Marturisirea credintei

[cristiboss56]

<< CONTINUARE >>


Ce prapastie enorma este între Adevarul evanghelic si aceasta dragoste crestina falsa si atotiertatoare pe care o propovaduiesc liberalii neocrestini contemporani! Oare acesti oameni care se declara mai atotiubitori ca Însusi Iisus Hristos nu vor gasi cuvintele si faptele Domnului Nevinovat pacatoase si nedemne? Nu-L vor stigmatiza cu expresiile lor preferate de obscurantism, terorism, retrogradare, inchizitie etc.?
Putem crede ca Domnul nostru Unul Nascut Fiul Domnului care a venit pe pamînt pentru mîntuirea noastra a oamenilor si pentru a ne învata Purul Adevar si viata adevarata s-ar fi contrazis pe Sine Însusi si ar fi procedat invers propriei învataturi?
Sfintii ucenici si apostolii, urmînd pilda Domnului Însusi, nu se temeau sa judece la momentul potrivit pe oamenii care se opuneau Adevarului evanghelic pe care acesti sfinti îl propovaduiau. Sfintii apostoli si ucenicii Domnului înfrînau si curmau raul cu hotarîre.
Trebuie sa stim si sa luam aminte ca pentru adevaratul crestinism este straina învatatura periculoasa a lui Lev Tolstoi despre neopunerea raului (ceea ce a dus nefericita Rusie la pieire si a aruncat-o în teroarea bolsevica!): orice crestin adevarat trebuie sa fie neîmpacat cu raul, indiferent unde si la cine l-ar întîlni.
De cînd exista Biserica toti crestinii adevarati au urmat pilda lui Iisus Hristos si pe cea a Sfintilor Apostoli, au condamnat si au luptat cu raul, chiar daca au suferit lipsuri si si-au pierdut viata. Sfintii mucenici la fel au luptat cu barbarismul întunecat si cu idolatrii. Ei nu au murit pasiv pentru Numele lui Hristos, ci au condamnat dur si au actionat hotarît împotriva ereziilor si pacatosenia idolatrilor.
Sfintii Parinti ai Bisericii au luptat hotarît si fara compromisuri cu ereticii, considerîndu-i niste fiare salbatice care nu cruta turmele, cum spunea Bunul Dumnezeu. Sfintii Parinti nu-i considerau niste eretici eterodocsi (asa se exprima multi contemporani!) demni de iertare, ci îi judecau aspru, anatemizîndu-i la Sinoadele ecumenice si cele locale si, astfel, ferind dreptcredinciosii de rautatea acestor fiare.
Ce este aceasta? Este o judecata pacatoasa ori lipsa dragostei? Nu! Este o aplicare a cuvintelor sfîntului apostol: „Ce împartasire are lumina cu întunericul? Ce învoire este între Hristos si veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (2 Cor. 6, 14-15).
Prin retragerea din aceasta lume parintii nostri cuviosi si sihastrii crestini condamnau oamenii care traiau în rau.
Astazi, cînd lipseste credinta în Dumnezeu, noi, crestinii fideli Mîntuitorului si Bisericii Lui Adevarate trebuie sa-i judecam cu fermitate pe necredinciosii si profanatorii nelegiuiti, pe anticrestinii înveterati care vor sa dezradacineze credinta în Dumnezeu si sa distruga Biserica Sfînta, pîngarind patria noastra si violînd lacasurile noastre sfinte.
Trebuie sa-i judecam pe toti acei care colaboreaza cu necredinciosii, cu acei care îi sustin si le întaresc puterea, ajutîndu-i astfel în intentiile lor negre.
Este oare condamnarea Antihristului si a slugilor lui fidele o judecata pacatoasa, nedreapta, oprita de Evanghelie asa cum încearca sa ne convinga desteptii neocrestini, care pretind ca detin iubirea suprema si iertarea atotcuprinzatoare?
Nu trebuie sa le permitem sa-L cleveteasca pe Domnul Nostru si Evanghelia Lui Sfînta! Nu trebuie sa permitem fariseilor sa-si atribuie o iubire mai mare ca cea, care este Întruchiparea Dragostei lui Dumnezeu si Mîntuitorul nostru!
Pentru a întelege corect cuvîntul Domnului „nu judecati, ca sa nu fiti judecati!” trebuie sa luam aminte de minunatele explicatii ale marelui parinte al Bisericii, Sf. Ioan Gura de Aur:
Mîntuitorul porunceste sa fie judecate toate pacatele, dar sa nu judece acei care sînt încarcati ei însisi de pacate si, pe deasupra, îi blameaza pe altii pentru pacate marunte. Hristos îi critica pe iudeii care judecau aspru pe fratii lor pentru niste fapte marunte, iar singuri faceau pacate grave.
Prin urmare, nu este interzisa judecata faptelor rele, ci este interzisa rautatea sufleteasca a celor care pacatuiesc, sau mai mult chiar, nu se gîndesc la mîntuirea proprie.
Nu este interzisa critica obiectiva a aproapelui si condamnarea nepartinitoare a comportamentului lui rau. Sînt condamnate bîrfele rautacioase, vorbele urîte generate de vanitate si intentii mîrsave, mîndrie si trufie, invidie si suparare.
Cu alte cuvinte, este interzisa rautatea si batjocura fata de pacatos din motive personale. Este bineplacut ca judecata sa fie dreapta, conceptuala si principiala. Evanghelia ne învata ca trebuie sa facem o apreciere calma a faptelor, sa nu fim nepasatori si sa deosebim binele de rau, sa nu permitem raului sa fie biruitor.
Propovaduitori dragostei crestine false si ai atotiertarii comit o crima groaznica, îndemnîndu-i pe cei pastoriti de ei sa nu se opuna raului, asa cum chema Lev Tolstoi.
Ce viclenie perfida si neagra!
Ce fatarnicie!
Slugile Antihristului nu vor ca crestinismul contemporan sa judece pe cineva pentru faradelegile savîrsite. Ei vor sa actioneze liber si sa pregateasca o atmosfera prielnica pentru grabnica întronare a stapînului lor.
Orice crestin cinstit si responsabil trebuie sa înteleaga ca numai Antihristul, dusmanul lui Hristos, vrea atotiertarea. El vrea ca oamenii sa nu poata deosebi binele si raul, spera ca oamenii sa accepte raul cu bucurie si sa-l primeasca pe el, Antihristul, fara lupta.
Din dragoste pentru Adevar trebuie sa luptam fara mîndrie si trufie cu pacatele proprii si cu rautatea sufletului nostru, trebuie sa demascam si sa descoperim raul peste tot.
În acest veac nerusinat si viclean avem sarcina de a pastra credinta si devotamentul nostru pentru Adevarul Evanghelic autentic si pentru Mîntuitorul Nostru Iisus Hristos Datatorul de viata, Biruitorul iadului si al mortii.
Nu trebuie sa se creada ca orice pace trebuie pretuita. Se stie foarte bine ca exista un dezacord minunat la fel cum exista si o comuniune pagubitoare de idei. Dar trebuie sa avem o pace buna, cu scop bun care sa ne uneasca cu Dumnezeu.