intrebare

[Jamaica]

În prealabil postat de AlinB

Pana la urma pentru ce a luptat?

cu o boala (nu psihica). a fost si la manastiri si nimic nu i-a ajutat din cate cunosc, ce este in sufletul omului nu ai cum sa stii

In cazuri din astea e bine sa ne rugam sa ne putem duce crucea si sa ne scape Dumnezeu de ispite peste puterile noastre. Iar cand incercarile sunt iesite din comun, sa ne agatam de mila lui Dumnezeu intr-un mod mai aspru, iesit din comun.

Incercarile mari sunt sfintitoare, daca facem fata ispitelor. Ne interesam de pustnici cu un mod aspru de viata si incercam lepadarea de sine dupa modelul lor. Altminteri suntem biruiti. Luam model vietile sfintilor . Exemplu:

,,Astăzi sunt pomeniţi Sfinţii mucenici şi episcopi din Cherson: Efrem, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Capiton, Elpidie şi Eterie. Aceştia au fost trimişi să vestească Evanghelia mântuirii păgânilor din Cherson de Hermon, episcopul Ierusalimului. Au fost prigoniţi de locuitorii oraşului care-i scoteau vestitori ai unei credinţe străine şi stricători ai rânduielilor părinţilor lor, şi au fost rând pe rând ucişi. Au fost băgaţi în cuptor încins, dar au ieşit nevătămaţi, legaţi de cai şi târâţi, bătuţi până la moarte. Astăzi este pomenit Sfântul Pavel cel simplu, care era plugar şi avea familie şi, fiind înşelat de soţia lui, a plecat la Sfântul Antonie şi a devenit ucenicul acestuia, îmbrăţişând viaţa călugărească. A stat în desăvârşită ascultare lângă Sfântul Antonie, care i-a încercat în multe feluri răbdarea, punându-l să facă lucruri aparent fără rost, cum ar fi să scoată apă dintr-o fântână şi să o arunce aiurea sau să adune picăturile de miere vărsate pe jos sau să umble prin pustie trei zile.'' (M. Nedelcu)
Sursa:
http://www.ziarullumina.ro/articole;...el-simplu.html

[DragosP]

În prealabil postat de Jamaica

ce este in sufletul omului nu ai cum sa stii

Da, ai dreptate. Poţi în schimb spune ce NU E! Adică Dumnezeu.

Am citit cu interes si cu amaraciune acest topic. O amaraciune pentru conditia noastra de fiinte muritoare, care suferim prea usor deznadejdi de tot felul si uitam ca suntem urmasii celor pentru care Dumnezeu a creat totul... Ne minimalizam demnitatea fara de egal inaintea Domnului: aceea de a fi nu doar copiii Lui, creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu ci, mai presus de orice argument sau eveniment, suntem copartasi cu El la Sfanta Liturghie. Adica acolo unde are loc o reasezare a omului in raport cu tot cosmosul, iar in raport cu Dumnezeirea - un act de dragoste fara egal, neinchipuit de frumos. Desi tot cosmosul e prins in Sfanta Liturghie, doar omul o traieste, impreuna cu ingerii, cu sfintii, cu Dumnezeirea.

Dar vine boala...
Suferinta...
Moartea...
Si toate roadele pacatului, lucrarea celui dintai ucigas de oameni...
Ademenirea, dulcea seductie a mortii, vraja ei cu iz eliberator s.a.m.d.

Insa noi am fost invatati, dintru inceput, cum sa ne raportam la boala, la pacat, la suferinte si la moarte.
Vorbim de incercari, de inima infranta si smerita, de modul prin care Dumnezeu isi cearta fiii pe care ii iubeste s.a.m.d.

Si nu voim cu nici un pret, nici macar cu pretul vietii, sa punem inima in lumina dulce a dumnezeirii. Nu! O tinem una si buna cu afundarea in suferinta, in intuneric, in deznadejde (aici fara vreun scop duhovnicesc, ci numai ca abandon, numai cadere).

Si ne balacim in tenebrele naclaite ale mucilor si melancoliilor de tot felul. Apoi mai ridicam si pumnul catre Cer.

De parca omul, doar, ne-ar interesa (si chiar asa e, vai!), impingem discutia la infinit despre ale omului.
Omul, omul, omul!...........
Obsesia dintai a noastra, obsesia din urma....

Omul si suferintele lui, prometeul care lupta cu zeii, etc.

Cata nesimtire avem. Cata sminteala. Cata nebunie.

De ce nebunilor, mereu omul si doar omul?
De ce nu Dumnezeu si omul? Omul si Dumnezeu?

Ca sa ne trezim apoi va ne lamentam, vai, de suferinta unui sinucigas sau a unui nebun si sa plangem in intunericul iadului nostru, sa deplangem, vai, ipocrizie!!!, desertaciunea si precaritatea destinului omenesc.

Pai cine ne pune sa stam cu curul la Dumnezeu?
Cum cine? Dracu, cine altcineva.
Dracu, nebunia, prostia, curvia de tot felul (cate fete au acesti Ianus care sunt curvia, desfranarea, faradelegea...), necontenita noastra tendinta de a iubi orice si pe oricine, dar nu viata in Hristos.

Amara trebuie sa fie suferinta unui om care alege sinuciderea. Nenorocirea mare.
Sa ne fereasca Dumnezeu sa ajungem in ipostaza de a fi atat de nenorociti, de cazuti si de orbi, de reci/morti sufleteste, incat sa vedem ca singura scapare (auzi!) moartea.

Nu, Dumnezeu nu ne-a creat sa murim, ci sa traim! Si inca fericirea, bucuria convietuirii cu El.
Ramane doar sa o facem, prin harul Lui, prin rugaciunea noastra si prin silirea sa ne ridicam din noroiul poftelor si faradelegilor noastre de fiecare ceas sau din rastimpuri.

Sa fiu iertat.
Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne lumineze! AMIN+

[lorena29]

În prealabil postat de ioan cezar

Am citit cu interes si cu amaraciune acest topic. O amaraciune pentru conditia noastra de fiinte muritoare, care suferim prea usor deznadejdi de tot felul si uitam ca suntem urmasii celor pentru care Dumnezeu a creat totul... Ne minimalizam demnitatea fara de egal inaintea Domnului: aceea de a fi nu doar copiii Lui, creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu ci, mai presus de orice argument sau eveniment, suntem copartasi cu El la Sfanta Liturghie. Adica acolo unde are loc o reasezare a omului in raport cu tot cosmosul, iar in raport cu Dumnezeirea - un act de dragoste fara egal, neinchipuit de frumos. Desi tot cosmosul e prins in Sfanta Liturghie, doar omul o traieste, impreuna cu ingerii, cu sfintii, cu Dumnezeirea.

Dar vine boala...
Suferinta...
Moartea...
Si toate roadele pacatului, lucrarea celui dintai ucigas de oameni...
Ademenirea, dulcea seductie a mortii, vraja ei cu iz eliberator s.a.m.d.

Insa noi am fost invatati, dintru inceput, cum sa ne raportam la boala, la pacat, la suferinte si la moarte.
Vorbim de incercari, de inima infranta si smerita, de modul prin care Dumnezeu isi cearta fiii pe care ii iubeste s.a.m.d.

Si nu voim cu nici un pret, nici macar cu pretul vietii, sa punem inima in lumina dulce a dumnezeirii. Nu! O tinem una si buna cu afundarea in suferinta, in intuneric, in deznadejde (aici fara vreun scop duhovnicesc, ci numai ca abandon, numai cadere).

Si ne balacim in tenebrele naclaite ale mucilor si melancoliilor de tot felul. Apoi mai ridicam si pumnul catre Cer.

De parca omul, doar, ne-ar interesa (si chiar asa e, vai!), impingem discutia la infinit despre ale omului.
Omul, omul, omul!...........
Obsesia dintai a noastra, obsesia din urma....

Omul si suferintele lui, prometeul care lupta cu zeii, etc.

Cata nesimtire avem. Cata sminteala. Cata nebunie.

De ce nebunilor, mereu omul si doar omul?
De ce nu Dumnezeu si omul? Omul si Dumnezeu?

Ca sa ne trezim apoi va ne lamentam, vai, de suferinta unui sinucigas sau a unui nebun si sa plangem in intunericul iadului nostru, sa deplangem, vai, ipocrizie!!!, desertaciunea si precaritatea destinului omenesc.

Pai cine ne pune sa stam cu curul la Dumnezeu?
Cum cine? Dracu, cine altcineva.
Dracu, nebunia, prostia, curvia de tot felul (cate fete au acesti Ianus care sunt curvia, desfranarea, faradelegea...), necontenita noastra tendinta de a iubi orice si pe oricine, dar nu viata in Hristos.

Amara trebuie sa fie suferinta unui om care alege sinuciderea. Nenorocirea mare.
Sa ne fereasca Dumnezeu sa ajungem in ipostaza de a fi atat de nenorociti, de cazuti si de orbi, de reci/morti sufleteste, incat sa vedem ca singura scapare (auzi!) moartea.

Nu, Dumnezeu nu ne-a creat sa murim, ci sa traim! Si inca fericirea, bucuria convietuirii cu El.
Ramane doar sa o facem, prin harul Lui, prin rugaciunea noastra si prin silirea sa ne ridicam din noroiul poftelor si faradelegilor noastre de fiecare ceas sau din rastimpuri.

Sa fiu iertat.
Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne lumineze! AMIN+

Ce cuvinte alese... Cata mandrie de a fi ortodoxa imi inspiri...

În prealabil postat de lorena29

Ce cuvinte alese... Cata mandrie de a fi ortodoxa imi inspiri...

Mandrie?...........
Uf.
Nici chiar asa, ba mai bine zis deloc, va rog...

Recunostinta Bunului Hristos, lacrimi multe de multumire, dragoste cu trezvie, cu cutremur, da.

[lorena29]

În prealabil postat de ioan cezar

Mandrie?...........
Uf.
Nici chiar asa, ba mai bine zis deloc, va rog...

Recunostinta Bunului Hristos, lacrimi multe de multumire, dragoste cu trezvie, cu cutremur, da.

Am omis "" din ceea ce am postat..

Am mai spus pe forum ca lucrez, de 20 ani, cand si cand (in functie de cum se iveste un client) cu oameni care sufera de depresie si care au ideatie/tentative de sinucidere. Cand agresivitatea, toata rautatea omului, se orienteaza ca o lance necrutatoare, spre sine iar nu spre exterior (caz in care vorbim despre crima, nu sinucidere).
Eu insumi am traversat nebunia, depresia majora.

Chiar aseara am purtat doua ore de lupte cu boala unei tinere femei hotarate sa isi ia viata.
Prilej sa redescopar cum lucreaza diavolul si moartea in noi, oamenii, mereu vulnerabilii.

Mandria, cerbicia, ale noastre dragele credinte irationale si infantile, pe care le pretuim fara egal: iata agentii distrugerii sufletesti! Impotriva carora TREBUIE sa luptam cu toata puterea, cu toata luciditatea, tinindu-ne strans (in genunchi) de poala Cuvantului.

[kikyo_ea]

În prealabil postat de ioan cezar

Am mai spus pe forum ca lucrez, de 20 ani, cand si cand (in functie de cum se iveste un client) cu oameni care sufera de depresie si care au ideatie/tentative de sinucidere. Cand agresivitatea, toata rautatea omului, se orienteaza ca o lance necrutatoare, spre sine iar nu spre exterior (caz in care vorbim despre crima, nu sinucidere).
Eu insumi am traversat nebunia, depresia majora.

Chiar aseara am purtat doua ore de lupte cu boala unei tinere femei hotarate sa isi ia viata.
Prilej sa redescopar cum lucreaza diavolul si moartea in noi, oamenii, mereu vulnerabilii.

Mandria, cerbicia, ale noastre dragele credinte irationale si infantile, pe care le pretuim fara egal: iata agentii distrugerii sufletesti! Impotriva carora TREBUIE sa luptam cu toata puterea, cu toata luciditatea, tinindu-ne strans (in genunchi) de poala Cuvantului.

Offf cata putere spirituala trebuie sa aveti... Va admir. Eu, pacatoasa ma aprind si de la o discutie banala gen "basescu" si vorbesc la suparare. Felicitarile mele sincere si Domnul sa va ajute sa le salvati sufletele.

În prealabil postat de kikyo_ea

Offf cata putere spirituala trebuie sa aveti... Va admir. Eu, pacatoasa ma aprind si de la o discutie banala gen "basescu" si vorbesc la suparare. Felicitarile mele sincere si Domnul sa va ajute sa le salvati sufletele.

O, va rog sa ma iertati, insa nici macar nu ar trebui sa ne punem o astfel de problema...
Teribila capcana, cred eu, este sa ne gandim ca "avem putere spirituala". In clipa aceea, dimpotriva, cred ca obtinem alta "putere": demonica.
Fiti buna, asadar si nu ma ispititi...:)

Exista o serie de mituri, de prejudecati legate de persoana terapeutului. Una din ele este ca detine o putere speciala (culmea e ca, intr-adevar, detine o putere, cea terapeutica, alaturi de inca 2 P: permisiune si protectie), eventual oculta. Nu de putine ori clientii mei asteptau de la mine pur si simplu sa fac lucruri imposibile, eventual vreo magie ... Nu glumesc. Asteptarile acestea distorsionate le au majoritatea clientilor, pana inteleg cum sa se implice ei insisi in propria munca cu sine, pana sesizeaza in ce poate consta cooperarea pentru depasirea impasurilor, pana descopera limitele relatiei terapeutice etc.
Un alt mit este ca terapeutul nu se enerveaza niciodata, este calm, are discernamant infailibil, detine solutii la orice etc. Si mai ales ca e curat ca lacrima, ca e aproape un sfant, ca e un om perfect etc. Tot felul de bazaconii.
Terapeutii sunt oameni ca toti oamenii. Au slabiciuni, probleme personale, uneori lupta ei insisi din rasputeri cu necazuri care ii coplesesc, unii sunt alcoolici, altii sufera de tulburari din spectrul schizo si alte nenumarate grozavii. Oho, daca ati sti cate studii s-au facut si la ce rezultate au condus.... poate ca ati trece exact in pozitia opusa (ceea ce, insa, iarasi Nu ar trebui facut).
Cine doreste sa cunoasca tainele psihoterapiei si secretele terapeutilor, cred ca are doua cai: sa devina terapeut / sa intre in terapie. Acestea sunt singurele cai pe care le consider valide pentru a cunoaste cu adevarat aceasta profesie si oamenii sai.
Restul sunt pareri, opinii, prejudecati... pierdere de vreme si autosabotare (intrucat ne blocheaza accesul si folosul unei terapii, atunci cand chiar avem nevoie).

M-am folosit de prilej ca sa raspund unor intrebari precum si unor atacuri puerile si rauvoitoare care s-au tot purtat pe aici pe forum, de catre gura-casca si alde stie-tot,
oameni care in mod evident ar avea doar de castigat daca ar intra intr-o forma sau alta de consiliere.

Si daca tot am deschis subiectul, sper sa il inchid pentru totdeauna in legatura cu alta tampenie: ca as face aici un demers de atragere a clientilor pentru propriul cabinet. Pai, asta e o aberatie, intrucat un om de meserie nu intra niciodata in relatie terapeutica cu oameni pe care ii cunoaste deja, avind o altfel de relatie. S-ar produce confuzia numita "cine ce este", ar aparea urata problema a relatiilor paralele etc. Deci, cata vreme nu voiesc sa imi fac singuri necazuri, nu voi accepta in ruptul capului sa lucrez cu vreun coleg de pe forum. Sper ca acest punct s-a lamurit definitiv.

In fine, ar mai fi un motiv serios: momentan nu am cabinet si nici nu intentionez sa am in curind. Din toamna voi lucra iarasi ca profesor de psi in invatamantul liceal. Acum sper sa am putina liniste din partea nu putinilor banuitori, suspiciosi si mai stiu eu caror oameni care m-au tot sacait pe privat si chiar prin diverse postari.

Imi cer scuze pentru ca m-am abatut mult de la topic.
Ma reintoarc doar pentru a ma alatura lui Costel, cu toata convingerea, legat de afirmatia lui legata de SENSUL bolii, al suferintei. Logoterapia si terapia ortodoxa tocmai aici isi au punctul forte si ii multumesc lui Costel ca a reamintit acest punct central in terapia bolilor sufletesti si in problema suicidului.
Nu de putine ori am meditat, impreuna cu clientii mei, la cartea lui Iov. A fost intotdeauna cu folos. Nadajduiesc ca ne va fi de folos tuturor, totdeauna.

P.S. Sa le salvez sufletele?.......:)))) Oh, Doamne... Va rog sa nu mai ganditi / scrieti astfel de vorbe!