![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
si dupa aceea ma spovedesc la el,normal daca e impotriva comunismului care e prezenta satanei pe pamant,daca e antiecumenist si impotriva masoneriei satanice. |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
![]() “Orice DUHOVNIC – indiferent de bogăția, sărăcia, cultura mai puțină sau sărăcia morală – este reprezentantul lui Dumnezeu, trimisul lui Dumnezeu și credincioșii n-au nici un motiv de a-l ocoli. Darul acesta, al preoției, e darul lui Dumnezeu și e în funcție de Dumnezeu (atârnă de Dumnezeu), el nu e în atărnare de omul pe care-L reprezintă pe Dumnezeu. Nu de la tine se cer calitățile preotului; de la tine se cere căința din inimă și voința de a te îndrepta. Sunteți nemulțumiți de preoți? Dar voi, oare, ce-ați făcut pentru preoți, ca să fiți mai mulțumiți? Ceruta-ți de la Dumnezeu un copil măcar, pe care să-l închinați slujirii lui Dumnezeu? Credeți că vina o poartă numai ei, preoții? Ei sunt fiii voștri! Cum i-ați născut, așa-i aveți. Ce le găsiți vină numai lor? Vă tebuie preoți mai buni? Nașteți-i!! Iată, vă spun că tot poporul este răspunzător ca nu are slujitori mai străvezii spre Dumnezeu, mai ai Împărăției lui Dumnezeu! Poporul iși are în toate privințele povățuitorii pe care îi merită". |
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Sfantul Ignatie Briancianinov-despre inselarea mintii “Inselarea este vatamarea firii omenesti prin minciuna. Inselarea este starea in care se afla toti oamenii, pana la unul, stare nascuta din caderea pro-toparintilor nostri. Cu totii suntem in inselare. Constiinta acestui fapt este cea mai de nadejde pavaza impotriva inselarii. Cea mai mare inselare este a te crede liber de inselare. Cu totii suntem inselati, cu totii suntem amagiti, cu totii ne aflam intr-o stare mincinoasa, avand nevoie sa fim sloboziti de catre adevar; iar Adevarul este Domnul nostru Iisus Hristos (Ioan 8, l4-32)." -pe de alta parte eu nu ma ridic impotriva ierarhiei bisericesti ci sunt impotriva doar a acelor ierarhi ecumenisti,masoni,... -Eu tin cont de Sfinti in primul rand,normal si de marii duhovnici.Iata ce zice un sfant cum ar trebui sa fie un preot adevarat: Capetele morale ale lui Simeon Evlaviosul- filocalia 6: Acest sfînt și fericit Simeon , întrebat odată cum trebuie să fie preotul, a răspuns zicînd :Eu nu sînt vrednic să fiu preot. Dar am cunoscut, fără îndoială, cît de vrednic trebuie să fie cel ce va avea să slujească tainele lui Dumnezeu. în primul rînd, să fie curat nu numai cu trupul, ci și cu sufletul ; pe lingă acestea, trebuie să nu fie părtaș la nici un păcat. în al doilea rînd, să fie smerit atît în purtarea din afară, cît și în simțirea din lăuntru a sufletului. Apoi cînd stă înaintea sfintei și sfințitei Mese, trebuie să vadă, fără îndoială, cu mintea pe Dumnezeu, iar cu simțurile, Sfintele așezate înainte. Dar nu numai acestea ci e dator să-L aibă în chip conștient , sălășluit în inima sa, și pe însuși Cel prezent în chip nevăzut în daruri, ca să poată aduce cererile cu îndrăznire. Și ca prieten care vorbește cu prietenul, să zică : Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău" rugăciunea arătîndu-l ca avînd pe Cel ce e Fiul lui Dumnezeu prin fire, sălășluit în sine împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfînt Așa am cunoscut eu pe preoți. Iertați-mă părinți și frați. Mai spunea și aceasta, ca despre altul, ascunzîn-du-se pe sine și ocolind slava de la oameni, dar arătîn-du-se pe sine însuși silit de iubirea de oameni. Am auzit, zicea, de la un preot monah, care avea îndrăzneală față de mine, ca față de un frate iubit al lui : Niciodată n-am liturghisit, fără să văd pe Duhul Sfînt, cum L-am văzut venind asupra mea cînd mă hirotoneau și mitropolitul spunea rugăciunea preotului și Evhologhiul stătea asupra capului meu nevrednic. Intrebat de mine, cum L-a văzut pe Acesta atunci și în forma cărui chip, a spus : simplu și fără chip, dar ca lumină . Și fiindcă la început mă miram văzînd ceea ce niciodată n-am văzut și întrebîndu-mă ce poate fi aceasta, Acela mi-a spus în chip tainic, de parcă cunoșteam vocea : Eu așa Mă pogor peste toți proorocii și apostolii și aleșii și sfinții de acum ai lui Dumnezeu. Căci sînt Duhul Sfînt al lui Hristos, Căruia I se cuvine slava și stăpînirea în veci. Amin. ai vazut ce zice un Sfant deci sfant nu doar duhovnic sau preot :"Eu nu sînt vrednic să fiu preot. Dar am cunoscut, fără îndoială, cît de vrednic trebuie să fie cel ce va avea să slujească tainele lui Dumnezeu. în primul rînd, să fie curat nu numai cu trupul, ci și cu sufletul ; pe lingă acestea, trebuie să nu fie părtaș la nici un păcat. în al doilea rînd, să fie smerit atît în purtarea din afară, cît și în simțirea din lăuntru a sufletului. Apoi cînd stă înaintea sfintei și sfințitei Mese, trebuie să vadă, fără îndoială, cu mintea pe Dumnezeu, iar cu simțurile, Sfintele așezate înainte. Dar nu numai acestea ci e dator să-L aibă în chip conștient , sălășluit în inima sa, și pe însuși Cel prezent în chip nevăzut în daruri..." da asa e ! nu toti preoti sunt induhovniciti,nu toti pot sa fie calauze bune uite ce zice un mare Sfant: SFANTUL SIMEON NOUL TEOLOG: filocalia 6 "Induplecă pe Dumnezeu cu rugăciuni și cu lacrimi, ca să-ți trimită un călăuzitor nepătimaș și sfînt. Dar cercetează și tu dumnezeieștile Scripturi și mai ales scrierile cu învățături despre lucrare ale sfinților părinți, ca punîndu-le alăturea de cele învățate și făptuite de învățătorul și înaintestătătorul tău, să le poți vedea și înțelege pe acestea ca într-o oglindă, și pe cele ce conglăsuiesc cu Scripturile să le iei în inimă și să le stăpânești cu cugetarea, iar pe cele mincinoase și străine să le dai la o parte și să le lepezi, ca să nu rătăcești. Căci să știi că în zilele acestea mulți s-au făcut dascăli mincinoși-și înșelători. -Tot cel ce nu vede, dar se încumetă să călăuzească pe alții, e un înșelător și duce pe cei ce-l urmează în prăpastia pierzaniei, după cuvîntul Domnului : Orbul de va călăuzi pe orb, amîndoi vor cădea în groapă (Matei XV, 14). -deci da trebuie sa cautam doar preotii care ne indruma spre cele bune ,ca nu cumva sa ne vatamam sufleteste. Last edited by antiecumenism; 09.06.2012 at 12:33:42. |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Sfintul Ioan Gura de Aur (+ 407)
"Daca episcopul sau clericul este viclean in chestiunile credintei, atunci fugi si leapada-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar si inger din cer de-ar fi. Cel care doreste mintuire personala, cel care vrea sa fie un adevarat fiu al Bisericii Ortodoxe, acela cauta la corabia lui Noe scapare de potop. Cel care are teama de trasnetul strasnic al anatemei, care omoara sufletul si trupul, acela sa ia asupra-i dulcele jug al dogmelor Bisericii lui Hristos, sa-si imblinzeasca indaratnicia cugetului sau, cu ajutorul legilor bisericesti si sa se supuna in toate maicii sale - Biserica... Dupa mine, pacea nu este aceea care se tine pe saluturile si mesele comune fara rost, ci pacea intru Dumnezeu este cea care vine de la unirea duhovniceasca. Multi distrug astazi tocmai aceasta unire, cind, dintr-o rivna nechibzuita, neluind in seama hotaririle noastre si dind mai multa importanta celor iudaice, socotesc pe iudei drept invatatori care merita o incredere mai mare decit Parintii nostri." PARINTELE AMFILOHIE BRANZA - ASCULTAREA FATA DE DUHOVNIC [1/2](video) "- Cat de departe sa mergem cu ascultarea fata de duhovnic? - Ascultarea nu inseamna exploatare. Astazi s-a ajuns la o exploatare. Asculti de duhovnic pana unde nu se abate de la linia bisericii si a traditiei. Asta este esential. Presupune din partea noastra o cunoastere. Nemaiavand duhovnici de talia marilor Sfinti: Pahomie, Antonie, Arsenie, respectiv Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Calinic de la Cernica, presupune sa pui si tu osul la treaba. Cunosti mersul dolarului, cunosti mersul trenurilor, cunosti toate formatiile astea de muzica, si de echipele de fotbal? Esti obligat sa cunosti si notiuni minime de cateheza, de istorie, de crestinism, deci ai obligatia aceasta. Si atunci, Dumnezeu iti cere ca si tu, intr-o oarecare masura, sa vezi astazi, cand este o criza de duhovnici, daca el corespunde, intr-adevar, nu numai nevoilor tale sufletesti (te impaci cu el: ca el plange ca mine, se bucura ca mine, si iarta asa cum am eu nevoie si dezleaga cu usurinta si da Sfanta Impartasanie cum dau compotul de prune pe piata babele, sa ia un ban pe seama cuiva. Nu asa!). Problema este deci, sa vezi daca concorda cu invatatura Bisericii ca uite vin vremurile apostaziei, si atunci iata, trebuie sa pui si tu osul la treaba, frate: citeste, studiaza, invata si deci asculti de duhovnic, in masura in care el asculta de Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. Va ramane criteriul indestructibil pana la Sfarsitul veacurilor. In masura in care duhovnicul asculta de Biserica Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca, in masura asta sa asculti de duhovnicul tau. Deci, trebuie sa ai si o masura a cunostintei, si a constiintei totodata, care se ingemaneaza una pe alta. Trebuie sa mergem mai constient, si mai intru cunostinta pe calea mantuirii astazi. Impreuna cu duhovnicul astazi. Duhovnicii cam cresc odata cu ucenicii si ucenicii odata cu duhovnicii lor. Noi ne cam sprijinim unii pe altii. Este de un mare folos cand veniti cu astfel de intrebari, altfel lancezim in manastiri, si-o sa obisnuim ca la noi totu-i bine, n-am probleme cu secte, n-am probleme cu strainatatea, n-am probleme cu somajul; mi-aduc babele sapunul, mi-aduc babele fasolea si orezul, si-o duc bine; aicea mai vii, mai dai tu un dolar, eu te pomenesc, ti-am dat borsul de fasole, si-ai plecat. Iata aceste intrebari care vin de peste oceane, care vin din sufletul unor oameni care se confrunta cu nevoile, care n-au plecat neaparat din dragoste de bani si de materie in alta parte – ca stim ca sunt si alte motive, cum am amintit anterior – iata acestora le spunem si noi sa fie interesati, sa nu abdice, si sa inteleaga ca noi crestem impreuna, odata cu ucenicii nostri. Indemn oricum la mai mult studiu, si sa asculte si sa ne probeze pe noi duhovnicii prin lumina invataturii Bisericii Apostolesti. Biserica Apostolica ramane temeiul de neclintit al nostru. Aici este toata identitatea noastra. In Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca.[...]" Parintele Serafim Badila despre duhovnici Parintele Iustin - Despre falsii pastori "In Biserica sunt oameni platiti sa taca." Parintele Calciu Dumitreasa - Ecumenismul si Masoneria Parintele Justin Parvu - Despre erezia ecumenismului Duhovnici Romani despre Ecumenism Parintele Serafim Badila,de la man.Casiel: Despre ecumenism si intalnirea de la Sibiu Un patriarh ortodox condamnă ecumenismul. Un sinod ortodox a dat anatemei pe ecumenisti Sfintii Parinti Despre Ecumenism Parintele Amfilohie Branza- De ce tac ierarhii! Pr Amfilohie Branza Frica genereaza frica 1 Pr Amfilohie - Pentru apararea Ortodoxiei1/2 Parintele Amfilohie Branza despre INSTITUTIONALIZAREA BISERICII Curajul Marturisirii Adevarului - Pr. Amfilohie REALITATEA DE AZI VAZUTA DE Parintele AMFILOHIE part 1 Slava Domnului ca mai sunt duhovnici marturisitori. Dureaza putin pana iti gasesti duhovnicul potrivit tie. E dreptul tau sa cauti si sa iti alegi un duhovnic care sa fie bun ptr.tine. Cel mai bun si curat mod de a-ti gasi duhovnicul este sa te rogi Domnului sa iti scoata in cale duhovnicul tau. Daca esti impotriva ecumenismului nu inseamna ca gresesti. Ecumenismul este o problema grava, care cauzeaza dezbinare si tulburare, asta pe langa faptul ca este o invatatura straina de ortodoxie. Insa, trebuie sa ai grija cum actionezi si cum te comporti. In prezent, avem de unde sa ne informam. Sunt carti, conferinte cu duhovnicii mari, inregistrari audio etc. Numai sa nu vrei nu cunosti care e situatia. Cum spunea un Sfant din Grecia, putem sa avem noi 1000 de dovezi si de argumente, insa daca nu vor sa creada, nu vor crede. Parintele Cleopa are si el o vorba interesanta: "mai bine 50 in Rai, decat 500 in iad". |
#5
|
|||
|
|||
![]()
Parintele TEOGNOST (filocalai 4): Despre preoție - Preacuvioșilor Părinți Lazăr și Varlaam, Teognost prea smeritul și nevrednicul întregei lumi
1.Când te-ai învrednicit de preoția dumnezeească și cinstită, te-ai îndatorat de mai înainte să te ai pe tine jertfit morții patimilor și plăcerilor și așa să îndrăznești a te atinge de jertfa cea vie și înfricosată, dacă nu vrei să fii ars de focul dumnezeesc, ca o materie ce arde cu ușurință. Și dacă nu ai primit înștiințare de la Duhul Sfânt că ești primit ca mijlocitor între Dumnezeu și oameni, ca unul întocmai cu îngerii, să nu îndrăznești să te arunci în primejdie, atingându-te de săvârșirea înfricoșată și preacurată a celor dumnezeești [TAINA PREOTIEI], de care și îngerii se tem și dela care mulți dintre Sfinți s’au tras înapoi cu evlavie; ca nu cumva, asemenea lui Zan, să te pierzi din părerea că ești bun. 3. Gândește-te că te-ai învrednicit de o cinste întocmai cu a îngerilor și sârguește-te. să rămâi nepătat în treapta în care ai fost chemat, prin toată virtutea și curăția. Știi pe Luceafărul care a căzut, din ce era ce s-a făcut, din pricina mândriei. Să nu pățești și tu acestea, închipuindu-ți lucruri mari despre tine. Socotește-te pe tine pământ și cenușă și lepădătură și plângi pururea, ca să te învrednicești de împărtășirea dumnezeească și să fii chemat la rudenie de neînțeleasa iubire de oameni și de negrăita bunătate a lui Dumnezeu, prin mânuirea sfintelor înfricoșate Taine. [TAINA PREOTIEI] 4.Cel preoțit trebue să se curățească de toate patimile, dar mai ales de curvie și de pomenirea răului. 5.Să te atingi de cele sfinte cu conștiința înălbită prin curăție, ca un sfânt, după ce te-ai inălbit mai ‘nainte prin șiroaie de lacrimi mai mult decât zăpada, arătând prin albirea îngerească dinafară, frumusețea dinăuntru a sufletului. Și ia seama să nu fi plin numai de predaniile de la oameni în sfințita săvârșire a celor dumnezeești, ci să ai și harul care să-ți facă înțelese în chip ascuns și tainic cele mai înalte. 6.Dacă iubești nestricăciunea și nemurirea, primește cu credință, cu sfială și evlavie, de viață făcătoarele și nestricăcioasele Taine, dorind și plecarea de aici, ca unul ce te-ai desăvârșit prin credință. Iar dacă te temi de moarte, încă nu te-ai împreunat prin dragoste cu Hristos, pe Care te-ai învrednicit să-L jertfești cu mâinile tale și cu ai Cărui trup te-ai săturat. Căci dacă s’ar fi întâmplat aceasta, te-ai sârgui să te duci acolo unde este Cel iubit, ne mai punând niciun preț pe viață și pe trup. 7.Făcându-te jertfitor al trupului lui Dumnezeu și părtaș de el prin împărtășire, te-ai îndatorat să te împreuni cu El și în asemănarea morții Lui, ne mai trăind ție, ci Celui ce s’a răstignit și a murit pentru tine, cum zice Apostolul. Iar dacă viețuiești cu patimă trupului și lumii, gătește-te ca să ajungi prin moarte, la pedeapsa cea fără de moarte, de nu te vei opri de bună voe înainte de moarte dela jertfa cea fără de sânge. Dar mulți din cei ce săvârșesc aici cele sfinte cu nevrednicie, fiind răpiți fără de veste de moarte, au fost trimiși la judecata de acolo. 8.Un preot oarecare ce era totodată și monah, având faimă de evlavie și fiind cinstit de mulți pentru arătarea cea dinafară, dar înăuntru, pe ascuns, aflându-se desfrânat și întinat, săvârșind odată dumnezeească și sfânta slujbă, când s’a apropiat de cântarea Heruvicului, plecându-și grumazul, ca de obiceiu, înaintea sfintei Mese și cetind: „Nimenea nu este vrednic”… s’a aflat dintr’odată mort, părăsindu-l sufletul într’o înfățișare ca aceasta. 9.Ușoară este demnitatea preoției și jugul blând, dar când se primește și când e purtată după cu*viință; și când nu se cumpără harul Duhului dumnezeesc. Dar când se cumpără cu sârguință omenească și cu dar stricăcios ceea ce nu trebue să se neguțătorească și chemarea nu mai e de sus, sarcina este foarte grea, ca una ce e purtată fără vrednicie și peste putere. Iar jugul este foarte aspru șiroade grumazul și puterea celui ce-l duce,” de nu-l pune jos, până-l va slei și zdrobi cu desăvârșire. 10.Luând jugul preoției cu îndrăzneală, îndreaptă-ti căile tale și tae drept cuvântul adevărului,lucrându-ți prin ea, cu frică și cu cutremur, mântuirea ta. Căci Dumnezeul nostru este foc arzător și dacă te atingi de el, fiind aur sau argint, să nu te temi că vei arde, cum nu s’au temut nici tinerii din Babilon de foc. Dar dacă ești de iarbă sau de pae, materii ușor de aprins, ca unul ce ai cuget pământesc, tremură că vei fi ars de focul ceresc, de nu vei fugi, ca Lot de urgie, prin depărtare de Tainele prea înfricoșate, sau de nu sunt niscai scăderi prea mici ce vin din neputință, cele cari sunt arse de acest foc dumnezeesc în prea sfânta slujbă, încât tu însuți să rămâi nears și nevătămat de foc, ca gătejele acelea slabe ale rugului. 11. Dacă nu poți să te desfaci de deprinderea pătimașă a curgerii de sămânță, din pricina obișnuinții îndelungate, cum cutezi, nenorocitule, să te vapropii de cele pe cari nici îngerii nu le ating? Deci sau tremură și stai departe de aci înainte de slujba dumnezeească (de preotie) și așa vei câștiga îndurarea lui Dumnezeu, sau așteaptă-te să cazi cu urgie, ca un nesimțit și ca un neîndreptat, în mâinile Dumnezeului celui viu, care nu te va cruța cu iubire de oameni, ci te va pedepsi fără milă, fiindcă ai cutezat cu nerușinare să intri la nunta împărătească cu sufletul și cu haina întinată, deși nu ești vrednic nici măcar de intrare, dar încă de așezare. 12.Am cunoscut un preot care îndrăznea să săvârșească cele dumnezeești cu nevrednicie, ca unul ce căzuse în patima curviei. Acesta căzu mai întâi într’o boală grea și de nevindecat, și se apropia de moarte. După ce făcu totul pentru tămăduirea boalei, dar nu folosi nimic, ci boala se întindea și mai tare, veni la conștiința că are să moară din pricină că a slujit cele sfinte cu nevrednicie. Drept aceea oprin-du-se îndată cu jurământ dela sfânta Liturgie, a urmat de grabă și tămăduirea, încât nici urmă de boală n’a mai rămas în el. Nefiind înaintea ochilor tăi frica lui Dumnezeu, socotești că e un lucru simplu să săvârșești cele sfinte cu nevrednicie, amăgit de iubirea de sine și închipuindu-ți pe Dumnezeu bun. Aceasta au pătimit-o și Datan și Aviron odinioară, până ce i-a înghițit pământul. Temându-te de aceasta și înfricoșându-te de Cel de care trebue să-ți fie frică, cugetă la măreția lucrului și sau săvârșește cu vrednicie și curăție, ca să nu zic întocmai ca un înger, lucrul dumnezeeștei preoții, sau oprește-te, ca un om chibzuit, dela slujba înfricoșată, ca nu cumva, disprețuind aceasta și nesocotindu-ți conștiința care te mustră, să zici cu durere atunci, când vei fi osândit, și când toate se vor judeca și îndrepta: „Frica de care m’am temut, a venit peste mine”, și „aceea ce mă înfricoșa, mi s’a întâmplat mie”. 16.Cutremurându-te de patimile Domnului și de umi*lirea [chenoza] lui Dumnezeu Cuvântul pentru noi, dar și de jertfa și de amestecarea în noi a trupului și a sângelui celui de viață făcător și dumnezeesc, de cari ne-am învrednicit nu numai să ne împărtășim, ci și să le slujim, umilește-te pe tine ca o oaie de junghiere, socotind pe toți ca fiind într’adevăr mai presus de tine și silește-te să nu rănești conștiința cuiva, cu nesocotință. Iar fără de sfințenie, să nu cutezi a te atinge de cele sfinte, ca să nu fii ars ca iarba de focul dumnezeesc, sau să te topești ca ceara și să fii pierdut. 17. De vei săvârși cum trebue slujba dumnezeească, cinstită și înfricoșată, și nu te va mustra conștiința pentru nimic, să-ți nădăjduești mântuirea din aceasta. Căci folosul de aci îți va fi mai presus de toată lucrarea și vederea [contemplarea]. Iar de nu vei face așa, tu însuți vei vedea. Și mai bine este, fără îndoială, să te depărtezi, prin recunoașterea neputinței tale, de înălțimea preoției, decât să te ții cu nedesăvârșire și cu necurăție de ea, și părând multora că te afli la înălțime, să zaci ca un stârv vrednic de plâns și de nevrednicie. 18.Nu se jertfește trupul cel înălțat al lui Dum*nezeu Cuvântul, coborîndu-se din cer, ci cum a zis oarecare dintre Sfinți, însăși pâinea și vinul se prefac în trupul și sângele Iui Hristos, prin slujirea tainică cu credință, cu frică, cu dor și cu evlavie, a celor ce s’au învrednicit de dumnezeească preoție, primind schimbarea din acelea în acestea, prin lucrarea și venirea Preasfântului Duh; nu făcându-se alt trup decât acela al Domnului, ci prefăcându-se în acela, nestricăcios și nu stricăcios aflându-se. De câtă curăție și sfințenie nu are deci trebuință preotul, ca să atingă trupul dumnezeesc, și de câtă îndrăznire, ca să fie mijlocitor între Dumnezeu și oameni și să primească în jurul său împreună rugătoare, deodată cu Preasfânta și de Dumnezeu Născătoarea, toate puterile cerești ale îngerilor și pe toți Sfinții din veac? Mie mi se pare că precum are trebuință de o vrednicie îngerească sau arhanghelească, așa are și de o familiaritate îngerească cu Dumnezeu. Last edited by antiecumenism; 09.06.2012 at 16:45:09. |
#6
|
|||
|
|||
![]()
Dialog cu Parintele Arsenie Papacioc
"Dar daca cineva este eretic, trebuie judecat? - Acum, daca este eretic, se poate vorbi pe fata, caci judeci erezia in sine. Care nu trebuie crutata cu nimic, chiar daca - sa zicem - un episcop are o greseala din aceasta. Trebuie infruntat. Ca nu episcop infrunti, ci eretic infrunti. Daca este eretic, il judeci. Au fost judecati toti ereticii ca Arie, toti acestia care au gresit si au fost condamnati de Sinoadele ecumenice si locale. " |
#7
|
|||
|
|||
![]()
MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI:
http://apologeticum.wordpress.com/20...ecumenismului/ CEI CE AU SEMNAT “MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI” SUNT PESTE 30000 (erau in 2010) Conform ultimei actualizări a listei cu semnatarii „Mărturisirii de credință împotriva ecumenismului” (11/11/2010), episcopii care au semnat Mărturisirea până în acest moment sunt opt – trei aparțin Bisericii Greciei, iar egumenii athoniți sunt deja șase. Mărturisirea a fost semnată și de mulți alți egumeni, preoți și mulți credincioși, iar înregistrarea de semnături continuă. Episcopi care au semnat Mărturisirea de Credință: Mitropolitul Pantelimon de Antinoe Mitropolitul Serafim al Kythirelor și Antikythirelor Mitropolitul Cosma al Etoliei și Akarnaniei Mitropolitul Serafim al Pireului Mitropolitul Artemie de Rașka și Prizreni, Kossovo și Metohia Mitropolitul Natanael de Nevrokopios (Bulgaria) Episcopul Gheorghe (Schaefer) din Mayfield, Egumenul Mănăstirii Sfânta Cruce din Wayne, West Virginia Arhiepiscopul Nikiforos de Askalon Egumeni care au semnat Mărturisirea de Credință: Arhim. Hristodoulos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Cutlumuș – Sfântul Munte Arhim. Iosif, Egumenul Sfintei Mănăstiri Xiropotamu – Sfântul Munte Arhim. Filotheos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Karakalu – Sfântul Munte Arhim. Agathon, Egumenul Sfintei Mănăstiri Konstamonitu – Sfântul Munte Arhim. Nikodimos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Filotheu – Sfântul Munte Arhim. Justin Pârvu, Egumenul Sfintei Mănăstiri “Sf. Arhangheli” – Petru Vodă, cu obștea Arhim. Ambrozie, Egumenul Sfintei Mănăstiri Zografu – Sfântul Munte, cu obștea La sfarsit aveti o lista mai extinsa a celor mai importanti semnatari. Toți acei clerici, monahi, monahii și laici care doresc să participe la această mică consemnare a Mărturisirii Ortodoxe pot să declare aceasta scriind: „Sunt de acord cu Mărturisirea de Credință împotriva Ecumenismului și semnez”. Să trimită însă spre informare și numele, prenumele, localitatea și țara, precum și identitatea lor clericală, monahală sau profesională la adresa: Περιοδικό «ΘΕΟΔΡΟΜΙΑ» Τ.Θ. 1602, 541 24 ΘΕΣΣΑΛΟΝΙΚΗ. fax:2310.276590 sau pe e-mail la: palimpce@otenet.gr Să fiți siguri că această semnătură o veți găsi în veșnicie în „cartea faptelor bune”, iar Sfinții Ierarhi, Martiri și Mărturisitori vă vor da sfânta lor sărutare și îmbrățișare frățească mijlocind pentru voi la ceresul Împărat. Last edited by antiecumenism; 10.06.2012 at 21:21:28. |
#8
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Sau a ramas doar la nivel de teorie? |
![]() |
Tags |
antiecumenism e nazist, capitalism=nazism, dezinformare, francmasonerie, incultură, rotary |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Noul sef al Masoneriei romane ! | cristiboss56 | Stiri, actualitati, anunturi | 109 | 08.01.2011 23:33:21 |
Ortodoxia si masoneria | Don_Juan | Generalitati | 29 | 26.02.2010 11:43:47 |
Biserica lui Hristos si Masoneria | Laurentiu | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 0 | 26.12.2007 00:19:38 |
|