sa aduc discutia la un nivel mai practic, pragmatic.
Sa vad mereu cat de departe sunt de mantuire... Nu mi se pare logic. Adica, eu gasesc o cale pe care aflu ca pot fi mantuit, fac tot ce mi se cere cu scopul de a ma mantui, apoi imi dau seama ca tot departe sunt si nu prea voi reusi. Automat ai tendinta sa cauti alta cale mai buna, zic eu...Ca sunt departe de mantuire stiam dinainte, nu era nevoie sa aflu mergand pe calea cea buna pentru mantuire...

[iuliu46]

În prealabil postat de Doriana

Fii inistit, nu l-am luat ca pe un atac la persoana. :) L-am luat insa ca pe o noua divagare de la subiectul intrebarii mele. Incerc sa aduc discutia la un nivel mai practic, pragmatic.
Sa vad mereu cat de departe sunt de mantuire... Nu mi se pare logic. Adica, eu gasesc o cale pe care aflu ca pot fi mantuit, fac tot ce mi se cere cu scopul de a ma mantui, apoi imi dau seama ca tot departe sunt si nu prea voi reusi. Automat ai tendinta sa cauti alta cale mai buna, zic eu...Ca sunt departe de mantuire stiam dinainte, nu era nevoie sa aflu mergand pe calea cea buna pentru mantuire...

Faci tot ce ti se cere ?
Doriana nu e cam simplista gandirea asta ? Adica tu crezi ca ai o lista de cumparaturi si cand le cumperi pe toate gata ai terminat ? Chiar tu vorbeai de indumnezeire. Cum poti fi asemenea lui Hristos daca el este infinit in toate calitatile ? Exista vreun moment in care tu devii suficient de buna ? Exista vreun moment in care tu meriti sa fi mantuita ? Mantuirea este un dar pe care Dumnezeu ti-l acorda si nu un merit al tau.Meritul tau este ca ai incercat sa-ti aduci aminte tot timpul ca esti creata dupa Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu si nu te-ai complacut in a crede ca ai ajuns la desavarsire.

[Doriana]

În prealabil postat de iuliu46

Doriana nu e cam simplista gandirea asta ?...Exista vreun moment in care tu meriti sa fi mantuita ? Mantuirea este un dar pe care Dumnezeu ti-l acorda si nu un merit al tau.

Incerc sa-ti expun logica mea simpista intr-un mod mai simplu:
Mantuirea inseamna izbavirea din pacat, apoi indumnezeirea, deci devenirea asemenea lui Dumnezeu. Pacatul este ceva destul de dureros, groaznic chiar, iar efectele lui sunt foarte vizibile: scandal in familii, dependente de diferite droguri, boli incurabile, esecuri pe toate planurile... Unii oameni sunt disperati in a fi mantuiti de pacate. Alearga dupa mantuire ca dupa aer, caci pacatele ii apasa cumplit. In aceasta situatie ei cauta o solutie practica de a scapa. Vor sa vada cum acel pacat este luat de la ei, impreuna cu consecintele lui. Iar dupa el si celelalte pacate la fel de groaznice, apoi fiecare patima in parte... Iar aceasta se numeste mantuire.

Unor astfel de oameni le oferi degeaba teorii despre "Vino la noi la bise, ca noi suntem singurii care avem mantuirea, dar chiar daca vii nu vei putea spune niciodata ca o ai". Oamenii acestia au nevoie de ceva palpabil, practic, de puterea lui Hristos care sa ii mantuiasca din pacat.

Nu poti spune ca meriti mantuirea, nici ca ai ajuns la capatul luptei, dar poti spune ca ai gasit mantuirea si ea lucreaza in viata ta zi de zi, scotand din viata ta pacat dupa pacat...

[nutucutu]

În prealabil postat de Doriana

M-am dat pe mine exempu ca sa nu dau pe altul. Si da, vointa me e sa fiu mantuita. Altfel viata nu are nici un sens. Mi-e indiferent cumm ma vor cataloga altii. Stiti cum se face asta?
Vointa Domnului este de asemenea sa mantuiasca omul, dupa cum mi s-a spus .Acum pot avea un raspuns fara ocolisuri si psihanalize (daca mai stiti ce intrebasem)?

Cum putem deveni sfinti? Pai e foarte simplu. O sfinta care a murit la 21 ani, doctorita a Bisericii Catolice, ne-a lasat o cale care poate fi urmata de oricine:

"Ceea ce i s-a intimplat Terezei este cazul multora care il cauta pe Dumnezeu. Ajung in impas. Toti incep cu un mare ideal: al sfinteniei in fapte. In ochii lor, a-l iubi pe Dumnezeu inseamna a vrea sa faci mult pentru El, a te devota la maxim pentru a-I merita iubirea, a-ti da duhul cautind sa-L slujesti. Cu convingerea intima ca totul depinde de noi, ca noi insine trebuie sa o scoatem la capat. Ca noi sintem cei care trebuie sa ne rugam mult si cu atentie, care trebuie sa urmam legea desavirsirii evanghelice si sa intindem obrazul drept cind sintem loviti peste cel sting. Noi trebuie sa ne dam viata intr-o iubire fara granite fata de aproapele. Pe scurt, noi trebuie sa facem in asa fel incit sa "fim desavirsiti precum Tatal nostru ceresc este desavirsit." Noi, noi si iar noi!

Imposibil sa nu ajungem in impas. Fiindca toate acesta-aceasta sfintenie prin fapte- pare si este IMPOSIBILA. In acest caz nu sint decit doua iesiri, si amindoua pina la urma se infunda. Fie nu incetam sa constatam ca nu sintem la inaltime, ca, in ciuda unor eforturi foarte mari nu numai ca nu inaintam, ci, dimpotriva, ne poticnim si cadem zi dupa zi. Nu ne ramine decit descurajarea si depresia spirituala. Cu amaraciune, ne lasam pagubasi.
Fie voim, orice ar fi sa tinem steagul sus. Si atunci ne prefacem. Acesta este fariseismul. Fariseul este si el un practicant zelos al legii. Dar acest lucru nu i-a reusit defel; apare o fisura ce se tot largeste intre aparentele pe care le afiseaza in afara si saracia interioara a pacatosului. Joaca teatru. Dupa cuvintul Lui Isus, ajunge un mormant spoit, foarte ingrijit la exterior, dar colcaind de putreziciune in interior.

Cum sa iesi din aceasta dilema? Exista un singur mijloc: calea cea mica. Trebuie intoarsa clepsidra. Scurgerea trebuie sa se faca in celalat sens. Nu noi facem mult pentru Dumnezeu, ci Dumnezeu face totul pentru noi. Nu Dumnezeu este bucuros ca ne are, ci noi sintem bucurosi ca il avem pe El. Atunci vine linistea, increderea fara margini, decrisparea, speranta. Si muncim oare mai putin? Nu, nu muncim mai putin intens, ci altfel. Nu mai lucram pentru Dumnezeu, ci facem lucrarea Lui Dumnezeu.

Sfintenia nu se afla la capatul eforturilor noastre si nici nu e chestiune de vointa. Ea nu poate fi atinsa cu puterea bratului.Sfinta Tereza a inteles ca nu noi ne rugam, ci Dumnezeu in noi; nu noi iubim, ci Dumnezeu in noi, nu noi lucram, ci Dumnezeu in noi...Atunci noi nu facem chiar nimic? Dimpotriva, facem enorm de mult: ne lasam purtati cu o mare credinta si cu o nemarginita incredere. Aceasta "activitate pasiva" a "da"-ului neconditionat nu este, de altfel, nimic altceva decit Fiat-ul Mariei, caruia ii datoram intreaga rascumparare. In acel "fie mie dupa cuvintul tau" omenirea a atins cel mai inalt grad de colaborare si activitate"

Vedeti cit de usor este sa devii sfint? Ne lasam cu totul si cu totul in grija Domnului si acceptam ceea ce EL ne trimite. Gresim? Nu-i nimic, ne spovedim, ne impartasim si o luam de la capat.

[Doriana]

În prealabil postat de nutucutu

Toti incep cu un mare ideal: al sfinteniei in fapte. In ochii lor, a-l iubi pe Dumnezeu inseamna a vrea sa faci mult pentru El, a te devota la maxim pentru a-I merita iubirea, a-ti da duhul cautind sa-L slujesti. Cu convingerea intima ca totul depinde de noi, ca noi insine trebuie sa o scoatem la capat. Ca noi sintem cei care trebuie sa ne rugam mult si cu atentie, care trebuie sa urmam legea desavirsirii evanghelice si sa intindem obrazul drept cind sintem loviti peste cel sting. Noi trebuie sa ne dam viata intr-o iubire fara granite fata de aproapele. Pe scurt, noi trebuie sa facem in asa fel incit sa "fim desavirsiti precum Tatal nostru ceresc este desavirsit." Noi, noi si iar noi!

Imposibil sa nu ajungem in impas. Fiindca toate acesta-aceasta sfintenie prin fapte- pare si este IMPOSIBILA. In acest caz nu sint decit doua iesiri, si amindoua pina la urma se infunda. Fie nu incetam sa constatam ca nu sintem la inaltime, ca, in ciuda unor eforturi foarte mari nu numai ca nu inaintam, ci, dimpotriva, ne poticnim si cadem zi dupa zi. Nu ne ramine decit descurajarea si depresia spirituala. Cu amaraciune, ne lasam pagubasi.
Fie voim, orice ar fi sa tinem steagul sus. Si atunci ne prefacem. Acesta este fariseismul. Fariseul este si el un practicant zelos al legii. Dar acest lucru nu i-a reusit defel; apare o fisura ce se tot largeste intre aparentele pe care le afiseaza in afara si saracia interioara a pacatosului. Joaca teatru. Dupa cuvintul Lui Isus, ajunge un mormant spoit, foarte ingrijit la exterior, dar colcaind de putreziciune in interior.

Cum sa iesi din aceasta dilema? Exista un singur mijloc: calea cea mica. Trebuie intoarsa clepsidra. Scurgerea trebuie sa se faca in celalat sens. Nu noi facem mult pentru Dumnezeu, ci Dumnezeu face totul pentru noi. Nu Dumnezeu este bucuros ca ne are, ci noi sintem bucurosi ca il avem pe El. Atunci vine linistea, increderea fara margini, decrisparea, speranta. Si muncim oare mai putin? Nu, nu muncim mai putin intens, ci altfel. Nu mai lucram pentru Dumnezeu, ci facem lucrarea Lui Dumnezeu.

Sfintenia nu se afla la capatul eforturilor noastre si nici nu e chestiune de vointa. Ea nu poate fi atinsa cu puterea bratului.Sfinta Tereza a inteles ca nu noi ne rugam, ci Dumnezeu in noi; nu noi iubim, ci Dumnezeu in noi, nu noi lucram, ci Dumnezeu in noi...Atunci noi nu facem chiar nimic? Dimpotriva, facem enorm de mult: ne lasam purtati cu o mare credinta si cu o nemarginita incredere. Aceasta "activitate pasiva" a "da"-ului neconditionat nu este, de altfel, nimic altceva decit Fiat-ul Mariei, caruia ii datoram intreaga rascumparare. In acel "fie mie dupa cuvintul tau" omenirea a atins cel mai inalt grad de colaborare si activitate"

Vedeti cit de usor este sa devii sfint? Ne lasam cu totul si cu totul in grija Domnului si acceptam ceea ce EL ne trimite. Gresim? Nu-i nimic, ne spovedim, ne impartasim si o luam de la capat.

Ce spuneti aici este foarte adanc. Intr-adevar, cine se chinuie sa se mantuiasca nu a ajuns inca mantuit. Insa exista pericolul celeilalte extreme, de a nu mai face nimic zicand ca Domnul face totul, iar noi avem doar credinta, riscand sa ne autoamagim.

[nutucutu]

În prealabil postat de Doriana

Ce spuneti aici este foarte adanc. Intr-adevar, cine se chinuie sa se mantuiasca nu a ajuns inca mantuit. Insa exista pericolul celeilalte extreme, de a nu mai face nimic zicand ca Domnul face totul, iar noi avem doar credinta, riscand sa ne autoamagim.

Pericolul de care vorbiti exista atunci cind credem ca totul depinde de noi. Cind stim ca totul depinde de Dumnezeu, iar noi avem rolul de a spune mereu "fie mie dupa cuvintul Tau", efortul nostru se indreapta in a analiza unde trebuia sa spun "da" si nu am spus si in incercarea de a ma corecta pe viitor. Iar Domnul nostru este infinit de milostiv si imi va acorda iertarea pentru greselile facute!
Un calugar spunea ca nu lucrarile il sfintesc pe om ci omul sfinteste lucrarile. Iar o lucrare este sfinta daca izvorazte dintr-un spirit abandonat Domnului. Exact ca si sfintul Pavel: degeaba imi impart averea saracilor daca nu am dragoste (adica daca nu fac lucrarea pentru slava si gloria DOmnului meu, nu pentru alt scop).
Cu alte cuvinte, poate ca imi doresc sa fiu asemenea unui sihastru sau a nu stiu carui sfint. Dar asta nu e decit vointa mea. Instrumentele de a deveni sfinta se afla in jurul meu, Domnul nostru mi le-a pus la dispozitie: oamenii cu care relationez cu calitatile si imperfectiunile lor, fabrica in care lucrez, cartile pe care le citesc si cel mai important, preotii si sacramentele pe care Biserica si Domnul nostru mi le pun la dispozitie pentru a ma mantui.

Deci, asa cum ne invata multi din sfintii nostri (si am fost bucuroasa sa aud acest lucru si intr-o predica) sfintenia este posibila si toti sintem chemati sa fim sfinti. Iar drumul spre sfintenie il putem incepe acum, exact in acest moment.

În prealabil postat de nutucutu

pericolul de care vorbiti exista atunci cind credem ca totul depinde de noi. Cind stim ca totul depinde de Dumnezeu, iar noi avem rolul de a spune mereu "fie mie dupa cuvintul Tau", efortul nostru se indreapta in a analiza unde trebuia sa spun "da" si nu am spus si in incercarea de a ma corecta pe viitor. Iar Domnul nostru este infinit de milostiv si imi va acorda iertarea pentru greselile facute!
Un calugar spunea ca nu lucrarile il sfintesc pe om ci omul sfinteste lucrarile. Iar o lucrare este sfinta daca izvorazte dintr-un spirit abandonat Domnului. Exact ca si Sfintul Pavel: Degeaba imi impart averea saracilor daca nu am dragoste (adica daca nu fac lucrarea pentru slava si gloria Domnului meu, nu pentru alt scop).
Cu alte cuvinte, poate ca imi doresc sa fiu asemenea unui sihastru sau a nu stiu carui sfint. Dar asta nu e decit vointa mea. Instrumentele de a deveni sfinta se afla in jurul meu, Domnul nostru mi le-a pus la dispozitie: Oamenii cu care relationez cu calitatile si imperfectiunile lor, fabrica in care lucrez, cartile pe care le citesc si cel mai important, preotii si sacramentele pe care Biserica si Domnul nostru mi le pun la dispozitie pentru a ma mantui.

Deci, asa cum ne invata multi din sfintii nostri (si am fost bucuroasa sa aud acest lucru si intr-o predica) sfintenia este posibila si toti sintem chemati sa fim sfinti. Iar drumul spre sfintenie il putem incepe acum, exact in acest moment.

Amin!
Amin!
Amin!

[Doriana]

În prealabil postat de catalin2

Eu nu am inteles niciodata de ce se spune ca ortodocsii se mandresc ca spun un adevar. Mi se pare la fel de ciudat ca atunci cand cineva spune ca unul care afirma ca Bucuresti e capitala Romaniei se mandreste fata de cei ce spun ca Tecuciul este.

Eu nu am inteles niciodata de ce se spune ca neoprotestantii se mandresc ca spun un adevar. Mi se pare la fel de ciudat ca atunci cand cineva spune ca unul care afirma ca Bucuresti e capitala Romaniei se mandreste fata de cei ce spun ca Tecuciul este.

Vezi vreo diferenta, Catalin?

Toti spun ca au adevarul si smerenia. In realitate insa, aceleasi cuvinte pot si spuse cu smerenie sau cu mandrie. Poti spune cu mandrie ca esti pe calea catre sfintenie sau o poti spune cu smerenie. Poti recunoaste cu smerenie ca esti mandru sau te poti mandri ca esti smerit. De aceea este Adevarul altceva decat simple cuvinte...

În prealabil postat de nutucutu

Nu noi facem mult pentru Dumnezeu, ci Dumnezeu face totul pentru noi. .........nu noi ne rugam, ci Dumnezeu in noi; nu noi iubim, ci Dumnezeu in noi, nu noi lucram, ci Dumnezeu in noi...Atunci noi nu facem chiar nimic? Dimpotriva, facem enorm de mult: ne lasam purtati cu o mare credinta si cu o nemarginita incredere.

"...a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele." ( Ef 2:10)

Hristos ne-a pregatit o viata. Noi trebuie doar sa ne asezam in El.

În prealabil postat de nutucutu

sfintenia este posibila si toti sintem chemati sa fim sfinti. Iar drumul spre sfintenie il putem incepe acum, exact in acest moment.

Dumnezeu sa ne ajute!