Ne cunoaste Dumnezeu gandurile?

[editheraven]

In Noul Testament verbul "a cunoaste" reflecta relatia lui Dumnezeu cu cel cerdincios. O data cu referire la Iisus si la oile sale, alta daca cu referire la Dumnezeu si cei ce sunt ai Lui.

Exista o cunoastere care tine doar de natura Dumnezeiasca, si aceea prin care El ne cunoaste inidiferent de cine suntem. Si o alta cunoastere ce tine de natura noastra si daca noi traim cu Dumnezeu. M'am ferit sa ma refer la nasterea din nou etc, dat fiind ca e prezent subiectul doar in NT.

Cu toate astea nu pot trece de ceea ce spune Iisus ca vor auzi cei ce vor vrea sa intre la nunta Lui dar nu au crezut in El niciodata : plecati de la Mine, caci niciodata nu v'am cunoscut.

[Adrianna]

Nu atat nu au crezut in El cat nu au facut ceea ce a cerut El: mila samariteana izvorata di dragostea de aproapele.

[editheraven]

Da. Am spus mai pe scurt.

In Eden, dupa ce au pacatuit Adam si Eva si s'au ascuns, de ce Dumnezeu intreaba unde sunt? Nu stiam El? Desigura ca stia insa pacatul a distrus 'intimitatea' relatiei intre om si Dumnezeu. El stia unde sunt cei doi doar ca Adam si Eva nu voiau ca Dumnezeu sa stie.

Tot in NT, scrie ceva de genul ca ei n'au suportat Lumina, pentru ca Lumina le scotea la iveala faptele lor rele. De aceea n'au suportat sa stea in Lumina. Pe cand ceilalti au venit la Lumina sa li se vada faptele lor facute in dreptate. Asa este si cunoasterea. Cand fugi din lumina, Dumnezeu te cunoste si stie unde esti. Dar pe de alta parte pacatul pune un zid de despartire si Dumnezeu nu are acces, din pricina inimii impietrite.

În prealabil postat de editheraven

Da. Am spus mai pe scurt.

In Eden, dupa ce au pacatuit Adam si Eva si s'au ascuns, de ce Dumnezeu intreaba unde sunt? Nu stiam El? Desigura ca stia insa pacatul a distrus 'intimitatea' relatiei intre om si Dumnezeu. El stia unde sunt cei doi doar ca Adam si Eva nu voiau ca Dumnezeu sa stie.

Tot in NT, scrie ceva de genul ca ei n'au suportat Lumina, pentru ca Lumina le scotea la iveala faptele lor rele. De aceea n'au suportat sa stea in Lumina. Pe cand ceilalti au venit la Lumina sa li se vada faptele lor facute in dreptate. Asa este si cunoasterea. Cand fugi din lumina, Dumnezeu te cunoste si stie unde esti. Dar pe de alta parte pacatul pune un zid de despartire si Dumnezeu nu are acces, din pricina inimii impietrite.

Pai cum sa nu puna pacatul despartire, cata vreme a pacatui cred ca inseamna a intra intr-un legamant nou
pentru a parasi Legamantul?...
Fireste ca alegerile sunt mereu urmate de consecinte, iar unele dintre acestea ne poarta intr-o putere care nu moare de dragul nostru...
Dar ma inteb cum e cu noi cand ne ferim de Lumina pentru a tainui faptele rele.
De cine ne imaginam, copii fiind, ca fugim? De vreun miop? De vreun neputincios? Oare nu de Acela Care patrunde rarunchii si inima omului?...
Daca noi insine nu putem patrunde inlauntrul nostru (apropos, e careva pe aici care isi cunoaste bine adancul inimii sau macar zarea vreunei celule?...), asta inseamna cu necesitate ca nimeni nu poate sa ne cunoasca deplin? Sa ne cantareasca?
De unde asemenea certitudine?

Ma framanta aceasta pornire a omului spre ascundere...
Ma duce cu gandul la teama, la neincredere. Uneori, cand sunt mai vesel, ma gandesc chiar la joc (copilarescul "de-a v-ati ascunselea"...)
Sau poate la ignoranta... La nedeplinatate... La ne-dreptate...

In definitiv, la reciprocitatea dragostei (dintre persoane, desigur, altminteri ce sens ar avea sa ridicam, neincetat, problema iubirii?).

[moldoveanu]

În prealabil postat de ioan cezar

Dar ma inteb cum e cu noi cand ne ferim de Lumina pentru a tainui faptele rele.
De cine ne imaginam, copii fiind, ca fugim? De vreun miop? De vreun neputincios? Oare nu de Acela Care patrunde rarunchii si inima omului?...
Daca noi insine nu putem patrunde inlauntrul nostru (apropos, e careva pe aici care isi cunoaste bine adancul inimii sau macar zarea vreunei celule?...), asta inseamna cu necesitate ca nimeni nu poate sa ne cunoasca deplin? Sa ne cantareasca?
De unde asemenea certitudine?

Ma framanta aceasta pornire a omului spre ascundere...
Ma duce cu gandul la teama, la neincredere. Uneori, cand sunt mai vesel, ma gandesc chiar la joc (copilarescul "de-a v-ati ascunselea"...)
Sau poate la ignoranta... La nedeplinatate... La ne-dreptate...

In definitiv, la reciprocitatea dragostei (dintre persoane, desigur, altminteri ce sens ar avea sa ridicam, neincetat, problema iubirii?).

Fugim de oprobiul/pedeapsa pe care ne-ar aduce-o semenii. Pentru ca nu credem cu adevarat in Dumnezeu pentru noi ce conteaza e sa nu fim pedepsiti aici, pe lumea aceasta. Cat despre alta lume cei mai multi nu cred, iar unii care cred se gandesc ca li se va ierta la spovedanie, si atunci iarasi ramane doar sa ascunda de semeni, si gata, s-a rezolvat! :)

Da,Dumnezeu ne cunoaste toate gandurile,intentiile,motivatiile,trairile si actiunile,ne cunoaste mai bine decat ne cunoastem noi pe noi insine si nimic nu poate fi ascuns de EL.Si asta nu doar cu privire la un individ sau un popor ci cu privire la intreaga rasa umana,de la inceputuri,stie totul cu privire la absolut toate actiunile care s-au intimplat de-a lungul timpului astfel incat in fata Sa nu este nimic de neinteles sau fara explicatie ori finalitate.Fiecare om,de la primul plans in clipa venirii pe lume si pana la ultima suflare la plecarea din acesta lume nu poate ascunde nimic de Dumnezeu.Sfantul Siluan Athonitul spunea: ,,Milostive Dumnezeule, Tu stii neputinta noastra. Ma rog Tie: da-mi duh smerit pentru ca, dupa milostivirea Ta, Tu dai sufletului smerit puterea de a vietui dupa voia Ta si-i descoperi toate tainele Tale, dandu-i sa cunoasca cat de nesfarsit ne iubesti."

[editheraven]

Inca ceva despre cunoasterea lui Dumnezeu

1Corinteni 8:3
"Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu."
2Timotei 2:12
"Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”"