Sfintii inchisorilor

[lore86]

Mi s-a parut extraordinar modul in care a sfarsit parintele Craciun.
Singur s-a spalat, s-a imbracat in haine curate, si-a luat reverenda si s-a pregatit de plecare.
Inainte de a se duce, i-a spus sotiei:Ma duc, ca am fost chemat sa particip la slujba Invierii!
Iata cum se duc oamenii placuti lui Dumnezeu!plecarea lor e lina, ca un zbor de porumbel.
Mintea e treaza si cugetul curat.
Atunci cand clopotele sunau ptr a vesti oamenilor ca Dumnezeiasca Liturghie incepe, sufletul parintelui Craciun se urca ca un porumbel spre ceruri, ptr a intra in Ierusalimul cel Ceresc.

Minunat esti, Doamne, intru sfintii Tai!

[Ekaterina]

Nu am citit acest lucru si m-a impresionat profund postarea ta. Eu l-am descoperit tarziu pe Parintele Oprea Craciun, prima data am citit pe site despre dansul iar apoi in revista Familia Ortodoxa. Am ramas impresionata de discretia Parintelui, pe care o recomanda si fiilor duhovnicesti. Parintele spunea ceva de genul, sa-ti duci crucea, suferinta cu discretie. Ce mult m-a folosit acest cuvant!

[Ekaterina]

Dupa o vreme petrecuta in inchisorile din Vacaresti si Jilava, Vulcanescu va ajunge in inchisoarea din Aiud. Aici, el va vorbi mult despre rezistenta morala si credinta, adevarata forta a celor intemnitati, in fata chinurilor de neimaginat ridicate de conducerea vremii asupra elitei romanesti. Pentru cuvintele sale, Vulcanescu a fost aruncat in cele mai reci si intunecate celule ale inchisorii, fara pat si fara manacare sau apa.

Intr-o celula rece si intunecata din Aiud, Mircea Vulcanescu va muri cu moarte de martir. Unul dintre colegii de suferinta, epuizat, se va prabusi pe piatra rece a temnitei. Biruit de mila si de dragoste, Vulcanescu se va intinde gol pe podeaua de piatra, iar pe cel epuizat il va aseza peste el, ca sa se incalzeasca. Urmarea avea sa fie una fatala, Vulcanescu imbolnavindu-se grav de plamani.

Mircea Vulcanescu, care si-a dat viata pentru aproapele sau, a trecut la cele vesnice in ziua de 28 octombrie 1952, bolnav de plamani. La cei numai 48 de ani ai sai, Vulcanescu a lasat posteritatii un testament tulburator, un testament de sfant, ultimele sale cuvinte fiind: "Sa nu ne razbunati!"

http://www.crestinortodox.ro/diverse...cu-125861.html

[Ekaterina]

In spatele bucatariei de la inchisoarea de la Aiud era o baie cu dusuri pe care aproape orice detinut o stia. Langa baie era o camera dotata cu un pat de sipci. Deasupra patului era o grinda pe care se fixa o pereche de catuse. De cate ori am fost introdus in aceasta camera pentru tortura, catusele erau fixate sus pe grinda si ma asteptau. Eram dezbracat in pielea goala si legat cu catusele de maini. Cu picioarele stateam pe patul de sipci, in pozitie verticala. Calaul care imi aplica cea mai grozava tortura era o femeie. Avea o biciusca speciala din otel, lucrata frumos, artistic.

Loviturile erau aplicate de sus in jos. Durerea acestor lovituri era atat de mare, incat de multe ori mi-am pierdut cunostinta inainte de a se termina intreg tipicul torturii (…) Pentru tortura erau scosi doi-trei oameni din camere diferite. In timp ce unul era torturat, ceilalti asteptau cu groaza sa le vina randul.

S-a intamplat sa fiu scos pentru tortura in aceeasi serie cu Mircea Vulcanescu. Torturarea mea se terminase si acum zaceam aruncat intr-un colt, pe jos. La rand era el. Dupa ce l-au torturat, pentru a nu stiu cata oara, prin bataia pe tot corpul a cazut in nesimtire. Era plin de sange. Un tigan robust l-a luat de un picior, tarandu-l pe jos.

Capul ii balanganea in dreapta si-n stanga, ca o minge legata cu sfoara trasa de un copil zglobiu. Cum trecea tocmai prin dreptul meu, m-am tarat putin sa ii imbratisez capul si sa-l incurajez… Imbaindu-l cu apa rece, a contractat o congestie pulmonara si dupa cateva zile a murit, sporind mormintele necunoscutilor de pe campul din vecinatate cu inca unul.

Marturia lui Nicolae Cracea din Albumul Fericiti cei prigoniti.

În prealabil postat de lore86

Mi s-a parut extraordinar modul in care a sfarsit parintele Craciun.
Singur s-a spalat, s-a imbracat in haine curate, si-a luat reverenda si s-a pregatit de plecare.
Inainte de a se duce, i-a spus sotiei:Ma duc, ca am fost chemat sa particip la slujba Invierii!
Iata cum se duc oamenii placuti lui Dumnezeu!plecarea lor e lina, ca un zbor de porumbel.
Mintea e treaza si cugetul curat.
Atunci cand clopotele sunau ptr a vesti oamenilor ca Dumnezeiasca Liturghie incepe, sufletul parintelui Craciun se urca ca un porumbel spre ceruri, ptr a intra in Ierusalimul cel Ceresc.

Minunat esti, Doamne, intru sfintii Tai!

http://www.youtube.com/watch?feature...&v=xdfZVKX14-U

[Ekaterina]

Multumim doamna Adriana pentru acest slide, Parintele este neschimbat, parca doarme si un zambet discret ii lumineaza fata. De cand am citit despre dansul sunt marcata de sensibilitatea si discretia care il caracterizau. Urmarind slide-ul pe care l-ati postat, am simtit pace si mare bucurie, cat har la inmormantarea Parintelui!

[lore86]

doi lacrimi neascultatoare se prelungeau pe obrajii...
Am ramas mai saraci cu un parinte duhovnicesc si totusi...mai bogati cu un rugator in cer.

[andra_v]

Interviu cu Părintele Justin de pe meleagurile dobrogene: „Mai am o singură nelinişte: să îi văd pe acești martiri canonizaţi”

http://atitudini.com/interviu-cu-par...ri-canonizati/

[Ekaterina]

"Constantin (Costache) Oprişan - bărbat trecut de 30 de ani. Şeful Frăţiilor de Cruce pe ţară. Om de un caracter şi o cultură impresionantă. La Piteşti, Ţurcanu i-a pregătit cele mai groaznice torturi, distrugându-l fizic şi umilindu-l mai jos decât pământul. Spatele lui, de la ceafă până la călcâie, era numai cicatrice lângă cicatrice. Carnea toată i-a fost ruptă în fâşii. A reuşit Ţurcanu să-l "disciplineze" în sensul de a-i executa ordinele, dar n-a reuşit să-i întoarcă conştiinţa spre a-l face comunist convins, aşa cum i-a făcut pe alţii. Era prea puternic acest Costache Oprişan. În celulă [la Jilava n.n.] era singurul care avea dreptul să stea întins pe pat. Era bolnav de tubercloză în ultima fază."

"Să nu te-ntorci din cale, prin a Sodomei carceri
Când duhul tău te minte.
Prin foc, prin fier, prin ape, dar numai inainte!
Căci drumurile-n spirit nu suferă intoarceri."
http://www.fericiticeiprigoniti.net/constantin-oprisan