![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
In lumina celor de mai sus se poate intelege, asadar, culoarea roz a vesmintelor lui Hristos din aceasta icoana. Ma intreb oare de ce sunt fix sapte serafimi si pe cine reprezinta figura de pe epigonat (cred ca asa se numeste rombul acela, care face parte din componenta vesmantului arhieresc)?
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Citat:
Epigonatul sau bedernița, este un veșmânt în formă de romb, care se leagă cu un șnur după gât, atârnând pe genunchiul drept. Întrebuințarea lui datează de prin secolul VI. El simbolizează sabia spirituală, adică cuvântul lui Dumnezeu, cu care trebuie să fie înarmat arhiereul. Dar mai simbolizează și Învierea Mântuitorului, pentru că are pe el brodată icoana Învierii, arătând cu aceasta puterea, biruința și scularea lui Hristos pe care le-a săvârșit prin curăție și neprihănire. Epigonatul se dă ca distincție și preoților care se ostenesc în cuvânt și învățătură. Sursa : http://parohialuncasi.trei.ro/vesminte.html#epigonat veșmintele arhierești : Am observat totuși că există o varietate de broderii/ modele pentru bedernițe. În icoana prezentată de tine, pe epigonat pare a fi înfătișat un profet, Daniel aș zice... Last edited by mirela.t; 26.06.2012 at 20:37:04. Motiv: icoana și profetul |
|
#3
|
|||
|
|||
|
Portocaliu, asa cum stiu eu, este simbolul Focului , deci prin analogie si al Fiintei lui Dumnezeu, adica Spiritului Sau .
Cum, in lumea naturala, focul este cel care, prin ardere, lasa in urma elementele cele mai grosiere, exterioare din materie, eliberandule pe cele mai usoare , tot astfel putem asemana si principala menirea a Spiritului lui Dumnezeu, acea de a ne purifica in totalitate, scotand orice element lumesc din suflete, si eliberand esenta spirituala din ele, pentru a putea ne ridica spre Imparatia Luminii si a Dragostei curate si perfecte , care e Intimitatea Lui si EL insusi. Calugarii budisti au rasa portocalia tocmai pentru ca ea este sibolul focului, capabil sa faca trecerea (prin "ardere," sau spiritualizare ) din lumea materiala , catre cea spirituala. |
|
#4
|
||||
|
||||
|
Eu stiam ca in perioada de inceput a Budismului sofranul era cea mai ieftina culoare disponibila pe piata pentru vopsirea tesaturilor si de aceea calugarii aveau robele portocalii. Simbolistica a venit ulterior :)
|
|
#5
|
||||
|
||||
|
Ești sigură că i-ai numărat pe toți ? :) poate mai sunt unii ascunși.
|
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Semnificatia simbolului 666 | patinina34 | Din Noul Testament | 92 | 22.03.2013 18:58:27 |
| Mahomed in iconografia bolnitei manastirii Horezu | ioanna | Religia Islamica | 4 | 09.08.2011 18:12:46 |
| Semnificatia literelor de pe Icoana Maicii Domnului | Kaiserslautern21 | Generalitati | 1 | 14.05.2011 19:00:39 |
| Buna Vestire in iconografia ortodoxa | MARGARETA | Intrebari utilizatori | 0 | 21.03.2011 10:03:19 |
| Omul - icoana a lui Dumnezeu, icoana - chip al omului îndumnezeit | adam000 | Pictura si Sculptura Bisericeasca | 4 | 19.11.2009 14:34:52 |
|
|