Muzeul si vederea omului de astazi

[Marius22]

În prealabil postat de costel

Da, ai dreptate, cei de astazi nu mai pot prezenta satul decat la trecut: "in vechime asa se faceau lucrurile, in trecut asa se salutau taranii..." Sunt persoane care doar au citit despre viata satului, nu o mai traiesc.

Sunt anumite lucruri si, intr-un final, trairi pe care pe care nu le putem intelege deplin, vizitand muzee sau prin lectura. Bogatia vietii o aflam acolo unde poate printr-o strangere de mana sau doar prin cateva cuvinte adresate noua, o persoana dintr-un loc in care ne aflam pentru prima data, ne face sa ne simtim si noi ai locului. Este mare lucru acesta. Taranul roman,departe de a avea studii in sociologie sau in stiintele comunicarii, pastreaza acest mare dar, acea deschidere fireasca, prin care vede pana si intr-un strain, un important partener de dialog.

[Marius22]

Spunem ca neamul nostru s-a nascut crestin. Or, taranul roman, in nenumarate randuri, a facut si inca face dovada acestui fapt. De aceea chiar am putea afirma, preluand de la parintele Rafail, ca "ortodoxia este firea taranului". El il "omeneste" pe strain deoarece nu uita cuvintele Mantuitorului: "Iata, Eu stau la usa si bat", dar si "intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut". Cat de minunat este ca atunci cand il urmam pe Hristos, intotdeauna ne apropiem si intre noi.

[costel]

Ma bucur ca mai sunt persoane care vad si altceva in taran. Predomina foarte mult o alta caracterizare - taranul nu mai citeste nimic, marea lui preocupare e somnul, paraziteaza locul in care sta, lucrurile au evoluat atat de mult incat el este doar incompetent, ... lumea satului a devenit o lume de handicapati in care se proptesc unii de altii. De ce o astfel de caracterizare? Pentru ca ei sunt oameni de omenie, ca nu s-au instrainat de viata din Biserica, ca au in curte o poarta ce duce la vecin, ... in vreme ce noi, cei departe de felul de a fi al taranului, nu ne mai cunoastem rudele si ne-am obisnuit sa nu mai fim strigati pe nume.

[hmiron]

Eu nu vad cum viata intr-un sat arhaic este invariabil mai buna decat cea intr-o metropola moderna. Ambele au avantaje si dezavantaje, dar eu tind spre cea de-a doua. Oricum, nu dati in mine, e doar o parere.

Dar daca as fi in situatia in care as prefera prima alternativa, intreaga vina pentru situatia actuala ar apartine societatii omenesti. Oamenii au ales sa abandoneze un trai si sa se apuce de altul.

Apoi, imi displace profund felul romantic in care taranul roman este descris. El nu e bun sau rau. Nu e o figura pe care s-o construim cum ne place sau dupa cum au preferat diversi autori romani sa-l descrie, transformand prostia in virtute, lipsa de initiativa in smerenie si asa mai departe. Exista tarani betivi, criminali, care injura ca la usa cortului, care asculta manele, in viata carora biserica e doar o alta activitate pe agenda saptamanala, precum mersul la carciuma. Ma uit in tara asta si mare mirare sa nu fie astia marjoritari. Si pentru fiecare Cosbuc ce-a vazut viata la tara ca fiind idilica, exista cate un Rebreanu sau Marin Preda sec.

Taranul roman ideal, da. Despre el putem sa indrugam ce vrem, sa-i punem calitati in carca cu nemiluita, dar asta nu-l face sa fie mai raspandit in lumea reala, nu-l face nici macar real.

Satul romanesc a fost constant intr-o continua schimbare, cu toate ca pana la comunism schimbarea asta s-a miscat foarte greu. Colectivizarea abuziva, venirea capitalismului peste o agricultura de subzistenta l-au lovit greu, el fiin obisnuit cu o evolutie lenta. Este, asadar, normal ca schimbarile care au loc sa ii faca pe unii sa-si doreasca revenirea la starea de dinainte. La fel cum si alti romanii debusolati dupa '89 isi doreau - si unii inca isi mai doresc - intoarcerea comunismului, macar in parte.

Dar viata nu e asa, e cruda si n-o intereseaza, nu se uita inapoi si merge numai inainte. Poate ca Moromete va ramane ingropat in literatura, iar satele romanesti vor deveni sate de intreprinzatori pusi pe profit, care nu-si mai construiesc casele din chirpici, nu mai cultiva porumb in nestire, nu mai joaca hore duminica. Bine sau rau? Nu sunt eu in masura sa judec. Dar asta se va intampla, odata si odata. Oamenii vor fi nevoiti sa se adapteze, daca nu o vor face vor muri de foame.

Si nu e vina guvernantilor, sau a lui Dumnezeu sau a mai stiu eu cui. Dupa mine, nu e nimeni de vina, asa functioneaza viata si trecerea timpului. Daca vreti neaparat un "vinovat", acela e tot romanul care in magazin stramba din nas cand vede vinete romanesti si le prefera pe cele din import. Noi, societatea. Personal, nu ma pot simti vinovat intr-o astfel de situatie, pentru ca de fiecare data as alege ce-i mai bun pentru mine.

(Va rog, nu degenerati intr-o discutie despre legumele de la tarani versus pepenii turcesti, nu asta e scopul exemplului meu - e pur ilustrativ.)

[costel]

scrabble, atat timp cat intrand intr-o biserica la tara, toti oamenii ma salutau ca si cand mergeam cu ei la acea biserica de o viata, e semn ca sunt vii. Au capacitatea sa nu vada in tine un strain. Nu-ti stiu numele, dar dau mana cu tine. La acesti tarani am facut referire.

[costel]

Modul in care defineste domnul Costion Nicolescu Muzeul Taranului Roman: "Muzeul nostru nu este unul descriptiv, unul ilustrativ si nici un muzeu in sensul muzeologiei clasice, care este, de obicei, descriptiva, ci este construit, asa cum spunea domnul Horia Bernea, ca o icoana a taranului roman. Diferenta dintre icoana si fotografie este ca icoana presupune o prezenta a spiritualului mult mai accentuata si implica un grad de sfintenie – nu poti sa pui pe oricine intr-o icoana – si de aceea este si mult mai greu de descris.

Daca taranul face posibil muzeul, atunci muzeul trebuie sa faca posibil accesul la taran, prin taran intelegind toata cultura taraneasca, deci un raspuns al unui neam la problemele de existenta, la problemele contactului cu divinitatea, cu lumea, modul in care raspunde el la acest dialog – sa-i spunem – existential pe parcursul istoriei sau al unei perioade anume.
Emblema noastra este taranul Tatomir, care poate fi vazut si la intrarea in muzeu. Este o fotografie facuta de Ernest Bernea si despre care domnul Horia Bernea spunea ca este foarte european – cu el te poti duce oriunde: are demnitate pe chip si in imbracaminte.

Spaima care exista astazi este ca muzeele sa nu devina un fel de cimitire frumoase. Or, aici totul e viu; in icoana, mortul nu e mort, e viu, asa cum spunea Horia Bernea". Costion NICOLESCU, director Galeria de arta taraneasca

[costel]

Taranul este pentru omul de astazi greu de definit, asa cum greu de inteles sunt notiunile de om cumsecade, noblete, grija, ascultare, randuiala, cuvant dat.

[windorin]

Omul natural va fi pus in vitrina. Peste cativa ani vom putea vizita "Muzeul Oamenilor Naturali".
Iar vizitatorii se vor numi "oameni noi" sau "oameni moderni".

Normalul, naturalul, frumosul, odihnitorul ajunge la muzeu. Este trist ca viata ajunge in vitrina.
Vom da seama pentru ca ne e rusine sa fim naturali, sa fim noi insine, asa cum ne vrea si Dumnezeu.

[costel]

Se va gasi cineva sa le vorbeasca acestor oameni din vitrina, semn ca nu a murit si ultimul om natural. Drama sta in faptul ca cel care le va grai, va fi considerat nebun.

[Marius22]

Exista nu numai o tendinta de "muzeificare" a vietii de zi cu zi in cazul omului modern, ci si de "repaganizare" a ei.

Am avut ocazia sa merg acum ceva timp intr-un Mall din Bucuresti. Nu-mi este un "peisaj" prea familiar.

De aceea, poate, am si avut senzatia stranie ca lumea care misuna din magazin in magazin privea produsele expuse ca intr-un muzeu. Oamenii nu mai simt nevoia sa admire opere de arta, obiecte traditionale, cu incarcatura emotionala si spirituala, ci pantaloni, camasi, pantofi, ceasuri, bratari etc.

In ce priveste "repaganizarea", senzatia mi-a fost data de masinile expuse in magazin, aflate la inaltime, pe piedestal, ca niste noi idoli ai lumii de azi.