cat de departe merge datoria fata de parinti?

[arthur_clennam]

Nu am un duhovnic. De altfel, daca Dumnezeu ne-a creat pe toti dupa Chipul si Asemanarea Sa, atunci as spune ca o persoana familarizata cu dogma si morala crestina are capacitatea de a oferi cel putin o parere relevanta privitor la o astfel de situatie. Exista vreun text religios scris pe tema datoriei copiilor fata de parinti, de pilda?

În prealabil postat de arthur_clennam

Nu am un duhovnic. De altfel, daca Dumnezeu ne-a creat pe toti dupa Chipul si Asemanarea Sa, atunci as spune ca o persoana familarizata cu dogma si morala crestina are capacitatea de a oferi cel putin o parere relevanta privitor la o astfel de situatie. Exista vreun text religios scris pe tema datoriei copiilor fata de parinti, de pilda?

a cincea porunca

[arthur_clennam]

Un raspuns foarte elaborat, pe care nu l-as fi putut banui. De vreme ce am intrat pe forumul crestin-ortodox, se putea banui ca sunt si eu familiarizat cu cele 10 porunci. Am gasit insa ceva mai relevant despre asta aici http://catehism.ortodoxiatinerilor.ro/?p=870
Totusi, la sfarsit scrie:
"Care sunt datoriile parintilor fata de copii?

Aceste datorii sunt, pe scurt, urmatoarele:

1) Sa-i iubeasca, sa se ingrijeasca de buna lor stare trupeasca, de hrana, imbracamintea si sanatatea lor, caci: “Daca cineva nu poarta grija de ai sai si mai ales de casnicii sai s-a lepadat de credinta si este mai rau decat un necredincios” (I Tim. 5, 8).

2) Sa le dea un mijloc de a castiga in chip cinstit cele trebuincioase traiului.

3) Sa le dea o crestere buna, pentru a-i face cetateni vrednici ai patriei pamantesti si ai patriei ceresti.
Temelia bunei cresteri a copiilor o pun parintii prin sfaturile si pilda vietii lor, laudand, mustrand si la nevoie chiar si pedepsind, caci: “Care este fiul pe care tatal sau nu-l pedepseste?” (Evr. 12, 7). Indeosebi, credinciosii trebuie sa se ingrijeasca de buna crestere a copiilor si in cele religioase si morale, dupa cuvintele Sfantului Apostol Pavel: “Parintilor, nu intaratati la manie pe copiii vostri, ci cresteti-i intru invatatura si certa-rea Domnului” (Efes. 6, 4). Invatatura si pilda buna a parintilor se intiparesc adanc in inima copiilor si-i deprind la viata cinstita."

Parintii mei nu au respectat aceste cerinte, care pana la urma tin de bunul-simt. Asta e de fapt dilema: eu trebuie sa respect integral datoria mea fata de ei, in conditiile in care ei nu si-au indeplinit integral datoria lor fata de mine? Logic vorbind, situatia asta nu ar fi echitabila.

[ioanna]

În prealabil postat de arthur_clennam

Parintii mei nu au respectat aceste cerinte, care pana la urma tin de bunul-simt. Asta e de fapt dilema: eu trebuie sa respect integral datoria mea fata de ei, in conditiile in care ei nu si-au indeplinit integral datoria lor fata de mine? Logic vorbind, situatia asta nu ar fi echitabila.

Nu ti-e mila? Nu te gandesti ce o sa se intample cu ei daca tu pleci, tinand cont ca tu esti mintea lucida a familiei?
Nu-s in masura sa-ti spun: da, du-te si stai separat sau ramane impreuna, tu stii mai bine care-i situatia familiala. Totusi, in cazul in care te hotarasti sa locuiesti separat, ti-as sugera sa nu pleci certat, sa faci cumva ca ei sa fie de acord cu decizia ta, sa inteleaga ca e mai bine asa si ca separarea nu inseamna ca rupi orice legatura cu ei, sa te ingrijesti ca tatal tau sa fie atent ca mama ta sa-si ia medicatia, ca sa-si tina afectiunea sub control si atunci poti sa pleci si tu linistit.

[arthur_clennam]

Frumos raspuns, Ioana. Se intelege ca mi-e mila, dar fata de ce? eu nu pot sa le spun cum sa-si organizeze viata, niciodata nu m-au ascultat. Nu as putea decat sa-i ajut material, altfel fiecare om si cuplu e responsabil de modul in care isi traieste/traiesc viata. In plus, de mine cui ii e mila? pe mine cine o sa ma ajute? Daca stau sa pun lucrurile in balanta, imi dau seama ca bunicii mei mi-au fost mai mult parinti decat parintii propriu-zisi. Si vreau sa plec ca sa nu ajung ca parintii mei. Nu vad cum as putea indrepta lucrurile, dar pot sa o iau de la capat, si sa-mi fac propria mea familie, evitand greselile pe care le-au facut ei.

[ioanna]

În prealabil postat de arthur_clennam

dar pot sa o iau de la capat, si sa-mi fac propria mea familie, evitand greselile pe care le-au facut ei.

Ok, am inteles asta, eu doar ti-am sugerat sa nu pleci certat, ci pe cale amiabila. Si eventual spune-le de pe acuma ca ai dori sa locuiesti separat intr-un viitor apropiat, nu ii pune in fata faptului implinit: "mama, tata, maine ma mut de acasa".

[Noesisaa]

Arthur, ai 21 de ani, ai tot dreptul de a-ti urma propria viata separata de parintii tai, fiindca nu mai esti copil. In Romania tinerii stau cu parintii cel putin pana se casatoresc, sau si dupa, in cele mai multe alte tari tinerii se muta din casa parinteasca la 18 ani.

Totusi nu ai niciodata, indiferent de varsta pe care o ai, dreptul sa iti jignesti parintii sau sa le faci rau. Le datorezi respect si, cand sunt batrani si nu se mai pot ajuta singuri, ajutor. Asta nu inseamna ca trebuie sa intri in certurile lor si sa incerci sa ii impaci. Daca nu poti, te retragi in liniste si iti vezi de viata ta.

Si bineinteles, ai obligatia de a te ruga pentru ei cat traiesc, dar si dupa ce se duc la Domnul.

De asemenea, respectul pe care il datoram parintilor nu se raporteaza la cat au facut ei pentru noi, ci la faptul ca ei ne sunt parinti, pur si simplu. Daca ei n-au facut nimic pentru tine nu inseamna ca tu nu mai ai obligatia sa faci nimic pentru ei... Dar din nou, asta nu inseamna ca si viata ta trebuie sa devina un haos.