Umorul in discursul religios

6. Întrebând avva Arsenie oarecând pe un bătrân egiptean pentru gândurile sale, un altul, văzându-l, i-a zis: «Avvo Arsenie, cum atâta învătătură latinească si elinească având, întrebi pe acest tăran pentru gândurile tale?» Iar el a zis către dânsul: «Învătătura latinească o am eu cu adevărat, dar alfabetul acestui tăran încă nu l-am învătat».

7. A venit odată fericitul Teofil, arhiepiscopul [Alexandriei], cu un dregător la avva Arsenie si l-a rugat pe bătrân să audă de la el cuvânt. Iar bătrânul, tăcând putintel, i-a răspuns: «Si dacă vă voi spune un cuvânt, îl veti păzi?» Iar ei i-au făgăduit că-l vor păzi. Si le-a zis lor bătrânul: «Oriunde veti auzi că este Arsenie, să nu vă apropiati».

Sursa:

PENTRU AVVA ARSENIE « PELERIN ORTODOX

Sfantul Teofil cel nebun pentru Hristos

Lucrurile s-au intamplat in mai 1853, adica la o jumatate de an inaintea de moartea fericitului. Staretul traia pe atunci in Sihastria Goloseev.
-Pantelimoane, i-a zis odata, dupa pranz, ucenicului, sa mergem in padure, sa ne rugam lui Dumnezeu!

Au mers. Au umblat prin padure pana s-au istovit. Fericitul citea pe drum Evanghelia, canta psalmi si impletea ciorapi, iar ucenicul taia cu secera iarba si o vara intr-o plasa de sfoara pentru a hrani, la intoarcerea acasa, taurasul. Cand a venit seara si soarele a inceput sa apuna, drumetii au plecat spre casa. Trecand pe langa locul unde este acum Sihastria Preobrajenski, staretul s-a oprit zicand:

- Auzi, Pantelimoane, sa ne asezam pe damb si sa ne uitam la sfanta lavra.
Ucenicul, obosit, atat a asteptat si, intinzandu-se pe iarba plin de multumire, a prins sa motaie, iar staretul Teofil a scos o bucatica de gheata, a topit-o in apa si, adaugand putina miere, a inceput sa-si intareasca puterile sleite. A trecut o jumatate de ceas. Deodata, fericitul a tipat:
-Pantelimoane, vin drumeti! Fugi de-i cheama!

Ucenicul trezit s-a sculat si, vazand o ceata de inchinatori care mergeau pe drum, i-a chemat sa vina la staret.
-Dumnezeu sa va ajute! i-a intampinat fericitul.
-Multumim, batiuska, au raspuns mujicii.
-Pesemne ca n-ati mancat nimic, a zis fericitul.
-De unde, batiuska...Am mancat apa cu posmagi, iar mancare calda n-am pus in gura de o saptamana intreaga.
-Nu-i nimic. Sedeti, mai stati putin de vorba...Maica Domnului ne va hrani pe toti indata...
Apoi punandu-i pe drumeti sa se aseze, fericitul a scos din cos un ceaun de tuci, a sapat cu cutitasul o groapa mica in pamant si l-a trimis pe ucenic sa adune vreascuri.
-Vreascuri? Da' ce faceti cu ele, batiuska? s-a uimit ucenicul, stiind ca n-aveau ce sa puna pe foc.
-Tontule, spuse sfatos fericitul. O sa fierbem pasat...Nu vezi ca trebuie sa le dam de mancare la inchinatori?
Vreascurile au fost aduse, dar n-aveau cu ce aprinde focul.
-Ei poftim necaz, a bagat de seama cu suparare Pantelimon. Nu-i foc, batiuska!

-Dar Dumnezeu?! a raspuns staretul cu incredintare.
Si inaltandu-si ochii spre cer, incepu sa se roage:

-Doamne, inaintea Ta merge focul si fulgerele lumineaza lumea. Ci asculta, Doamne, glasul rugaciunii mele, cand strig catre Tine, cand ridic mainile mele spre biserica Ta cea sfanta. Auzi-ma, sa manance saracii si sa se sature si sa laude numele Tau preabun! Spunand acestea, a facut metanie mare catre rasarit si a blagoslovit ceaunul:
-In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh...

Dar numai ce-a rostit aceste cuvinte, si sub ceaun s-a ridicat un firicel cenusiu de fum si vreascurile s-au aprins curand cu flacara stralucitoare. Vzand minunea, Pantelimon a dat s-o rupa la fuga, dar staretul l-a oprit si, amenintandu-l intr-ascuns cu degetul, i-a poruncit sa arunce in ceaun iarba marunta, iar el a pus acolo cateva pietricele luate din cos si o bucatica de gheata. Cand totul a inceput sa fiarba, fericitul, fara a se opri din rugaciunea mintii, a mai binecuvantat o data ceaunul si a amestecat.

-Ei, acum gusta, a rostit el catre ucenic.
Pantelimon a luat putin pe varful lingurii si a lins neincrezator cu varful limbii; apoi a mai luat o data si a gustat o lingura intreaga:
-Batiuska, a strigat el in culmea uluirii, pai, pai, e terci de gris.
-Da' toarna oaspetilor mai iute, nataraule, ca se raceste.

Ucenicul a insfacat ceaunul cu bucurie si cu teama, incepand sa toarne in strachinile de drum ale inchinatorilor; dar o minune, oricat ar fi turnat, terciul nu se imputina. Toti fusesera hraniti, indestulati, iar ceaunul era parca tot plin. Si asa cum au fost inmultite oarecand putine paini in pustie pentru a ajunge la o multime de popor (Matei 14,19-20), si acum a fost inmultita hrana, prin rugaciunile staretului Teofil.

-Ei, acum ramaneti cu Dumnezeu, a grait bland staretul catre pelerini, dupa ce acestia au terminat de mancat. Mergeti in sfanta lavra si rugati-va pentru toti.

Mujicii cutremurati de minune au pornit la drum si, o data ajunsi in lavra, au inceput, cu bucurie si cu teama, sa povesteasca tuturor despre minunea la care fusesera martori.

Mare este Dumnezeul nostru, Care "a deschis portile cerului, a plouat mana si a trimis mancare pana la sat si au mancat si s-au saturat"..."Caci tot ce veti cere cu credinta, rugandu-va, veti primi".

Sursa:
Blog † Vestitorul ortodox: Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos

[Demetrius]

În prealabil postat de orfelina1

Buna ziua! Am o intrebare si sper ca voi primi din partea dvs. cat mai maulte sugestii. Tema mea de licenta este Umorul in discursul religios. Va vin in minte preoti/ monahi care utilizeaza umorul in predici? Si, o intrebare suplimentara: Cum credeti ca as putea construi prezentarea pentru a fi cat mai atractiva? Multumesc anticipat!

Ce facultate cere această lucrare? De litere, sociologie, teologie?
Subiectul ”Umor”(prea de suprafață, prea deșart) nu mi se pare a avea legătură cu teologia(prea profundă) cu atât mai mult cu cât în Filocalia este o temă(Râsul) care începe astfel:
”Începutul pieirii monahului este râsul şi lipsa fricii.”

Efectul atractiv al unei lucrări(efect retoric) consider că poate creea impresie de simpatie, dar nu de valoare; la fel ca umorul care face bășcălie, dar nu zidește.

Cuviosul Gherasim de la Iordan si leul – 4 martie | STIRI: Agentia de ...

Eu as alege vorbe intelepte din predicile si din Vietile Sfantilor, menite sa descreteasca fruntile si sa transmita in acelasi timp un mesaj ziditor pe plan duhovnicesc. Doamne ajuta.

În prealabil postat de Demetrius

Ce facultate cere această lucrare? De litere, sociologie, teologie?
Subiectul ”Umor”(prea de suprafață, prea deșart) nu mi se pare a avea legătură cu teologia(prea profundă) cu atât mai mult cu cât în Filocalia este o temă(Râsul) care începe astfel:
”Începutul pieirii monahului este râsul şi lipsa fricii.”

Efectul atractiv al unei lucrări(efect retoric) consider că poate creea impresie de simpatie, dar nu de valoare; la fel ca umorul care face bășcălie, dar nu zidește.

Eu consider ca exista si umor de calitate in masura sa descreteasca fruntile si sa zideasca sufletul. Cred ca aceasta e, de fapt, tema lucrarii.

Unei femei tinere care-l ispitea cu privrea pe parintele Irineu Curtescu, parintele i-a spus: ,,Nu te mai uita la mine, uita-te la tine!''

Sarea duhovniceasca are rolul ei.

Sau parintele Arsenie Papacioc: ,,Tipic, tipic si la inima nimic!''
Interpetate cum trebuie, astfel de citate extrase din predici pot da valoare lucrarii.

[orfelina1]

Sunt la Facultatea de Stiinte ale Comunicarii. Teoria lucrarii mele este foarte bine pusa la punct, iar perspectivele din care tratez umorul nu defaimeaza in niciun fel mesajul teologic. Interventiile umoristice au foarte multe efecte si multi dintre monahii zilelor noastre stiu asta. Eu am avut nevoie de cateva nume. Vreau sa sublinize faptul ca discursul religios se refera atat la textul sacru, cat si la textul predicilor. In predica, oratorul este liber sa se foloseasca de mijloace lingvistice, care sa inlesneasca asimilarea notiunilor expuse. Si, asa cum se spunea mai sus, descretirea fruntilor poate avea acest efect. Intre timp m-am oprit la o analiza comparativa intre un monah roman si unul grec. Va multumesc pentru propuneri si tin sa va marturisesc ca, analizand discursuri accesibile, marcate de oralitate si cu insertii umoristice, am realizat de ce sfaturile acelor parinti au fost si sunt cautate de credinciosi. O asociere intre registrul colocvial si cel teologic permit apropierea credinciosului de preot.

[orfelina1]

antoniaP, ati dibuit exact obiectivul lucrarii mele. Eu ma axez pe calitatile de orator ale preotului si pe necesitatea adaptarii mesajului pentru omul zilelor noastre, liber sa se reorienteze. Preotul trebuie sa se apropie de el prin limbaj, in primul rand!

[florin.oltean75]

În prealabil postat de orfelina1

Sunt la Facultatea de Stiinte ale Comunicarii. Teoria lucrarii mele este foarte bine pusa la punct, iar perspectivele din care tratez umorul nu defaimeaza in niciun fel mesajul teologic. Interventiile umoristice au foarte multe efecte si multi dintre monahii zilelor noastre stiu asta. Eu am avut nevoie de cateva nume. Vreau sa sublinize faptul ca discursul religios se refera atat la textul sacru, cat si la textul predicilor. In predica, oratorul este liber sa se foloseasca de mijloace lingvistice, care sa inlesneasca asimilarea notiunilor expuse. Si, asa cum se spunea mai sus, descretirea fruntilor poate avea acest efect. Intre timp m-am oprit la o analiza comparativa intre un monah roman si unul grec. Va multumesc pentru propuneri si tin sa va marturisesc ca, analizand discursuri accesibile, marcate de oralitate si cu insertii umoristice, am realizat de ce sfaturile acelor parinti au fost si sunt cautate de credinciosi. O asociere intre registrul colocvial si cel teologic permit apropierea credinciosului de preot.

Umorul relaxeaza incrancenarea reflexa in dogma.

Umorul este o supapa de siguranta pentru evitarea extremelor.

Este un indulcitor.

Insa, comunicarea savoarei mistice este esentialmente potentata de metafora.

Metafora este arta inducerii extazului, prin revelarea calitatilor divinitatii.

Metafora (μεταφορά - transfer) face parte din arsenalul lingvisticii cognitive capabila sa produca transformari sufletesti profunde in exercitiul spiritual.

Studiul metaforei, in paradigma ortodoxa, reprezinta o necesitate fundamentala pentru cei ce vor sa inteleaga felul in care este modelat sufletul crestinului.

[Demetrius]

În prealabil postat de antoniap

Eu consider ca exista si umor de calitate in masura sa descreteasca fruntile si sa zideasca sufletul. Cred ca aceasta e, de fapt, tema lucrarii.

Unei femei tinere care-l ispitea cu privrea pe parintele Irineu Curtescu, parintele i-a spus: ,,Nu te mai uita la mine, uita-te la tine!''...

Aceste cuvinte nu stârnesc râsul, deci nu e umor, ci stârnesc admirația deoarece implică înțelepciune, deci e Duh Sfânt.
Nu e de râs; e de meditat.

În prealabil postat de orfelina1;

Sunt la Facultatea de Stiinte ale Comunicarii. Teoria lucrarii mele este foarte bine pusa la punct, iar perspectivele din care tratez umorul nu defaimeaza in niciun fel mesajul teologic. Interventiile umoristice au foarte multe efecte si multi dintre monahii zilelor noastre stiu asta. Eu am avut nevoie de cateva nume. Vreau sa sublinize faptul ca discursul religios se refera atat la textul sacru, cat si la textul predicilor. In predica, oratorul este liber sa se foloseasca de mijloace lingvistice, care sa inlesneasca asimilarea notiunilor expuse. Si, asa cum se spunea mai sus, descretirea fruntilor poate avea acest efect...

La adresa aceasta( http://www.filocalia.ro/referat/12/Rasul ) vei găsi o înșiruire a efectelelor deșarte ale râsului la fel ca și originea lui, așa că ceea ce prezinți tu că ar fi lucrarea ta nu are legătură cu umorul, ci presupune un limbaj cultivat și un spirit oratoric elevat, care trezesc admirația, nu râsul; atat la textul sacru, cat si la textul predicilor umorul pervertește, iar spiritul oratoric înnobilează.
Poate ar fi bine să faci o diferențiere între aceste două aspecte ale temei lucrării tale ca să nu rezulte confuzii și discuții neprincipiale.


P.S. Între subiecte fără nicio relație, umorul face legături surprinzătoare care stârnesc râsul.

[orfelina1]

Sunt lucrari despre umorul in discursul teologic (Ex. Umorul la Sfintii Parinti). Umorul nu inseamna ras. Rasul este rezultat al unui umor apreciat, dar umorul fin nu starneste rasul. Din punct de vedere stilistic, acea intelepciune poate fi foarte bine ascociata cu o forma a umorului (teoria umorului este foarte vasta si nu se reduce la o definitie seaca despre gluma). Cat despre ceea ce se spune in Filocalie, am citit, stiam. Nu-mi permite timpul sa fac trimiteri la alte texte in care se vorbeste despre cumpatarea rasului, dar nu excluderea acestuia. Am citit ca spunea un Sfant parinte, imi scapa numele acum, ca veselia inseamna impacarea cu Dumnezeu si expresia unui cuget curat. Repet, a se intelege notiunea de umor!